Ponyets descoperi pentru prima oară în viaţă că actele lui de neguţător nu făceau nici două parale.

Iar acum, în cele din urmă, Marele Stăpîn se afla de cealaltă parte a uşii frumos ornamentate şi păzite de santinele ― dar se scurseseră deja două săptămîni.

Gorov era încă prizonier, iar marfa lui Ponyets zăcea inutilă în magaziile navei.

Marele Stăpîn era un bărbat scund, cu un început de chelie şi cu un chip smochinit, al cărui trup părea insignifiant, aproape imaterial din cauza gulerului uriaş din blană lucitoare pe care-l avea înfăşurat în jurul gîtului.

Făcu un semn cu mîna şi şirul de oameni înarmaţi se dădu în lături, formînd un culoar de trecere de-a lungul căruia Ponyets păşi spre picioarele Şefului Statului.

― Să nu scoţi o vorbă, şuieră Marele Stăpîn şi Ponyets, care deschisese gura, îşi muşcă buzele.

― Aşa e bine, spuse domnitorul Askoniei vizibil relaxat, nu suport vorbăria fără rost. Nici nu poţi ameninţa şi nici nu voi fi silit să ascult cuvinte mieroase. Nu vreau să aud vreo plîngere ofensată. Nici nu mai ţin minte de cîte ori aţi fost avertizaţi voi, rătăcitorii, că maşinile voastre diavoleşti nu sînt dorite nicăieri pe Askone.

― Domnia voastră, spuse Ponyets domol, nu voi încerca să caut scuze pentru neguţătorul în chestiune. Nu intră în obiceiurile neguţătorilor să se amestece în treburile care nu-i privesc. Dar Galaxia e mare şi s-a mai întîmplat şi cu alte ocazii să se depăşească anumite graniţe, dar nu cu rea intenţie. A fost o greşeală pe care o regretăm nespus de mult.

― E regretabil, într-adevar, chiţăi Marele Stâpîn. Dar a fost oare o greşeală? Oamenii voştri de pe Glyptal IV m-au bombardat cu rugăminţi de negocieri la numai două ore după ce nefericitul păcătos a fost arestat. Ei m-au avertizat de nenumărate ori asupra sosirii tale. Îmi face impresia că asist la o operaţiune de salvare foarte bine pusă la punct. Au fost anticipate cam multe lucruri ― cam multe pentru o greşeală, regretabilă sau nu.

Ochii negri ai askonianului erau plini de ddispreţ. Continuă:

― Şi oare voi sînteţi neguţători, care zburătăciţi de pe o lume pe alta ca nişte fluturaşi bezmetici, atît de orbiţi de propriile drepturi încît vă permiteţi să veniţi pe pămîntul celei mai mari lumi din Askone, chiar în centrul sistemului ei, şi să pretindeţi că este o încălcare regretabilă a graniţelor? Hai să fim serioşi.

Ponyets simţi fiori reci, dar rămase impasibil. Răspunse cu o voce smerită:

― Veneraţia voastră, dacă încercarea de a face comerţ a fost premeditată, acest lucru este necugetat şi contravine total celor mai stricte reglementări ale Breslei noastre.

― Necugetat, desigur, spuse askonianul. Cu atît mai mult cu cît tovarăşul tău ar putea să plătească cu viaţa această necugetare.

Ponyets simţi un nod în stomac. Era multă hotărire în glasul askonianului.

― Veneraţia voastră, spuse el, moartea este un fenomen atît de absolut şi de irevocabil încît cu siguranţă că trebuie să existe o alternativă.

Askonianul făcu o pauză semnificativă înainte de a da un răspuns evaziv:

― Am auzit că Fundaţia este bogată.

― Bogată? Bineînţeles. Dar bogăţiile noastre sînt exact cele pe care refuzaţi să le acceptaţi. Bunurile noastre atomice valorează...

― Bunurile voastre n-au nici o valoare prin aceea că le lipseşte binecuvîntarea ancestrală. Bunurile voastre sînt fructe ale răului şi blestemate pentru că fiinţează sub interdicţia ancestrală. Cuvintele fură intonate; o recitare a unei formule.

Marele Stăpîn închise ochii şi spuse cu subînţeles:

― Altceva de valoare n-ai?

Neguţătorul rămase nedumerit:

― Nu înţeleg. Ce doriţi?

