― Nu e stilul meu, mormăi Lee.
― Da, ştiu asta. Presupun că tocmai de aceea eşti singurul în care am încredere. (Se opri şi întinse mîna după o ţigară.) Am parcurs un drum lung, Lee, de cînd am pregătit lovitura noastră de stat împotriva Enciclopediştilor. Îmbătrinesc. Am şaizeci şi doi de ani. Te-ai gîndit vreodată cît de repede s-au scurs aceşti treizeci de ani?
― Eu nu mă simt bătrin, pufni el, şi am şaizeci şi şase.
― Da, dar eu n-am o digestie aşa de bună.
Hardin trase alene din ţigara de foi. Uitase de mult gustul şi aroma tutunului de pe Vega din frumoasele vremuri cînd Terminus avea legături comerciale pînă şi cu cele mai îndepărtate planete ale Imperiului Galactic. Acele zile trecuseră în uitare, aşa cum şi Imperiul Galactic se îndrepta spre neant. Se întrebă cine mai era acum Împărat ― ori dacă o mai fi existînd Împăratul ca instituţie, sau Imperiul. Cerule! Vreme de treizeci de ani de la întreruperea comunicaţiilor la marginea Galaxiei, tot universul planetei Terminus se restrinsese la Terminus şi la cele Patru Regate din apropiere.
Cît de uşor se prăbuşesc cei puternici! Regate! În trecut fuseseră prefecturi, toate părţi ale aceleiaşi provincii care, la rîndul ei, aparţinuse unui sector, ce făcuse parte dintr-un cuadrant, care iarăşi fusese o parte a atotcuprinzătorului Imperiu Galactic. Acum, cînd Imperiul pierduse controlul asupra zonelor celor mai îndepărtate ale Galaxiei, aceste mici cioburi sau grupuri de planete deveniseră regate ― cu regi şi nobili de operetă, cu războaie ridicole şi fără haz şi cu o viaţă care mergea patetic înainte printre ruine.
O civilizaţie în decădere. Energie atomică uitată. Ştiinţa stingîndu-se şi devenind încet-încet mit, pînă cînd Fundaţia preluase iniţiativa. Fundaţia pe care Hari Seldon o întemeiase pe Terminus exact în acest scop.
Lee stătea la fereastră, şi vocea lui îl trezi pe Hardin din visare:
― Au venit tinerii nemulţumiţi. Făcu cîţiva paşi nesiguri spre uşă, privind apoi spre Hardin.
Hardin zîmbi şi-i făcu semn să se întoarcă:
― Am ordonat să fie trimişi aici.
― Aici? Pentru ce? Le dai prea multă importanţă.
― De ce să recurgem la toată tevatura şi ceremonia unei audienţe oficiale la primar? Am cam îmbătrînit şi nu mai suport eticheta. În plus, politeţea şi îngăduinţa sînt utile atunci cînd tratezi cu tinerii, mai ales atunci cînd nu te angajează cu nimic. (Îi făcu lui Lee semn cu ochiul.) Stai jos, Lee, şi acordă-mi sprijinul tău moral. Cu tînărul Sermak ştiu că voi avea nevoie de aşa ceva.
― Tipul ăsta, Sermak, spuse Lee apăsat, e periculos. Are destui susţinători, aşa că te sfătuiesc să nu-l subestimezi.
― Am subestimat eu vreodată pe cineva?
― Bine, atunci arestează-l. Găseşti tu vreo acuzaţie după aceea.
Hardin nici nu băgă în seamă sugestia.
― Au sosit, Lee. Apăsă pe pedala de sub birou şi uşa alunecă în lături.
Cei patru care formau delegaţia intrară în şir indian şi Hardin le făcu un semn amabil cu mîna să se aşeze pe fotoliile care erau dispuse în semicerc în faţa biroului său. Se înclinară şi aşteptară ca primarul să li se adreseze.
Dintr-o mişcare, Hardin deschise cutia de ţigări de foi al cărei capac, din argint, lucrat minuţios într-un model ciudat, aparţinuse lui Jord Fara, din fostul Consiliu de Administraţie de pe vremea Enciclopediştilor. Era un produs autentic al Imperiului, lucrat pe Santanni, deşi ţigările de foi pe care le conţinea acum erau din tutun autohton. Cu feţe grave şi solemne, cei patru membri ai delegaţiei acceptară, unul după altul, ţigările şi le aprinseră ritual.
Sef Sermak era al doilea de la dreapta, cel mai tînăr şi cel mai interesant, cu mustaţa blondă tunsă scurt şi îngrijit, iar ochii săi adînciţi în orbite aveau o culoare incertă. Pe ceilalţi trei, Hardin îi ignoră de la bun început; se citea pe faţa lor că erau simple prezenţe fără personalitate. Îşi concentra atenţia asupra lui Sermak, acela care, încă de la prima sa prezenţă în Consiliul Municipal, dăduse peste cap acel organism calm şi ticăit. Aşa încît i se adresă:
― Eram deosebit de nerăbdător să te cunosc, domnule Consilier, încă de la prima şi excelenta cuvîntare de luna trecută. Atacul împotriva politicii externe a acestui guvern a dovedit o înzestrare oratorică deosebită.
Ochii lui Sermak licăriră.
― Interesul dumnevoastră mă onorează. Atacul putea să fi dovedit înzestrare sau nu, dar vă asigur că a fost pe deplin justificat.
― Probabil! Fiecare are dreptul la propriile păreri, desigur. Cu toate astea, eşti cam tînăr.
― E o vină pe care aproape toţi o purtăm într-un anumit moment din viaţă, veni sec răspunsul. Dumneavoastră aţi devenit primar al Oraşului cînd eraţi cu doi ani mai tînăr decît mine.
Hardin zîmbi ca pentru sine. Flăcăiandrul îi va da mult de furcă.
― Înţeleg că ai venit să discuţi cu mine despre aceeaşi politică externă care te irită atît de tare în Camera Consiliului, spuse Hardin. Vorbeşti şi în numele celor trei colegi sau trebuie să ascult ofurile fiecăruia?
Cei patru tineri se consultară din ochi şi, după o acceptare mută, Sermak spuse sobru şi reţinut:
― Vorbesc în numele poporului de pe Terminus ― popor care nu este cu adevărat reprezentat în organismul lipsit de vlagă căruia i se spune Consiliu.
― Înţeleg. Continuă, te rog!
― Problema e simplă, domnule primar. Sîntem nemulţumiţi...
― Prin acest „noi" vrei să spui „poporul", nu-i aşa?
Simţind o capcană, Sermak îl privi cu ostilitate şi răspunse glacial:
― Consider că părerile mele reflectă atitudinea majorităţii alegătorilor de pe Terminus. Aşa vă convine?
― Ei, o declaraţie ca aceasta dovedeşte o reevaluare, dar, oricum, continuă! Eşti nemulţumit.
― Da, sîntem nemulţumiţi de politica aceasta care, de treizeci de ani, face ca Terminus să fie lipsit de apărare în faţa inevitabilelor atacuri din exterior.
― Înţeleg. Şi, prin urmare? Continuă, continuă!
― E măgulitor pentru mine că anticipaţi. Prin urmare, noi vom forma un nou partid politic, unul care va reprezenta şi apăra nevoile imediate ale planetei Terminus, şi nu „destinul" mistic al viitorului Imperiu. Avem de gînd să vă azvîrlim pe dumneavoastră şi pe acoliţii dumneavoastră prea-plecaţi din Primărie, şi asta încă foarte curînd.
― Dacă nu? Pentru că întotdeauna există un „dacă nu", de acord?
