― Doar nişte aluzii. De asemenea, a ameninţat cu moartea prin gazare. Am fost precaut şi nu m-am angajat cu nimic; putea să fie o capcană. Prin urmare, nu umblă decît să ne jecmănească. Aşa-i? Şi ce vrea?

― Aur.

― Aur?! Ponyets se întunecă la chip. Chiar metal? Şi pentru ce?

― E moneda lor de schimb.

― Zău? Şi de unde să găsesc eu aur?

― De unde poţi. Ascultă, am ceva important să-ţi spun. Nu mi se va întîmpla nimic atîta vreme cît îi fluturăm Marelui Stăpîn pe la nas ideea cu aurul. Promite-i-l, oricît ar cere. Apoi te întorci la Fundaţie dacă trebuie să-l procuri. Cînd voi fi eliberat, vom fi escortaţi pînă la marginea sistemului, apoi ne despărţim.

Ponyets îl privi dezaprobator:

― După aceea te întorci şi mai faci o încercare.

― Misiunea mea e să vînd produse atomice pe Askone.

― Nici n-o să parcurgi un parsec şi-or să te prindă din nou. Cred că ştii asta.

― Nu se ştie, spuse Gorov. Şi dacă m-ar prinde e acelaşi lucru.

― A doua oară te vor ucide.

Gorov ridică din umeri.

― Dacă ar fi să negociez a doua oară cu Marele Stăpîn, spuse Ponyets cu jumătate de glas, aş vrea să ştiu toată povestea. Pînă aici am acţionat orbeşte. Puţinele vorbe pe care le-am spus l-au iritat la culme pe Veneraţia Sa.

― E destul de uşor, zise Gorov. Singura modalitate de a spori securitatea Fundaţiei aici, la Periferie, este de a constitui un imperiu comercial controlat cu ajutorul religiei. Sîntem prea slabi deocamdată pentru a impune un control politic. Asta-i tot ce putem face pentru a menţine cele Patru Regate.

Ponyets clătină din cap.

― Înţeleg eu asta, dar un sistem care nu acceptă jucărioare atomice nu poate intra sub controlul nostru religios...

― Şi poate deveni un focar de independenţă şi ostilitate. Aşa e.

― Bine, teoria e bună, zise Ponyets. Problema e: ce anume împiedică vînzările? Religia? Aşa mi-a dat a înţelege Marele Stăpîn.

― E o formă de divinizare a strămoşilor. Tradiţiile lor vorbesc despre un trecut nefericit din care au fost salvaţi de eroii simpli şi virtuoşi ai vechilor generaţii. Nu e vorba decît de o înţelegere distorsionată a perioadei anarhice de acum un secol, cînd trupele imperiale au fost izgonite şi s-a instalat un guvern independent. Cuceririle ştiinţifice, şi energia atomică în special, au ajuns să fie identificate cu fostul regim imperial de care-şi amintesc cu groază.

― Chiar aşa? Dar au nişte nave mici destul de frumoase care m-au detectat de la doi parseci distanţă. Asta-mi miroase a energie atomică.

― Navele acelea sînt ceea ce le-a mai rămas de la Imperiu, fără îndoială, răspunse Gorov ridicînd din umeri. Probabil că au propulsie atomică. Au păstrat şi ei ce le-a rămas. Problema este că nu vor să inoveze nimic şi economia internă este eminamente neatomică. Asta-i ceea ce trebuie să schimbăm.

― Şi cum voiai s-o faci?

― Înfrîngînd rezistenţa într-un punct mai slab. Mai simplu spus, dacă aş putea vinde un briceag cu o lamă cu cîmp de forţă unui nobil, interesul lui ar fi să impună nişte legi care să-i permită să-l folosească. Aşa cum zic eu, pare caraghios, dar din punct de vedere psihologic este un plan bine conceput. Pentru a avea vânzări strategice în puncte strategice ar trebui să constituim o facţiune pro-atomică la Curte.

― Şi te-au trimis pe tine cu misiunea asta, pe cînd eu sînt aici ca să plătesc răscumpărarea şi să plec, iar tu să mai faci o încercare? Asta nu înseamnă a gîndi pe dos?

― Ce vrei să spui? întrebă Gorov cu prudenţă.

