Lefkin făcu un gest de împotrivire, iar mulţimea de soldaţi care înţesa coridorul începu să murmure ameninţător.
― Vorbeşte! spuse Aporat. Începe: Flota Anacreonului...
Lefkin se supuse.
8
ÎN APARTAMENTUL lui Wienis era o linişte mormîntală cînd pe ecranul televizorului apăru imaginea Prinţului Lefkin. Regentul lăsă să-i scape o exclamaţie de uimire văzînd faţa obosită, tumefiată şi uniforma zdrenţuită a fiului său; alunecă pe un scaun, cu chipul schimonosit de uimire şi gînduri sumbre.
Hardin ascultă demn, cu mîinile lăsate uşor pe genunchi, în timp ce Regele Lepold şedea prăbuşit într-un colţ întunecos muşcîndu-şi spasmodic mîneca bogat ornamentată cu ţesătură de aur. Pînă şi soldaţii îşi pierduseră ţinuta semeaţă şi privirile reci, caracteristice militarilor de carieră, şi, de lîngă uşă, unde stăteau încordaţi, cu dezintegratoarele pregătite, priveau pe furiş imaginea de pe ecran.
Lefkin vorbi fără tragere de inimă, cu o voce obosită care părea sugrumată la anumite intervale, de parcă cineva i-ar fi suflat ce să spună:
― Flota Anacreonului... conştientă de natura misiunii ei... şi refuzînd să participe... la un abominabil sacrilegiu... se întoarce pe Anacreon... cu următorul ultimatum transmis... acelor păcătoşi şi cîrtitori... care îndrăznesc să folosească forţa armelor... împotriva Fundaţiei... sursa tuturor binecuvîntărilor,... şi împotriva Spiritului Galactic. Să înceteze pe dată războiul împotriva... credinţei celei adevărate... şi să ni se garanteze într-o manieră convenabilă flotei... reprezentată acum de... adjunctul Preotului-şef, Theo Aporat... că un asemenea război nu va fi declarat... în viitor şi că... (aici urmă o pauză mai lungă, după care vocea continuă) acel fost Prinţ-regent, Wienis,... va fi întemniţat... şi judecat de către un tribunal ecleziastic... pentru crimele sale. În caz contrar, la întoarcerea pe Anacreon... flota regală va nărui din temelii palatul regal... şi va lua toate măsurile pe care le consideră necesare... pentru a distruge cuibul de păcătoşi... şi bîrlogul celor ce vor să strivească... sufletele oamenilor, care au întîietate în acest moment.
Vocea încheie cu un suspin şi imaginea dispăru de pe ecran.
Degetele lui Hardin trecură agile peste becul Atomo şi lumina lui se făcu tot mai slabă pînă cînd, în semiîntuneric, cel ce fusese regent pînă în acel moment, regele şi soldaţii, deveniră nişte umbre suspendate în ceaţă; şi pentru prima oară se putu observa că o aură îl învăluia pe Hardin.
Nu era lumina orbitoare care constituia prerogativul regilor, ci una mai puţin spectaculoasă, mai puţin impresionantă, dar, cu toate acestea, mai eficientă şi mai folositoare.
Vocea lui Hardin era uşor ironică, iar Wienis, care cu o oră în urmă îl declarase prizonier de război şi considerase Terminus ca şi distrus, era acum o umbră căzută într-un scaun, strivit şi fără grai.
― Există o străveche fabulă, zise Hardin, veche de cînd umanitatea, probabil, pentru că cele mai vechi înregistrări ale ei sînt doar copii ale altor înregistrări şi mai vechi, care ar putea prezenta interes pentru tine. Sună cam aşa:
„Un cal, al cărui duşman puternic şi periculos era un lup, trăia într-o permanentă spaimă că-şi va pierde viaţa. Ajuns într-o situaţie disperată, se gîndi să-şi caute un aliat puternic. Se apropie atunci de om, propunîndu-i o alianţă pe motiv că lupul le era un duşman comun. Omul acceptă întovărăşirea pe dată şi se oferi să ucidă lupul dacă noul său partener avea să coopereze, punîndu-i la dispoziţie marea sa iuţeală. Calul se învoi, şi-i permise omului să-l înşeueze. Omul încalecă, doborî lupul şi-l ucise.
Uşurat şi bucuros, calul mulţumi omului şi-i spuse:
― Acum, că duşmanul nostru este mort, scoate-mi frîul şi şaua, şi redă-mi libertatea!
Auzind acestea, omul rîse de se prăpădi:
― Al naibii de frumos vorbeşti. Dii, căluţule! Şi-i dădu pinteni mai departe".
Tăcere deplină. Wienis, care era doar o umbră, nu făcu nici un gest.
