LIMMAR PONYETS era plin de săpun cînd răsună apelul în difuzorul receptorului ― ceea ce dovedea încă o dată, dacă mai era nevoie, că pînă în spaţiul ostil şi întunecat al Periferiei Galactice era valabilă răsuflata zicală potrivit căreia mesajele importante sosesc atunci cînd te afli în baie.

Din fericire, pe o navă comercială independentă, spaţiul neinvadat de mărfuri diverse este extrem de restrîns. Cu atît mai mult cu cît duşul, dotat şi cu apă caldă, este aşezat într-un cubicul de două pe patru picioare, la circa zece picioare de panourile de control. Ponyets auzi limpede bîzîitul sacadat al receptorului.

Lăsînd să-i scape o înjurătură printre dinţi, şiroind de apă, ieşi de la duş pentru a răspunde apelului şi, trei ore mai tîrziu, o altă navă comercială se apropie şi un tînăr zîmbitor intră prin tubul de legătură dintre nave.

Ponyets îi oferi oaspetelui scaunul cel mai bun pe care-l avea, iar el se cocoţă pe scaunul rotativ al pilotului.

― Ce faci, Gorm? întrebă morocănos. Mă urmăreşti tocmai de la Fundaţie?

Les Gorm îşi aprinse o ţigară şi clătină hotărît din cap.

― Eu? Nicidecum. Eu sînt doar fraierul care s-a întîmplat să ajungă pe Glyptal IV la o zi după ce plecase poşta. Aşa că m-au trimis după tine cu chestia asta.

Minuscula sferă lucitoare trecu dintr-o mînă în alta şi Gorm adăugă:

― E confidenţial. Super-secret. Nu putea fi transmis prin subeter sau pe altă cale. Sau cel puţin aşa am înţeles eu. E o Capsulă Personală şi nu poate fi deschisă de altcineva în afară de tine.

Ponyets privi dezgustat la capsulă.

― Văd şi singur. Numai că nu-mi amintesc să fi primit veşti bune în felul ăsta.

Capsula se deschise în mîna lui şi banda subţire şi transparentă se desfăşură. Citi repede mesajul, pentru că imediat ce partea finală a mesajului ieşi, partea lui de început începu să se înnegrească şi să se dezintegreze. După un minut şi jumătate se înnegrise complet şi se dezintegrase moleculă cu moleculă.

― Of, pentru numele Galaxiei! bolborosi Ponyets.

― Te pot ajuta cu ceva? întrebă Les Gorm, cu jumătate de glas. Ori e din cale afară de secret?

― Pot să-ţi spun pentru că faci parte din Breaslă. Trebuie să merg spre Askone.

― Tocmai acolo? De ce?

― Au întemniţat un neguţător. Dar ţine-o pentru tine.

Gorm se schimbă la faţă şi deveni furios:

― Întemniţat? Păi asta-i o încălcare a Convenţiei!

― Da, dar şi amestecul în politica locală tot încălcare a Convenţiei se cheamă.

― Aha! A făcut aşa ceva? făcu Gorm. Cine e neguţătorul? Cineva pe care-l cunosc?

― Nu! răspunse Ponyets tăios şi Gorm înţelese că nu mai era cazul să insiste cu întrebări.

Ponyets se ridică în picioare şi privi concentrat şi apăsat de gînduri prin viziplacă. Bolborosi cîteva înjurături la adresa acelei forme lenticulare ceţoase care era corpul Galaxiei şi spuse cu voce tare:

― A dracului încurcătură. Şi eu sînt în urmă cu cotele.

Gorm se lumină dintr-o dată:

― Hei, amice, Askone este zonă închisă.

― Exact. Nu poţi vinde nici măcar un briceag pe Askone. Nu cumpără jucării atomice de nici un fel. Cu problema asta a cotelor nerezolvată, e crimă să merg acolo.

― Nu te poţi eschiva?

Ponyets clătină absent din cap:

― Îl cunosc pe tipul implicat. Nu-l pot lăsa de izbelişte. Ce să-i faci?! Sînt la dispoziţia Spiritului Galactic şi merg voios acolo unde mi se comandă.

― Poftim? întrebă Gorm nelămurit.

Ponyets îl privi, apoi pufni în rîs.

― Am uitat. N-ai avut prilejul să citeşti Cartea Spiritului, aşa-i?

― Nici n-am auzit de ea, răspunse Gorm.

― Ai fi auzit dacă ai fi avut pregătire religioasă.

― Pregătire religioasă? Pentru preoţire? Gorm era total debusolat.

― Îmi pare rău. E ruşinea mea şi secretul meu cel mai întunecat. Sfinţii Părinţi nu m-au mai suportat. M-au exmatriculat şi au avut motive suficiente să mă trimită la o educaţie laică sub oblăduirea Fundaţiei. Ei, şi-acum ar cam trebui s-o iau din loc. Cum ţi-a mers anul ăsta?

Gorm strivi ţigara şi-şi aranja casca:

― Livrez acum ultimul transport. Sper să meargă bine.

― Norocosule! exclamă Ponyets şi, minute în şir după plecarea lui Les Gorm, rămase îngîndurat.

Aşadar, Eskel Gorov era pe Askone ― şi încă în închisoare!

Asta era rău! De fapt, era cu mult mai rău decît părea la prima vedere.

Una era să-i spui unui tînăr curios versiunea diluată a poveştii, ca să scapi de el şi să-l faci să plece, şi alta era să dai piept cu adevărul.

Pentru că Limmar Ponyets era unul dintre puţinii oameni care ştiau din întîmplare că neguţătorul-şef Eskel Gorov nu era defel neguţător, ci cu totul altceva: agent al Fundaţiei!

2

DOUĂ SĂPTĂMÎNI! Două săptămîni risipite.

O săptămînă îi trebuise ca să ajungă la Askone, la marginile cele mai îndepărtate, unde vigilentele nave de luptă apărură dintr-o dată, întîmpinîndu-l în număr mare. Oricare le-ar fi fost sistemele de detecţie, acestea funcţionau, şi încă bine.

Navele îl flancară încet, fără a-l avertiza, menţinîndu-se la o oarecare distanţă şi determinîndu-l, fără menajamente, să se deplaseze spre soarele central din Askone.

Ponyets le-ar fi putut da o lecţie, mai cu seamă că nu erau decît hîrburi rămase de la defunctul Imperiu Galactic. Fiind nave de croazieră şi de agrement, şi nu nave de luptă, fără arme atomice la bord, erau cu atît mai decorative şi mai neputincioase. Dar Eskel Gorov se afla în mîinile lor şi Gorov nu era un ostatec oarecare ce putea fi abandonat. Askonienii ştiau măcar atîjta lucru.

Apoi încă o săptămînă ― o săptămînă pentru a-şi croi drum cu multă osteneală printre puzderia de funcţionari neînsemnaţi care alcătuiau un adevărat hăţiş între Marele Stăpîn şi lumea exterioară. Fiecare dintre ei trebuia măgulit pînă la greaţă pentru a-şi pune o semnătură plină de înflorituri pe un document ce nu reprezenta decît pasul pînă la următorul funcţionar situat cu o treaptă mai sus.