― Da. Va sosi un trimis special de pe Anacreon. Peste două săptămîni.
― Un trimis? Aici? De pe Anacreon? (Pirenne rămase pe gînduri.) Cu ce scop?
Hardin se ridică şi împinse scaunul spre birou:
― Îţi ofer şansa de a ghici singur.
Şi, cu un aer necuviincios, plecă.
2
ANSELM HAUT RODRIC ― „haut" însemnînd sînge nobil ―, subprefect al Pluemei şi trimis extraordinar al Înălţimii sale Regele Anacreonului ― la care se adăugau o suită întreagă de alte titluri ―, fu întîmpinat de Hardin la spaţioport cu întregul ritual prilejuit de o înaltă vizită de stat.
Cu un zîmbet reţinut şi cu o adîncă plecăciune, subprefectul îşi scosese dezintegratorul din toc şi i-l dăruise lui Hardin, înmînîndu-i-l astfel încît acesta să-l poată apuca de pat. Hardin răspunsese acestui compliment dăruindu-i, la rîndul său, un dezintegrator special împrumutat pentru această ocazie. Prietenia şi bunele intenţii erau astfel stabilite, şi chiar dacă Hardin observă o umflătură imperceptibilă la subsoara lui Haut Rodric, îşi reţinu prudent remarca pentru sine.
Vehiculul de teren pe care se îmbarcară ― precedat, flancat şi urmat de stolul inevitabil de funcţionari mărunţi ― se urni cu solemnitate către Piaţa Ciclopediei, fiind însoţit de-a lungul drumului de cuvenitele ovaţii ale unei mulţimi relativ entuziaste.
Subprefectul Anselm primi ovaţiile cu o indiferenţă rece, ca un soldat şi nobil ce era.
― Şi oraşul ăsta e toată lumea voastră? se adresă el lui Hardin.
Hardin trebui să ridice puţin vocea pentru a acoperi hărmălaia:
― Eminenţa voastră, sîntem o lume tînără. În scurta noastră istorie, pe sărmana noastră planetă nu am primit decît vizitele cîtorva membri ai marii nobilimi. De aceea şi entuziasmul acesta.
Aproape sigur, „marea nobilime" nu pricepu ironia, chiar dacă îi era adresată direct.
― Întemeiată acum cincizeci de ani. Hmm! făcu Anselm gînditor. Ai foarte mult teren neexploatat aici, primare. Nu te-ai gîndit să împărţi terenul în proprietăţi?
― Încă nu este cazul. Sîntem extrem de centralizaţi; aşa şi trebuie să fim, din cauza Enciclopediei. Probabil că, într-o bună zi, cînd populaţia va creşte...
― Ciudată lume! Nu aveţi ţărănime?
Hardin se gîndi că nu era nevoie de o minte prea ascuţită ca să-ţi dai seama că Eminenţa sa se dedicase, cam stîngaci, ce-i drept, culegerii de informaţii. Răspunse fără grabă:
― Nu. Şi nici nobilime.
Haut Rodric făcu ochii mari:
― Şi conducătorul vostru ― omul pe care urmează să-l întîlnesc?
― Vă referiţi la doctor Pirenne?! A, da. Este Preşedintele Consiliului de Administraţie personal al Împăratului.
― Doctor? N-are alt titlu? Un savant? Şi este considerat deasupra autorităţilor civile?
― Păi, bineînţeles, răspunse Hardin îndatoritor. Sîntem cu toţii savanţi, mai mult sau mai puţin. La urma-urmelor, noi nu sîntem o lume, ci mai degrabă o fundaţie ştiinţifică sub controlul direct al Împăratului.
Accentua uşor ultimele cuvinte şi acest lucru păru să-l descumpănească pe subprefect. Acesta rămase tăcut şi adîncit în gînduri tot restul drumului pînă la Piaţa Ciclopediei.
Chiar dacă pe Hardin îl plictisiră după-amiaza şi seara care urmară, avu satisfacţia de a înţelege că Pirenne şi Haut Rodric, deşi îşi adresaseră declaraţii sforăitoare de stimă şi respect reciproc, de fapt, se detestau unul pe altul.
Pe parcursul „turului de inspecţie" al Clădirii Enciclopediei, Haut Rodric asistase cu o privire inexpresivă la prelegerea lui Pirenne. Ascultase cu un zîmbet politicos, dar absent, peroraţiile rapide ale acestuia, în timp ce vizitară depozitele cu filme documentare şi numeroasele săli de proiecţie.
Abia după ce coborîră tot mai adînc, etaj după etaj, şi trecură prin sălile serviciilor de culegere, montaj, prezentare grafică, tipărire şi filmare, Rodric îşi făcu cunoscută prima sa declaraţie mai consistentă.
― Totul este foarte interesant, zise el, dar mi se pare o ocupaţie nepotrivită pentru adulţi. La ce slujeşte?
Hardin observă că aceasta era o remarcă la care Pirenne nu putu găsi un răspuns, deşi expresia de pe chipul lui trăda efortul.
Dineul din acea seară oglindea fidel evenimentele acelei după-amieze. Haut Rodric puse stăpînire pe conversaţie şi-şi descrise ― cu detalii tehnice minuţioase şi cu o vervă incredibilă ― propriile fapte de glorie în fruntea unui batalion în cursul recentului război dintre Anacreon şi proaspăt-proclamatul Regat Smyrno, cu care se învecina.
Relatarea subprefectului se sfîrşi o dată cu dineul, iar persoanele oficiale mai neînsemnate plecaseră rînd pe rînd. Ultima părticică a descrierii triumfaliste a navelor distruse o făcu cînd îi însoţi pe Pirenne şi pe Hardin pe terasă pentru a se relaxa în atmosfera caldă şi plăcută a serii de vară.
― Şi acum, făcu el cu o însufleţire reţinută, să trecem la treburi mai serioase.
― Vă rog, murmură Hardin, aprinzîndu-şi o ţigară de foi din tutun de pe Vega ― una dintre puţinele pe care le mai avea, se gîndi el cu nostalgie ― şi lăsîndu-se pe spate cu scaunul care se ridică în două picioare.
Galaxia strălucea în înaltul cerului şi forma ei, ca o lentilă lăptoasă, acoperea tot orizontul. În comparaţie cu ea, puţinele stele de aici, chiar de la marginea Universului, erau neînsemnate licăriri.
― Desigur, spuse subprefectul, toate discuţiile oficiale ― semnarea documentelor şi toate celelalte detalii tehnice plicticoase ― vor avea loc în prezenţa... cum spuneaţi că se numeşte Consiliul vostru?
― Consiliul de Administraţie, răspunse Pirenne, glacial.
― Bizar nume! Oricum, asta va fi mîine. Am putea să pregătim terenul chiar acum, într-o oarecare măsură, ca între bărbaţi. Ce ziceţi?
― Asta înseamnă că...? îl îmboldi Hardin.
― Înseamnă că s-a produs o oarecare schimbare în situaţia de la Periferie şi că statutul planetei voastre a devenit cam nesigur. Ar fi foarte convenabil dacă am reuşi să ajungem la o înţelegere, ca să vedem cum stau lucrurile. Apropo, primare, mai ai vreo ţigară din acelea?
