Strigătele acoperiră restul spuselor lui.
― Întîi Enciclopedia, răsună glasul lui Crast. Avem de dus la bun sfirşit o misiune.
― Misiune pe naiba, strigă Hardin. Acest lucru ar fi fost valabil acum cincizeci de ani. Acum este o altă generaţie.
― N-are nici o importanţă, răspunse Pirenne. Sîntem oameni de ştiinţă.
Hardin găsi un punct slab şi îl folosi:
― Aşa credeţi? Frumoasă autoamăgire, n-am ce zice! Domniile voastre sînteţi un exemplu perfect pentru ceea ce funcţionează anapoda în întreaga Galaxie de mii de ani. Ce fel de ştiinţă este aceea care s-a refugiat aici pentru secole de acum încolo şi clasifică munca din ultimul mileniu a tuturor savanţilor? V-aţi gîndit vreodată să progresaţi, să îmbogăţiţi cunoştinţele lor sau să le aduceţi îmbunătăţiri? Nu! Păreţi foarte satisfăcuţi de această stagnare. Galaxia există şi a existat de cine ştie cînd. De aceea se revoltă Periferia; de aceea se deteriorează comunicaţiile; de aceea devin eterne micile războaie; de aceea toate sistemele îşi pierd capacitatea de a folosi energia atomică şi se întorc la tehnicile primitive care folosesc energia chimică. Dacă vreţi să aflaţi părerea mea, strigă el, întreaga Galaxie e pe ducă!
Se opri şi se lăsă să cadă pe scaun pentru a-şi trage sufletul, fără să acorde vreo atenţie celor doi sau trei care încercau, în acelaşi timp, să-i răspundă.
Luă cuvântul Crast:
― Nu ştiu ce încerci să cîştigi prin aceste declaraţii nesăbuite, domnule primar. E de la sine înţeles că nu aduci nici un element constructiv discuţiei noastre. Domnule Preşedinte, fac propunerea ca afirmaţiile vorbitorului să fie considerate neavenite şi ca discuţia să se reia de acolo de unde a fost întreruptă.
Pînă şi Jord Fara dădu semne de agitaţie. Pînă acum, Fara nu participase la dispută, nici măcar atunci cînd fusese mai aprinsă. Dar acum, vocea lui baritonală, la fel de impresionantă ca şi masivitatea trupului ce cîntărea nu mai puţin de trei sute de funzi, izbucni, acoperind vocile celorlalţi.
― Domnilor, n-aţi uitat nimic?
― Ce anume? întrebă Pirenne, ţîfnos.
― Că peste o lună vom sărbători cea de-a cincizecea aniversare.
Fara avea un talent inegalabil de a rosti cu mare profunzime cele mai evidente platitudini.
― Şi ce-i cu asta?
― Cu ocazia acestei aniversări, continuă Fara imperturbabil, se va deschide Bolta lui Hari Seldon. V-aţi gîndit vreodată cam ce ar putea să conţină Bolta?
― Nu ştiu. Instrucţiuni obişnuite. Vreo cuvîntare de felicitare, probabil. Cred că nu trebuie să atribuim prea mare importanţă acestei Bolţi, cu toate că Jurnalul ― şi Pirenne se uită urît la Hardin care, nelăsîndu-se mai prejos, afişă un zîmbet impertinent ― a încercat să dea greutate evenimentului. Am pus capăt acestei încercări.
― Aha, făcu Fara, dar probabil că te înşeli. Nu ai impresia, cumva ― şi spunînd acestea făcu o pauză plină de subînţeles, ducîndu-şi un deget la nasul mic şi borcănat ― că Bolta se deschide într-un moment foarte potrivit?
― Poate vrei să spui nepotrivit, protestă Fulham. Avem alte lucruri care ne preocupă acum.
― Alte lucruri mai importante decît un mesaj din partea lui Hari Seldon? Cred că greşeşti.
Fara devenise mai impozant decît fusese vreodată şi Hardin îl cîntări bănuitor. La ce făcea aluzie?
― De fapt, spuse Fără amuzat, cred că uitaţi cu toţii că Seldon a fost cel mai mare psiholog al vremurilor noastre şi că el a pus bazele Fundaţiei. Mi se pare normal să presupun că şi-a folosit ştiinţa pentru a aprecia cursul probabil al istoriei din viitorul apropiat. Dacă a făcut acest lucru, vă spun încă o dată că ar fi reuşit să găsească o modalitate de a ne avertiza asupra pericolului şi, posibil, de a ne indica o soluţie. Ştiţi doar că iubea Enciclopedia din adîncul sufletului.
Predomina un sentiment de îndoială şi nedumerire. Pirenne îşi drese glasul:
― Păi, nu prea ştiu. Psihologia este o ştiinţă impresionantă, dar acum nu avem printre noi nici un psiholog, bănuiesc. Cred că ne aflăm pe un teren nesigur.
Fara se întoarse spre Hardin:
― N-ai studiat psihologia sub îndrumarea lui Alurin?
― Ba da, răspunse Hardin ca prin vis. Totuşi n-am reuşit să-mi termin studiile. Mă obosea teoria. Voiam să fiu inginer psiholog, dar, cum ne lipseau dotările, am ales ceea ce părea a fi un înlocuitor aproape perfect ― am intrat în politică. Practic, e cam acelaşi lucru.
― Atunci, ce părere ai despre Boltă?
― Nu ştiu, răspunse Hardin, circumspect.
Cît mai dură întrunirea nu mai scoase nici o vorbă, chiar dacă discuţia reveni la problema vizitei Cancelarului imperial.
De fapt, nici măcar nu mai asculta. I se sugerase o nouă pistă şi lucrurile păreau a se aşeza firesc ― sau cel puţin asta era impresia lui. Unele elemente se potriveau.
Iar psihologia era cheia. Era convins de acest lucru.
Făcu încercări disperate să-şi amintească teoria psihologică pe care o învăţase demult ― şi astfel obţinu un punct exact de pornire.
Un mare psiholog ca Seldon putea descifra emoţiile şi reacţiile umane suficient de bine pentru a reuşi să anticipeze, în linii mari, dezvoltarea istorică viitoare.
Iar asta însemna că... hmm!
4
LORD DORWIN priza tutun. Purta părul lung, minuţios ondulat, deşi se vedea de la o poştă că era artificial; la toate astea se adăugau favoriţi blonzi, zulufaţi, pe care şi-i mîngîia drăgăstos. Mai apoi, se adresa prin fraze peste măsură de exacte şi ignora toate r-urile.
Relativ surprins, Hardin nu avu timp să găsească şi alte motive pentru dezgustul subit ce-l cuprinsese faţă de Cancelar. A, ba nu, gesturile elegante ale mîinilor, care însoţeau orice replică, şi îngăduinţa studiată cu care dădea greutate pînă şi unui simplu „da".
Dar, acum, problema era de a-l găsi; dispăruse împreună cu Pirenne în urmă cu jumătate de oră ― dezintegra-s-ar!
Hardin considera că absenţa sa de la discuţiile preliminare îl avantaja, desigur, pe Pirenne.
