― Un personaj dintr-un mit primitiv. Yugo, ar trebui să mai citeşti.

Amaryl dădu din umeri:

― Ca să învăţ despre Sisif? Nu mi se pare important. Poate că psihoistoria ne va arăta calea spre o cu totul altă societate, una diferită de toate cele pe care le-am cunoscut, una stabilă şi dorită de toţi oamenii.

― Sper, oftă Seldon. Sper, dar deocamdată nu întrezăresc nici un semn încurajator. În viitorul apropiat, va trebui să lăsăm Periferia să se destrame. Asta va marca începutul Prăbuşirii Imperiului Galactic.

4

― Aşa am spus, declară Hari Seldon. "Asta va marca începutul Prăbuşirii Imperiului Galactic." Şi este adevărat, Dors.

Dors asculta cu buzele strânse. Accepta poziţia lui Seldon ca Prim Ministru aşa cum accepta totul: calm. Singura ei misiune era aceea de a-l proteja pe el şi de a-i proteja psihoistoria. Însă misiunea ei, ştia foarte bine, era îngreunată de poziţia lui. Cea mai bună protecţie era să rămâi neremarcat. Şi, atâta vreme cât Nava-Spaţială-şi-Soarele, simbolul Imperiului, îşi răspândea strălucirea asupra lui Seldon, toate scuturile materiale existente erau nesatisfacătoare.

Luxul în care trăiau acum ― ecranul care îi proteja de curiozitatea spionilor, ca şi de o intruziune fizică; avantajele propriei cercetări istorice, având posibilitatea folosirii unor fonduri nelimitate ― nu o satisfăcea. Ar fi schimbat bucuroasă toate acestea cu vechiul lor apartament de la Universitatea Streeling. Sau, şi mai bine, pentru un apartament anonim, într-un sector anonim, unde nimeni să nu-i cunoască.

― Foarte bine, Hari dragă, spuse ea, dar nu este suficientă.

― Ce nu e suficientă?

― Informaţia pe care mi-ai dat-o. Ai spus că am putea pierde Periferia. Cum? De ce?

Seldon zâmbi scurt:

― Ce bine ar fi dacă aş şti, Dors, dar psihoistoria nu este încă în stadiul de a ne putea spune.

― Atunci spune-mi care este părerea ta. Este cumva ambiţia guvernatorilor locali de a se declara independenţi?

― Acesta este un factor, desigur. S-a întâmplat în istoria trecută ― după cum ştii mai bine decât mine ― dar nu a durat niciodată mult timp. Poate că de data aceasta va fi ceva permanent.

― Din cauză că Imperiul este mai slab?

― Da. Din cauză că relaţiile comerciale sunt mai îngrădite decât pe vremuri, comunicaţiile sunt mai rigide decât pe vremuri, guvernatorii de la Periferie sunt, în realitate, mai aproape de independenţă ca niciodată până acum. Dacă apare vreunul cu ambiţii personale...

― Ai putea spune care?

― Absolut deloc. Tot ce putem scoate de la psihoistorie în acest moment este informaţia sigură că dacă se iveşte un guvernator cu capacităţi şi ambiţii deosebite, ar putea găsi condiţii mai favorabile scopurilor lui decât dacă s-ar fi născut în trecut. Ar putea interveni, de asemenea, şi alte evenimente... o catastrofă naturală sau un neaşteptat război civil între două coaliţii de la Periferie. Acum nu se poate spune nimic precis referitor la evenimentul anume care va surveni, însă se poate spune că orice se va întâmpla, consecinţele vor fi mult mai importante decât dacă s-ar fi produs acum un secol.

― Dar dacă nu ştii cu ceva mai multă precizie ce anume se va întâmpla la Periferie, cum vei face să-ţi dirijezi acţiunile pentru a lăsa Periferia să se destrame, menţinând Trantor-ul?

― Fiind cu ochii pe amândouă, încercând să stabilizez Trantor-ul, şi nefăcând nimic pentru a stabiliza Periferia. Deocamdată nu ştiu prea bine cum funcţionează psihoistoria, deci nu ne putem aştepta de la ea să facă foarte mare ordine; trebuie, ca să spun aşa, să exercităm mereu un control manual. În zilele care vor urma, metodele vor fi îmbunătăţite, şi necesitatea comenzilor manuale se va reduce.

― Dar asta, spuse Dors, se va întâmpla în viitor. Corect?

― Chiar şi aceasta este doar o speranţă.

― Şi ce instabilităţi ar ameninţa Trantor-ul, dacă am decide totuşi să păstrăm Periferia?

― Aceleaşi posibilităţi... factori sociali şi economici, dezastre naturale, rivalităţi între înalţii funcţionari. Şi încă ceva. I-am descris lui Yugo Imperiul ca fiind supra-încălzit. Trantor-ul este cea mai supra-încălzită porţiune dintre toate. Parcă totul se prăbuşeşte. Infrastructura ― alimentarea cu apă, căldura, eliminarea reziduurilor, alimentarea cu energie ― are probleme deosebite, şi iată o chestiune spre care mi-am îndreptat atenţia din ce în ce mai mult în ultima vreme.

