― Păi, cam proastă.

― Altfel nu ai fi aici.

― Cam aşa ceva. Uite care e situaţia. Omul-cheie pe Anacreon este Prinţul-regent, Wienis. E unchiul Regelui Lepold.

― Ştiu. Dar Lepold va fi major anul viitor, nu? Cred că va împlini şaisprezece ani în februarie.

― Da. Se opri, apoi adăugă din colţul gurii: Dacă va trăi. Tatăl Regelui a murit în condiţii neelucidate. La o partidă de vînătoare l-a nimerit în piept un glonţ cu ac. S-a spus că a fost un accident.

― Hmm! Cred că mi-l amintesc pe Wienis din vremea vizitei mele pe Anacreon, atunci cînd i-am izgonit de pe Terminus. Asta a fost înainte de promovarea ta. Dacă-mi amintesc bine, era un tînăr cu părul negru şi puţin saşiu de ochiul drept. Avea un nas coroiat de mai mare hazul.

― Nu s-a schimbat deloc. Tot saşiu şi cu nasul coroiat, doar părul i-a albit. Face un joc foarte murdar. Din fericire, este cunoscut de toată planeta pentru prostie şi grosolănie. Se crede tare mintos şi scăpărător, ceea ce face ca neghiobiile lui să le sară tuturora în ochi.

― Aşa se întîmplă întotdeauna.

― E în stare să folosească un dezintegrator atomic pentru a sparge un ou. Ca dovadă, taxa pe posesiunile Templului pe care a încercat să o impună acum doi ani, la scurt timp după moartea bătrinului rege. Îţi aminteşti?

Hardin încuviinţă din cap, absorbit în gînduri, apoi spuse cu zîmbetul pe buze:

― Preoţii au făcut un scandal grozav.

― Aşa un scandal, încît putea fi auzit de la Lucreza. De atunci, deşi a dovedit mai multă prudenţă în relaţiile cu preoţimea, reuşeşte încă să-i irite pe toţi prin ceea ce face. Situaţia e nefastă pentru noi deoarece are o neţărmurită încredere în sine.

― Probabil că suferă de un complex de inferioritate supracompensat. Doar ştii că fiii minori ai regilor ajung astfel.

― Da, însă rezultatul e acelaşi. Face spume la gură propovăduind un atac împotriva Fundaţiei. Nici nu se mai deranjează să se exprime cu fereală, întrucît deţine şi puterea din punct de vedere al armamentului. Bătrînul rege a construit o flotă impresionantă, dar nici Wienis n-a dormit în aceşti ultimi doi ani. De fapt, şi taxa pe domeniile Templului urma să fie destinată înarmării, iar cînd planul i-a fost dejucat a dublat taxele pe venit.

― N-au fost proteste?

― Nu deosebit de serioase. Săptămîni la rînd, supuşenia faţă de autoritatea în exerciţiu a fost inclusă în textul fiecărei predici în tot regatul. Şi asta nu pentru că Wienis şi-a arătat recunoştinţa.

― În regulă. Am înţeles situaţia generală; în rest, ce s-a mai întîmplat?

― Acum două săptămîni, o navă comercială anacreoniană a întîlnit un crucişător distrus aparţinînd flotei Vechiului Imperiu. Probabil că navigase în derivă cel puţin trei secole.

Ochii lui Hardin sclipiră de interes. Se ridică de pe scaun.

― Da, am auzit despre asta. Comisia pentru navigaţie mi-a trimis o petiţie cerîndu-mi să obţin nava în scopul efectuării unor cercetări. Înţeleg că este încă în stare bună.

― Într-o stare mult prea bună, răspunse Vensof, sec. Săptămîna trecută, cînd Wienis a primit sugestia ta de a remite nava către Fundaţie, aproape că a făcut o criză de nervi.

― Încă nu mi-a dat un răspuns.

― Nici n-o va face, decît pe calea armelor, sau cel puţin aşa crede el. Vezi tu, chiar în ziua plecării mele de pe Anacreon a venit la mine şi a cerut ca Fundaţia să repună crucişătorul în stare de luptă şi să-l predea flotei anacreoniene. A avut chiar îndrăzneala să afirme că nota de săptămîna trecută evidenţiază planul Fundaţiei de a ataca Anacreonul. A mai spus că refuzul de a repara crucişătorul nu ar face decît să-i confirme bănuielile, şi a arătat că măsurile de autoapărare a planetei Anacreon îi vor fi dictate de situaţia existentă. Acestea sînt întocmai cuvintele lui. Îi vor fi dictate! De aceea am venit.

Hardin rîse bine-dispus.

Verisof îi răspunse cu un zîmbet şi continuă:

― Se aşteaptă, desigur, la un refuz, iar asta ar fi, după mintea lui, o perfectă justificare a unui atac imediat.

― Înţeleg foarte bine, Verisof. Deci, vom avea cel puţin şase luni de linişte, aşa că ocupă-te ca nava să fie reparată şi dăruită cu complimente din partea mea. Să fie rebotezată „Wienis", ca semn al respectului şi afecţiunii noastre.

Rîse din nou.

Şi din nou Verisof răspunse cu un zîmbet imperceptibil:

― Presupun că acesta e răspunsul logic, Hardin, numai că eu sînt îngrijorat.

― În legătură cu ce?

― E vorba de o navă. Pe vremea aceea se construiau nave serioase, nu glumă. Are o capacitate cît jumătate din toată flota anacreoniană. E dotată cu dezintegratoare atomice capabile să distrugă o planetă şi cu un scut care o protejează împotriva fasciculelor Q fără a mai fi nevoie să producă radiaţii. E o navă mult prea bună, Hardin...

― Irelevant, Verisof, irelevant! Şi tu, şi eu ştim foarte bine că armamentul pe care-l deţine în prezent ar putea distruge cu uşurinţă Terminus, cu mult înainte ca noi să putem repara crucişătorul şi să-l folosim noi înşine. Ce importanţă mai are, deci, dacă-i dăm şi crucişătorul? Ştii doar că nu se va ajunge la război.

― Da, presupun că aşa va fi. (Ambasadorul îl privi cu interes.) Hardin, cu toate acestea...

― De ce te-ai oprit? Continuă!

― Ascultă. Nu e treaba mea. Dar am citit ziarul. (Puse Jurnalul pe birou şi arătă cu degetul spre pagina întîi.) Ce-i cu asta?

Hardin aruncă o privire.

― Un grup de consilieri formează un nou partid politic.

― Aşa e, spuse Verisof, foindu-se neliniştit pe scaun. Cunoşti problemele interne mai bine decît mine, dar atacul împotriva ta e vecin cu violenţa fizică. Cît de puternici sînt?

― Al naibii de puternici. După alegerile viitoare, probabil vor controla Consiliul.

― Nu înainte? (Verisof îl privi bănuitor pe primar.) Sînt şi alte modalităţi de a controla situaţia înainte de alegeri.

― Crezi că sînt Wienis?

― Nu, dar reparaţiile navei vor dura luni de zile şi, după aceea, un atac va fi aproape sigur. Cedarea noastră va fi interpretată ca un semn de mare slăbiciune şi deţinerea crucişătorului imperial aproape că va dubla puterea flotei lui Wienis. De ce să rişti? Ai de ales între a dezvălui Consiliului planul de acţiune şi a forţa rezolvarea conflictului cu Anacreon acum!

Hardin se încruntă:

― Să forţez lucrurile acum? Înainte de declanşarea crizei? Tocmai asta nu trebuie să fac. Trebuie să ţin seama de Hari Seldon şi de Plan.

Verisof ezită, apoi bombăni:

― Deci eşti absolut sigur că există un plan?

― Dincolo de orice bănuială, veni tăios răspunsul. Am fost de faţă la deschiderea Boltei şi înregistrarea făcută de Hari Seldon ne-a dezvăluit Planul.

― Nu la asta mă refeream, Hardin. Numai că nu văd cum se poate anticipa istoria cu o mie de ani. Dacă Seldon s-a supraapreciat? Se făcu mic, văzînd zîmbetul ironic al lui Hardin, apoi adăugă: Bine, bine, nu sînt psiholog.

― Exact. Nici unul dintre noi nu e. Dar în tinereţe am urmat nişte cursuri elementare, îndeajuns ca să-mi dau seama de posibilităţile psihologiei, chiar dacă eu însumi nu sînt în stare să le exploatez în favoarea mea. Nu încape îndoială că Seldon a făcut exact ceea ce a declarat. Fundaţia, după el, a fost întemeiată ca un refugiu pentru ştiinţă ― singurul mijloc prin care ştiinţa şi cultura muribundului Imperiu puteau fi păstrate de-a lungul secolelor de barbarie pentru a fi reînviate, în cele din urmă, în cadrul unui Al Doilea Imperiu.