― Foarte bine. Eu apar ca omenos şi iertător, iar ei fac treaba murdară.

― Ar face-o, Sire, dacă l-aţi da pe mâna lor. Însă astfel aţi crea un martir.

― Stai că m-ai zăpăcit. Deci, ce vrei să fac?

― Îl puneţi pe Joranum să aleagă. Îi spuneţi că grija voastră faţă de supuşii Imperiului vă obligă să-l daţi pe mâna mycogenienilor pentru a fi judecat, dar că omenia voastră se teme că mycogenienii ar putea fi prea severi. Deci, ca alternativă, poate alege să fie exilat pe Nishaya, lumea micuţă şi izolată din care pretinde că a venit, să-şi ducă restul vieţii în linişte şi anonimat. Veţi avea grijă să fie bine păzit, desigur.

― Şi asta va rezolva lucrurile?

― Desigur. Joranum ar accepta o adevărată sinucidere dacă s-ar întoarce în Mycogen... iar mie nu mi se pare că este genul lui. Sunt sigur că va alege Nishaya şi cu toate că aceasta este varianta preferabilă, nu este deloc eroică. Ca refugiat în Nishaya, nu ştiu cum ar putea conduce o mişcare destinată a cuceri Imperiul. Adepţii lui se vor împrăştia. Ar urma un martir, cu un zel teribil. Dar ar fi greu de crezut că vor urma un laş.

― Fantastic! Cum ai reuşit să-ţi dai seama de toate astea, Seldon?

În vocea lui Cleon se simţea nota de admiraţie.

― Ei bine, spuse Seldon, este normal să presupui...

― Las-o baltă, spuse deodată Cleon. Nu cred că-mi vei spune adevărul sau că-l voi înţelege dacă mi-l vei spune. Însă am şi eu ceva de spus. Demerzel va părăsi postul. Această ultimă criză a fost prea dură. Sunt de acord cu el că a sosit timpul să se retragă. Dar eu nu mă pot descurca fără un Prim Ministru şi, din acest moment, tu eşti acela.

― Sire! exclamă Seldon într-un amestec de perplexitate şi oroare.

― Primul Ministru Hari Seldon, spuse calm Cleon. Aceasta este dorinţa Împăratului.

25

― Nu te alarma, spuse Demerzel. A fost sugestia mea. Eu am stat prea mult în acest post, iar succesiunea crizelor a ajuns în punctul la care luarea în considerare a celor Trei Legi mă paralizează. Tu eşti succesorul firesc.

― Nu sunt succesorul firesc, spuse cu aprindere Seldon. Ce ştiu eu despre cum trebuie condus Imperiul? Împăratul este nesăbuit dacă îşi închipuie că am rezolvat această criză cu ajutorul psihoistoriei. Dar nu este aşa.

― Nu are importanţă, Hari. Dacă crede că ai o soluţie psihoistorică, atunci va avea încredere în tot ce faci, iar asta va face din tine un bun Prim Ministru.

― El are încredere în mine, iar eu îl conduc spre dezastru.

― Am convingerea că bunul tău simţ ― sau intuiţia ― te va ţine pe calea cea corectă... cu sau fără psihoistorie.

― Dar ce mă voi face eu fără tine... Daneel?

― Îţi mulţumesc că mi-ai spus aşa. De-acum nu mai sunt Demorzel. Sunt doar Daneel. Cât despre ce vei face fără mine... Ce-ar fi să încerci să pui în practică unele dintre ideile lui Joranum referitoare la egalitate şi dreptate socială? El poate că nu vorbea sincer ― le-a folosit doar pentru a-şi câştiga susţinători ― dar ideile nu sunt rele. Şi găseşte o modalitate pentru ca Raych să te ajute în această privinţă. A făcut aşa cum i-ai spus tu, împotriva atracţiei pe care o simţea faţă de ideile lui Joranum. Poate că se simte mizerabil din cauza asta, aproape un trădător. Demonstrează-i că nu este. În plus, vei putea munci cu toate forţele la psihoistorie, pentru că Împăratul va fi alături de tine, trup şi suflet.

― Dar tu ce vei faee, Daneel?

― Mai sunt şi alte lucruri în Galaxie de care trebuie să mă ocup. Există în continuare Legea Zero şi trebuie să am grijă de binele omenirii, în măsura în care îmi pot da seama care este acela. Şi, Hari...