Askonianul făcu un gest disperat, ducînd mîinile în lături.

― Tu îmi ceri să schimb locul cu tine şi să-mi fac dorinţele cunoscute. Se pare că prietenul tău va trebui să îndure pedeapsa stabilită pentru sacrilegiu potrivit Codului askonian ― moarte prin gazare. Sîntem un popor drept. Nici cel mai sărac ţăran, într-un caz similar, nu va suferi mai mult. Nici eu însumi n-aş suferi mai mult.

Ponyets bîigui disperat:

― Veneraţia voastră, aş putea avea permisiunea dumneavoastră pentru a vorbi prizonierului?

― Legea askoniană, spuse Marele Stăpîn, nu permite comunicarea cu un condamnat.

Reţinîndu-şi cu greu emoţia, Ponyets zise:

― Veneraţia voastră, vă implor să fiţi iertător faţă de sufletul unui om în aceste momente în care viaţa lui atîrnă între viaţă şi moarte. De cînd viaţa îi este în pericol, este rupt de consolarea spirituală. Acum el a ajuns în situaţia de a merge nepregătit la sînul Spiritului care domneşte peste toţi şi peste toate.

― Eşti păstor de suflete? întrebă cu voce bănuitoare Marele Stăpîn.

Ponyets lăsă capul în pămînt cu umilinţă.

― Am fost pregătit în acest sens. Neguţătorii rătăcitori au nevoie de oameni ca mine în nemărginirea şi pustietatea spaţiului pentru a se ocupa de latura spirituală a vieţii lor închinate negoţului şi celor lumeşti.

Domnitorul askonian îşi muşcă gînditor buzele.

― Fiecare trebuie să-şi pregătească sufletul pentru această călătorie către spiritele sale ancestrale. Cu toate acestea, niciodată nu mi-a trecut prin minte că voi, neguţătorii, sînteţi credincioşi.

3

ESKEL GOROV se întoarse de pe o parte pe alta şi întredeschise un ochi cînd Limmar Ponyets intră pe uşa solid întărită cu bare de oţel. Uşa se închise cu un bubuit răsunător. Gorov bolborosi ceva nedesluşit şi sări în picioare.

― Ponyets! Te-au trimis?

― Simplă întîmplare, spuse Ponyets cu amărăciune, ori e o lucrătură a demonului meu. Punctul unu: ai intrat în mare bucluc. Punctul doi: drumul meu comercial, aşa cum este el cunoscut Camerei de comerţ, se află la circa cincizeci de parseci depărtare de sistemul acesta în momentul în care se petrece punctul unu. Punctul trei: am mai lucrat împreună şi Camera cunoaşte acest lucru. Nu-i un aranjament de toată frumuseţea? Răspunsul e la îndemîna oricui.

― Fii precaut, spuse Gorov, îngrijorat. Ne ascultă. Nu ai cu tine un variator de cîmp?

Ponyets arătă spre brăţara bogat ornamentată care-i atîrna la încheietura mîinii şi Gorov se linişti.

Ponyets privi în jur. Celula era sărăcăcios mobilată, dar spaţioasă. Era bine luminată şi nu mirosea neplăcut.

― Nu-i rău, spuse el. Se poartă cu mănuşi.

Gorov făcu un gest de lehamite:

― Ascultă, cum de ai ajuns pînă la mine? Mă aflu în detenţie solitară de aproape două s.ăptămîni.

― Cam de cînd am sosit eu, nu? Păi, s-ar părea că păsăroiul ăsta bătrîn care şefeşte pe aici are şi nişte slăbiciuni. Are oarece înclinaţii pentru tirade pioase, aşa că am încercat o stratagemă care a mers. Sînt aici în calitate de duhovnic spiritual. E ceva pentru o persoană pioasă ca el. Ţi-ar tăia gîtul fără să clipească dacă ar avea prilejul, dar ar ezita să întineze în vreun fel propăşirea sufletului tău imaterial şi discutabil. E pur si simplu o mostră de psihologie empirică. Un neguţător trebuie să ştie cîte ceva din toate.

Gorov zîmbi batjocoritor:

― Iar tu eşti trecut prin şcoala teologică. Eşti grozav, Ponyets. Mă bucur că te-au trimis pe tine. Dar Marele Stăpîn nu-mi iubeşte numai sufletul. A zis ceva de răscumpărare?

Neguţătorul îl privi printre gene.