― Ei bine, chestia asta nu te denigrează doar pe tine, ci şi pe mine... iar cel care a făcut-o trebuie executat fără întârziere. Desigur, Joranum a pus totul la cale.
― Fără îndoială, Sire, dar va fi foarte greu de dovedit.
― Prostii! Am suficiente dovezi! Vreau o execuţie.
― Necazul este, Sire, că legile denigrării n-au mai fost demult aplicate.
― Din cauza asta devine societatea atât de instabilă şi Imperiul se clatină din rădăcini! Legile nu au fost anulate, aşa că aplică-le!
― Sire, gândiţi-vă dacă acest lucru este înţelept, spuse Demerzel. Veţi apărea în ochii tuturor ca un tiran şi un despot. Domnia voastră a avut un foarte mare succes prin bunătate şi cumpătare...
― Şi uite unde am ajuns. Acum schimbăm foaia, mai bine să se teamă de mine, decât să mă iubească... în felul ăsta.
― Sire, eu nu vă recomand să faceţi una ca asta. Ar putea fi scânteia care să declanşeze o rebeliune.
― Şi ce vei face? Te prezinţi în faţa oamenilor şi spui: "Uitaţi-vă la mine. Nu sunt robot."
― Nu, Sire, pentru că, aşa cum spuneţi, mi-ar distruge demnitatea şi, mai rău, ar distruge-o pe a voastră.
― Şi atunci?
― Nu ştiu sigur, Sire. Încă nu m-am gândit.
― Nu te-ai gândit încă?... Ia legătura cu Seldon.
― Sire?
― Ce-i atât de greu de înţeles la ordinul ăsta? Ia legătura cu Seldon!
― Doriţi să-l chem la Palat, Sire?
― Nu, nu e timp pentru asta. Cred că poţi stabili o linie de comunicaţie care să nu poată fi spionată.
― Bineînţeles, Sire.
― Atunci fă-o! Acum!
20
Seldon, fiind făcut din sânge şi carne, nu avea stăpânirea de sine a lui Demerzel. Apelul, slaba licărire şi ţiuitul ecranului de pe perete erau semne sigure că se întâmpla ceva neobişnuit. Mai vorbise până atunci prin linii oficiale cifrate, dar niciodată prin linii care purtau sigiliul Imperial.
Se aştepta ca vreun funcţionar oficial să îl anunţe pe însuşi Demerzel. Nu se aştepta la cineva sub Demerzel, ţinând cont de tumultul inspirat de manifestul cu robotul care creştea încet dar sigur.
Dar nu se aştepta nici la cineva peste Demerzel. Aşa că atunci când imaginea Împăratului ― subliniată de uşoara strălucire a ecranului vertical ― păşi în biroul său (dacă se poate spune aşa), Seldon căzu în fotoliu, cu gura deschisă larg, făcând în van eforturi de a se ridica în picioare.
Cleon făcu un gest nervos: stai jos.
― Probabil că eşti la curent cu ce se întâmplă, Seldon.
― Vă referiţi la manifestul cu robotul, Sire?
― Exact la asta mă refeream. Ce-i de făcut?
Seldon, în ciuda permisiunii de a sta aşezat, se ridică în cele din urmă în picioare:
― Nu este numai atât, Sire. Joranum organizează mitinguri pe tot cuprinsul Trantor-ului pedalând pe ideea cu robotul. Cel puţin, asta am auzit la buletinele de ştori.
― Eu încă nu am auzit. Bineînţeles că nu. De ce sa afle Împăratul ce se întâmplă?
― Nu Împăratul trebuie să-şi facă probleme din cauza asta, Sire. Sunt sigur că Primul Ministru...
― Primul Ministru nu face nimic, nici măcar nu mă ţine la curent cu ce se întâmplă. Aşa că îmi pun speranţe în tine şi în psihoistoria ta. Spune-mi ce-i de făcut.
― Sire?
― M-am săturat de jocul tău, Seldon. De opt ani lucrezi la psihoistorie. Primul Ministru îmi spune că nu trebuie să întreprind vreo acţiune legală împotriva lui Joranum. Bine. Ce să fac?
Seldon reuşi să îngaime:
― S-sire! Nimic!
― Nu ai nimic să-mi spui?
― Nu, Sire, nu asta vroiam să spun. Vroiam să spun că nu trebuie să faceţi nimic. Nimic! Primul Ministru are foarte mare dreptate când spune că nu trebuie să întreprindeţi vreo acţiune legală. Asta ar înrăutăţi lucrurile.
― Foarte bine. Şi ce anume le va îmbunătăţi?
― Va fi mai bine dacă nu faceţi nimic. Dacă Primul Ministru nu face nimic. Dacă guvernul îl va lăsa pe Joranum să facă aşa cum îl taie capul.