― Da, Daneel.

― O ai în continuare pe Dors.

Seldon aprobă din cap:

― Da, o am în continuare pe Dors.

Făcu o pauză înainte de a apuca mâna fermă a lui Daneel şi a spune:

― Adio, Daneel.

― Adio, Hari, răspunse Daneel.

Şi cu aceasta, robotul se întoarse şi plecă. Roba grea de Prim Ministru foşnea în timp ce el se îndepărta cu capul sus, cu spatele drept, prin culoarul înalt al Palatului.

Seldon rămase locului câteva minute după plecarea lui Daneel, pierdut în gânduri. Apoi începu să meargă în direcţia apartamentului Primului Ministru. Mai avea un lucru să-i spună lui Daneel, cel mai important lucru.

Ezită, în holul blând luminat, înainte de a intra. Dar camera era goală. Roba închisă la culoare era aranjată pe un scaun. Camerele Primului Ministru purtară ecoul ultimelor cuvinte ale lui Hari adresate robotului: "Adio, prietene." Eto Demerzel plecase; R. Daneel Olivaw dispăruse.

PARTEA A II-A

CLEON I

CLEON I ― ... Deşi adesea s-a spus că a fost ultimul Împărat sub care Primul Imperiu Galactic a rămas suficient de unit şi destul de prosper, domnia de un sfert de secol a lui Cleon I a fost una de declin. Acest lucru nu poate fi pus pe seama lui, deoarece declinul Imperiului avea la bază factori politici şi economici prea puternici pentru ca cineva să le mai poată face faţă în acea vreme. A avut noroc în alegerea Primilor Miniştri ― Eto Demerzel şi apoi Hari Seldon. A avut încredere în finalizarea cu succes a psihoistoriei. Cleon şi Seldon, ca ţinte ale Conspiraţiei Joranumite finale, cu apogeul său bizar...

ENCICLOPEDIA GALACTICA

1

MANDELL GRUBER era un om fericit. Cel puţin, aşa credea Hari Seldon, care se opri din plimbarea de dimineaţă pentru a-l privi.

Gruber, probabil în vârstă de cincizeci de ani, cu câţiva ani mai tânăr decât Seldon, era puţin adus de spate din cauza neîntreruptei sale munci pe domeniile Palatului Imperial, însă avea o faţă bine-dispusă, bine bărbierită, pielea capului era rozalie, acoperită nu foarte mult de părul blond şi rar. Fluiera încet în timp ce inspecta frunzele tufişurilor pentru a descoperi vreun semn de infecţie datorată insectelor.

Desigur, nu el era Grădinarul Şef. Grădinarul Şef al domeniilor Palatului Imperial era un înalt funcţionar, care avea un birou somptuos într-una din clădirile enormului complex Imperial, cu o armată de bărbaţi şi femei la dispoziţie. Probabil că nu avea mai mult de o ocazie sau două pe an pentru inspectarea domeniilor Imperiale.

Gruber era unul din acea armată. Seldon ştia că avea titlul de Grădinar Clasa întâi, pe care îl câştigase pe merit, în treizeci de ani de serviciu conştiincios.

Seldon, stând pe aleea cu pietriş perfect nivelată, i se adresă:

― Încă o zi minunată, Gruber.

Gruber ridică privirea şi clipi din ochi:

― Da, într-adevăr, domnule Prim Ministru, şi îmi pare rău pentru cei care stau închişi înăuntru.

― Adică aşa cum sunt şi eu pe cale să fac.

― Domnule Prim Ministru, dumneavoastră nu aveţi nevoie să fiţi compătimit, dar dacă mergeţi să dispăreţi într-una din clădirile acelea pe o zi ca asta, cei fericiţi ca mine putem simţi un pic de părere de rău pentru dumneavoastră.

― Mă bucur că te gândeşti la mine, Gruber, dar să ştii că sub cupolă se află patruzeci de miliarde de trantorieni. Îţi pare rău pentru toţi?

― Da, într-adevăr. Mă bucur că nu sunt de origine trantoriană, şi m-am putut califica pe postul de grădinar. Puţini oameni muncesc în această lume sub cerul liber, dar eu sunt unul dintre ei, unul dintre puţinii norocoşi.

― Vremea nu este întotdeauna tot atât de frumoasă ca astăzi.