Joranum se îndreptă cu paşi mari spre el şi întinse o mână grăsuţă, uşor umedă:
― Ia te uită! Flăcăul Profesorului Seldon. Ce mai faci?
― Bine, mulţumesc, domnule.
― Am înţeles că ai avut nişte necazuri până să ajungi aici.
― Nu cine ştie ce, domnule.
― Am convingerea că ai venit cu un mesaj din partea tatălui tău. Sper că s-a răzgândit şi s-a hotărât să mi se alăture în marea mea cruciadă.
― Nu cred, domnule.
Joranum se încruntă uşor:
― Ai venit aici fără ştirea lui?
― Nu, domnule. El m-a trimis.
― Înţeleg... Ţi-e foame, băiete?
― În momentul ăsta, nu, domnule.
― Atunci, ai ceva împotrivă dacă mănânc eu? De obicei nu am prea mult timp la dispoziţie pentru plăcerile obişnuite ale vieţii, spuse el abordând un zâmbet larg.
― N-am nimic împotrivă, domnule.
Se deplasară amândoi până la o masă, şi se aşezară. Joranum despachetă un sandwich şi luă o muşcătură. Spuse, cu vocea uşor înfundată:
― Şi pentru ce te-a trimis, băiete?
Raych dădu din umeri:
― Cred că spera să aflu ceva compromiţător despre dumneavoastră. El este devotat Primului Ministru Demerzel cu trup şi suflet.
― Tu nu eşti?
― Nu, domnule. Eu sunt dahlit.
― Ştiu asta, domnule Seldon, dar ce să înţeleg de aici?
― Asta înseamnă că mă simt asuprit, deci sunt de partea dumneavoastră, şi vreau să vă ajut. Desigur, n-aş dori ca tatăl meu să afle.
― Nu există nici un motiv pentru care să afle. Şi cum te-ai gândit să mă ajuţi?
Aruncă o privire rapidă înspre Namarti, care încrucişase braţele deasupra biroului, ascultând cu o expresie întunecată. După care îşi îndreptă din nou atenţia asupra lui Raych:
― Ştii ceva despre psihoistorie?
― Nu, domnule. Tata nu vorbeşte cu mine despre aşa ceva... şi chiar dacă ar vorbi, nu aş înţelege. Dar nu cred că o să ajungă la un rezultat cu chestia aia.
― Eşti sigur?
― Sigur că sunt sigur. Mai e un tip acolo, Yugo Amaryl, şi el e dahlit, care mai vorbeşte din când în când despre psihoistorie. Sunt sigur că nu se întâmplă nimic.
― Aha! Şi crezi că m-aş putea vedea şi eu cu Amaryl, din când în când?
― Nu cred. Nu-l are la suflet pe Demerzel, dar este cu totul de partea tatălui meu. Nu i-ar trage clapa.
― Dar tu?
Raych împrumută o expresie nefericită, apoi murmură încăpăţânat:
― Eu sunt dahlit.
Joranum îşi drese glasul:
― Atunci, te mai întreb încă o dată. Cum ai de gând să mă ajuţi, tinere?
― Am ceva să vă spun. Probabil că n-o să vă vină să credeţi.
― Serios? Încearcă-mă. Dacă n-am să te cred, te anunţ.
― Este vorba despre Primul Ministru Eto Demerzel.
― Da? Spune!
Raych privi în jur, stânjenit:
