3

CÎND HARDIN negase că ar fi proprietarul Jurnalului, el se exprimase corect din punct de vedere tehnic, dar numai atît. Hardin fusese spiritul conducător în intenţia de a încorpora Terminus într-o municipalitate autonomă ― fusese primul primar ales ― şi nu era o surpriză că, deşi nu poseda pe numele său nici măcar una dintre acţiunile Jurnalului, pe căi ocolite, le controla în proporţie de circa şaizeci la sută.

Modalităţi erau destule.

Prin urmare, atunci cînd Hardin încercase să-i sugereze lui Pirenne să i se permită participarea la întrunirile Consiliului de Administraţie, faptul că Jurnalul declanşase o campanie în acelaşi sens nu fusese o simplă coincidenţă. Şi astfel avusese loc prima demonstaţie de masă din istoria Fundaţiei, prin care se cerea reprezentarea oraşului în Guvernul „naţional".

Pirenne capitulase cu un sentiment de lehamite.

În timp ce stătea spre capătul mesei, Hardin medita alene la oamenii de ştiinţă din domeniul fizicii care erau administratori atît de neinspiraţi. Probabil, datorită faptului că erau din cale afară de obişnuiţi cu realităţi inflexibile şi mult prea stîngaci în a trata cu oameni care-şi schimbau opiniile de la un moment la altul.

În orice caz, avea acum în stingă pe Tomaz Sutt şi pe Jord Fara, în dreapta pe Lundin Crast şi pe Yate Fulham, iar Pirenne în persoană prezida. Îi cunoştea bine pe toţi, desigur, dar în această şedinţă păreau să arboreze un aer pompos.

În timpul formalităţilor de început, Hardin prinse să moţăie şi se dezmetici doar cînd Pirenne sorbi din paharul cu apă aflat în faţa sa, pregătindu-se să ia cuvîntul:

― Îmi face deosebită plăcere să pot comunica Consiliului că Lord Dorwin, Cancelarul Imperiului, va sosi pe Terminus peste două săptămîni. Putem fi încredinţaţi că relaţiile noastre cu Anacreon se vor normaliza spre deplina noastră satisfacţie, imediat ce Împăratul va fi informat în legătură cu situaţia actuală.

Zîmbi şi se adresă lui Hardin, care se afla la celălalt capăt al mesei:

― Jurnalul a primit deja informaţiile în legătură cu acest eveniment.

Hardin pufni nemulţumit. Părea limpede că dorinţa de a acorda atîta importanţă acestei informaţii fusese unul dintre motivele pentru care l-au primit la această sacrosanctă şedinţă.

Spuse, fără a lăsa să se înţeleagă că e afectat în vreun fel:

― Lăsînd la o parte exprimările nebuloase, ce anticipaţi că va face Lord Dorwin?

Răspunse Tomaz Sutt. Avea prostul obicei de a se adresa interlocutorului la persoana a treia atunci cînd se simţea important.

― E foarte limpede, remarcă el, că primarul Hardin îşi face o profesiune de credinţă din a fi cinic. Nu reuşeşte să înţeleagă că, foarte puţin probabil, Împăratul va permite să i se ştirbească drepturile personale.

― De ce? Ce ar putea face în caz că aceste drepturi i-ar fi încălcate?

Se produse agitaţie şi iritare. Pirenne interveni:

― Ţi-ai pierdut dreapta judecată. (Ca să mai dreagă lucrurile, continuă.) În plus, faci afirmaţii care pot fi luate drept trădare.

― Să consider că mi s-a răspuns la întrebare?

― Da. Dacă nu mai ai altceva de spus...

― Nu te grăbi să tragi concluzii. Aş dori să întreb, în afară de acest demers diplomatic, s-a întreprins ceva concret pentru a face faţă ameninţării din partea Anacreonului?

Yate Fulham îşi trecu palma peste mustaţa roşie şi fioroasă:

― Vezi vreo ameninţare din acea direcţie?

― Tu nu vezi?

― Nu chiar... răspunse acesta îngăduitor, Împăratul...

― În numele Spaţiului! (Starea de iritare a lui Hardin crescuse.) Ce înseamnă asta? La fiecare frază cineva menţionează numele „Împăratului" sau al „Imperiului", ca pe nişte cuvinte magice. Împăratul se află la cincizeci de mii de parseci distanţă şi mă îndoiesc de grija lui faţă de noi. Şi chiar dacă i-ar păsa, ce poate să facă? Tot ce rămăsese din flota imperială din zonele acestea a căzut acum în mîinile a patru regate şi Anacreon şi-a luat partea. Ascultaţi-mă, trebuie să luptăm cu arme, nu cu vorbe. Vă rog să înţelegeţi că pînă acum ne-am bucurat de o perioadă de graţie de două luni, în primul rind pentru că le-am dat de înţeles celor de pe Anacreon că avem arme atomice. Ştim cu toţii că aceasta este o minciună, deşi am spus-o cu cele mai bune intenţii. Avem energie atomică, dar numai pentru uz comercial şi, oricum, nu prea multă. Vor afla curînd acest lucru şi, dacă vă închipuiţi că le place să fie luaţi peste picior, vă înşelaţi.