Hardin continuă molcom:
― Sper că înţelegi analogia. În dorinţa de a cimenta pentru veşnicie dominaţia lor asupra propriilor popoare, regii celor Patru Regate au acceptat religia ştiinţei care i-a făcut divini; dar aceeaşi religie a constituit pentru ei frîul şi şaua, întrucît sîngele dătător de viaţă al energiei atomice a fost încredinţat preoţilor ― care dintotdeauna au primit porunci de la noi, te rog să ţii minte acest lucru, şi nu de la voi. Aţi ucis lupul, dar nu aţi putut scăpa de hăţ şi de şa...
Wienis sări în picioare şi, în semiîntuneric, ochii lui păreau nişte găvane turbate. Vocea îi era incoerentă şi răguşită:
― Şi totuşi te voi aresta. Nu-mi vei scăpa. Vei putrezi în temniţă! Mai bine să fim distruşi. Să fie totul ras de pe faţa pămîntului. Fii blestemat! Nu vei scăpa! Soldaţi! urlă el, cu o voce isterică. Doborîţi-l pe acest diavol! Dezintegraţi-l! Trageţi!
Fără să se ridice de pe scaun, Hardin se întoarse cu faţa spre soldaţi şi le zîmbi. Unul dintre ei ridică arma şi apoi o lăsă în jos. Ceilalţi rămaseră ca împietriţi. Salvor Hardin, primarul de pe Terminus, înconjurat de acea aură delicată, zîmbind plin de încredere, şi în faţa căruia întreaga putere a Anacreonului se năruise ca un castel de nisip, îi domina, în ciuda poruncilor pe care le urla descreieratul Regent.
Wienis slobozi un blestem şi se îndreptă împleticindu-se către cel mai apropiat soldat. Cu gesturi sălbatice, smulse arma din mîna omului, o îndreptă spre Hardin, care nu făcu nici o mişcare să se apere, şi apăsă pe declanşator.
Fasciculul continuu de lumină palidă atinse cîmpul de forţă care îl înveşmînta pe primar şi fu aspirat, neutralizat şi făcut inofensiv. Wienis apăsă şi mai tare pe declanşator şi rîse cu lacrimi.
Hardin continuă să zîmbească, iar aura cîmpului de forţă străluci şi mai puternic, absorbind energia eliberată de dezintegrator. În colţul său, Lepold îşi duse mîinile la ochi şi începu să geamă.
Cu un ţipăt neputincios şi disperat, Wienis schimbă direcţia ţevii dezintegratorului şi trase din nou ― apoi se prăbuşi la pămînt cu capul zdrobit.
Hardin se cutremură în faţa acestei scene şi murmură:
― Un bărbat al „acţiunii directe" pînă la ultima suflare. Ultimul refugiu!
9
BOLTA TIMPULUI era aglomerată peste capacitatea locurilor pe scaune, iar oamenii stăteau în picioare în partea din spate a încăperii.
Salvor Hardin compară această mulţime cu puţinii care participaseră, în urmă cu treizeci de ani, la prima apariţie a lui Hari Seldon. La acea vreme, fuseseră doar şase: cei cinci Enciclopedişti ― cu toţii decedaţi între timp ― şi el însuşi, tînărul „om de paie" pe post de primar, în acea zi. Cu ajutorul lui Yohan Lee, ştersese acest stigmat din biografia sa.
Acum situaţia era cu totul alta din toate punctele de vedere. Fiecare membru al Consiliului municipal aştepta cu nerăbdare apariţia lui Hari Seldon. Era încă primar, dar atotputernic, de această dată; după zdrobirea completă a Anacreonului, popularitatea sa atinsese apogeul. Cînd se întorsese de pe Anacreon aducînd vestea morţii lui Wienis şi noul tratat semnat cu înspăimîntatul Lepold, fusese întîmpinat cu un vot de încredere. Cînd acest succes fu urmat foarte curînd de tratate similare semnate cu fiecare dintre celelalte trei regate ― tratate care acordau Fundaţiei puteri care aveau să împiedice pentru vecie orice încercări de atac, aşa cum încercase Anacreonul, se organizaseră procesiuni cu torţe pe toate străzile oraşului Terminus. Nici numele lui Hari Seldon nu fusese aclamat cu atîta convingere şi putere.
Hardin strinse din buze. Se bucurase de o popularitate asemănătoare şi după prima criză.
De partea cealaltă a încăperii, Sef Sermak şi Lewis Bort erau angajaţi într-o discuţie aprinsă; evenimentele din ultima vreme nu păreau să-i fi domolit. Se alăturaseră votului de încredere; ţinuseră cuvîntări în care recunoscuseră public că se înşelaseră, se scuzaseră elegant pentru folosirea unor cuvinte mai tari în cadrul dezbaterilor anterioare, se disculpaseră cu rafinament declarînd că nu urmaseră decît cele dictate de propriile conştiinţe şi convingeri şi, la scurt timp după aceea, lansaseră o nouă campanie acţionistă.
Yohan Lee îl trase uşor de mînecă pe Hardin şi arătă sugestiv spre ceasul de la mînă.
Hardin îl privi:
― Bine-ai venit, Lee. Mai eşti supărat? Ce s-a întîmplat?
― Trebuie să apară peste cinci minute, nu-i aşa?
