În timpul acestor tirade, Yohan Lee se ridicase brusc şi părăsise încăperea. Acum se întorsese şi, terminînd ce avea de spus, se aplecă spre urechea superiorului său. Schimbară cîteva şoapte şi îi dădu lui Hardin un cilindru de plumb. Apoi, aruncînd o privire ostilă către delegaţie, se aşeză din nou pe scaun.

Hardin răsuci cilindrul între degete, urmărind delegaţia printre gene. După aceea îl deschise, răsucindu-l brusc, şi doar Sermak avu bunul-simţ să nu arunce o privire la ruloul de hîrtie care căzu dinăuntru.

― Pe scurt, domnilor, spuse Hardin, Guvernul este de părere că ştie ce face.

Citi în timp ce vorbea. Rînduri codificate, fără de înţeles, care acopereau întreaga pagină şi cele trei cuvinte mîzgălite într-un colţ care conţineau, de fapt, mesajul. Pricepu totul dintr-o privire şi aruncă hîrtia în incinerator.

― Îmi pare rău, dar asta pune capăt discuţiei noastre, spuse Hardin. Sînt încîntat că v-am cunoscut. Vă mulţumesc pentru vizită. Le strînse mîinile tuturora cam fără chef, după care grupul plecă.

Hardin aproape că uitase să mai rîdă, dar, după plecarea lui Sermak şi a celor trei însoţitori tăcuţi, îşi permise un hohot uscat de rîs şi aruncă o privire amuzată către Lee.

― Cum ţi s-a părut acest schimb de vorbe goale?

― Nu sînt sigur că pentru tînărul Sermak au fost doar vorbe goale, pufni el nervos. Dacă-l vei trata cu mănuşi, cu siguranţă va cîştiga următoarele alegeri, aşa cum pretinde.

― A, foarte probabil, dacă nu se va întîmpla ceva între timp.

― Întîi asigură-te că ceea ce se va întîmpla va fi în direcţia dorită, Hardin. Fii convins că acest Sermak are mulţi susţinători. Ce s-ar întîmpla dacă nu are răbdare pînă la următoarele alegeri? A fost o vreme cînd noi doi am rezolvat lucrurile pe cale violentă, în ciuda devizei tale privind violenţa.

Hardin se uită puţin cruciş.

― Eşti cam pesimist astăzi, Lee. Şi deosebit de contradictoriu, altfel n-ai vorbi de violenţă. Micul nostru puci a decurs fără pierderi de vieţi omeneşti, dacă-ţi aminteşti. Era o măsură necesară, adoptată într-un moment potrivit, şi totul a mers uşor, fără dureri şi fără eforturi. În ceea ce-l priveşte pe Sermak, el luptă în cu totul alte condiţii. Lee, noi nu sîntem Enciclopediştii. Noi sîntem pregătiţi. Pune-ţi oamenii să-i supravegheze pe tinerii aceştia, dar elegant. Să nu-şi dea seama că sînt urmăriţi, dar să fii cu ochii pe ei, înţelegi?

Lee rîse acru:

― Nu mi-aş merita postul dacă aş aştepta ordinele tale. Hardin. Sermak şi oamenii lui sînt supravegheaţi de mai bine de-o lună.

Primarul chicoti.

― Mi-ai luat-o înainte, aşa-i? Foarte bine. Apropo, adăugă el încet, ambasadorul Verisof se întoarce pe Terminus. Sper că temporar.

După un moment de tăcere, Lee spuse:

― În legătură cu asta era mesajul? Se destramă totul?

― Nu ştiu. N-am cum să ştiu pînă nu discut cu Verisof. S-ar putea. La urma-urmelor, trebuie să se întîmple înainte de alegeri. Dar de ce eşti atît de afectat?

― Pentru că nu ştiu cum se vor rezolva lucrurile. Hardin, eşti prea implicat în toate Şi jocul pe care-l faci este prea riscant.

„Şi tu, Brutus!", murmură Hardin. Apoi spuse cu voce tare:

― Să înţeleg că vei deveni membru al partidului lui Sermak?

Lee zîmbi fără să vrea:

― Bine, ai cîştigat. Ce-ai zice să luăm prînzul împreună?

2

EXISTĂ multe maxime atribuite Iui Hardin ― un reputat spirit critic ―, dintre care multe sînt probabil apocrife. Se spune că într-o anumită împrejurare ar fi afirmat: „Merită să fii direct, mai ales dacă ţi-a mers vestea că eşti subtil".

Poly Verisof avusese ocazia să acţioneze conform acestui precept, şi nu numai o dată, pentru că se afla de-acum în cel de-al paisprezecelea an de cînd avea un dublu statut pe Anacreon ― dublu statut care îi sugera de multe ori, în mod neplăcut, un dans în picioarele goale pe cărbuni încinşi.

Pentru cei de pe Anacreon era mare preot, reprezentant al Fundaţiei care, pentru „barbari", constituia chintesenţa misterului şi centrul fizic al acestei religii pe care ei o creaseră în ultimele trei decenii cu sprijinul lui Hardin. Prin urmare, primea dovezi de respect, de slugărnicie care începuseră să-l obosească îngrozitor, pentru că dispreţuia din tot sufletul ritualul al cărui centru devenise.

Dar pentru Regele Anacreonului ― bătrînul care fusese rege cu mult timp în urmă, şi tînărul nepot care urcase recent pe tron ―, el era, pur şi simplu, ambasadorul unei puteri temute şi rîvnite în acelaşi timp.

Luată în totalitate, slujba era dezagreabilă, iar prima sa călătorie către Fundaţie în ultimii trei ani, în ciuda supărătorului incident care făcuse revenirea de acum necesară, căpăta proporţiile unei adevărate vacanţe.

Pentru că nu călătorea pentru prima oară într-un secret absolut, apelă din nou la maxima lui Hardin referitoare la utilizarea metodei directe.

Se schimbă în haine civile ― o sărbătoare, în sine ― şi se îmbarcă pe o navă de pasageri spre Fundaţie, la clasa a doua.

De îndată ce ajunse pe Terminus, îşi croi loc prin mulţimea din spaţioport şi telefonă la Primărie de la un videotelefon public.

― Mă numesc Jan Smite, spuse el. Am o întîlnire cu primarul în această după-amiază.

Tînăra care îi răspunse îndatoritor, cu o voce rece şi imperturbabilă, fâcu o legătură pe interior şi schimbă cîteva cuvinte repezite cu cineva, apoi îi comunică lui Verisof pe un ton mecanic şi sec:

― Primarul Hardin vă va primi peste jumătate de oră, domnule, apoi imaginea ei dispăru.

Auzind acestea, ambasadorul de pe Anacreon îşi cumpără ultimul număr al Jurnalului, se îndreptă fără grabă către Primărie şi, aşezîndu-se pe prima bancă pe care o găsi neocupată, citi editorialul, pagina sportivă şi pe cea umoristică şi aşteptă. După jumătate de oră, împături ziarul, îl puse subţioară, intră în Primărie şi se prezentă în anticameră.

Nimeni nu-l recunoscu, pentru că, procedînd în acest mod direct, nu i se acordă prea mare atenţie.

Hardin îl măsură cu privirea şi-i zîmbi larg:

― Serveşte-te cu o ţigară de foi. Cum a decurs călătoria?

― Interesant, spuse Verisof. În cabina alăturată a călătorit un preot care venea aici pentru a urma un curs special de pregătire a substanţelor radioactive sintetice utilizate în tratamentul cancerului.

― Doar nu vrei să spui că le numea substanţe radioactive sintetice?!

― Nici vorbă de-asa ceva. Pentru ei erau Hrană Sfîntă.

Primarul zîmbi.

― Continuă!

― M-a atras într-o discuţie pe teme teologice, dîndu-şi toată silinţa să mă scoată din sordida ceaţă a materialismului.

― Şi nu şi-a recunoscut superiorul?

― Fără roba mea stacojie?! În plus, era din Smyrno. A fost totuşi o experienţă interesantă. Este impresionant cît de bine a prins rădăcini religia ştiinţei. Am scris chiar un eseu pe această temă, spre propria şi deplina mea delectare, dar nu face să fie publicat. Tratînd problema din punct de vedere sociologic, eseul ar afirma că atunci cînd Vechiul Imperiu a început să se destrame de la Periferie, se putea considera că ştiinţa ca atare trădase lumile exterioare. Pentru a fi acceptată din nou, ea ar trebui să se ofere sub altă înfăţişare, şi exact acest lucru s-a întîmplat. Obţii rezultate minunate atunci cînd foloseşti logica simbolică pentru a găsi soluţii.

― Interesant. Primarul îşi puse braţele sub cap pentru a găsi soluţii. Ia spune-mi repede care este situaţia pe Anacreon!

Ambasadorul se încruntă şi-şi scoase ţigara de foi din gură. O privi dezgustat şi o lăsă pe masă.