― Aşa presupun. Data trecută a apărut la amiază.
― Dacă nu apare?
― Ai de gînd să mă sîcîi toată viaţa cu temerile tale? Dacă nu apare, asta e.
Lee se înnegura şi clătină uşor din cap.
― Dacă treaba eşuează intrăm într-un nou bucluc. Fără sprijinul lui Seldon pentru ceea ce am realizat pînă acum, Sermak se va considera liber să o ia de la început. Doreşte nici mai mult nici mai puţin decît anexarea celor Patru Regate şi expansiunea imediată a Fundaţiei ― prin forţă, dacă va fi nevoie. Şi-a început deja campania.
― Ştiu. Un înghiţitor de flăcări trebuie să înghită flăcări chiar dacă trebuie să le aprindă singur. Iar tu, Lee, trebuie să fii îngrijorat chiar de-ar fi să te sinucizi pentru a inventa un motiv de îngrijorare.
Lee tocmai se pregătea să răspundă, dar rămase fără grai, căci luminile deveniră mai palide şi aproape că se stinseră cu totul. Ridică braţul ca să arate către cubicului de sticlă care domina jumătate din încăpere şi apoi se prăbuşi pe un scaun oftînd din rărunchi.
Hardin se îndreptă de spate la apariţia care umpluse acum tot spaţiul cubiculului ― o siluetă într-un scaun cu rotile! Doar el singur dintre toţi cei prezenţi îşi putea aminti ziua aceea, cu decenii în urmă, cînd acea siluetă apăruse pentru prima oară. Era tînăr atunci şi silueta era bătrînă. Acum silueta rămăsese aceeaşi, în schimb el îmbătrinise.
Silueta privi direct înainte, iar degetele ei răsfoiau o carte ţinută în poală.
― Sînt Hari Seldon. O voce blîndă, trâdînd vîrsta înaintată. Publicul păstră tăcere, uitînd parcă să mai respire, şi Hari Seldon continuă cu vioiciune:
― Este pentru a doua oară că mă aflu aici. Bineînţeles că nu ştiu dacă vreunul dintre voi a fost aici la prima apariţie. La urma-urmei, nici nu pot să-mi dau seama cu ajutorul simţurilor dacă e sau nu cineva de faţă, dar asta nu are nici o importanţă. Dacă cea de-a doua criză a fost depăşită cu succes, cu siguranţă că sînteţi prezenţi; nu există altă cale. Dacă nu e nimeni aici, înseamnă că cea de-a doua criză v-a depăşit puterile. Zîmbi cuceritor:
― Mă îndoiesc, totuşi, de acest lucru, întrucît calculele mele arată o probabilitate de nouăzeci şi opt virgulă patru la sută că nu va apărea nici o îndepărtare semnificativă de la Plan în primii optzeci de ani. Potrivit calculelor noastre, aţi ajuns să dominaţi regatele barbare care se află în imediata apropiere a Fundaţiei. Ca şi în cazul primei crize, i-aţi pus la respect prin folosirea Echilibrului Puterii, astfel că în cea de-a doua criză aţi cîştigat supremaţia folosind Puterea Spirituală, şi nu pe cea Temporală.
Cu toate acestea, trebuie să vă avertizez să nu deveniţi din cale afară de siguri pe voi. Nu-mi stă în obicei să vă transmit previziuni prin intermediul acestor înregistrări, dar ar fi bine să arăt că ceea ce aţi obţinut acum e doar un nou echilibru ― deşi e un echilibru în cadrul căruia poziţia voastră e considerabil mai bună. Puterea Spirituală, cu toate că e suficientă pentru a respinge atacurile celei Temporale, nu este suficientă pentru a ataca la rîndul său. Din cauza inevitabilei dezvoltări a forţei de rezistenţă, cunoscută sub numele de Regionalism sau Naţionalism, Puterea Spirituală nu poate învinge. Dar sînt încredinţat că nu vă spun nimic nou.
Trebuie de asemenea să mă iertaţi că vă vorbesc în acest mod confuz. Termenii pe care-i folosesc sînt, în cel mai bun caz, simple aproximări, dar nici unul dintre voi nu are pregătirea necesară pentru a înţelege adevărata simbolistica a psihoistoriei, aşa încît trebuie să mă fac înţeles aşa cum pot.
În acest caz, Fundaţia este abia la începutul drumului care duce la Noul Imperiu. Regatele învecinate sînt, ca forţă umană şi ca resurse, copleşitor de puternice în comparaţie cu voi. Dincolo de ele se află uriaşa şi încîlcita junglă a barbariei care se întinde în jurul întregii Galaxii. În interiorul acesteia se află ceea ce a mai rămas din Imperiul Galactic, care, deşi slăbit şi decăzut, e încă incomparabil de puternic.
Spunînd acestea, Hari Seldon înălţă cartea şi o deschise. Chipul îi deveni solemn.
― Şi nu uitaţi că a mai existat o altă Fundaţie întemeiată cu optzeci de ani în urmă ― o Fundaţie la celălalt capăt al Galaxiei, la Capătul Stelei... Trebuie să ţineţi mereu seama de existenţa ei. Domnilor, aveţi în faţă nouă sute douăzeci de ani. A voastră e problema! Purcedeţi!
Privi către carte şi aceasta dispăru, în timp ce luminile se aprinseră, orbitoare.
În hărmălaia ce urmă, Lee se aplecă spre urechea lui Hardin.
― N-a spus cînd se va întoarce.
― Aşa e, răspunse Hardin, dar sînt sigur că nu se va întoarce decît după moartea noastră!
Partea a patra
NEGUŢĂTORII
NEGUŢĂTORII -... şi mereu cu un pas înainte faţă de hegemonia Fundaţiei erau Neguţătorii care stabileau legături fragile la distanţe uriaşe. Treceau luni sau chiar ani între plecările şi sosirile lor pe Terminus; de cele mai multe ori, navele lor nu erau decît nişte cîrpăceli şi improvizaţii de ageamii; cinstea lor nu era la mare înălţime; temeritatea lor...
Prin toate acestea ei au făurit un imperiu mai durabil decît despotismul pseudoreligios care caracteriza cele Patru Regate...
Circulau nenumărate istorii despre aceste personaje impunătoare şi solitare care trăiau, pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios, sub semnul unui motto adoptat dintr-o maximă a lui Salvor Hardin ― „Niciodată să nu laşi ca propriul simţ moral să te împiedice să faci ceea ce trebuie". Acum ar fi greu de deosebit poveştile reale de cele apocrife. Probabil că nici nu există vreo asemenea poveste care să nu fi suferit unele exagerări...
ENCICLOPEDIA GALACTICA
1
LIMMAR PONYETS era plin de săpun cînd răsună apelul în difuzorul receptorului ― ceea ce dovedea încă o dată, dacă mai era nevoie, că pînă în spaţiul ostil şi întunecat al Periferiei Galactice era valabilă răsuflata zicală potrivit căreia mesajele importante sosesc atunci cînd te afli în baie.
Din fericire, pe o navă comercială independentă, spaţiul neinvadat de mărfuri diverse este extrem de restrîns. Cu atît mai mult cu cît duşul, dotat şi cu apă caldă, este aşezat într-un cubicul de două pe patru picioare, la circa zece picioare de panourile de control. Ponyets auzi limpede bîzîitul sacadat al receptorului.
Lăsînd să-i scape o înjurătură printre dinţi, şiroind de apă, ieşi de la duş pentru a răspunde apelului şi, trei ore mai tîrziu, o altă navă comercială se apropie şi un tînăr zîmbitor intră prin tubul de legătură dintre nave.
Ponyets îi oferi oaspetelui scaunul cel mai bun pe care-l avea, iar el se cocoţă pe scaunul rotativ al pilotului.
― Ce faci, Gorm? întrebă morocănos. Mă urmăreşti tocmai de la Fundaţie?
Les Gorm îşi aprinse o ţigară şi clătină hotărît din cap.
― Eu? Nicidecum. Eu sînt doar fraierul care s-a întîmplat să ajungă pe Glyptal IV la o zi după ce plecase poşta. Aşa că m-au trimis după tine cu chestia asta.
Minuscula sferă lucitoare trecu dintr-o mînă în alta şi Gorm adăugă:
― E confidenţial. Super-secret. Nu putea fi transmis prin subeter sau pe altă cale. Sau cel puţin aşa am înţeles eu. E o Capsulă Personală şi nu poate fi deschisă de altcineva în afară de tine.
Ponyets privi dezgustat la capsulă.