― Interesant, spuse Verisof. În cabina alăturată a călătorit un preot care venea aici pentru a urma un curs special de pregătire a substanţelor radioactive sintetice utilizate în tratamentul cancerului.
― Doar nu vrei să spui că le numea substanţe radioactive sintetice?!
― Nici vorbă de-asa ceva. Pentru ei erau Hrană Sfîntă.
Primarul zîmbi.
― Continuă!
― M-a atras într-o discuţie pe teme teologice, dîndu-şi toată silinţa să mă scoată din sordida ceaţă a materialismului.
― Şi nu şi-a recunoscut superiorul?
― Fără roba mea stacojie?! În plus, era din Smyrno. A fost totuşi o experienţă interesantă. Este impresionant cît de bine a prins rădăcini religia ştiinţei. Am scris chiar un eseu pe această temă, spre propria şi deplina mea delectare, dar nu face să fie publicat. Tratînd problema din punct de vedere sociologic, eseul ar afirma că atunci cînd Vechiul Imperiu a început să se destrame de la Periferie, se putea considera că ştiinţa ca atare trădase lumile exterioare. Pentru a fi acceptată din nou, ea ar trebui să se ofere sub altă înfăţişare, şi exact acest lucru s-a întîmplat. Obţii rezultate minunate atunci cînd foloseşti logica simbolică pentru a găsi soluţii.
― Interesant. Primarul îşi puse braţele sub cap pentru a găsi soluţii. Ia spune-mi repede care este situaţia pe Anacreon!
Ambasadorul se încruntă şi-şi scoase ţigara de foi din gură. O privi dezgustat şi o lăsă pe masă.
― Păi, cam proastă.
― Altfel nu ai fi aici.
― Cam aşa ceva. Uite care e situaţia. Omul-cheie pe Anacreon este Prinţul-regent, Wienis. E unchiul Regelui Lepold.
― Ştiu. Dar Lepold va fi major anul viitor, nu? Cred că va împlini şaisprezece ani în februarie.
― Da. Se opri, apoi adăugă din colţul gurii: Dacă va trăi. Tatăl Regelui a murit în condiţii neelucidate. La o partidă de vînătoare l-a nimerit în piept un glonţ cu ac. S-a spus că a fost un accident.
― Hmm! Cred că mi-l amintesc pe Wienis din vremea vizitei mele pe Anacreon, atunci cînd i-am izgonit de pe Terminus. Asta a fost înainte de promovarea ta. Dacă-mi amintesc bine, era un tînăr cu părul negru şi puţin saşiu de ochiul drept. Avea un nas coroiat de mai mare hazul.
― Nu s-a schimbat deloc. Tot saşiu şi cu nasul coroiat, doar părul i-a albit. Face un joc foarte murdar. Din fericire, este cunoscut de toată planeta pentru prostie şi grosolănie. Se crede tare mintos şi scăpărător, ceea ce face ca neghiobiile lui să le sară tuturora în ochi.
― Aşa se întîmplă întotdeauna.
― E în stare să folosească un dezintegrator atomic pentru a sparge un ou. Ca dovadă, taxa pe posesiunile Templului pe care a încercat să o impună acum doi ani, la scurt timp după moartea bătrinului rege. Îţi aminteşti?
Hardin încuviinţă din cap, absorbit în gînduri, apoi spuse cu zîmbetul pe buze:
― Preoţii au făcut un scandal grozav.
― Aşa un scandal, încît putea fi auzit de la Lucreza. De atunci, deşi a dovedit mai multă prudenţă în relaţiile cu preoţimea, reuşeşte încă să-i irite pe toţi prin ceea ce face. Situaţia e nefastă pentru noi deoarece are o neţărmurită încredere în sine.
― Probabil că suferă de un complex de inferioritate supracompensat. Doar ştii că fiii minori ai regilor ajung astfel.
― Da, însă rezultatul e acelaşi. Face spume la gură propovăduind un atac împotriva Fundaţiei. Nici nu se mai deranjează să se exprime cu fereală, întrucît deţine şi puterea din punct de vedere al armamentului. Bătrînul rege a construit o flotă impresionantă, dar nici Wienis n-a dormit în aceşti ultimi doi ani. De fapt, şi taxa pe domeniile Templului urma să fie destinată înarmării, iar cînd planul i-a fost dejucat a dublat taxele pe venit.
― N-au fost proteste?
― Nu deosebit de serioase. Săptămîni la rînd, supuşenia faţă de autoritatea în exerciţiu a fost inclusă în textul fiecărei predici în tot regatul. Şi asta nu pentru că Wienis şi-a arătat recunoştinţa.
― În regulă. Am înţeles situaţia generală; în rest, ce s-a mai întîmplat?
― Acum două săptămîni, o navă comercială anacreoniană a întîlnit un crucişător distrus aparţinînd flotei Vechiului Imperiu. Probabil că navigase în derivă cel puţin trei secole.
Ochii lui Hardin sclipiră de interes. Se ridică de pe scaun.
― Da, am auzit despre asta. Comisia pentru navigaţie mi-a trimis o petiţie cerîndu-mi să obţin nava în scopul efectuării unor cercetări. Înţeleg că este încă în stare bună.
― Într-o stare mult prea bună, răspunse Vensof, sec. Săptămîna trecută, cînd Wienis a primit sugestia ta de a remite nava către Fundaţie, aproape că a făcut o criză de nervi.
― Încă nu mi-a dat un răspuns.
― Nici n-o va face, decît pe calea armelor, sau cel puţin aşa crede el. Vezi tu, chiar în ziua plecării mele de pe Anacreon a venit la mine şi a cerut ca Fundaţia să repună crucişătorul în stare de luptă şi să-l predea flotei anacreoniene. A avut chiar îndrăzneala să afirme că nota de săptămîna trecută evidenţiază planul Fundaţiei de a ataca Anacreonul. A mai spus că refuzul de a repara crucişătorul nu ar face decît să-i confirme bănuielile, şi a arătat că măsurile de autoapărare a planetei Anacreon îi vor fi dictate de situaţia existentă. Acestea sînt întocmai cuvintele lui. Îi vor fi dictate! De aceea am venit.
Hardin rîse bine-dispus.
Verisof îi răspunse cu un zîmbet şi continuă:
― Se aşteaptă, desigur, la un refuz, iar asta ar fi, după mintea lui, o perfectă justificare a unui atac imediat.
― Înţeleg foarte bine, Verisof. Deci, vom avea cel puţin şase luni de linişte, aşa că ocupă-te ca nava să fie reparată şi dăruită cu complimente din partea mea. Să fie rebotezată „Wienis", ca semn al respectului şi afecţiunii noastre.
Rîse din nou.
Şi din nou Verisof răspunse cu un zîmbet imperceptibil:
― Presupun că acesta e răspunsul logic, Hardin, numai că eu sînt îngrijorat.
