― Te legi de fantome, Dors. Calmează-te.

Dar descoperi că nici el nu putea neglija atât de uşor o astfel de posibilitate.

5

Sectorul Wye avea în tradiţie opoziţia faţă de Dinastia Entun a lui Cleon I, care condusese Imperiul de peste două secole. Opoziţia data dintr-o vreme când linia Primarilor de Wye furnizaseră membri care ajunseseră Împăraţi. Dinastia wyană nu avusese viaţă lungă şi nici nu se remarcase prin succese deosebite, însă populaţia şi conducătorii Sectorului Wye nu vroiau să uite faptul că deţinuseră odată ― oricât de efemer ― poziţia supremă. Scurta perioadă în care Rashelle, auto-proclamată Primar de Wye, înfruntase Imperiul, cu optsprezece ani în urmă, contribuise atât la mândria cât şi la frustrarea Sectorului Wye.

Toate acestea garantau unei mici organizaţii de conspiratori de prima mână că în Wye se vor simţi mai în siguranţă decât oriunde altundeva pe Trantor.

Cinci dintre ei stăteau în jurul unei mese, într-o cameră dintr-o zonă dezafectată a sectorului. Camera era sărac mobilată însă bine ecranată.

Pe un scaun oarecum mai bun faţă de celelalte, stătea o persoană care putea fi considerată şeful grupului. Avea o figură uscată, ten palid şi o gură lată, cu buze atât de palide încât de-abia se distingeau. Părul avea o urmă de gri, însă ochii ardeau însufleţiţi de o furie de nestins.

Îl privea pe bărbatul care stătea exact în partea opusă lui ― mult mai în vârstă şi mai lipsit de vigoare, cu părul aproape alb. Obrajii graşi îi tremurau atunci când vorbea.

Şeful spuse aspru:

― Ei? Este foarte clar că nu ai făcut nimic. Explică-te!

Bărbatul mai în vârstă spuse:

― Eu sunt un vechi Joranumit, Namarti. Pentru ce trebuie să dau explicaţii asupra acţiunilor mele?

Gambol Deen Namarti, pe vremuri mâna dreaptă a lui Las-kin "Jo-Jo" Joranum, spuse:

― Sunt mulţi Joranumiţi vechi. Unii sunt incompetenţi, alţii sunt blegi, iar alţii au uitat. Faptul că eşti un Joranumit vechi poate însemna pur şi simplu că eşti un idiot bătrân.

Bărbatul se lăsă pe spate în scaun:

― Mă faci pe mine idiot bătrân? Pe mine? Kaspal Kaspalov? Eu eram împreună cu Joranum pe când tu încă nu intraseşi în partid. Pe când erai un terchea-berchea zdrenţăros în căutarea unei cauze.

― Nu te-am făcut idiot, spuse aspru Namarti. Am spus pur şi simplu că unii dintre vechii Joranumiţi sunt idioţi. Ai acum ocazia să-mi demonstrezi că nu faci parte dintre ei.

― Asocierea mea cu Jo-Jo...

― Las-o baltă. Jo-Jo a murit!

― Spiritul lui e încă viu.

― Dacă acest gând ne ajută în luptă, atunci spiritul lui trăieşte, însă asta s-o creadă alţii... nu noi. Ştim că a făcut greşeli.

― Te contrazic.

― Nu mai insista să faci un erou dintr-un simplu om care a făcut greşeli. A crezut că poate mişca Imperiul doar prin puterea oratoriei, prin cuvinte...

― Istoria ne arată că, în trecut, cuvintele au mişcat şi munţii.

― Însă, evident, nu cuvintele lui Joranum, pentru că el a făcut greşeli. Şi-a ascuns cu prea puţină dibăcie originea mycogeniană. Mai rău, s-a lăsat prins în capcană şi l-a acuzat pe Primul Ministru Eto Demerzel că este un robot. L-am prevenit să nu facă o astfel de acuzaţie şi nu m-a ascultat... iar asta l-a distrus. Deci, ce-ar fi să nu ne mai legăm de prostii? Oricum ne-am folosi noi de memoria lui Joranum pentru a-i manevra pe cei din afară, să nu ne agăţăm noi înşine de ea.

Kaspalov rămase mut. Ceilalţi trei îşi transferau privirile de la Namarti la Kaspalov şi înapoi, mulţumiţi să-l lase pe Namarti să ducă greul discuţiei.

― Odată cu exilarea lui Joranum pe Nishaya, mişcarea Joranumită s-a dezmembrat şi a părut să se topească, spuse aspru Namarti. Şi, într-adevăr, ar fi dispărut... dacă nu aş fi fost eu. Bucăţică cu bucăţică, piesă cu piesă, am refacut-o, am transformat-o într-o reţea care se întinde pe întreg Trantor-ul. Ştiţi asta, presupun.

― Ştiu, Şefule, murmură Kaspalov.

Era clar că, prin folosirea titlului, Kaspalov căuta reconcilierea.

Namarti zâmbi discret. Nu insista asupra titlului, dar întotdeauna îi plăcea să îl audă.

― Faci parte din această reţea, spuse el, şi ai îndatoriri.

Kaspalov tresări. În el se dădea o luptă interioară. Spuse încet:

― Şefule, mi-ai spus că l-ai avertizat pe Joranum să nu îl acuze pe fostul Prim Ministru că este un robot. Ai spus că nu te-a ascultat, dar măcar ai spus ce-ai avut de spus. Pot avea şi eu acelaşi privilegiu, de a-ţi spune ceea ce cred eu că este o greşeală şi să mă asculţi, aşa cum te-a ascultat pe tine Joranum, chiar dacă, asemeni lui, nu vei lua în seamă sfatul?

― Sigur ca poţi să spui ce ai de spus. Tocmai de aceea sunteţi aici, ca să spuneţi ce aveţi de spus. Care este părerea ta?

― Şefule, această nouă tactică a noastră este o greşeală. Provoacă disfuncţionalităţi şi distrugeri.

― Desigur! Tocmai asta se şi doreşte.

Namarti se foi în fotoliu, stăpânindu-şi cu greu furia:

― Joranum a încercat cu vorba. N-a mers. Noi vom supune Trantor-ul prin acţiune.

― Cât timpva dura? Şi cu ce preţ?

― Atâta timp cât va fi nevoie... şi, de fapt, cu un preţ foarte mic. O întrerupere a furnizării de energie aici, o fisură în conducta de apă acolo, deversarea unui canal de transport a reziduurilor, oprirea aerului condiţionat. Neplăcere şi disconfort... asta înseamnă.

Kaspalov dădu din cap:

― Lucrurile astea se acumulează.

― Desigur, Kaspalov, dar noi dorim ca neplăcerile şi nemulţumirile populaţiei să se acumuleze. Ascultă, Kaspalov. Orice om inteligent ştie asta. Tehnologia va cădea ici şi colo, chiar dacă noi nu facem nimic. Noi doar punem puţin umărul.

― Este periculos, Şefule. Infrastructura Trantor-ului este incredibil de complicată. O acţiune neatentă o poate transforma în ruine. Dacă tragi de o sfoară care nu trebuie, Trantor-ul se dărâmă ca un castel făcut din cărţi de joc.

― Până acum nu a căzut.

― S-ar putea să cadă în viitor. Şi dacă se află că noi suntem la originea acestor acţiuni? Ne vor sfâşia. Nici nu va fi nevoie să fie chemate echipele de securitate şi forţele armate. Populaţia ne va distruge.

― De unde să aibă suficiente informaţii pentru a da vina pe noi? Ţinta firească a tuturor nemulţumirilor va fi guvernul... Consilierii Împăratului. Oamenii nu vor căuta niciodată mai în profunzime.

― Dar cum ne vom împăca cu propria noastră conştiinţă?

Această ultimă întrebare fusese pusă în şoaptă. Bătrânul era evident frământat de o puternică emoţie. Kaspalov privi stăruitor peste masă, la şeful său, omul căruia îi jurase supunere. Făcuse asta crezând sincer că Namarti avea să continuie într-adevăr lupta lui Jo-Jo Joranum de impunere a anumitor standarde de libertate; acum Kaspalov se întreba dacă Jo-Jo şi-ar fi dorit ca visul său să se transforme în aşa ceva.

Namarti cloncani din limbă, aşa cum face un părinte care doreşte să-şi dojenească odrasla neascultătoare: