Lee făcu o figură mirată:
― Or să creadă?
― N-are importanţă. Vor fi foarte nedumeriţi, şi asta-i exact ceea ce doresc. Tot întrebîndu-se dacă e adevărat sau nu şi ce anume am vrut să comunic, vor hotărî să-şi amîne acţiunea pînă după l4 martie. Mă voi întoarce cu mult înainte de această dată.
Lee părea nesigur.
― Dar chestia asta cu „rezolvată cu succes" e o prostie!
― O prostie foarte deconcertantă. Uite c-am ajuns la spaţioport!
Nava se profila masivă şi sumbră în lumina cenuşie a dimineţii. Hardin o porni prin zăpadă cu paşi grăbiţi şi apăsaţi spre navă şi, ajuns la ecluză, se întoarse să-i strîngă mîna lui Lee.
― La revedere, Lee! Regret nespus că te las într-o situaţie cam încinsă, dar nu am încredere în altcineva. Te rog să ai grijă să nu te arzi.
― Nu-ţi face probleme, voi respecta ordinele.
Se trase un pas înapoi şi uşa ecluzei se închise.
6
SALVOR HARDIN nu călători direct către Anacreon, planeta care dădea numele regatului. Sosi doar cu o zi înainte de încoronare, după ce făcuse vizite foarte scurte în opt dintre sistemele stelare mai mari ale regatului, oprindu-se cît să poarte discuţii cu reprezentanţii locali ai Fundaţiei.
Călătoria îi lăsase un sentiment apăsător, după ce înţelesese cît de vast era regatul. El reprezenta un mic ciob, o frîntură insignifiantă în comparaţie cu întinderea de neconceput a Imperiului Galactic din care fusese o parte distinctă cu mult timp în urmă; dar pentru cineva ale cărui obişnuinţe de gîndire se constituiseră în jurul unei planete, şi aceea slab populată, mărimea Anacreonului, ca arie şi populaţie, era copleşitoare. Urmînd îndeaproape graniţele fostei Prefecturi a Anacreonului, regatul cuprindea douăzeci şi cinci de sisteme solare, dintre care cinci includeau mai mult de o lume locuibilă. O dată cu dezvoltarea ştiinţifică promovată de Fundaţie, populaţia de nouăsprezece miliarde, deşi cu mult mai redusă decît în vremurile de înflorire a Imperiului, creştea rapid.
Dar Hardin constată acum că nu era copleşit doar de dimensiunile sarcinii sale. Chiar după treizeci de ani de dezvoltare, numai lumea în care se afla capitala beneficiase de energie atomică. În provinciile exterioare existau încă imense întinderi unde energia atomică nu fusese reintrodusă. Pină şi progresele care se înregistraseră n-ar fi fost posibile dacă nu ar fi existat relicvele utilizabile, rămase de pe vremea de glorie a Imperiului.
Cînd ajunse în capitală, Hardin constată că toate afacerile curente erau într-o încremenire totală. Totuşi, în provinciile exterioare incă mai aveau loc sărbători, iar aici, pe planeta Anacreon, întreaga populaţie participa febril la pregătirile şi solemnităţile religioase în cinstea majoratului regelui-zeu. Lepold.
Hardin reuşise să discute cu Verisof, care era tras la faţă şi avea un aer hăituit, doar jumătate de oră înainte ca acesta să plece în mare grabă pentru a conduce o altă festivitate într-un templu. Dialogul fusese profitabil şi Hardin, satisfăcut, se pregăti să urmărească jocurile de artificii din acea seară.
Intrucît nu putea suferi toate caznele religioase prin care ar fi trebuit să treacă dacă identitatea sa ar fi fost cunoscută, se comportă tot timpul ca un observator, astfel că, atunci cînd în sala de bal a palatului apărură grupurile strălucitoare ale nobililor celor mai bogaţi, mai puternici şi mai exaltaţi ai regatului, se trezi cînd strivit de perete, cînd abia băgat în seamă, cînd ignorat cu totul.