― Dar moartea Împăratului?

Seldon deschise larg braţele:

― Moartea este ceva inevitabil, însă Cleon se bucură de o sănătate bună. Este de vârsta mea (care mi-aş dori să fie ceva mai redusă). Fiul său este total inapt pentru a urma la tron, însă vor exista destui pretendenţi. Mai mult decât suficient pentru a naşte necazuri şi a face din moartea sa o sursă de neplăceri, dar s-ar putea să nu se dovedească o catastrofă fatală... din punct de vedere istoric.

― Şi dacă ar fi asasinat?

Seldon ridică iritat privirea:

― Să nu mai spui una ca asta. Chiar dacă nu ne poate auzi nimeni, renunţă la folosirea cuvântului.

― Hari, nu fi absurd. Este o eventualitate care trebuie luată în seamă. A fost o vreme când Joranumiţii ar fi putut prelua puterea. Dacă aşa s-ar fi întâmplat, Împăratul, într-un fel sau altul...

― Poate că nu. Ar fi fost mult mai util pe post de marionetă. Şi, în orice caz, las-o baltă. Joranum a murit anul trecut pe Nishaya, ca un jalnic personaj.

― A avut adepţi.

― Desigur. Fiecare are adepţi. În studiile tale despre istoria timpurie a Regatului Trantor şi Imperiului Galactic, ai dat cumva peste Partidul Globalist, format pe Helicon?

― Nu. Nu am dat. N-aş vrea să-ţi rănesc sentimentele, Hari, dar nu-mi aduc aminte să fi existat vreun moment în istorie în care Helicon să fi avut importanţă.

― Nu mă simt rănit, Dors. Fericită este lumea fără istoric, aşa am spus dintotdeauna... În orice caz, cu vreo douăzeci şi patru de ani în urmă, s-a format pe Helicon un grup de oameni foarte convinşi că Helicon era singura planetă locuită din Univers. Helicon era Universul, iar dincolo de el se afla doar o sferă solidă de cer pe care străluceau câteva mici stele.

― Cum puteau crede una ca asta? spuse Dors. Făceau parte din Imperiu, bănuiesc.

― Da, dar Globaliştii insistau că toate dovezile despre existenţa Imperiului erau fie iluzii, fie minciuni deliberate, că emisarii şi funcţionarii Imperiului erau heliconieni, care, din cine ştie ce motive, jucau teatru. Erau absolut insensibili la orice argument logic.

― Şi ce s-a întâmplat?

― Cred că întotdeauna este plăcut să crezi că lumea ta este singura lume. La apogeul lor, Globaliştii poate că au convins zece procente din populaţie să intre în mişcarea lor. Doar zece procente, dar erau o minoritate vehementă, care a acoperit cu gălăgia o majoritate indiferentă, ameninţând să preia puterea.

― Dar nu au reuşit, nu-i aşa?

― Nu, nu au reuşit. Globalismul a determinat o diminuare a comerţului cu Imperiul şi economia heliconiană s-a întors pe dos. Atunci când această credinţă a început să afecteze buzunarul populaţiei, şi-a pierdut rapid popularitatea. Ascensiunea şi căderea probabil că a nedumerit pe mulţi în acea vreme, însă psihoistoria, sunt sigur, ar fi arătat că erau lucruri inevitabile şi că nu era cazul să le mai acorzi atenţie.

― Înţeleg. Dar, Hari, care este morala acestei povestiri? Cred că există o legătură cu subiectul discuţiei noastre.

― Legătura este că aceste mişcări nu mor niciodată complet, oricât de ridicole ar părea doctrinele lor pentru un om cu mintea întreagă. Chiar şi acum, pe Helicon, chiar şi acum, există încă Globalişti. Nu mulţi, dar periodic şaizeci sau şaptezeci se adună în ceea ce ei numesc Congresul Global şi le face o plăcere enormă să discute despre Globalism, unul cu altul... Ei bine, cu abia zece ani în urmă, mişcarea Joranumită părea o ameninţare teribil de cumplită pentru această planetă şi nu ar fi deloc de mirare dacă ar mai exista unele rămăşiţe ale ei. Poate că vor exista rămăşiţe chiar şi peste o mie de ani.

― Nu ar fi posibil ca unul dintre continuatori să fie periculos?

― Mă îndoiesc. Mişcarea era periculoasă doar din cauza charismei lui Jo-Jo. Iar Jo-Jo a dispărut. Nu a murit ca un erou, sau ca un personaj de seamă; s-a veştejit şi a murit în exil, ca un om dărâmat.

Dors se ridică în picioare şi traversă rapid camera dintr-un capăt într-altul, de câteva ori, legănându-şi braţele pe lângă corp şi încleştând pumnii. Se întoarse şi luă loc în faţa lui Seldon, care nu se ridicase.

― Hari, spuse ea, dă-mi voie să-ţi spun ce gândesc eu. Dacă psihoistoria indică posibilitatea unor perturbări serioase pe Trantor, şi dacă au mai rămas câţiva Joranumiţi, atunci probabil că ei plănuiesc şi acum asasinarea Împăratului.

Seldon râse nervos: