― Sper că înţelegi analogia. În dorinţa de a cimenta pentru veşnicie dominaţia lor asupra propriilor popoare, regii celor Patru Regate au acceptat religia ştiinţei care i-a făcut divini; dar aceeaşi religie a constituit pentru ei frîul şi şaua, întrucît sîngele dătător de viaţă al energiei atomice a fost încredinţat preoţilor ― care dintotdeauna au primit porunci de la noi, te rog să ţii minte acest lucru, şi nu de la voi. Aţi ucis lupul, dar nu aţi putut scăpa de hăţ şi de şa...

Wienis sări în picioare şi, în semiîntuneric, ochii lui păreau nişte găvane turbate. Vocea îi era incoerentă şi răguşită:

― Şi totuşi te voi aresta. Nu-mi vei scăpa. Vei putrezi în temniţă! Mai bine să fim distruşi. Să fie totul ras de pe faţa pămîntului. Fii blestemat! Nu vei scăpa! Soldaţi! urlă el, cu o voce isterică. Doborîţi-l pe acest diavol! Dezintegraţi-l! Trageţi!

Fără să se ridice de pe scaun, Hardin se întoarse cu faţa spre soldaţi şi le zîmbi. Unul dintre ei ridică arma şi apoi o lăsă în jos. Ceilalţi rămaseră ca împietriţi. Salvor Hardin, primarul de pe Terminus, înconjurat de acea aură delicată, zîmbind plin de încredere, şi în faţa căruia întreaga putere a Anacreonului se năruise ca un castel de nisip, îi domina, în ciuda poruncilor pe care le urla descreieratul Regent.

Wienis slobozi un blestem şi se îndreptă împleticindu-se către cel mai apropiat soldat. Cu gesturi sălbatice, smulse arma din mîna omului, o îndreptă spre Hardin, care nu făcu nici o mişcare să se apere, şi apăsă pe declanşator.

Fasciculul continuu de lumină palidă atinse cîmpul de forţă care îl înveşmînta pe primar şi fu aspirat, neutralizat şi făcut inofensiv. Wienis apăsă şi mai tare pe declanşator şi rîse cu lacrimi.

Hardin continuă să zîmbească, iar aura cîmpului de forţă străluci şi mai puternic, absorbind energia eliberată de dezintegrator. În colţul său, Lepold îşi duse mîinile la ochi şi începu să geamă.

Cu un ţipăt neputincios şi disperat, Wienis schimbă direcţia ţevii dezintegratorului şi trase din nou ― apoi se prăbuşi la pămînt cu capul zdrobit.

Hardin se cutremură în faţa acestei scene şi murmură:

― Un bărbat al „acţiunii directe" pînă la ultima suflare. Ultimul refugiu!

9

BOLTA TIMPULUI era aglomerată peste capacitatea locurilor pe scaune, iar oamenii stăteau în picioare în partea din spate a încăperii.

Salvor Hardin compară această mulţime cu puţinii care participaseră, în urmă cu treizeci de ani, la prima apariţie a lui Hari Seldon. La acea vreme, fuseseră doar şase: cei cinci Enciclopedişti ― cu toţii decedaţi între timp ― şi el însuşi, tînărul „om de paie" pe post de primar, în acea zi. Cu ajutorul lui Yohan Lee, ştersese acest stigmat din biografia sa.

Acum situaţia era cu totul alta din toate punctele de vedere. Fiecare membru al Consiliului municipal aştepta cu nerăbdare apariţia lui Hari Seldon. Era încă primar, dar atotputernic, de această dată; după zdrobirea completă a Anacreonului, popularitatea sa atinsese apogeul. Cînd se întorsese de pe Anacreon aducînd vestea morţii lui Wienis şi noul tratat semnat cu înspăimîntatul Lepold, fusese întîmpinat cu un vot de încredere. Cînd acest succes fu urmat foarte curînd de tratate similare semnate cu fiecare dintre celelalte trei regate ― tratate care acordau Fundaţiei puteri care aveau să împiedice pentru vecie orice încercări de atac, aşa cum încercase Anacreonul, se organizaseră procesiuni cu torţe pe toate străzile oraşului Terminus. Nici numele lui Hari Seldon nu fusese aclamat cu atîta convingere şi putere.

Hardin strinse din buze. Se bucurase de o popularitate asemănătoare şi după prima criză.

De partea cealaltă a încăperii, Sef Sermak şi Lewis Bort erau angajaţi într-o discuţie aprinsă; evenimentele din ultima vreme nu păreau să-i fi domolit. Se alăturaseră votului de încredere; ţinuseră cuvîntări în care recunoscuseră public că se înşelaseră, se scuzaseră elegant pentru folosirea unor cuvinte mai tari în cadrul dezbaterilor anterioare, se disculpaseră cu rafinament declarînd că nu urmaseră decît cele dictate de propriile conştiinţe şi convingeri şi, la scurt timp după aceea, lansaseră o nouă campanie acţionistă.

Yohan Lee îl trase uşor de mînecă pe Hardin şi arătă sugestiv spre ceasul de la mînă.

Hardin îl privi:

― Bine-ai venit, Lee. Mai eşti supărat? Ce s-a întîmplat?

― Trebuie să apară peste cinci minute, nu-i aşa?

― Aşa presupun. Data trecută a apărut la amiază.

― Dacă nu apare?

― Ai de gînd să mă sîcîi toată viaţa cu temerile tale? Dacă nu apare, asta e.

Lee se înnegura şi clătină uşor din cap.

― Dacă treaba eşuează intrăm într-un nou bucluc. Fără sprijinul lui Seldon pentru ceea ce am realizat pînă acum, Sermak se va considera liber să o ia de la început. Doreşte nici mai mult nici mai puţin decît anexarea celor Patru Regate şi expansiunea imediată a Fundaţiei ― prin forţă, dacă va fi nevoie. Şi-a început deja campania.

― Ştiu. Un înghiţitor de flăcări trebuie să înghită flăcări chiar dacă trebuie să le aprindă singur. Iar tu, Lee, trebuie să fii îngrijorat chiar de-ar fi să te sinucizi pentru a inventa un motiv de îngrijorare.

Lee tocmai se pregătea să răspundă, dar rămase fără grai, căci luminile deveniră mai palide şi aproape că se stinseră cu totul. Ridică braţul ca să arate către cubicului de sticlă care domina jumătate din încăpere şi apoi se prăbuşi pe un scaun oftînd din rărunchi.

Hardin se îndreptă de spate la apariţia care umpluse acum tot spaţiul cubiculului ― o siluetă într-un scaun cu rotile! Doar el singur dintre toţi cei prezenţi îşi putea aminti ziua aceea, cu decenii în urmă, cînd acea siluetă apăruse pentru prima oară. Era tînăr atunci şi silueta era bătrînă. Acum silueta rămăsese aceeaşi, în schimb el îmbătrinise.

Silueta privi direct înainte, iar degetele ei răsfoiau o carte ţinută în poală.

― Sînt Hari Seldon. O voce blîndă, trâdînd vîrsta înaintată. Publicul păstră tăcere, uitînd parcă să mai respire, şi Hari Seldon continuă cu vioiciune:

― Este pentru a doua oară că mă aflu aici. Bineînţeles că nu ştiu dacă vreunul dintre voi a fost aici la prima apariţie. La urma-urmei, nici nu pot să-mi dau seama cu ajutorul simţurilor dacă e sau nu cineva de faţă, dar asta nu are nici o importanţă. Dacă cea de-a doua criză a fost depăşită cu succes, cu siguranţă că sînteţi prezenţi; nu există altă cale. Dacă nu e nimeni aici, înseamnă că cea de-a doua criză v-a depăşit puterile. Zîmbi cuceritor:

― Mă îndoiesc, totuşi, de acest lucru, întrucît calculele mele arată o probabilitate de nouăzeci şi opt virgulă patru la sută că nu va apărea nici o îndepărtare semnificativă de la Plan în primii optzeci de ani. Potrivit calculelor noastre, aţi ajuns să dominaţi regatele barbare care se află în imediata apropiere a Fundaţiei. Ca şi în cazul primei crize, i-aţi pus la respect prin folosirea Echilibrului Puterii, astfel că în cea de-a doua criză aţi cîştigat supremaţia folosind Puterea Spirituală, şi nu pe cea Temporală.

