― Foarte bine. Aceasta este situaţia externă. În acelaşi timp, recunoşti că următoarele alegeri vor conduce la formarea unui nou Consiliu, mai ostil, care va determina întreprinderea unor acţiuni contra Anacreonului. E clar că nu va exista alternativă.
― Da.
― Şi imediat ce alternativa va dispărea, se va instala criza. Cu toate acestea, sînt îngrijorat.
Avu un moment de ezitare, iar Verisof aşteptă răbdător. Apoi, parcă împotriva voinţei lui, Hardin continuă:
― Am impresia ― simt asta ― că presiunile interne şi cele externe au fost planificate pentru a se declanşa aproape simultan. Deocamdată, pare a exista o distanţă de cîteva luni între ele; Wienis va ataca, probabil, înainte de sosirea primăverii, iar alegerile vor avea loc peste un an.
― Nu mi se pare interesant.
― Poate astea s-ar datora unor inevitabile erori de calcul, sau faptului că ştiu prea multe. Am încercat ca niciodată să nu las anticipările să-mi influenţeze acţiunile, dar cum aş putea fi sigur că am procedat întocmai? Şi oare ce efect va avea această discrepanţă? Oricum, spuse el privindu-l pe Verisof drept în ochi, e un lucru asupra căruia am hotărît.
― Ce anume?
― Cînd criza va începe să-şi facă simţită prezenţa, voi întreprinde o vizită pe Anacreon. Vreau să fiu la faţa locului... Ei, de-ajuns, Verisof! S-a făcut tîrziu. Să mergem undeva s-o facem lată. Simt nevoia unei relaxări.
― Atunci s-o facem aici, spuse Verisof. Nu vreau să fiu recunoscut, iar în ceea ce te priveşte, ştii ce-ar spune acest nou partid pe care simpaticii tăi membri ai Consiliului tocmai l-au format. Să ni se aducă nişte brandy.
Şi Hardin ceru, dar nu prea mult.
3
ÎN VREMURILE DE ODINIOARĂ, cînd Imperiul Galactic strîngea sub aripa lui întreaga Galaxie, iar Anacreon fusese cea mai prosperă dintre prefecturile Periferiei, mulţi împăraţi vizitaseră Palatul Viceregal. Şi nici unul nu plecase fără a-şi fi pus la încercare iscusinţa şi priceperea de a doborî, cu ajutorul scuterului zburător şi al puştii cu ace, fortăreaţa zburătoare numită „pasărea" Nyak.
Faima Anacreonului se topise ca o bucată de ceară uitată la soare o dată cu decăderea Imperiului. Palatul Viceregal era acum o îngrămădire de ruine prin care vîntul cutreiera nestingherit, în afară de aripa pe care lucrătorii Fundaţiei o restauraseră. Şi nici un Împărat nu mai călcase pe Anacreon de două sute de ani.
Dar vînătoarea de „păsări" Nyak rămăsese sportul regal, iar ochiul ager şi mîna sigură în folosirea puştii cu ace erau încă considerate calităţi indispensabile pentru regii Anacreonului.
Lepold I, Regele Anacreonului ― supranumit, invariabil, dar fără nici o justificare, Lord al Dominioanelor Externe ―, cu toate că nu împlinise încă şaisprezece ani, îşi dovedise deja îndemînarea de foarte multe ori. Doborîse prima „pasăre" Nyak încă de la treisprezece ani, pe a zecea la zece săptămîni după urcarea pe tron, iar acum se întorcea după ce o lichidase pe cea de-a patruzeci şi şasea.
― Vor fi cincizeci înainte de majorat, spuse el entuziasmat. Cine face pariu?
Dar curtenii nu pariază pe calităţile regilor. Există pericolul extrem de a cîştiga. Aşa că nici unul nu acceptă provocarea, iar Regele plecă bine-dispus să se schimbe.
― Lepold!
Auzind vocea celui care avea putere asupra sa, Regele se opri la jumătatea scării. Se întoarse nemulţumit.
Wienis stătea în pragul apartamentului şi se răstea la tînărul său nepot.
― Trimite-i de aici! porunci el nerăbdător. Scapă de ei!
Regele făcu un semn scurt din cap şi cei doi şambelani, după o plecăciune, coborîră treptele. Lepold îl urmă pe unchiul său. Wienis privi încruntat costumul de vînătoare al Regelui.
― Destul de curînd, vei avea de rezolvat treburi mai importante decît vînătoarea.
Se întoarse şi şontîcăi pînâ la birou. Întrucît era prea bătrîn ca să mai reziste zborului şi periculoaselor plonjoane pînă în apropierea aripii Nyakului, legănării şi ascensiunilor bruşte ale scuterului care reacţiona la cea mai imperceptibilă mişcare a picioarelor, i se acrise de acest sport.
Lepold simţise neputinţa şi dorinţa nesatisfăcută ale unchiului şi de aceea începu să vorbească plin de entuziasm, dar nu fără o doză apreciabilă de răutate:
― Ar fi trebuit să vii cu noi astăzi, unchiule. Am doborît una care era cît un monstru în sălbăticia din Samia. Şi agresivă cum nu se mai poate. Am urmărit-o vreme de mai bine de două ceasuri pe o arie de cel puţin şaptezeci de mile pătrate. Şi atunci am zburat spre Soare ― îşi însoţi relatarea cu mişcări sugestive, de parcă ar fi fost şi acum călare pe scuter ―, plonjînd în direcţia momentului de torsiune. Am surprins-o în ascensiune, exact sub aripa stîngă. Asta a scos-o din minţi şi s-a înclinat de-a curmezişul. Am acceptat provocarea şi am virat spre stînga, aşteptînd-o să planeze spre mine. Cînd era la distanţă de o aripă, am făcut o mişcare, şi atunci...
― Lepold!
― Ef, bine, am lovit-o.
― Sînt sigur că aşa a fost. Acum vrei să mă asculţi?
Regele ridică din umeri şi dansă către capătul mesei, unde începu să ronţăie o nucă de Lera într-o atitudine nu tocmai regală. Nu îndrăznea să-l privească în ochi pe unchiul său. Ca o introducere, Wienis îi spuse:
― Am fost la na vă astăzi.
― Care navă?
― Nu există decît o navă. Nava. Cea pe care Fundaţia o repară pentru flota noastră. Bătrînul crucişător imperial. Acum ai înţeles?
― Acela! Vezi? Ţi-am spus eu că Fundaţia o va repara dacă o să-i rugăm. Toată istoria ta, ştii tu, despre intenţiile lor de a ne ataca nu e decît o închipuire. Dacă ar vrea s-o facă, de ce ar mai repara nava? Nu merge, înţelegi?
― Lepold, eşti necopt la minte!
Regele, care tocmai aruncase cojile nucii şi ducea alta către buze, se îmbujoră.
― Ei, bine, ascultă, spuse el cu o furie care părea mai degrabă o toană, cred că nu e cazul să mi te adresezi astfel. Uiţi cine sînt. Voi fi major peste două luni, ştii bine asta.
― Da. Şi te şi văd în stare să-ţi asumi răspunderi de rege. Dacă ai dedica afacerilor publice măcar jumătate din timpul pe care-l risipeşti cu vînătoarea de „păsări" Nyak, aş demisiona din funcţia de regent cu inima uşoară.
― Nu-mi pasă. Asta n-are nici o legătură cu cazul de faţă. În realitate, deşi eşti regent şi unchi al meu, totuşi, eu sînt rege, iar tu îmi eşti supus. N-ar trebui să spui că sînt necopt la minte şi, oricum, n-ar trebui să stai jos în prezenţa mea. Nu mi-ai cerut permisiunea să te aşezi. Cred c-ar trebui să fii mai atent, pentru că, altfel, voi pune lucrurile la punct foarte curînd.
