PRIMARUL HARDIN molfăia capătul ţigării de foi care se stinsese, dar el nici măcar nu băgase de seamă. Nu dormise în noaptea precedentă şi era aproape convins că nici în noaptea ce va urma nu va închide ochii. Oboseala i se putea citi pe chip.

Spuse cu un glas moleşit:

― Oare asta rezolvă situaţia?

― Cred că da. (Yohan Lee îşi duse mîna la bărbie.) Cum ţi se pare?

― Nu-i rău. Trebuie procedat cu obrăznicie, înţelegi? Mai exact, nu trebuie să ezităm deloc; să nu le dăm timp să priceapă. De îndată ce vom ajunge în situaţia de a da ordine, o vom face de parcă ne-am fi născut pentru a fi lideri, iar ei se vor supune din obişnuinţă. Asta-i esenţa unei lovituri de stat.

― Dacă membrii Consiliului vor ezita să acţioneze măcar o...

― Membrii Consiliului? Nici nu merită să ne facem griji din pricina lor. După ceea ce se va întîmpla mîine, importanţa lor ca factori de decizie pe Terminus nu va mai valora nici cît o jumătate de credit găurit.

Lee încuviinţă calm:

― Totuşi e ciudat că pînă acum n-au făcut nimic pentru a ne împiedica. Doar tu spuneai că nu sînt cu totul ignoranţi.

― Fara a prins un fir. Uneori mă face să am temeri. De cînd am fost ales, şi Pirenne mă priveşte cu suspiciune. Dar, vezi tu, niciodată n-au fost în stare să înţeleagă limpede ce se întîmpla în jur. Întreaga lor pregătire s-a bazat pe autoritate. Sînt siguri că Împăratul, prin simplul fapt că e Împărat, e atotputernic. Şi tot aşa, sînt convinşi că acest Consiliu de Administraţie, pentru că e pur şi simplu Consiliu de Administraţie şi că acţionează în numele Împăratului, nu s-ar putea trezi în situaţia în care să nu mai poată da ordine. Această neputinţă de a recunoaşte posibilitatea izbucnirii unei revolte este cel mai bun aliat al nostru.

Se ridică greoi de pe scaun şi se îndreptă spre răcitorul de apă:

― Lee, nu sînt oameni rău-intenţionaţi, atunci cînd îşi văd de Enciclopedia lor ― şi vom avea grijă să se ocupe de ea şi pe viitor. Sînt însă exasperat de incompetenţi atunci cînd e vorba de a conduce Terminus. Acum du-te şi pune lucrurile în mişcare. Aş vrea să rămîn singur.

Se aşeză pe un colţ al biroului, fixîndu-şi privirea pe paharul cu apă.

Doamne! Dacă ar fi tot atît de sigur pe cît crede! Anacreonienii aveau să sosească peste două zile şi nu-şi punea speranţa decît în cîteva idei şi vagi bănuieli în legătură cu planurile lui Hari Seldon pentru aceşti cincizeci de ani ce trecuseră de la întemeierea Fundaţiei. Nici măcar nu era un psiholog adevărat, cu pregătire temeinică, ci doar un începător, cu studii de mîntuială, care încearcă să bată cea mai strălucită minte a secolului cu propriile arrne.

Dacă Fara ar avea dreptate; dacă Anacreon ar fi singura problemă pe care Seldon a prevăzut-o; dacă Enciclopedia ar reprezenta tot ceea ce trebuia să rămînă ― atunci cu ce preţ va avea loc lovitura de stat?

Încercă să alunge aceste gînduri şi duse paharul la buze.

7

BOLTA ERA MOBILATĂ cu mai mult de şase scaune, de parcă ar fi fost aşteptată o participare mai numeroasă. Hardin observă acest lucru îngîndurat şi se aşeză obosit într-un colţ, cît mai departe de ceilalţi cinci.

Membrii Consiliului nu păreau să se opună acestui aranjament. Se consultară în şoaptă, apoi schimbară replici scurte, monosilabice, şi, în cele din urmă, amuţiră. Dintre toţi, Jord Fara părea echilibrat şi calm. Îşi scosese ceasul şi-l contempla sumbru.

Hardin furişă o privire spre propriul ceas şi apoi la cubicului de sticlă ― absolut gol ― care domina jumătate din încăpere. Era singura caracteristică neobişnuită, pentru că afară de aceasta nimic nu sugera că, undeva, o particulă de radiu se dezintegra spre momentul exact în care o piedică avea să cadă, făcîndu-se o legătură şi...

Luminile scăzură în intensitate!

Nu se stinseră complet, ci doar deveniră mai şterse, dar apoi se stinseră atît de brusc încît Hardin tresări surprins, privi spre tavan şi, cînd cobori privirea, cubicului de sticlă nu mai era gol.

O siluetă ― o siluetă într-un scaun cu rotile!

Nu spuse nici un cuvînt vreme de cîteva clipe, dar închise cartea pe care o ţinea în poală şi o răsfoia nepăsător. Apoi zîmbi şi chipul păru că prinde viaţă.

― Sînt Hari Seldon. Vocea era blîndă şi trăda bătrîneţe.

Hardin dădu să se ridice ca pentru a răspunde şi a se prezenta, dar îşi dădu seama la timp şi se controlă.

Pe o tonalitate plăcută, vocea continuă:

― După cum vedeţi, sînt ţintuit în scaunul acesta şi nu mă pot ridica pentru a vă saluta. Bunicii voştri au plecat spre Terminus acum cîteva luni, judecind după timpul meu, şi de atunci am suferit o paralizie. Să ştiţi că nu vă pot vedea, aşa încît nu vă pot saluta cum se cuvine. Nici măcar nu ştiu cîţi sînteţi, de aceea vom proceda fără prea mare fast. Dacă vreunul dintre voi stă în picioare, îl rog să ia loc. Iar dacă vreţi să fumaţi, puteţi s-o faceţi, pentru că nu mă deranjează. (Chicoti încet). De ce să mă deranjeze? Doar nu sînt cu adevărat aici.

Aproape fără să-şi dea seama, Hardin îşi căută în buzunar ţigările de foi, dar se răzgîndi.

Hari Seldon puse cartea deoparte ― ca şi cum ar fi aşezat-o pe un birou ― şi, cînd îi dădu drumul, aceasta dispăru.

― Au trecut cincizeci de ani de la întemeierea acestei Fundaţii, spuse el, cincizeci de ani în care membrii Fundaţiei nu au ştiut pentru ce lucrează. A fost necesar să fie ignoranţi, dar acum această necesitate a încetat. Fundaţia Enciclopediei este şi a fost, de la bun început, o înşelătorie!

Hardin auzi în spatele său hîrşîitul unui scaun şi una sau două exclamaţii înfundate, dar nu se întoarse. Hari Seldon rămase imperturbabil.

― Este o înşelătorie, continuă el, în sensul că nici mie şi nici colegilor mei nu ne pasă cîtuşi de puţin dacă va fi sau nu publicat vreun volum din Enciclopedie. Ea şi-a atins scopul, întrucît, prin intermediul ei, am reuşit să obţinem o cartă din partea Împăratului, i-am atras pe cei o sută de mii de oameni necesari pentru planul nostru şi prin ea am reuşit să-i ţinem ocupaţi, în timp ce evenimentele se desfăşurau în aşa fel încît oricăruia dintre ei să-i fie imposibil să se retragă.

În cei cincizeci de ani cît aţi trudit la proiectul acesta amăgitor ― şi, credeţi-mă, nu are rost să vă menajez cu vorbe meşteşugite ― orice şansă de retragere v-a fost retezată şi acum nu aveţi de ales, ci va trebui să vă angajaţi în proiectul infinit mai important care a fost şi este încă planul nostru real. De aceea v-am plasat pe o asemenea planetă şi într-un asemenea moment, astfel ca, timp de cincizeci de ani, să fiţi manevraţi pînă într-atît încît să nu mai aveţi libertate de acţiune. De acum înainte, peste secole, calea pe care va trebui să o urmaţi este inevitabilă. Vă veţi confrunta cu o serie de crize, aşa cum se întîmplă în momentul de faţă, şi, în fiecare dintre cazuri, libertatea voastră de acţiune va fi la fel de limitată, încît veţi fi forţaţi să urmaţi un singur şi unic drum: drumul pe care psihologia noastră l-a croit, dintr-un motiv întemeiat.

