― Da, crucişătorul care a fost reparat din ordinul meu, dar aşa cum am cerut eu. Spune-mi, Wienis, ai auzit vreodată de legături în ultraunde? N-ai auzit, din cîte pricep. Ei, bine, peste două minute vei afla de ce sînt în stare aceste legături.
Pe ecranul televizorului începură să apară primele imagini şi Hardin reveni:
― Nu, peste două secunde. Stai jos. Wienis, şi ascultă cu atenţie.
7
THEO APORAT era unul dintre preoţii cu rangul cel mai înalt de pe Anacreon. Îşi merita numirea de adjunct al Preotului-şef pe nava-amiral măcar în virtutea ierarhiei preoţeşti.
Dar nu era vorba doar de ierarhie. El cunoştea nava. Lucrase la reparaţii sub directa îndrumare a oamenilor sfinţi ai Fundaţiei. Verificase motoarele din ordinul acestora, instalase cablurile televizoarelor, reparase sistemul de comunicaţie; înlocuise plăcile deteriorate din cuirasa navei, întărise grinzile. I se permisese chiar să dea o mînă de ajutor cînd înţelepţii Fundaţiei montaseră un sistem atît de sfînt cum nu mai fusese instalat vreodată pe o altă navă ― releul ultraundă!
Nu era de mirare că-şi simţea sufletul îngreunat. Nici nu voise să creadă ce-i spusese Verisof ― că nava avea să fie folosită într-un scop pervers pentru a produce un rău înspăimîntător; că tunurile ei aveau să fie îndreptate împotriva Marii Fundaţii, împotriva Fundaţiei, de la care venea binecuvîntarea şi unde fusese pregătit în tinereţe.
Acum, însă, după cele ce-i spusese amiralul, nu se mai îndoia.
Cum de putea Regele, binecuvîntat şi divin, să permită comiterea unui act atît de îngrozitor? Nu era aceasta o acţiune a blestematului de regent, Wienis, fără încunoştiinţarea Regelui? Şi, în plus, fiul aceluiaşi Wienis era amiralul care-i spusese cu cinci minute mai devreme: „Vezi-ţi de suflete şi de binecuvîntări, părinte! De conducerea navei mă ocup eu".
Aporat zîmbi strîmb. Îşi va vedea de suflete şi de binecuvîntări, dar şi de blestem, iar Prinţul Lefkin va scheuna mai curînd decît îşi închipuie.
Intră în camera de comunicaţii generale. Acolitul său îl precedă şi cei doi ofiţeri de scniciu nu făcură nici o mişcare ca să-i împiedice. Adjunctul Preotului-şef avea dreptul să intre în orice compartiment al navei.
― Închide uşa! porunci Aporat şi privi la cronometrul navei. Mai rămăseseră cinci minute pînă la ora douăsprezece. Programase perfect totul.
Cu mişcări experte, cuplă comutatoarele care deschideau canalele de comunicaţie, astfel încît glasul şi imaginea sa puteau pătrunde acum pînă în cele mai îndepărtate colţuri ale navei de două mile lungime.
― Soldaţi ai navei-amiral regale Wienis! Atenţie! Vă vorbeşte Preotul-şef adjunct! (Ştia că sunetul vocii lui răsuna de la partea din spate a navei, unde se aflau motoarele atomice, pînă la tablourile de comandă, aflate la proră). Nava, strigă el, este angajată, fără ştirea voastră, în comiterea unui sacrilegiu, a unui asemenea act abominabil, încît sufletul fiecăruia dintre voi va fi condamnat la eternul frig spaţial! Intenţia comandantului vostru este de a conduce nava pînă spre Fundaţie şi de a bombarda sursa binecuvîntărilor de care v-aţi bucurat din partea ei, şi asta pentru că se lasă pradă voinţei lui păcătoase. Întrucît aceasta este intenţia lui, eu, în numele Spiritului Galactic, îl înlătur de la comanda navei, pentru că nu mai există dreptul de comandă acolo unde binecuvântarea Spiritului Galactic a fost retrasă. Nici divinul Rege nu-şi poate menţine statutul de rege fără consimţămîntul Spiritului.
Vocea îi deveni baritonală, în timp ce acolitul său asculta cu veneraţie, iar cei doi ofiţeri cu o mare spaimă.
― Şi pentru că această navă întreprinde o misiune diavolească, binecuvîntarea Spiritului n-o mai apără nici pe ea.