Cu toate acestea, trebuie să vă avertizez să nu deveniţi din cale afară de siguri pe voi. Nu-mi stă în obicei să vă transmit previziuni prin intermediul acestor înregistrări, dar ar fi bine să arăt că ceea ce aţi obţinut acum e doar un nou echilibru ― deşi e un echilibru în cadrul căruia poziţia voastră e considerabil mai bună. Puterea Spirituală, cu toate că e suficientă pentru a respinge atacurile celei Temporale, nu este suficientă pentru a ataca la rîndul său. Din cauza inevitabilei dezvoltări a forţei de rezistenţă, cunoscută sub numele de Regionalism sau Naţionalism, Puterea Spirituală nu poate învinge. Dar sînt încredinţat că nu vă spun nimic nou.

Trebuie de asemenea să mă iertaţi că vă vorbesc în acest mod confuz. Termenii pe care-i folosesc sînt, în cel mai bun caz, simple aproximări, dar nici unul dintre voi nu are pregătirea necesară pentru a înţelege adevărata simbolistica a psihoistoriei, aşa încît trebuie să mă fac înţeles aşa cum pot.

În acest caz, Fundaţia este abia la începutul drumului care duce la Noul Imperiu. Regatele învecinate sînt, ca forţă umană şi ca resurse, copleşitor de puternice în comparaţie cu voi. Dincolo de ele se află uriaşa şi încîlcita junglă a barbariei care se întinde în jurul întregii Galaxii. În interiorul acesteia se află ceea ce a mai rămas din Imperiul Galactic, care, deşi slăbit şi decăzut, e încă incomparabil de puternic.

Spunînd acestea, Hari Seldon înălţă cartea şi o deschise. Chipul îi deveni solemn.

― Şi nu uitaţi că a mai existat o altă Fundaţie întemeiată cu optzeci de ani în urmă ― o Fundaţie la celălalt capăt al Galaxiei, la Capătul Stelei... Trebuie să ţineţi mereu seama de existenţa ei. Domnilor, aveţi în faţă nouă sute douăzeci de ani. A voastră e problema! Purcedeţi!

Privi către carte şi aceasta dispăru, în timp ce luminile se aprinseră, orbitoare.

În hărmălaia ce urmă, Lee se aplecă spre urechea lui Hardin.

― N-a spus cînd se va întoarce.

― Aşa e, răspunse Hardin, dar sînt sigur că nu se va întoarce decît după moartea noastră!

Partea a patra

NEGUŢĂTORII

NEGUŢĂTORII -... şi mereu cu un pas înainte faţă de hegemonia Fundaţiei erau Neguţătorii care stabileau legături fragile la distanţe uriaşe. Treceau luni sau chiar ani între plecările şi sosirile lor pe Terminus; de cele mai multe ori, navele lor nu erau decît nişte cîrpăceli şi improvizaţii de ageamii; cinstea lor nu era la mare înălţime; temeritatea lor...

Prin toate acestea ei au făurit un imperiu mai durabil decît despotismul pseudoreligios care caracteriza cele Patru Regate...

Circulau nenumărate istorii despre aceste personaje impunătoare şi solitare care trăiau, pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios, sub semnul unui motto adoptat dintr-o maximă a lui Salvor Hardin ― „Niciodată să nu laşi ca propriul simţ moral să te împiedice să faci ceea ce trebuie". Acum ar fi greu de deosebit poveştile reale de cele apocrife. Probabil că nici nu există vreo asemenea poveste care să nu fi suferit unele exagerări...

ENCICLOPEDIA GALACTICA

1