― Ascultă, izbucni exasperat Ponyets, eşti diplomat, nu neguţător, iar neguţător nu devii peste noapte doar dîndu-ţi singur acest titlu. Treaba asta e pentru unul care s-a mai ocupat de vînzări, şi eu am pe navă o încărcătură care zace fără nici un folos, în timp ce nu văd cum îmi voi realiza cotele.

― Vrei să spui că ai de gînd să-ţi rişti viaţa într-o afacere care nu te priveşte? întrebă Gorov şi zîmbi vag.

― Vrei să insinuezi că asta-i o problemă de patriotism şi că neguţătorii n-ar fi patrioţi? întrebă Ponyets.

― Nu se prea cunosc cazuri. Oricum, pionierii nu-s niciodată patrioţi.

― Bine. Să zicem că aşa e. Doar nu cutreier prin spaţiu numai ca să salvez Fundaţia. Vreau să cîştig şi bani, şi asta ar fi o şansă pentru mine. Dacă slujeşte şi Fundaţiei, cu atît mai bine. Mi-am riscat eu viaţa şi pentru mai puţin.

Ponyets se ridică în picioare, iar Gorov se ridică aproape în acelaşi timp.

― Ce-ai de gînd să faci?

― Nu ştiu, Gorov, spuse neguţătorul şi zîmbi. Cel puţin deocamdată. Dar dacă problema se reduce la afaceri, ţi-ai găsit omul. Nu sînt un lăudăros, în general, dar ţin întotdeauna seama de un lucru. Şi n-am terminat niciodată anul fără să-mi realizez cotele.

Uşa celulei se deschise imediat ce bătu, şi cele două santinele îl încadrară.

4

― UN SPECTACOL! zise sumbru Marele Stăpîn. Se aşeză mai confortabil între blănuri şi cu o mînă apucă mai bine ciomagul care-i slujea drept baston.

― Şi aur, Veneraţia voastră.

― Şi aur, aprobă nepăsător Marele Stăpîn.

Ponyets aşeză cutia pe podea şi o deschise cu aerul cel mai elegant şi plin de încredere de care era în stare. Se simţea singur şi neajutorat, înfruntînd o ostilitate universală; exact cum se simţise în spaţiu în primul an. Consilierii bărboşi, aşezaţi în semicerc cu faţa spre el, îl priveau cu antipatie făţişă. Printre ei era şi Pherl, favoritul cu faţa lungă, care stătea într-o poziţie ostilă în imediata apropiere a Marelui Stăpîn. Ponyets avusese deja de a face cu el şi-l considerase drept inamicul său numărul unu şi prin urmare el trebuia să fie şi prima victimă.

Dincolo de uşile sălii, o mică armată aştepta evenimentele. Ponyets era practic rupt de navă şi singura sa armă era această încercare de mituire, pentru că Gorov stătea încă în închisoare.

Făcu ultimele reglaje la monstruozitatea pentru a cărei încropire îi trebuiseră multă inventivitate şi aproape o săptămînă de încercări şi se rugă cerului ca acel cristal de cuarţ cu urme de plumb să reziste tensiunii.

― Ce reprezintă? întrebă Marele Stăpîn.

― Acesta, spuse Ponyets, făcînd un pas îndărăt, este un mic aparat pe care l-am construit singur.

― Asta se vede de la o poştă, dar nu mi-ai răspuns la întrebare. E vreuna din oribilităţile lumii tale?

― Are ceva atomic în ea, recunoscu Ponyets cu gravitate, dar nu e nevoie să o atingeţi sau să aveţi ceva de a face cu ea. E numai pentru mine şi dacă conţine oribilităţi, iau asupra mea toate păcatele ei.

Marele Stăpîn ridică bastonul de fier, făcînd un gest ameninţător către maşinărie, şi buzele sale începură să se mişte repede şi tăcut într-o rugăciune de purificare. Consilierul cu faţă prelungă se aplecă spre Marele Stăpîn apropiindu-şi mustaţa roşcată şi rară de urechea acestuia. Venerabilul askonian se scutură arţăgos, vrînd să fie lăsat în pace.

― Şi care-i legătura dintre instrumentul acesta diavolesc şi aurul care ar putea salva viaţa conaţionalului tău?