― Înţeleg. Continuă, te rog!

― Problema e simplă, domnule primar. Sîntem nemulţumiţi...

― Prin acest „noi" vrei să spui „poporul", nu-i aşa?

Simţind o capcană, Sermak îl privi cu ostilitate şi răspunse glacial:

― Consider că părerile mele reflectă atitudinea majorităţii alegătorilor de pe Terminus. Aşa vă convine?

― Ei, o declaraţie ca aceasta dovedeşte o reevaluare, dar, oricum, continuă! Eşti nemulţumit.

― Da, sîntem nemulţumiţi de politica aceasta care, de treizeci de ani, face ca Terminus să fie lipsit de apărare în faţa inevitabilelor atacuri din exterior.

― Înţeleg. Şi, prin urmare? Continuă, continuă!

― E măgulitor pentru mine că anticipaţi. Prin urmare, noi vom forma un nou partid politic, unul care va reprezenta şi apăra nevoile imediate ale planetei Terminus, şi nu „destinul" mistic al viitorului Imperiu. Avem de gînd să vă azvîrlim pe dumneavoastră şi pe acoliţii dumneavoastră prea-plecaţi din Primărie, şi asta încă foarte curînd.

― Dacă nu? Pentru că întotdeauna există un „dacă nu", de acord?

― Nu e cazul acum. Trebuie să demisionaţi imediat. Nu vă cer să schimbaţi linia politică ― nu vă acord o încredere atît de mare. Promisiunile dumneavoastră nu valorează nimic. O demisie imediată este singura pe care o acceptăm.

― Pricep. (Hardin se aşeză picior peste picior şi-şi aplecă scaunul în spate.) Acesta e ultimatumul vostru. E lăudabil că m-aţi prevenit. Numai că, înţelegeţi, cred că mai degrabă îl voi ignora.

― Să nu credeţi că e doar un avertisment, domnule primar. V-am enunţat nişte principii şi o cale de acţiune. Noul partid a fost deja constituit şi de mîine îşi va începe activităţile oficiale. Nu este cazul şi nici nu dorim un compromis. Cinstit vorbind, doar recunoaşterea de către noi a serviciilor pe care le-aţi adus Oraşului ne-a determinat să vă oferim o cale onorabilă de retragere. Nu cred că o veţi accepta, dar sînt cu conştiinţa împăcată. Următoarele alegeri vor fi un memento mai convingător şi mai direct privind necesitatea demisiei.

Se ridică şi le făcu semn şi celorlalţi să se ridice. Hardin înălţă un braţ:

― Staţi puţin. Luaţi loc!

Sef Sermak se aşeză din  nou cu o promptitudine cam suspectă, iar Hardin, deşi rămase impasibil, simţi nevoia să zîmbească. În ciuda vorbelor, tînărul aştepta o ofertă.

Hardin spuse:

― Mai precis, în ce sens vreţi ca politica noastră externă să se schimbe? Vreţi să atacăm cele Patru Regate acum, pe dată, şi pe toate simultan?

― Nu fac nici o recomandare de felul acesta, domnule primar. Singura noastră propunere este ca orice dovadă de slăbiciune şi cedare să înceteze imediat. În întreaga dumneavoastră administraţie aţi dus o politică de ajutorare ştiinţifică faţă de Regate. Le-aţi dat energie atomică. Le-aţi ajutat să-şi reconstruiască centralele atomice pe teritoriul lor. Aţi construit clinici medicale, laboratoare de chimie şi uzine.

― Da, şi ce obiecţiuni ai?

― Aţi făcut totul cu scopul de a-i împiedica să ne atace. Totuşi aţi fost atras prosteşte într-un colosal şantaj care a stors planeta Terminus de resurse, iar ca rezultat, acum sîntem la cheremul barbarilor.

― Cum adică?

― Le-aţi acordat putere, le-aţi dat arme ― de fapt, le-aţi reparat navele din flotă ―, iar acum ei sînt infinit mai puternici decît cu zece de ani în urmă. Au devenit, astfel, tot mai pretenţioşi şi cu noile arme îşi vor satisface, cu siguranţă, toate cererile prin anexarea violentă a planetei Terminus. Nu aşa sfirşesc acţiunile de şantaj?

― Şi soluţia pe care o propui?

― Puneţi capăt imediat acţiunilor de mituire, cît se mai poate. Dedicaţi toate eforturile întăririi planetei Terminus şi atacaţi primul!

Hardin se uită la mustăcioara blondă a tînărului cu un interes aproape morbid. Sermak se simţea sigur pe sine, altfel n-ar fi vorbit atît de mult. Nu exista nici o îndoială că observaţiile lui reflectau părerile unui segment uriaş, da, uriaş al populaţiei.

Vocea lui, aproape nepăsătoare, nu trăda în nici un fel tulburarea şi gîndurile sumbre.

― Ai terminat?

― Deocamdată.

― Bine. Observi declaraţia aceea înrămată pe care o am pe peretele din spatele meu? Citeşte-o, te rog!

Cu o tresărire, Sermak citi:

― „Violenţa este ultimul refugiu al celor incompetenţi". Aceasta este doctrina unui bătrîn, domnule primar.

― Am aplicat-o cu succes cînd eram tînăr, domnule Consilier. Nici nu te născuseşi pe vremea aceea, dar probabil ai auzit despre ea la şcoală.

Îl privi atent pe Sermak şi continuă pe un ton reţinut:

― Cînd Hari Seldon a întemeiat Fundaţia aici, a facut-o cu scopul declarat de a edita o mare Enciclopedie şi, vreme de cincizeci de ani, noi am urmat orbeşte himera asta pînă cînd am descoperit ce urmărea el, de fapt. Era însă prea tîrziu. Cînd comunicaţiile cu regiunile centrale ale Vechiului Imperiu s-au întrerupt, ne-am trezit că sîntem o lume de oameni de ştiinţă concentraţi într-un singur oraş care nu poseda deloc industrie şi care era înconjurat de regate ostile create recent, în mare măsură barbare. Reprezentam o insulă minusculă de energie atomică în acest ocean de barbarie şi eram un trofeu foarte rîvnit. Atunci, ca şi acum, Anacreon, cel mai puternic dintre cele Patru Regate, a cerut şi practic a întemeiat o bază militară pe Terminus. Dar conducătorii de pe vremea aceea ai Oraşului, Enciclopediştii, ştiau foarte bine că acest lucru era preludiul ocupării întregii planete. Ce ai fi făcut tu în situaţia asta?

Sermak ridică din umeri.

― Asta-i o întrebare retorică. Bineînţeles că ştiu ce-aţi făcut.

― Oricum, o să-ţi mai explic o dată. Probabil că nu înţelegi mecanismul ― marea tentaţie de a mobiliza toate forţele posibile şi de a porni la luptă. E soluţia cea mai simplă şi cea mai potrivită cînd vrei să-ţi dovedeşti demnitatea, dar, întotdeauna, cea mai neroadă. Tu aşa ai fi făcut; tu, cu vorbele astea mari de a ataca primii! În schimb, eu am pornit să vizitez unul după altul celelalte trei regate. Le-am sugerat fiecăruia, cu discreţie, că cedarea secretului energiei atomice către Anacreon era cea mai eficientă modalitate de le tăia beregata, deci, în concluzie, să procedeze cum cred ei că e mai bine. Asta a fost tot. La o lună după ce forţa anacreoniană sosise pe Terminus, conducerea lor a primit un ultimatum comun din partea celor trei vecini. După şapte zile, ultimul anacreonian plecase de pe Terminus. Şi acum, spune-mi, era nevoie de violenţă?

Tînărul Consilier îşi privi gînditor ţigara de foi şi o aruncă în incinerator.

― Nu prea pricep analogia. Insulina îl readuce pe bolnav la starea normală fără a se apela la bisturiu, în schimb apendicita impune intervenţia chirurgicală. N-ai încotro. Atunci cînd alte metode dau greş, ce altceva se poate face decît să recurgi la ultima soluţie? E vina dumneavoastră că am ajuns în situaţia aceasta.

― A mea? A, da, iarăşi politica mea împăciuitoristă. Încă nu pari capabil să înţelegi imperativele fundamentale ale poziţiei noastre. De altfel, problema nu s-a încheiat o dată cu plecarea anacreonienilor. Abia începuse. Cele Patru Regate erau inamicii noştri, chiar mai înverşunaţi decît înainte, pentru că fiecare voia energia atomică, şi fiecare se ferea să ne sară la beregată de teama celorlalte trei. Existenţa noastră ajunsese pe muchie de cuţit şi înclinarea noastră într-o parte sau alta... Dacă, de exemplu, unul dintre regate devine prea puternic, sau dacă două regate formează o coaliţie... înţelegi?

― Desigur. Sosise vremea pregătirilor pentru un război total.

― Ba, dimpotrivă. Era momentul de a declanşa o acţiune de prevenire a războiului. Am stîrnit cele Patru Regate unul împotriva celuilalt. Le-am ajutat, pe rind, pe fiecare. Le-am oferit ştiinţă, comerţ, educaţie, medicină ştiinţifică. Am făcut în aşa fel încît Terminus să devină mai de preţ pentru ei ca lume înfloritoare decît ca trofeu militar. Jocul acesta a dat roade vreme de treizeci de ani.

― Da, dar aţi fost silit să înveşmîntaţi aceste daruri ştiinţifice în cea mai scandaloasă deghizare. Aţi făcut ca ştiinţa să fie pe jumătate religie, pe jumătate flecăreală. Aţi înălţat o ierarhie de preoţi şi aţi inaugurat ritualuri complicate şi fără sens.

Hardin se încruntă.

― Şi ce dacă? După părerea mea, asta n-are nici o legătură cu subiectul pe care-l discutăm, întrucît barbarii priveau ştiinţa noastră ca pe un soi de vrăjitorie, de magie, era mai uşor să-i facem s-o accepte în felul acesta. Ierarhia preoţească s-a edificat de la sine şi, dacă o ajutăm, nu facem decît să urmăm calea minimei rezistenţe. Dar asta-i o problemă minoră.

― Totuşi, preoţii răspund de centralele nucleare şi aceasta nu este o problemă minoră.

― Adevărat, însă noi i-am pregătit. Ei îşi cunosc uneltele doar empiric şi cred orbeşte în mascarada pe care o joacă.

― Dacă vreunul sfîşie acest înveliş înşelător şi are geniul de a înlătura empirismul, ce-l va împiedica să înveţe temeinic adevărata tehnică, pe care s-o vîndă ofertantului celui mai generos? Cît vom mai preţui noi atunci în faţa Regatelor?

― Sînt prea puţine şanse să se întîmple aşa ceva. Eşti superficial. Cei mai buni oameni de pe planetele Regatelor sînt trimişi, în fiecare an, la Fundaţie pentru a fi educaţi ca preoţi. Şi cei mai buni rămîn aici ca studenţi în cercetare. Dacă ai impresia, cumva, că fără cunoştinţe ştiinţifice elementare ori, şi mai rău, cu o cunoaştere distorsionată pe care preoţii o primesc îndeobşte în legătură cu ştiinţa fundamentală, ei pot pătrunde dintr-o dată secretele energiei atomice, ale electronicii, ale teoriei hiperspaţiului, ai o părere foarte romantică şi caraghioasă despre ştiinţă. Sînt necesare generaţii de pregătire şi o inteligenţă deosebită pentru a ajunge atît de departe.