― Da. Şi dacă nu ştii ce înseamnă, îţi voi explica pe-ndelete faptul că dacă eu, personal, nu voi contramanda ordinul, toţi preoţii de pe Anacreon vor intra în grevă. Dar nu pot s-o fac, întrucît sînt reţinut şi nu am mijloace de legătură, dar nici nu doresc s-o fac chiar de-aş fi liber.

Se aplecă în faţă şi, cuprins de o bruscă însufleţire, adăugă:

― Îţi dai seama, Înălţimea ta, că un atac împotriva Fundaţiei nu este altceva decît un sacrilegiu suprem?

Wienis făcea eforturi vizibile de a-şi stăpîni mînia:

― Nu-mi veni mie cu chestii din astea. Păstrează-le pentru mulţime.

― Dragul meu Wienis, pentru cine crezi că le păstrez?  Îmi închipui că în ultima jumătate de oră fiecare templu de pe Anacreon a devenit centrul de atracţie pentru mulţimile care ascultă un preot vorbindu-le despre exact această problemă. Nu va exista bărbat sau femeie pe Anacreon care să nu ştie că guvernul a declanşat un atac mişelesc, nemotivat şi neprovocat, împotriva sufletului religiei lor. Dar mai sînt patru minute pînă la miezul nopţii. Mai bine ai coborî în sala de bal pentru a fi în mijlocul evenimentelor. Cu cei cinci paznici la uşă, eu voi fi mai în siguranţă aici.

Wienis se rezemă de spătarul scaunului, sorbi încă un pahar de vin Locris, privind nepăsător către tavan, apoi îşi înăbuşi cîteva blesteme şi se năpusti afară din cameră.

Elita din sala de bal păstra o tăcere pioasă. Lepold şedea pe tron, într-o poziţie maiestuoasă, iar chipul lui avea trăsături împietrite şi reci. Uriaşele candelabre luminau din ce în ce mai slab şi, în sclipirile multicolore şi difuze răspîndite de minusculele globuri Atomo, care împînzeau tavanul boltit, aura regală mortală strălucea semeaţă desupra capului Regelui, formînd o coroană arzătoare.

Wienis se opri pe scări. Nu-l văzu nimeni; toţi ochii erau pironiţi asupra tronului. Strînse din pumni şi rămase nemişcat ― Hardin n-avea să-l facă să acţioneze prosteşte.

Tronul începu să vibreze uşor şi, fără nici cel mai mic zgomot, se ridică de pe podium. După o scurtă plutire, coborî treptele şi, la distanţă de şase picioare de pardoseală, se îndreptă spre imensa fereastră deschisă.

La bătaia clopotului cu sunet pătrunzător care marcă miezul nopjii, se opri în dreptul ferestrei şi aura Regelui dispăru.

Încremenit pentru o clipă, Regele rămase cu chipul schimonosit de uimire, lipsit de aură, ca orice muritor de rînd; apoi tronul se bălăbăni şi se prăbuşi de la înălţimea de şase picioare cu un bubuit, moment în care toate luminile din palat se stinseră.

Vocea de taur înfuriat a lui Wienis acoperi deodată corul de ţipete şi exclamaţii de uimire:

― Aduceţi torţele! Aduceţi torţele!

Îşi croi drum către uşă, împingînd şi bruscînd lumea într-o parte şi-n alta. În sala întunecoasă pătrunseră gărzile palatului cu torţele care ar fi trebuit să fie folosite în uriaşa procesiune de pe străzile oraşului, după încoronare.

În lumina stranie a torţelor roşii, verzi şi albastre, chipurile participanţilor apăreau înspăimîntate şi nedumerite.

― Nu s-a întîmplat nimic, strigă Wienis. Rămîneţi pe locurile voastre. Lumina se va aprinde numaidecît.

Se întoarse către şeful Gărzii, un căpitan care rămăsese ţeapăn în poziţie de drepţi:

― Ce s-a întîmplat, căpitane?

― Înălţimea voastră, veni pe dată răspunsul, palatul este înconjurat de populaţia oraşului.

― Ce doresc? explodă Wienis.

― În fruntea lor se află un preot. A fost identificat drept Marele Preot Poly Verisof. Cere eliberarea imediată a primarului Salvor Hardin şi încetarea războiului împotriva Fundaţiei. Ofiţerul raportă pe un ton neutru, fără intonaţie, dar ochii săi trădau nelinişte.

― Dacă vreunul din netrebnici încearcă să treacă de porţile palatului, să fie dezintegrat! răcni Wienis. Deocamdată nu mai am nimic altceva de spus. Lasă-i să urle! Ne socotim noi mîine!

Torţele fuseseră împrăştiate şi sala de bal era luminată ca ziua. Wienis se repezi către tronul care se afla lîngă fereastră şi-l ridică în picioare pe Lepold, îngrozit şi alb ca varul.

― Vino cu mine!

Aruncă o privire pe fereastră. Oraşul era cufundat într-un întuneric deplin. Se auzeau strigătele răguşite ale mulţimii nemulţumite. Doar undeva, spre dreapta sa, unde se afla Templul Argolid, se vedea lumină. Înjură plin de furie şi-l tîrî pe Rege după el.

Wienis intră ca o vijelie în apartamentul său, urmat îndeaproape de cei cinci membri ai Gărzii. Lepold privi în jur cu ochi mari şi speriaţi, incapabil să scoată vreo vorbă.

― Hardin, strigă Wienis, cu un glas răguşit, te joci cu forţe care te depăşesc.