Ridică braţele solemn şi, aflaţi în faţa ecranelor a o mie de televizoare de pe întreg cuprinsul navei, soldaţii fură cuprinşi de spaimă, în timp ce imaginea impunătoare a preotului li se adresă:
― În numele Spiritului Galactic, al profetului său, Hari Seldon, şi al tălmăcitorilor săi, oamenii sfinţi ai Fundaţiei, blestem această navă. Fie ca televizoarele, care sînt ochii navei, să devină oarbe. Fie ca ghearele de abordaj, care sînt braţele ei, să paralizeze. Fie ca dezintegratoarele ei atomice, care sînt pumnii ei, să-şi piardă toată puterea. Fie ca motoarele, care sînt inima ei, să înceteze a mai bate. Fie ca sistemele ei de comunicaţie, care-i alcătuiesc vocea, să amuţească. Fie ca sistemul de ventilaţie, care este respiraţia ei, să se stingă. Fie ca luminile, care sînt sufletul ei, să piară în neant. În numele Spiritului Galactic, blestem această navă!
Şi, odată cu ultimul cuvînt, în chiar clipa în care bătu miezul nopţii, la distanţă de ani-lumină, o mînă din Templul Argolid deschise un releu ultraundă care, cu viteza ameţitoare a acestui tip de undă, deschise un alt releu de pe nava-amiral Wienis. Şi nava muri!
Pentru că trăsătura principală a religiei ştiinţei este funcţionalitatea, şi blesteme ca acelea ale lui Aporat sînt cu adevărat mortale.
Aporat văzu cum întunericul învăluia nava şi auzi oprirea bruscă a susurului monoton şi îndepărtat al motoarelor hiperatomice. Scoase triumfător din buzunarul veşmîntului un bec Atomo, care umplu încăperea cu o lumină perlată.
Îi privi de sus pe cei doi soldaţi care, deşi erau fără îndoială oameni curajoşi, căzură în genunchi, zvîrcolindu-se înfricoşaţi şi îngroziţi:
― Salvează-ne sufletele, Reverenţa ta! Sîntem oameni simpli şi nu am fost încunoştiinţaţi de crimele conducătorilor noştri, îngăimă unul dintre ei.
― Urmaţi-mă! spuse Aporat poruncitor. Sufletele voastre nu sînt încă pierdute!
Nava era o învîrtejire de întuneric, în care spaima era atît de grozavă şi de perceptibilă încît părea să fi penetrat în oameni şi lucruri. Soldaţii se îmbulzeau pe unde trecea Aporat, cu aura lui de lumină, străduindu-se să-i atingă pulpana veşmîntului, cerşind îndurare. Şi tot mereu, singurul lui răspuns era: „Urmaţi-mă"!
Îl găsi pe prinţul Lefkin bîjbîind prin cabinele ofiţerilor şi cerînd pe un ton răstit lumină. Amiralul îi aruncă preotului o privire plină de ură.
― A, iată-te! Lefkin moştenise ochii albaştri ai mamei sale, dar nasul coroiat şi ochii saşii îl recomandau ca fiu al lui Wienis.
― Ce înseamnă aceste acţiuni de trădare? Să redai energia navei! Eu comand aici.
― Nu mai comanzi, răspunse Aporat ameninţător. Lefkin privi înnebunit împrejurul său:
― Prindeţi-l pe acest om. Arestaţi-l, altfel vă arunc în spaţiu unul cîte unul! Îşi trase sufletul, şi strigă cu glas piţigăiat: Vă ordonă amiralul vostru. Arestaţi-l!
Apoi îşi pierdu capul cu totul:
― Vă lăsaţi prostiţi de acest şarlatan, de acest clovn? Vă plecaţi umili în faţa unei religii care este alcătuită din fum şi vorbe goale? Omul acesta este un impostor, iar Spiritul Galactic despre care vorbeşte este o înşelătorie pusă la cale de imaginaţia preoţilor pentru a...
Aporat îl întrerupse furios:
― Prindeţi-l pe cel care huleşte! Dacă-i daţi ascultare, sufletele voastre vor fi pierdute!
Şi pe dată, nobilul amiral fu înconjurat şi luat pe sus de o mulţime de soldaţi.
― Luaţi-l şi mergeţi după mine!
Aporat se întoarse şi, urmat de soldaţii care-l tîrau pe Lefkin şi de ceilalţi ce înţesau coridoarele, ajunse în camera de comunicaţii. Acolo îi porunci fostului comandant să se aşeze în faţa singurului televizor care funcţiona.
― Comandă restului flotei să schimbe cursul şi să se pregatească pentru întoarcerea pe Anacreon.
Cu părul şi hainele în neorinduială, sîngerînd, bătut şi pe jumătate năuc, acesta execută ordinul.
― Iar acum, continuă Aporat cu o înfăţişare ameninţătoare şi întunecată, sîntem în legătură cu Anacreon prin intermediul fasciculului ultraundă. Vorbeşte cum îţi poruncesc eu!
