Sutt făcu un semn către harta tridimensională a stelelor, aflată pe masă. Reglă cîteva butoane şi un ciorchine de vreo cinci-şase sisteme stelare se luminară în roşu.

― Aceasta, zise el calm, este Republica Korell.

Neguţătorul încuviinţă cu o mişcare a capului.

― Am fost acolo. E o cocină nenorocită! Presupun că o numiţi republică, dar de fiecare dată este ales drept Commdor cîte un membru al familiei Argo. Şi cui nu-i place treaba asta i se pot întîmpla anumite lucruri. Am fost pe acolo, repetă el, şi strîmbă din buze.

― Dar te-ai întors, ceea ce nu se întîmpla prea des. Trei nave comerciale, inviolabile potrivit Convenţiei, au dispărut pe teritoriul acestei Republici în cursul anului trecut. Şi navele acelea erau înarmate cu toţi explozivii nucleari obişnuiţi şi dispuneau de protecţie cu cîmp de forţă.

― Care au fost ultimele comunicări ale navelor?

― Rapoarte de rutină. Nimic deosebit.

― Ce-a spus Korell?

Ochii lui Sutt luciră sardonic.

― N-am găsit modalitatea de a întreba. Cel mai mare avantaj al Fundaţiei faţă de întreaga Periferie este reputaţia ei de mare forţă. Crezi că putem pierde trei nave şi să le cerşim înapoi?

― Păi atunci ce-ar fi să-mi spuneţi mai precis ce vreţi de la mine?

Lui Jorane Sutt nu-i plăcea să-şi risipească timpul enervîndu-se. Ar fi fost un lux. Ca secretar al primarului, ţinuse la respect consilieri din opoziţie, carierişti, reformatori, şi tot felul de zărghiţi care pretindeau că ar fi rezolvat în întregime cursul istoriei viitoare aşa cum fusese gîndită de Hari Seldon. Cu o asemenea experienţă era foarte greu să fie scos din ale lui.

Măsurindu-şi cu atenţie cuvintele, spuse:

― O clipă. Vezi tu, trei nave pierdute în acelaşi sector în cursul aceluiaşi an nu înseamnă un accident şi puterea atomică poate fi înfrîntă doar de o forţă atomică mai mare. Apare automat întrebarea: dacă Republica Korell are arme atomice, de unde le primeşte?

― Şi unde le primeşte?

― Există două răspunsuri. Fie că le-au construit ei înşişi...

― Cam mult spus!

― Adevărat! Dar, pe de altă parte, e posibil să ne confruntăm cu un caz limpede de trădare.

― Aşa crezi? întrebă Mallow, glacial.

Secretarul răspunse calm:

― Nu exclud deloc această posibilitate. De cînd cele Patru Regate au acceptat Convenţia Fundaţiei, a trebuit să luptăm cu grupuri de populaţii disidente destul de puternice, aparţinînd fiecăreia dintre naţiuni. Fiecare dintre fostele regate îşi are propriii pretendenţi şi foşti nobili care nici măcar nu se prefac a iubi Fundaţia. Probabil că unii dintre ei au devenit activi.

Mallow se înroşi.

― Pricep. Ai ceva să-mi reproşezi? Eu sînt din Smyrno.

― Ştiu. Eşti smyrnian, născut în Smyrno, unul dintre cele patru foste regate. Doar prin educaţie eşti un om al Fundaţiei. Prin naştere, eşti un Străin. Fără îndoială că bunicul tău a fost baron pe vremea războaielor cu Anacreon şi Loris şi că proprietăţile familiei tale au fost confiscate atunci cînd Sef Sermak a redistribuit terenurile.

― Nu, nu. Bunicul meu a fost un nefericit şi un sărăntoc lipit-pămîntului, care a murit cărînd cărbuni pentru un salariu de mizerie înainte de Fundaţie. Nu datorez nimic vechiului regim. Dar m-am născut pe Smyrno şi mi-e ruşine şi pentru Smyrno şi pentru smyrnieni, pe onoarea mea. Viclenele tale aluzii privind acte de trădare n-or  să mă sperie atît de tare încît să ling tălpile celor de la Fundaţie. Acum, ori îmi dai ordine clare, ori lansează-ţi acuzaţiile, mi-e totuna.