Îi fusese prezentat lui Lepold ca orice altă persoană din şirul lung de oameni care adresau urări suveranului de la o distanţă respectabilă, pentru că Regele stătea deoparte, într-o impresionantă şi singuratică grandoare, înconjurat de strălucirea aurei sale radioactive. În mai puţin de o oră, Regele urma să se aşeze pe tronul masiv, făcut dintr-un aliaj de radiu şi iridiu, împodobit cu lucrături din aur şi pietre preţioase, iar tronul avea să se ridice maiestuos în aer şi să plutească încet deasupra pămîntului, ajungînd în dreptul ferestrei panoramice, astfel încît marile mulţimi de oameni simpli să-l poată privi şi să-l aclame frenetic. Bineînţeles că tronul nu ar fi fost atît de masiv dacă n-ar fi avut un motor atomic montat în interiorul lui.
Era trecut de unsprezece. Hardin nu-şi găsea locul şi se ridica mereu pe vîrfuri ca să poată vedea cît de cît ceva, abţinîndu-se cu greu să nu se urce pe un scaun. Atunci îl văzu pe Wienis făcîndu-şi loc printre numeroşii invitaţi şi se linişti.
Wienis avansa foarte încet. Aproape la fiecare pas trebuia să adreseze cuvinte amabile vreunui nobil semeţ al cărui bunic îl ajutase pe cel al lui Lepold să prade regatul cîndva şi primise vreun ducat drept recompensă.
Cînd, în sfîrşit, reuşi să scape şi de ultimul nobil îmbrăcat în uniformă de gală, ajunse lîngă Hardin. Făcu o strîmbătură care aducea a zîmbet, iar ochii negri îi străluciră plini de satisfacţie pe sub sprîncenele stufoase.
― Dragul meu Hardin, spuse el cu jumătate de glas, nu te poţi aştepta decît la plictiseală atunci cînd refuzi să-ţi declini identitatea.
― Nu sînt plictisit, Înălţimea voastră. E atît de interesant ce văd aici! Pe Terminus nu avem ceremonii care să se compare cu acestea, ştiţi bine.
― Neîndoielnic. Dar n-ai dori să mergem în apartamentul meu particular, unde am putea discuta pe îndelete şi feriţi de urechi indiscrete?
― Desigur.
Urcară scările la braţ şi numeroase ducese moştenitoare îşi duseră mirate lornioanele la ochi, întrebîndu-se cine o fi fiind necunoscutul cu o înfăţişare ştearsă şi îmbrăcat cu discreţie căruia Prinţul-regent îi acorda o asemenea onoare.
Cînd ajunseră în apartamentul lui Wienis, Hardin se aşeză confortabil şi acceptă cu un murmur de recunoştinţă paharul de lichior pe care i-l turnă regentul.
― Vin de Locris, Hardin, spuse Wienis, din pivniţele regale. Vin adevărat ― vechi de două secole. A fost îmbuteliat şi pus la păstrare cu zece ani înainte de Revolta de pe Zeon.
― Chiar că e o băutură regală, aprobă politicos Hardin. În onoarea lui Lepold I, Regele Anacreonului.
Sorbiră, apoi Wienis spuse curtenitor, după un moment de tăcere:
― CurÎnd Împărat al Periferiei, şi mai apoi cine ştie? Poate într-o bună zi Galaxia va fi reunită.
― Fără îndoială. Sub conducerea Anacreonului?
― De ce nu? Cu ajutorul Fundaţiei, superioritatea noastră ştiinţifică asupra restului Periferiei va fi indiscutabilă.
― Da, dar problema este că Fundaţia are obligaţia de a ajuta orice naţiune care solicită ajutor ştiinţific. Datorită înaltului idealism al guvernului nostru şi al măreţului scop moral al fondatorului nostru, Hari Seldon, nu ne putem permite să avem favoriţi. Nu avem ce face, Înălţimea voastră.
Zîmbetul lui Wienis, se transformă în rînjet:
― Spiritul Galactic, pentru a mă exprima în limbajul binecunoscut, îi ajută pe cei care se ajută singuri. Înţeleg foarte bine că Fundaţia nu va coopera niciodată din proprie iniţiativă.
― Nu aş îndrăzni să afirm aşa ceva. Am reparat crucişătorul imperial pentru voi, deşi Consiliul pentru navigaţie de la noi dorea această navă în scopuri de cercetare.
Regentul repetă ironic ultimele cuvinte:
― Scopuri de cercetare! Da, bineînţeles! Cu toate astea, n-aţi fi reparat-o dacă nu v-aş fi ameninţat cu război.
Hardin făcu un gest de dezaprobare.