Vreme de secole, civilizaţia Galactică a stagnat şi apoi a decăzut, deşi puţini au înţeles acest lucru. Dar acum, în sfîrşit, Periferia se separă şi unitatea politică a Imperiului este sfărimată. Undeva, în intervalul de cincizeci de ani care a trecut, istoricii viitorului vor trage o linie şi vor spune: „Aici începe Prăbuşirea Imperiului Galactic".

Şi vor avea dreptate, deşi puţini vor recunoaşte Prăbuşirea, şi asta abia peste cîteva secole.

După Prăbuşire, va urma, în mod inevitabil, Barbaria, o perioadă care, după cum ne spune psihoistoria, ar trebui, în condiţii normale, să dureze treizeci de mii de ani. Prăbuşirea n-o putem împiedica. Nici nu dorim s-o facem, întrucît cultura Imperiului şi-a pierdut vitalitatea şi măreţia pe care le-a avut odată. Dar perioada de Barbarie care trebuie să urmeze poate fi scurtată la numai o mie de ani.

Nu vă putem dezvălui toate resorturile şi dedesubturile care vor contribui la reducerea acestei perioade, aşa cum nu vă puteam spune adevărul despre Fundaţie acum cincizeci de ani. Dacă aţi reuşi să descoperiţi secretele, planul nostru ar putea da greş ― aşa cum s-ar fi putut întîmpla dacă descopereaţi mai devreme înşelătoria în ceea ce priveşte Enciclopedia ― pentru că, în acest caz, prin cunoaştere, libertatea voastră de acţiune ar creşte şi numărul de variante suplimentare introduse ar depăşi capacitatea de cuprindere a psihologiei.

Dar acest lucru nu se va petrece, deoarece nu există şi nici nu vor exista vreodată psihologi pe Terminus în afară de Alurin, iar el a fost unul de-ai noştri.

Însă vă pot spune următoarele: Terminus şi Fundaţia-soră de la celălalt capăt al Galaxiei sînt germenii renaşterii şi viitoarele fondatoare ale celui de-al Doilea Imperiu Galactic. Iar criza de acum este cea care va lansa Terminus spre această încununare.

Apropo, criza actuală este foarte clară şi inteligibilă, cu mult mai simplă decît cele care vă aşteaptă. Dacă o reducem la elementele fundamentale, criza se manifestă astfel: sînteţi o planetă izolată brusc de centrele încă civilizate ale Galaxiei şi vă aflaţi sub ameninţarea vecinilor mai puternici. Sînteţi o lume mică de oameni de ştiinţă care se trezesc înconjuraţi de vaste, neaşteptate şi mereu crescînde manifestări de barbarie. Sînteţi o insulă înzestrată cu energie nucleară într-un ocean de energie primară. Cu toate acestea, sînteţi neajutoraţi din pricina lipsei de metale.

Observaţi, deci, că vă confruntaţi cu dura necesitate şi că sînteţi forţaţi să acţionaţi. Natura acestei acţiuni ― mai exact, soluţia la dilema în ghearele căreia vă zbateţi ― este, bineînţeles, evidentă!

Imaginea mîinii lui Hari Seldon se întinse în aer şi cartea îi apăru din nou în mînă. O deschise şi spuse:

― Oricît de întortocheat ar fi cursul istoriei voastre viitoare, să le amintiţi urmaşilor voştri că drumul a fost trasat, şi că la capătul lui se află noul şi marele Imperiu!

Şi, în timp ce-şi plecă privirea pe carte, dispăru ca fumul, iar luminile se aprinseră treptat.

Hardin privi în jur şi-l văzu pe Pirenne fixîndu-l, cu ochi plini de tristeţe şi cu buzele tremurîndu-i.

Vocea Preşedintelui se auzi fermă şi fără inflexiuni:

― Se pare că ai avut dreptate. Dacă vrei să ne întîlnim astă-seară la ora şase, Consiliul se va consulta cu tine în ceea ce priveşte următoarea mişcare.

Îi strînseră mîna, unul după altul, şi plecară, iar Hardin zîmbi către sine. Aveau perfectă dreptate, pentru că erau oameni de ştiinţă care recunoşteau că au greşit, dar pentru ei era prea tîrziu.

Se uită la ceas. De acum se terminase. Oamenii lui Lee controlau totul, iar Consiliul nu avea să mai dea nici un ordin.