Dar cu toate acestea era un ultimatum.

― Rezultă, pînă la urmă, că n-am avut prea rnult timp la dispoziţie, spuse Hardin. Doar trei luni. Şi aşa puţin timp, cît a fost, ne-am bătut joc de el şi nu l-am folosit. Documentul acesta ne dă o săptămînă. Acum ce facem?

Îngrijorat, Pirenne se încruntă:

― Trebuie să existe o portiţă de scăpare. E absolut de necrezut că pot forţa lucrurile în aşa hal, în ciuda asigurărilor pe care mi le-a dat Lord Dorwin privind atitudinea Împăratului şi a Imperiului.

Hardin fierbea.

― Înţeleg. L-ai intormat pe Regele Anacreonului de această presupusă atitudine?

― Am făcut-o după ce am prezentat propunerea spre votare în faţa Consiliului de Administraţie şi s-a aprobat în unanimitate.

― Şi cînd s-a supus la vot?

Pirenne îşi recapătă demnitatea:

― Nu cred că trebuie să-ţi dau socoteală, primare Hardin.

― Bine, bine. Nici nu mă interesa în mod deosebit. Rămân la părerea că relatarea ta plină de diplomaţie privind valoroasa contribuţie a lordului Dorwin la situaţia existentă ― zîmbi acru către ceilalţi ― este cea care a provocat în mod direct trimiterea notei „prietenoase". Altfel ar mai fi întîrziat, deşi nu cred că o amînare suplimentară ne-ar fi ajutat prea mult, avînd în vedere atitudinea Consiliului.

― Şi cum de-ai ajuns la această concluzie epocală, domnule primar? întrebă Fulham.

― Foarte simplu. A fost suficient să folosesc o înzestrare naturală care e însă tare neglijată: bunul simţ. Vedeţi dumneavoastră, există un domeniu al cunoaşterii umane care se numeşte logica simbolică. Ea poate fi folosită pentru a îndepărta tot felul de cuvinte moarte şi inutile care parazitează limbajul uman.

― Şi ce-i cu asta? făcu Fulham.

― Am aplicat aceste cunoştinţe, printre altele, în cazul documentului. De fapt, nu prea era nevoie s-o fac pentru mine, întrucît ştiam despre ce este vorba, dar consider că pot să le explic mai uşor celor cinci fizicieni prin simboluri decît prin cuvinte.

Hardin extrase cîteva foi de hîrtie din dosarul pe care-l ţinea sub braţ şi le aşeză pe masă.

― Apropo, n-am făcut singur treaba asta. zise el. După cum puteţi vedea, analizele !e-a semnat Muller Holk de la Serviciul de Logică.

Pirenne se aplecă deasupra mesei ca să se convingă, iar Hardin continuă:

― Mesajul din partea Anacreonului a fost o problemă simplă, bineînţeles, întrucît cei care l-au scris sînt mai degrabă oameni de acţiune decît artişti ai cuvîntului. El se reduce lesne şi foarte direct la o simplă afirmaţie exprimată în simboluri care, traduse în cuvinte, pe înţelesul oricui, sună astfel: „Să ne daţi ceea ce vrem în răstimp de-o săptărnînă, altfel vă facem praf şi ne luăm singuri".

Se lăsă tăcere, pentru că cei cinci membri ai Consiliului cercetară şirurile de simboluri, iar Pirenne se aşeză şi tuşi încurcat.

― Nu-i nici o portiţă de scăpare acolo, doctor Pirenne?

― Nu pare a fi.

― Aşa e. (Hardin înlocui filele.) Aveţi în faţă o copie a Tratatului dintre Imperiu şi Anacreon ― Tratat care, cu totul întîmplător, este semnat, în numele Împăratului, de acelaşi Lord Dorwin care ne-a vizitat săptămîna trecută, iar alături aveţi analiza simbolică.

Tratatul cuprindea cinci pagini scrise foarte mărunt, iar analiza era schiţată pe mai puţin de jumătate de pagină.

― Domnilor, după cum vedeţi, circa nouăzeci la sută din tratat se reduce, în cazul analizei, la ceva fără noimă, şi ceea ce rezultă poate fi descris în următoarele cuvinte: „Obligaţiile Anacreonului faţă de Imperiu: nici una". „Puterile Imperiului asupra Anacreonului: nici una".

Cei cinci urmăriră din nou, plini de curiozitate, raţionamentul, verificînd textul tratatului, şi, cînd terminară, Pirenne spuse îngrijorat:

― Se pare că totul este corect.

― Eşti de acord, prin urmare, că Tratatul nu este altceva decît o declaraţie de independenţă totală din partea Anacreonului şi o recunoaştere a acestui statut de către Imperiu.

― Aşa se pare.

― Şi vă închipuiţi că Anacreon nu înţelege asta şi că nu este dornic să-şi evidenţieze poziţia sa independentă, astfel încît să nu agreeze ceea ce pare o ameninţare din partea Imperiului? Mai ales acum, cînd e clar că Imperiul pare neputincios să ducă la îndeplinire vreuna dintre aceste ameninţări, căci altfel nu i-ar fi admis vreodată independenţa.

― Păi, atunci, interveni Sutt, cum explică primarul Hardin asigurările pe care ni le-a dat Lord Dorwin privind sprijinul Imperiului? Căci păreau... ridică din umeri. Ei bine, păreau satisfăcătoare.

Hardin se rezemă de spătarul scaunului.

― Ştiţi, asta-i cea mai interesantă parte din toată afacerea. Recunosc sincer că domnia sa Lordul mi s-a părut a fi un dobitoc desăvîrşit de cum l-am văzut, dar se vădeşte acum că, de fapt, este un diplomat desăvîrşit şi un om deosebit de inteligent. Mi-am permis să-i înregistrez toate declaraţiile.

Se produse rumoare şi agitaţie, iar Pirenne deschise gura îngrozit să spună ceva, dar renunţă.

― Şi ce dacă? întrebă Hardin. Îmi dau seama că a fost o încălcare a regulilor ospitalităţii şi ceva ce un aşa-zis gentleman nu ar face niciodată. De asemenea, dacă înălţimea sa şi-ar fi dat seama, s-ar fi putut să avem neplăceri; dar nu s-a întîmplat aşa şi iată că am înregistrarea. Am copiat-o şi i-am trimis-o lui Holk pentru analiză.

― Şi unde-i analiza? întrebă Lundin Crast.

― Tocmai aici e partea interesantă. Analiza a fost cea mai grea dintre toate trei. Cînd Holk, după două zile de muncă îndîrjită, a reuşit să elimine afirmaţiile fără noimă, vorbăria goală, calificativele inutile, pe scurt, toată gîngăveala şi bolboroseala, a descoperit că nu mai rămăsese nimic. Totul s-a anulat. Domnilor, în cinci zile de discuţii, Lord Dorwin nu a emis nici măcar o idee, şi a făcut acest lucru fără ca voi să băgaţi de seamă. Acestea sînt asigurările pe care le-aţi primit din partea iubitului vostru Imperiu.

Nici dacă ar fi aruncat o grenadă lacrimogenă pe masă n-ar fi reuşit să creeze atîta confuzie şi agitaţie. Aşteptă răbdător ca tulburarea lor să se domolească.

― Aşa că, încheie el, cînd aţi transmis ameninţări ― căci asta aţi făcut, de fapt ― privind acţiuni ale Imperiului împotriva Anacreonului, n-aţi reuşit decît să iritaţi un monarh care ştia ce ştia. Bineînţeles, ego-ul său avea să ceară o acţiune imediată, iar ultimatumul este rezultatul ― şi mă întorc la afirmaţia mea de la început. Mai avem o săptămînă şi vă întreb: Acum ce facem?

― S-ar părea, zise Sutt, că n-avem de ales şi că va trebui să permitem Anacreonului să-şi stabilească baze militare pe Terminus.

― Sînt de acord cu asta, răspunse Hardin, dar ce facem ca să-i alungăm cînd se va ivi prima ocazie?

Yate Fulham îşi zbîrli mustaţa:

― Asta vrea să însemne că v-aţi hotărît să folosiţi forţa împotriva lor?

― Violenţa, veni răspunsul, este ultimul refugiu al incompetenţilor. Însă poţi fi sigur că n-am de gînd să întind covorul roşu ca să-i primesc şi nici n-am să lustruiesc mobila cea mai bună pentru ei.

― Totuşi, nu-mi place ce spui, insistă Fulham. E o atitudine periculoasă; cu atît mai periculoasă cu cît am observat că, în ultima vreme, o parte apreciabilă a populaţiei pare să răspundă întocmai sugestiilor tale. Primare Hardin, aş dori să-ţi aduc la cunoştinţă că acestui Consiliu nu i-au rămas străine unele dintre activităţile tale recente.

Făcu o pauză şi ceilalţi îl aprobară în tăcere. Hardin ridică din umeri.

Fulham continuă:

― Dacă te apuci să instigi oraşul la acte de violenţă, nu vei pune la punct decît o sinucidere colectivă ― şi nu avem de gînd să tolerăm acest lucru. Politica noastră n-are decît un principiu director, şi acela este Enciclopedia. Orice am hotărî să facem sau să nu facem reprezintă măsura cea mai potrivită pentru a păstra integritatea Enciclopediei.

― Aşadar, spuse Hardin, aţi ajuns la concluzia că trebuie să continuăm intensa noastră campanie de pasivitate.

Pirenne zise cu amărăciune în glas: