Regele ridică din umeri şi dansă către capătul mesei, unde începu să ronţăie o nucă de Lera într-o atitudine nu tocmai regală. Nu îndrăznea să-l privească în ochi pe unchiul său. Ca o introducere, Wienis îi spuse:

― Am fost la na vă astăzi.

― Care navă?

― Nu există decît o navă. Nava. Cea pe care Fundaţia o repară pentru flota noastră. Bătrînul crucişător imperial. Acum ai înţeles?

― Acela! Vezi? Ţi-am spus eu că Fundaţia o va repara dacă o să-i rugăm. Toată istoria ta, ştii tu, despre intenţiile lor de a ne ataca nu e decît o închipuire. Dacă ar vrea s-o facă, de ce ar mai repara nava? Nu merge, înţelegi?

― Lepold, eşti necopt la minte!

Regele, care tocmai aruncase cojile nucii şi ducea alta către buze, se îmbujoră.

― Ei, bine, ascultă, spuse el cu o furie care părea mai degrabă o toană, cred că nu e cazul să mi te adresezi astfel. Uiţi cine sînt. Voi fi major peste două luni, ştii bine asta.

― Da. Şi te şi văd în stare să-ţi asumi răspunderi de rege. Dacă ai dedica afacerilor publice măcar jumătate din timpul pe care-l risipeşti cu vînătoarea de „păsări" Nyak, aş demisiona din funcţia de regent cu inima uşoară.

― Nu-mi pasă. Asta n-are nici o legătură cu cazul de faţă. În realitate, deşi eşti regent şi unchi al meu, totuşi, eu sînt rege, iar tu îmi eşti supus. N-ar trebui să spui că sînt necopt la minte şi, oricum, n-ar trebui să stai jos în prezenţa mea. Nu mi-ai cerut permisiunea să te aşezi. Cred c-ar trebui să fii mai atent, pentru că, altfel, voi pune lucrurile la punct foarte curînd.

Wienis îi aruncă o privire glacială.

― Îmi permiţi să mă adresez cu „Maiestatea voastră"?

― Da.

― Foarte bine. Sînteţi necopt la minte, Maiestatea voastră.

Ochii lui negri ardeau pe sub sprîncenele stufoase, iar tînărul rege se aşeză încet pe scaun. O clipă, licări pe chipul regentului o satisfacţie sardonică, dar se stinse imediat. Buzele lui groase schiţară un zîmbet şi-şi lăsă mîna să cadă greu pe umărul tînărului rege.

― Nu-i nimic, Lepold. N-ar fi trebuit să-ţi vorbesc aspru. Uneori mi-e greu să mă port cu respectul cuvenit, mai ales cînd presiunea unor evenimente este atît de... înţelegi?

Lepold spuse nesigur:

― Da, afacerile Statului sînt al naibii de dificile, ştii? Se întrebă, nu fără o oarecare spaimă, dacă nu cumva îl aştepta o canonadă de cifre anuale şi detalii plicticoase referitoare la relaţiile comerciale cu Smyrno şi la lunga şi încîlcita dispută în jurul lumilor abia colonizate din Coridorul Roşu.

― Băiatul meu, spuse Wienis, mă gîndisem să vorbesc despre această problemă mai de mult şi probabil că ar fi trebuit s-o fac, dar ştiu că, la tinereţea ta, nu vei avea răbdarea să asculţi detaliile seci despre arta de a conduce treburile de stat.

Lepold încuviinţă cu o mişcare a capului.

― Bine, în ordine!

Unchiul îl întrerupse şi continuă:

― Totuşi vei fi major peste două luni. În plus, în vremurile dificile care bat la uşă va trebui să ai un rol deplin şi activ. Vei fi rege de azi înainte, Lepold!

Lepold încuviinţă din nou, dar expresia de pe chipul lui trăda nemulţumirea.

― Va fi război, Lepold.

― Război! Dar s-a semnat un armistiţiu cu Smyrno.

― Nu cu Smyrno, cu Fundaţia însăşi.

― Dar au fost de acord să repare nava, unchiule. Doar tu ai spus... Vocea îi pieri cînd văzu chipul schimonosit al unchiului.

― Lepold ― şi o parte din tonul prietenos dispăruse ―, trebuie să vorbim ca de la bărbat la bărbat. Va fi război cu Fundaţia, fie că nava va fi reparată fie că nu; de fapt, cu atît mai curînd cu cît se termină reparaţiile. Fundaţia este sursa energiei şi a puterii. Toată măreţia Anacreonului, toate navele şi oraşele, oamenii şi comerţul său depind de picăturile şi resturile de energie pe care Fundaţia ni le-a scăpat printre degete. Îmi amintesc de vremea în care oraşele de pe Anacreon erau încălzite prin arderea cărbunelui şi a ţiţeiului. Dar să lăsăm astea, n-ai cum să le înţelegi.

― Impresia mea este ― sugeră timid Regele ― că s-ar cuveni să fim recunoscători...

― Recunoscători? urlă Wienis. Recunoscători pentru că ne dau, cu chiu cu vai, nişte biete resturi, în timp ce ei deţin cine ştie ce ― şi cu ce scop? Păi, bineînţeles, numai în felul acesta vor putea domina într-o bună zi întreaga Galaxie.

Puse mîna pe genunchiul nepotului şi-l privi printre gene.

― Lepold, tu eşti Regele Anacreonului. Copiii tăi şi copiii copiilor tăi ar putea fi regii Universului dacă tu vei avea puterea pe care Fundaţia o ţine ascunsă de privirile noastre!

― E un grăunte de adevăr în ceea ce spui. (În ochii lui Lepold licări o scînteie şi dintr-o dată spatele i se îndreptă). La urma-urmelor, ce drept au de a păstra totul pentru ei înşişi? Nu e corect. Şi Anacreon reprezintă ceva pe lumea asta.

― Vezi, ai început să înţelegi. Acum, băiatul meu, ce-ai zice dacă Smyrno ar hotărî să atace Fundaţia pentru a-şi face singură parte şi ar dobîndi astfel toată puterea? Cît timp crezi că am putea evita căderea în vasalitate? Cîtă vreme crezi că ai mai rămîne pe tron?

Lepold se aprinse.

― Da, aşa e. Ai deplină dreptate, să ştii! Trebuie să lovim primii. Asta înseamnă autoapărare.

Zîmbetul se lărgi pe chipul lui Wienis.

― Mai mult, pe vremuri, chiar la începutul domniei bunicului tău, Anacreon îşi stabilise o bază militară pe Terminus, planeta Fundaţiei ― o bază militară vitală pentru apărarea naţională. Am fost obligaţi să abandonăm acea bază ca rezultat al maşinaţiunilor liderului Fundaţiei, o javră şireată, un savant fără pic de sînge nobil în vine. Înţelegi, Lepold? Bunicul tău a fost umilit de acest ţărănoi. Mi-l amintesc! Abia dacă era cu cîţiva ani mai mare decît mine cînd a sosit pe Anacreon, cu zîmbetul şi mintea lui diabolice ― avînd în spate puterea celorlalte trei regate, combinate într-o uniune laşă împotriva măreţiei Anacreonului.

Lepold se înfiora, iar strălucirea din ochii lui se înteţi.

― Pentru numele lui Seldon, dacă aş fi fost în locul bunicului, aş fi pornit la luptă chiar şi aşa.

― Nu, Lepold, am hotărit să aşteptăm şi să răsplătim această insultă la vremea cuvenită. Tatăl tău sperase înainte de dispariţia lui prematură să fie el cel care... Ei, asta e! Wienis rămase cu privirea pierdută în gol. Apoi, abia stăvilindu-şi emoţia: A fost fratele meu. Şi totuşi, dacă fiul său ar...

― Da, unchiule. N-o să-l dezamăgesc. Am hotărit. Mi se pare absolut normal ca Anacreon să stîrpească acest cuib de intriganţi, şi asta cît mai curînd.

― Nu, nu imediat, întîi trebuie să aşteptăm terminarea reparaţiilor crucişătorului. Simplul fapt că sînt dispuşi să facă aceste reparaţii dovedeşte că se tem de noi. Neghiobii au încercat să ne păcălească, dar nu vom renunţa la drumul ce l-am ales, nu-i aşa?

Lepold lovi cu pumnul în palma deschisă a celeilalte mîini.

― Atîta vreme cît sînt rege al Anacreonului, nu!

Wienis strîmbă din buze şi continuă:

― Pe lîngă acestea, va trebui să aşteptăm sosirea lui Sal vor Hardin.

― Salvor Hardin! Regele făcu ochii mari şi conturul tineresc al chipului său lipsit de barbă îşi pierdu liniile tăioase pe care le arborase mai înainte.

― Da, Lepold, conducătorul Fundaţiei vine personal pe Anacreon la aniversarea zilei tale de naştere ― probabil să ne mîngîie urechile cu cuvinte mieroase. Dar nu-i va merge.