― Stimate Neguţător-şef, nu-mi pasă cîtuşi de puţin dacă bunicul tău a fost rege pe Smyrno sau cel mai amărit om de pe planetă. Am apelat la flecăreala asta fără noimă despre naştere şi strămoşi pentru a-ţi dovedi că nu mă interesează. Dar mi-e clar că ai înţeles greşit spusele mele. Să revenim. Eşti smyrnian. Îi cunoşti pe Străini. De asemenea eşti neguţător şi, pe deasupra, unul dintre cei mai buni. Ai fost pe Korell şi-i cunoşti pe korellieni. Am vrea să mergi din nou acolo.

Mallow nu-şi putu stăpîni mirarea:

― Ca spion?

― Nicidecum. Ca neguţător, dar atent la tot ce se întîmplă; ai putea afla de unde provine energia lor atomică... Aş vrea să-ţi reamintesc, tocmai pentru că eşti smyrnian, că două dintre navele comerciale dispărute aveau echipaje smyrniene.

― Cînd să pornesc?

― Cînd va fi gata nava?

― Peste şase zile.

― Atunci peste şase zile vei porni. Vei primi toate detaliile la amiralitate.

― Foarte bine! Neguţătorul se ridică, strinse mîna lui Sutt şi ieşi.

Sutt rămase pe loc, răsfirîndu-şi degetele şi frecîndu-le uşor unele de altele, apoi ridică din umeri şi păşi în biroul primarului.

Primarul decupla circuitul de televiziune şi se rezemă de spătarul fotoliului:

― Ce părere ai, Sutt?

― Ar putea fi un bun actor, afirmă Sutt, şi rămase cu privirea fixă.

2

ÎN ACEEAŞI ZI, spre seară, în apartamentul de burlac de la etajul al douăzeci şi unulea al Clădirii Hardin, aparţinînd lui Jorane Sutt, Publis Manlio sorbea alene vin dintr-un pahar.

Slăbănogul Publis Manlio, îmbătrinit înainte de vreme, îndeplinea în cadrul Fundaţiei două funcţii importante. Era Secretar cu afacerile externe la cabinetul primarului, iar pentru toţi sorii externi, mai puţin pentru Fundaţie, era şi Primat al Bisericii, Furnizor al Hranei Sfinte, Maestru al templelor şi cîte altele, toate titulaturile fiind formate din cuvinte cu sonorităţi menite a impresiona.

― Dar a fost de acord, spuse Manlio, să te lase să-l trimiţi pe acel neguţător. E un pas înainte.

― Cam mic, încuviinţă Sutt. Nu obţinem nici un rezultat imediat, întreaga afacere reprezintă un plan foarte general, întrucît nu avem posibilitatea de a prevedea sfirşitul. Acum lăsăm lucrurile să se desfăşoare de la sine, sperînd că pe undeva, pe parcurs, vom găsi şi rezolvarea.

― Adevărat. Iar acest Mallow este un om capabil. Dar dacă nu se va lăsa tras pe sfoară?

― E un risc pe care trebuie să ni-l asumăm. Dacă e un caz de trădare, nu pot fi amestecaţi decît oameni competenţi. Dacă nu, avem nevoie de un om capabil să afle adevărul, iar Mallow va fi precaut. Ţi s-a golit paharul.

― Nu, mulţumesc. Am băut destul.

Sutt îşi umplu paharul şi rămase în aşteptare, lăsîndu-l pe Mallow în voia gîndurilor sale neliniştite. Oricare ar fi fost aceste gînduri, ele nu i se clarificaseră, pentru că Primatul întrebă pe neaşteptate:

― Sutt, la ce te gîndeşti?

― Uite care e situaţia, Manlio. Ne aflăm în miezul unei crize Seldon.

Manlio îl privi atent, apoi întrebă domol: