― Credeţi c-o ştiţi! Credeţi că singura grijă a lui Hari Seldon este Anacreon. Nu sînt de acord! Domnilor, vă spun că pînă acum nimeni dintre voi nu a avut nici cea mai vagă idee despre ceea ce se întîmplă cu adevărat.
― Şi tu ştii? îl întrebă Pirenne, cu ostilitate.
― Cred că da! (Hardin se ridică brusc în picioare şi-şi împinse scaunul deoparte. Avea privirea concentrată şi glacială.) Un lucru e sigur. E ceva dubios în toată situaţia. Ceva care e mai important decît tot ce am discutat pînă acum. Puneţi-vă singuri întrebarea: Cum s-a întîmplat că în populaţia originală a Fundaţiei nu a fost inclus nici un psiholog de marcă, în afară de Bor Alurin? Iar el a evitat să-i pregătească pe elevii săi dincolo de fundamentele psihologiei.
Se lăsă tăcere, apoi Fara interveni:
― În regulă. De ce?
― Pentru că, probabil, un psiholog şi-ar fi dat seama de ceea ce se punea la cale ― şi asta s-ar fi întîmplat prea curînd decît i-ar fi convenit lui Hari. Dar aşa, bîjbîim, avem rare străfulgerări şi vedem o părticică de adevăr, nimic mai mult. Asta este ceea ce a vrut Hari Seldon.
Rîse gutural şi spuse:
― Vă doresc o zi bună, domnilor.
Ieşi din cameră.
6
PRIMARUL HARDIN molfăia capătul ţigării de foi care se stinsese, dar el nici măcar nu băgase de seamă. Nu dormise în noaptea precedentă şi era aproape convins că nici în noaptea ce va urma nu va închide ochii. Oboseala i se putea citi pe chip.
Spuse cu un glas moleşit:
― Oare asta rezolvă situaţia?
― Cred că da. (Yohan Lee îşi duse mîna la bărbie.) Cum ţi se pare?
― Nu-i rău. Trebuie procedat cu obrăznicie, înţelegi? Mai exact, nu trebuie să ezităm deloc; să nu le dăm timp să priceapă. De îndată ce vom ajunge în situaţia de a da ordine, o vom face de parcă ne-am fi născut pentru a fi lideri, iar ei se vor supune din obişnuinţă. Asta-i esenţa unei lovituri de stat.
― Dacă membrii Consiliului vor ezita să acţioneze măcar o...
― Membrii Consiliului? Nici nu merită să ne facem griji din pricina lor. După ceea ce se va întîmpla mîine, importanţa lor ca factori de decizie pe Terminus nu va mai valora nici cît o jumătate de credit găurit.
Lee încuviinţă calm:
― Totuşi e ciudat că pînă acum n-au făcut nimic pentru a ne împiedica. Doar tu spuneai că nu sînt cu totul ignoranţi.
― Fara a prins un fir. Uneori mă face să am temeri. De cînd am fost ales, şi Pirenne mă priveşte cu suspiciune. Dar, vezi tu, niciodată n-au fost în stare să înţeleagă limpede ce se întîmpla în jur. Întreaga lor pregătire s-a bazat pe autoritate. Sînt siguri că Împăratul, prin simplul fapt că e Împărat, e atotputernic. Şi tot aşa, sînt convinşi că acest Consiliu de Administraţie, pentru că e pur şi simplu Consiliu de Administraţie şi că acţionează în numele Împăratului, nu s-ar putea trezi în situaţia în care să nu mai poată da ordine. Această neputinţă de a recunoaşte posibilitatea izbucnirii unei revolte este cel mai bun aliat al nostru.
Se ridică greoi de pe scaun şi se îndreptă spre răcitorul de apă:
― Lee, nu sînt oameni rău-intenţionaţi, atunci cînd îşi văd de Enciclopedia lor ― şi vom avea grijă să se ocupe de ea şi pe viitor. Sînt însă exasperat de incompetenţi atunci cînd e vorba de a conduce Terminus. Acum du-te şi pune lucrurile în mişcare. Aş vrea să rămîn singur.
Se aşeză pe un colţ al biroului, fixîndu-şi privirea pe paharul cu apă.
Doamne! Dacă ar fi tot atît de sigur pe cît crede! Anacreonienii aveau să sosească peste două zile şi nu-şi punea speranţa decît în cîteva idei şi vagi bănuieli în legătură cu planurile lui Hari Seldon pentru aceşti cincizeci de ani ce trecuseră de la întemeierea Fundaţiei. Nici măcar nu era un psiholog adevărat, cu pregătire temeinică, ci doar un începător, cu studii de mîntuială, care încearcă să bată cea mai strălucită minte a secolului cu propriile arrne.
Dacă Fara ar avea dreptate; dacă Anacreon ar fi singura problemă pe care Seldon a prevăzut-o; dacă Enciclopedia ar reprezenta tot ceea ce trebuia să rămînă ― atunci cu ce preţ va avea loc lovitura de stat?
Încercă să alunge aceste gînduri şi duse paharul la buze.
7
BOLTA ERA MOBILATĂ cu mai mult de şase scaune, de parcă ar fi fost aşteptată o participare mai numeroasă. Hardin observă acest lucru îngîndurat şi se aşeză obosit într-un colţ, cît mai departe de ceilalţi cinci.
Membrii Consiliului nu păreau să se opună acestui aranjament. Se consultară în şoaptă, apoi schimbară replici scurte, monosilabice, şi, în cele din urmă, amuţiră. Dintre toţi, Jord Fara părea echilibrat şi calm. Îşi scosese ceasul şi-l contempla sumbru.
Hardin furişă o privire spre propriul ceas şi apoi la cubicului de sticlă ― absolut gol ― care domina jumătate din încăpere. Era singura caracteristică neobişnuită, pentru că afară de aceasta nimic nu sugera că, undeva, o particulă de radiu se dezintegra spre momentul exact în care o piedică avea să cadă, făcîndu-se o legătură şi...
Luminile scăzură în intensitate!
Nu se stinseră complet, ci doar deveniră mai şterse, dar apoi se stinseră atît de brusc încît Hardin tresări surprins, privi spre tavan şi, cînd cobori privirea, cubicului de sticlă nu mai era gol.
O siluetă ― o siluetă într-un scaun cu rotile!
Nu spuse nici un cuvînt vreme de cîteva clipe, dar închise cartea pe care o ţinea în poală şi o răsfoia nepăsător. Apoi zîmbi şi chipul păru că prinde viaţă.
― Sînt Hari Seldon. Vocea era blîndă şi trăda bătrîneţe.
Hardin dădu să se ridice ca pentru a răspunde şi a se prezenta, dar îşi dădu seama la timp şi se controlă.
Pe o tonalitate plăcută, vocea continuă:
― După cum vedeţi, sînt ţintuit în scaunul acesta şi nu mă pot ridica pentru a vă saluta. Bunicii voştri au plecat spre Terminus acum cîteva luni, judecind după timpul meu, şi de atunci am suferit o paralizie. Să ştiţi că nu vă pot vedea, aşa încît nu vă pot saluta cum se cuvine. Nici măcar nu ştiu cîţi sînteţi, de aceea vom proceda fără prea mare fast. Dacă vreunul dintre voi stă în picioare, îl rog să ia loc. Iar dacă vreţi să fumaţi, puteţi s-o faceţi, pentru că nu mă deranjează. (Chicoti încet). De ce să mă deranjeze? Doar nu sînt cu adevărat aici.
Aproape fără să-şi dea seama, Hardin îşi căută în buzunar ţigările de foi, dar se răzgîndi.
Hari Seldon puse cartea deoparte ― ca şi cum ar fi aşezat-o pe un birou ― şi, cînd îi dădu drumul, aceasta dispăru.