Primarul nici nu-l băgă în seamă. Rămase aşezat pe scaun, în lumina perlată a becului Atomo de lîngă el, cu un zîmbet uşor ironic pe chip.

― Bună dimineaţa, Maiestatea voastră, i se adresă el lui Lepold. Vă felicit cu ocazia încoronării voastre.

― Hardin, strigă Wienis din nou, ordonă preoţilor tăi să-şi reia activitatea.

Hardin îl privi cu răceală:

― Ordonă-le tu, Wienis, şi vei vedea cine se joacă cu forţe care-l depăşesc. În acest moment, nici o rotiţă nu se mai învîrte pe Anacreon. Nu arde nicăieri vreo lumină, cu excepţia templelor. Nu e nici o picătură de apă decît în temple. În zonele în care pe planetă este iarnă, nu e pic de căldură decît în temple. Spitalele nu vor mai primi pacienţi. Centralele nucleare au fost închise. Toate navele au revenit la baze. Dacă nu-ţi convine situaţia, tu, Wienis, le poţi ordona preoţilor să se întoarcă la locurile lor.

― Pe numele Creatorului, o voi face! Dacă vrei o confruntare, o vei avea. Vom vedea dacă preoţii pot să se opună armatei. Începînd din noaptea asta, toate templele de pe planetă vor fi puse sub controlul armatei.

― Foarte bine, dar cum vei transmite ordinele? Toate liniile de comunicaţie de pe planetă sînt întrerupte. Vei afla astfel că radioul şi televizoarele nu funcţionează, şi nici comunicaţiile prin ultraunde. De fapt, singurul mijloc de comunicare care funcţionează pe planetă ― cu excepţia celor două temple, desigur ― este televizorul din această cameră, dar l-am aranjat astfel încît poate doar să recepţioneze.

Wienis simţi că se sufocă de furie, dar Hardin continuă:

― Dacă doreşti, poţi să comanzi armatei să intre în Templul Argolid, care se află în apropierea palatului, şi vei putea folosi aparatele pe ultraunde de acolo pentru a lua legătura cu celelalte zone ale planetei. Dar dacă vei încerca asta, tare mi-e teamă că oştenii tăi vor fi făcuţi fărîme de mulţime şi atunci cine-ţi va mai apăra palatul. Wienis? Şi ce se va alege de vieţile voastre?

Wienis spuse cu o voce gîtuită:

― Putem rezista, diavole! Vom rezista pînă la ziuă. Mulţimea poate să urle, energia poate să dispară, dar noi vom rezista. Şi cînd va sosi vestea că Fundaţia a fost cucerită, mulţimea va afla pe ce minciună uriaşă s-a bazat religia voastră şi-i va părăsi pe toţi preoţii voştri, întorcîndu-se chiar împotriva lor. Situaţia asta va dura pînă mîine, Hardin, pentru că poţi opri energia pe Anacreon, dar nu poţi să opreşti flota mea. (Vocea lui hîrîită exulta). E pe drum, Hardin, iar în frunte se află crucişătorul care a fost reparat potrivit ordinelor tale.

Hardin răspunse cu detaşare:

― Da, crucişătorul care a fost reparat din ordinul meu, dar aşa cum am cerut eu. Spune-mi, Wienis, ai auzit vreodată de legături în ultraunde? N-ai auzit, din cîte pricep. Ei, bine, peste două minute vei afla de ce sînt în stare aceste legături.

Pe ecranul televizorului începură să apară primele imagini şi Hardin reveni:

― Nu, peste două secunde. Stai jos. Wienis, şi ascultă cu atenţie.

7

THEO APORAT era unul dintre preoţii cu rangul cel mai înalt de pe Anacreon. Îşi merita numirea de adjunct al Preotului-şef pe nava-amiral măcar în virtutea ierarhiei preoţeşti.

Dar nu era vorba doar de ierarhie. El cunoştea nava. Lucrase la reparaţii sub directa îndrumare a oamenilor sfinţi ai Fundaţiei. Verificase motoarele din ordinul acestora, instalase cablurile televizoarelor, reparase sistemul de comunicaţie; înlocuise plăcile deteriorate din cuirasa navei, întărise grinzile. I se permisese chiar să dea o mînă de ajutor cînd înţelepţii Fundaţiei montaseră un sistem atît de sfînt cum nu mai fusese instalat vreodată pe o altă navă ― releul ultraundă!

Nu era de mirare că-şi simţea sufletul îngreunat. Nici nu voise să creadă ce-i spusese Verisof ― că nava avea să fie folosită într-un scop pervers pentru a produce un rău înspăimîntător; că tunurile ei aveau să fie îndreptate împotriva Marii Fundaţii, împotriva Fundaţiei, de la care venea binecuvîntarea şi unde fusese pregătit în tinereţe.

Acum, însă, după cele ce-i spusese amiralul, nu se mai îndoia.

Cum de putea Regele, binecuvîntat şi divin, să permită comiterea unui act atît de îngrozitor? Nu era aceasta o acţiune a blestematului de regent, Wienis, fără încunoştiinţarea Regelui? Şi, în plus, fiul aceluiaşi Wienis era amiralul care-i spusese cu cinci minute mai devreme: „Vezi-ţi de suflete şi de binecuvîntări, părinte! De conducerea navei mă ocup eu".

Aporat zîmbi strîmb. Îşi va vedea de suflete şi de binecuvîntări, dar şi de blestem, iar Prinţul Lefkin va scheuna mai curînd decît îşi închipuie.