― Fii precaut, spuse Gorov, îngrijorat. Ne ascultă. Nu ai cu tine un variator de cîmp?
Ponyets arătă spre brăţara bogat ornamentată care-i atîrna la încheietura mîinii şi Gorov se linişti.
Ponyets privi în jur. Celula era sărăcăcios mobilată, dar spaţioasă. Era bine luminată şi nu mirosea neplăcut.
― Nu-i rău, spuse el. Se poartă cu mănuşi.
Gorov făcu un gest de lehamite:
― Ascultă, cum de ai ajuns pînă la mine? Mă aflu în detenţie solitară de aproape două s.ăptămîni.
― Cam de cînd am sosit eu, nu? Păi, s-ar părea că păsăroiul ăsta bătrîn care şefeşte pe aici are şi nişte slăbiciuni. Are oarece înclinaţii pentru tirade pioase, aşa că am încercat o stratagemă care a mers. Sînt aici în calitate de duhovnic spiritual. E ceva pentru o persoană pioasă ca el. Ţi-ar tăia gîtul fără să clipească dacă ar avea prilejul, dar ar ezita să întineze în vreun fel propăşirea sufletului tău imaterial şi discutabil. E pur si simplu o mostră de psihologie empirică. Un neguţător trebuie să ştie cîte ceva din toate.
Gorov zîmbi batjocoritor:
― Iar tu eşti trecut prin şcoala teologică. Eşti grozav, Ponyets. Mă bucur că te-au trimis pe tine. Dar Marele Stăpîn nu-mi iubeşte numai sufletul. A zis ceva de răscumpărare?
Neguţătorul îl privi printre gene.
― Doar nişte aluzii. De asemenea, a ameninţat cu moartea prin gazare. Am fost precaut şi nu m-am angajat cu nimic; putea să fie o capcană. Prin urmare, nu umblă decît să ne jecmănească. Aşa-i? Şi ce vrea?
― Aur.
― Aur?! Ponyets se întunecă la chip. Chiar metal? Şi pentru ce?
― E moneda lor de schimb.
― Zău? Şi de unde să găsesc eu aur?
― De unde poţi. Ascultă, am ceva important să-ţi spun. Nu mi se va întîmpla nimic atîta vreme cît îi fluturăm Marelui Stăpîn pe la nas ideea cu aurul. Promite-i-l, oricît ar cere. Apoi te întorci la Fundaţie dacă trebuie să-l procuri. Cînd voi fi eliberat, vom fi escortaţi pînă la marginea sistemului, apoi ne despărţim.
Ponyets îl privi dezaprobator:
― După aceea te întorci şi mai faci o încercare.
― Misiunea mea e să vînd produse atomice pe Askone.
― Nici n-o să parcurgi un parsec şi-or să te prindă din nou. Cred că ştii asta.
― Nu se ştie, spuse Gorov. Şi dacă m-ar prinde e acelaşi lucru.
― A doua oară te vor ucide.
Gorov ridică din umeri.
― Dacă ar fi să negociez a doua oară cu Marele Stăpîn, spuse Ponyets cu jumătate de glas, aş vrea să ştiu toată povestea. Pînă aici am acţionat orbeşte. Puţinele vorbe pe care le-am spus l-au iritat la culme pe Veneraţia Sa.
― E destul de uşor, zise Gorov. Singura modalitate de a spori securitatea Fundaţiei aici, la Periferie, este de a constitui un imperiu comercial controlat cu ajutorul religiei. Sîntem prea slabi deocamdată pentru a impune un control politic. Asta-i tot ce putem face pentru a menţine cele Patru Regate.
Ponyets clătină din cap.
― Înţeleg eu asta, dar un sistem care nu acceptă jucărioare atomice nu poate intra sub controlul nostru religios...
― Şi poate deveni un focar de independenţă şi ostilitate. Aşa e.
― Bine, teoria e bună, zise Ponyets. Problema e: ce anume împiedică vînzările? Religia? Aşa mi-a dat a înţelege Marele Stăpîn.
― E o formă de divinizare a strămoşilor. Tradiţiile lor vorbesc despre un trecut nefericit din care au fost salvaţi de eroii simpli şi virtuoşi ai vechilor generaţii. Nu e vorba decît de o înţelegere distorsionată a perioadei anarhice de acum un secol, cînd trupele imperiale au fost izgonite şi s-a instalat un guvern independent. Cuceririle ştiinţifice, şi energia atomică în special, au ajuns să fie identificate cu fostul regim imperial de care-şi amintesc cu groază.
― Chiar aşa? Dar au nişte nave mici destul de frumoase care m-au detectat de la doi parseci distanţă. Asta-mi miroase a energie atomică.
― Navele acelea sînt ceea ce le-a mai rămas de la Imperiu, fără îndoială, răspunse Gorov ridicînd din umeri. Probabil că au propulsie atomică. Au păstrat şi ei ce le-a rămas. Problema este că nu vor să inoveze nimic şi economia internă este eminamente neatomică. Asta-i ceea ce trebuie să schimbăm.
― Şi cum voiai s-o faci?
― Înfrîngînd rezistenţa într-un punct mai slab. Mai simplu spus, dacă aş putea vinde un briceag cu o lamă cu cîmp de forţă unui nobil, interesul lui ar fi să impună nişte legi care să-i permită să-l folosească. Aşa cum zic eu, pare caraghios, dar din punct de vedere psihologic este un plan bine conceput. Pentru a avea vânzări strategice în puncte strategice ar trebui să constituim o facţiune pro-atomică la Curte.
― Şi te-au trimis pe tine cu misiunea asta, pe cînd eu sînt aici ca să plătesc răscumpărarea şi să plec, iar tu să mai faci o încercare? Asta nu înseamnă a gîndi pe dos?
― Ce vrei să spui? întrebă Gorov cu prudenţă.
― Ascultă, izbucni exasperat Ponyets, eşti diplomat, nu neguţător, iar neguţător nu devii peste noapte doar dîndu-ţi singur acest titlu. Treaba asta e pentru unul care s-a mai ocupat de vînzări, şi eu am pe navă o încărcătură care zace fără nici un folos, în timp ce nu văd cum îmi voi realiza cotele.
― Vrei să spui că ai de gînd să-ţi rişti viaţa într-o afacere care nu te priveşte? întrebă Gorov şi zîmbi vag.
― Vrei să insinuezi că asta-i o problemă de patriotism şi că neguţătorii n-ar fi patrioţi? întrebă Ponyets.
― Nu se prea cunosc cazuri. Oricum, pionierii nu-s niciodată patrioţi.
