― Kaspalov, tu nu eşti serios. Îţi închipui că ne ataci la coarda sensibilă? Odată ce vom câştiga puterea, vom aduna piesele şi le vom pune din nou împreună. Vom câştiga oamenii de partea noastră cu vechile discursuri ale lui Joranum despre participarea poporului la guvernare, iar atunci când vom fi sigur la putere, vom înfiinţa un guvern mai eficient şi mai ferm. Vom avea atunci un Trantor mai bun şi un Imperiu mai puternic. Vom înfiinţa un sistem informaţional în care reprezentanţii altor lumi vor vorbi unii cu alţii, propunând tot felul de aiureli... dar noi vom guverna.

Kaspalov stătea nemişcat, nehotărât.

Namarti zâmbi fără urmă de veselie:

― Nu ai încredere? Nu putem pierde. A mers perfect până acum şi va continua să meargă perfect. Împăratul nu ştie ce se petrece. Nu are nici cea mai vagă idee. Iar Primul său Ministru este un matematician. Este adevărat, l-a distrus pe Joranum, dar de atunci nu a mai făcut nimic.

― Are ceva numit... numit...

― Las-o baltă. Joranum îi dădea foarte multă importanţă, dar asta din cauză că era mycogenian. Aşa s-a lăsat păcălit şi în povestea cu robotul. Matematicianul ăsta nu are nimic...

― O psihoanaliză istorică sau cam aşa ceva. L-am auzit odată pe Joranum spunând...

― Las-o baltă. Mai bine fă-ţi treaba. Te ocupi de ventilaţia din Sectorul Anemoria, nu-i aşa? Foarte bine, atunci. Provoacă o disfuncţionalitate, cum crezi tu de cuviinţă. Fie se va întrerupe şi umiditatea va creşte, fie va produce un miros dezagreabil, găseşti tu ceva... Nimeni nu va muri din asta, aşa că nu mai face pe virtuosul, încărcându-te cu sentimente de vinovăţie. Le provoci oamenilor o neplăcere care va creşte gradul general de disconfort şi nemulţumire. Ne putem baza pe tine?

― Dar ceea ce pentru tineri şi sănătoşi este doar disconfort şi nemulţumire, poate fi mult mai rău pentru copii, vârstnici şi bolnavi.

― Acum vrei să-mi spui că nimeni nu trebuie să păţească nimic?

Kaspalov murmură ceva în sinea lui.

― Este imposibil să faci ceva astfel încât nimeni să nu păţească nimic, spuse Namarti. Tu fă-ţi treaba. Fă-o astfel încât să afecteze cât mai puţini oameni posibil ― dacă te mustră conştiinţa chiar atât de tare ― dar fă-o.

― Ascultă! spuse Kaspalov. Mai am un lucru de spus, Şefule.

― Atunci spune-l, făcu plictisit Namarti.

― Putem munci ani întregi deteriorând infrastructura. Va veni vremea când vei profita de nemulţumirea oamenilor şi vei pune stăpânire pe guvern. Cum ai de gând să faci asta?

― Vrei să ştii exact cum vom face?

― Da. Cu cât lovim mai repede, cu atât vor fi mai limitate stricăciunile şi cu atât mai eficientă va fi operaţia chirurgicală.

Namarti spuse rar:

― Încă nu m-am hotărât asupra naturii "operaţiei chirurgicale". Dar va veni şi asta. Până atunci, îţi vei face treaba?

Kaspalov aprobă resemnat, cu o mişcare a capului:

― Da, Şefule.

― Foarte bine, atunci, poţi să pleci.

Şi Namarti făcu un gest brutal, de concediere.

Kaspalov se ridică, se întoarse şi plecă. Namarti îl privi părăsind încăperea. Spuse spre omul din dreapta sa:

― Nu mai putem avea încredere în Kaspalov. Este vândut, şi a dorit să îmi cunoască planurile de viitor doar pentru a ne trăda. Fiţi atenţi la el.

Celălalt încuviinţă. Apoi plecară şi ceilalţi trei oameni, lăsându-l pe Namarti singur în cameră. Deconectă panourile luminoase, lăsând în tavan doar o porţiune luminoasă cât să nu se cufunde complet în întuneric.