― Dragă domnule...

― O clipă. N-am terminat. (Hardin se înfierbîntase. Îi făcea şi plăcere.) Este foarte lăudabil că implicăm cancelari în această problemă, dar ar fi şi mai frumos dacă am procura cîteva tunuri mari de asediu care să poată lansa nişte drăgălaşe bombe atomice. Am pierdut deja două luni, şi s-ar putea să nu mai avem alte două de pierdut. Cum propuneţi să procedăm?

Cu nările fremătînd de furie, Lundin spuse:

― Dacă propui militarizarea Fundaţiei, nici nu vreau să ascult. Acest lucru ar marca intrarea noastră declarată în domeniul politicului. Noi, domnule primar, sîntem o fundaţie ştiinţifică şi nimic mai mult.

― În plus, adăugă Sutt, nu înţelege că a construi armament ar însemna deturnarea unor oameni ― oameni de valoare ― de la munca la Enciclopedie. Orice s-ar întîmpla, acest lucru nu trebuie făcut.

― Foarte adevărat, aprobă Pirenne. Enciclopedia mai întîi şi mai presus de toate.

Hardin simţi că i se sfîşie inima.

Membrii Consiliului păreau a fi grav bolnavi, pentru că n-aveau în minte decît Enciclopedia. Vorbi tăios şi rece:

― S-a gîndit vreodată acest Consiliu că ar fi posibil ca Terminus să aibă şi alte interese decît Enciclopedia?

― Hardin, nu accept ideea că Fundaţia ar putea avea şi alte interese decît Enciclopedia, îi răspunse Pirenne.

― Eu n-am spus Fundaţia, am spus Terminus. Îmi pare rău, dar nu înţelegeţi situaţia. Pe Terminus sînt mai bine de un milion de oameni, dar numai cincizeci de mii lucrează strict la Enciclopedie. Pentru noi, ceilalţi, Terminus este căminul nostru. Ne-am născut aici. Trăim aici. În comparaţie cu fermele noastre, cu căminele noastre şi cu fabricile noastre, Enciclopedia înseamnă prea puţin. Le vrem apărate...

Strigătele acoperiră restul spuselor lui.

― Întîi Enciclopedia, răsună glasul lui Crast. Avem de dus la bun sfirşit o misiune.

― Misiune pe naiba, strigă Hardin. Acest lucru ar fi fost valabil acum cincizeci de ani. Acum este o altă generaţie.

― N-are nici o importanţă, răspunse Pirenne. Sîntem oameni de ştiinţă.

Hardin găsi un punct slab şi îl folosi:

― Aşa credeţi? Frumoasă autoamăgire, n-am ce zice! Domniile voastre sînteţi un exemplu perfect pentru ceea ce funcţionează anapoda în întreaga Galaxie de mii de ani. Ce fel de ştiinţă este aceea care s-a refugiat aici pentru secole de acum încolo şi clasifică munca din ultimul mileniu a tuturor savanţilor? V-aţi gîndit vreodată să progresaţi, să îmbogăţiţi cunoştinţele lor sau să le aduceţi îmbunătăţiri? Nu! Păreţi foarte satisfăcuţi de această stagnare. Galaxia există şi a existat de cine ştie cînd. De aceea se revoltă Periferia; de aceea se deteriorează comunicaţiile; de aceea devin eterne micile războaie; de aceea toate sistemele îşi pierd capacitatea de a folosi energia atomică şi se întorc la tehnicile primitive care folosesc energia chimică. Dacă vreţi să aflaţi părerea mea, strigă el, întreaga Galaxie e pe ducă!

Se opri şi se lăsă să cadă pe scaun pentru a-şi trage sufletul, fără să acorde vreo atenţie celor doi sau trei care încercau, în acelaşi timp, să-i răspundă.

Luă cuvântul Crast:

― Nu ştiu ce încerci să cîştigi prin aceste declaraţii nesăbuite, domnule primar. E de la sine înţeles că nu aduci nici un element constructiv discuţiei noastre. Domnule Preşedinte, fac propunerea ca afirmaţiile vorbitorului să fie considerate neavenite şi ca discuţia să se reia de acolo de unde a fost întreruptă.

Pînă şi Jord Fara dădu semne de agitaţie. Pînă acum, Fara nu participase la dispută, nici măcar atunci cînd fusese mai aprinsă. Dar acum, vocea lui baritonală, la fel de impresionantă ca şi masivitatea trupului ce cîntărea nu mai puţin de trei sute de funzi, izbucni, acoperind vocile celorlalţi.