Gândi: Fiecare lanţ are verigi slabe, care trebuiesc eliminate. A mai trebuit să facem aşa ceva şi în trecut, iar rezultatul este că avem o organizaţie intangibilă.

Şi zâmbi în obscuritate, schimonosindu-şi faţa într-un fel de bucurie feroce. La urma urmelor, reţeaua se extindea chiar şi în Palat... nu foarte puternică, nu foarte de încredere, dar exista acolo. Şi va fi întărită.

6

Vremea se menţinea caldă şi însorită deasupra zonei neacoperite a domeniilor Palatului Imperial.

Nu se întâmpla foarte des acest lucru. Seldon îşi aduse aminte că Dors îi povestise odată cum fusese aleasă această zonă cu ierni reci şi ploi dese.

"De fapt, nu a fost aleasă," spusese ea. "A fost moşia familiei Moroviene, în perioada de început a Regatului Trantor. Când Regatul a devenit Imperiu, Împăratul avea numeroase locuri la dispoziţie... staţiuni de iarnă, staţiuni de vara, domenii pentru sport, litoraluri. Şi, pe măsură ce planeta a fost acoperită încetul cu încetul de cupole, unuia dintre Împăraţi, trăind aici, i-a plăcut atât de mult încât zona a rămas neacoperită. Din cauză ca rămăsese singura zonă neacoperitâ, a devenit repede specială ― un loc deosebit ― iar acest caracter i-a plăcut următorului Împarat... şi următorului... şi următorului... Şi, uite-aşa, s-a născut o tradiţie."

Şi, ca întotdeauna când auzea un astfel de lucru, Seldon gândise: Cum ar putea psihoistoria să pună ordine în aşa ceva? Ar putea prezice că o zonă va rămâne neacoperită, nefiind însă în stare să spună care anume zonă? Ar putea ajunge oare într-un asemenea stadiu? Ar putea prezice că mai multe zone (sau poate nici una) vor rămâne neacoperite ― greşind? Cum ar putea ţine cont de dispoziţiile sau de indispoziţiile unui Împărat care se întâmplă să se afle pe tron într-un moment crucial şi care ia o decizie într-un moment de bună dispoziţie şi nimic mai mult? În felul ăsta ajungem la haos... şi la nebunie.

Cleon I se bucura, evident, de vremea bună.

― Îmbătrânesc, Seldon, spuse el. Nu e cazul să-ţi amintesc şi ţie. Amândoi avem aceeaşi vârstă. Este un semn de bătrâneţe faptul că nu mai am chef să joc tenis sau să pescuiesc, deşi lacul a fost de curând populat cu peşti, în schimb îmi doresc să fac o plimbare uşoară pe alei.

În timp ce vorbea, mânca nuci, care semănau cu ceea ce pe Helicon, lumea de baştină a lui Seldon, s-ar fi numit seminţe de dovleac. Însă care erau mai mari şi mai puţin gustoase. Cleon le spărgea cu delicateţe între dinţi, înlătura coaja subţire şi arunca în gură miezul.

Lui Seldon nu îi plăceau foarte mult, dar, desigur, după ce primi câteva de la Împărat, le acceptă şi mancă. Nu prea multe.

Împăratul avea o grămadă de coji în mână şi privi distrat în jurul său pentru a găsi vreun coş, sau ceva de genul ăsta, în care să le arunce. Nu văzu nici unul, dar remarcă un grădinar stând nu foarte departe, cu corpul drept (aşa se cuvenea în prezenţa Împăratului) şi cu capul respectuos aplecat.

― Grădinarule! strigă Cleon.

Grădinarul se apropie repede:

― Sire!

― Scapă-mă de astea, spuse Cleon punând cojile în mâna grădinarului.

― Da, Sire.

― Am şi eu câteva, Gruber, spuse Seldon.

Gruber întinse mâna şi spuse, aproape timid:

― Da, domnule Prim Ministru.

Dispăru în grabă. Împăratul privi curios în urma lui:

― Îl cunoşti pe tipul ăsta, Seldon?

― Da, Sire. Este un vechi prieten.

― Grădinarul este un vechi prieten? Dar ce este el? Un coleg matematician ajuns la strâmtoare?