― Este adevărat. Am stat aici afară în ploi torenţiale şi în furtuni puternice. Însă, dacă îţi iei haine potrivite... Priviţi...

Şi Gruber deschise larg braţele, la fel de larg ca şi zâmbetul de pe figură, ca pentru a îmbrăţişa imensa întindere a domeniilor Palatului.

― ... Am prieteni aici... copacii, pajiştile şi toate formele de viaţă animală care îmi ţin companie... şi gardurile vii care trebuie să crească în formă geometrică, până şi iarna. Aţi văzut vreodată geometria domeniilor, domnule Prim Ministru?

― Mă uit la ea chiar acum, nu-i aşa?

― Vorbeam de planuri; dacă le-aţi vedea, aţi putea aprecia totul... şi într-adevăr, sunt minunate. Au fost făcute de Tapper Savand, acum peste o sută de ani, şi de-atunci au fost aduse foarte puţine modificări. Tapper a fost un mare horticultor, cel mai mare... şi a venit de pe planeta mea.

― Anacreon, nu-i aşa?

― Într-adevăr. O lume îndepărtată, aflată la periferia Galaxiei, unde natura încă nu a fost domesticită şi viaţa poate fi frumoasă. Am venit aici pe când eram un puştan cu caş la gură şi m-a angajat actualul Grădinar Şef, care fusese învestit în funcţie pe vremea vechiului Împărat. Desigur, acum se vorbeşte de refacerea planurilor.

Gruber oftă din rărunchi şi dădu din cap:

― Ar fi o greşeală. Sunt foarte bune aşa cum sunt acum: bine proporţionate, bine echilibrate, plăcute ochiului şi sufletului. Dar este adevărat că de-a lungul istoriei domeniile au fost din când în când rearanjate. Împăraţii se satură de cele vechi şi caută întotdeauna ceva nou, ca şi cum dacă e mai nou înseamnă că e şi mai bun. Actualul nostru Împărat, lungă să-i fie viaţa, a plănuit rearanjarea împreună cu Grădinarul Şef. Cel puţin, aşa vorbesc grădinarii între ei.

Aceste ultime cuvinte le adăugase repede, ca şi cum se simţea ruşinat că răspândea bârfele din Palat.

― S-ar putea ca asta să nu se întâmple prea curând, spuse Seldon.

― Sper că nu, domnule Prim Ministru. Vă rog, dacă aveţi puţin timp să vă rupeţi de la munca istovitoare pe care o depuneţi, studiaţi actualele planuri ale domeniilor. Sunt de o frumuseţe rară şi, dacă ar fi după mine, nu ar trebui mişcate din loc nici măcar o frunză, sau o floare, sau un iepure, nicăieri în toate aceste sute de kilometri pătraţi.

Seldon zâmbi:

― Eşti un om cu un suflet foarte sensibil, Gruber. Nu m-ar mira dacă într-o zi vei ajunge Grădinar Şef.

― Fie ca Soarta să mă ferească de aşa ceva. Grădinarul Şef nu respiră aer curat, nu vede peisaje naturale, şi uită tot ceea ce a învăţat de la natură. Trăieşte acolo...

Şi Gruber arătă cu degetul, dispreţuitor:

― ... şi cred că nu mai ştie să deosebească un tufiş de o fântână arteziană.

Preţ de o clipă, se păru că Gruber avea de gând să-şi expectoreze dispreţul, însă nu reuşi să găsească un loc în care să merite să scuipe.

Seldon râse încetişor:

― Gruber, este o încântare să discute omul cu tine. Când sunt copleşit de greutăţile îndatoririlor zilnice, îmi face plăcere să-mi petrec câteva clipe ascultându-ţi filozofia despre viaţă.

― Ah, domnule Prim Ministru, eu nu sunt filozof. Educaţia mea a fost foarte sumară.

― Nu ai nevoie de instruire pentru a fi un filozof. Îţi trebuie doar o minte activă şi experienţa vieţii. Ai grijă, Gruber. S-ar putea să te promovez.

― Dacă mă lăsaţi aşa cum sunt, domnule Prim Ministru, veţi avea recunoştinţa mea neţărmurită.

Seldon zâmbi în timp ce se îndepărta, însă zâmbetul i se topi pe măsură ce mintea i se întorcea din nou la problemele curente. Zece ani ca Prim Ministru... şi dacă ar şti Gruber cât de greaţă i se făcuse lui Seldon de postul său, compasiunea sa nu ar mai avea limite. Îşi putea da Gruber seama că progresele lui Seldon în domeniul psihoistoriei îl preveneau că în curând se va confrunta cu o dilemă insuportabilă?

2

Plimbarea tacticoasă şi meditativă a lui Seldon pe domenii reprezenta parcă un simbol al păcii. Era greu de crezut că aici, pe domeniul Împăratului, se afla o lume care, cu excepţia acestei zone, era în întregime acoperită de cupolă. Aici, pe acest petic de pământ, se putea simţi ca pe lumea sa natală, Helicon, sau ca pe lumea din care venea Gruber, Anacreon.

Desigur, senzaţia de pace era o iluzie. Domeniile erau straşnic păzite... împănate cu ofiţeri de securitate.

Pe vremuri, acum o mie de ani, domeniile Palatului Imperial ― mult mai puţin somptuoase, mai puţin diferite de o lume care de-abia începea să înalţe cupole peste diverse regiuni ― erau deschise tuturor cetăţenior, şi Împăratul însuşi se putea plimba pe alei, nepăzit, înclinând binevoitor din cap la saluturile supuşilor săi.

Acum, totul se schimbase. Locul fusese ocupat de securitate şi nimeni, nici chiar de pe Trantor, nu putea pătrunde fără permis pe domenii. Însă acest lucru nu putea înlătura pericolul, deoarece atunci când venea, venea din partea funcţionarilor Imperiali nemulţumiţi şi din partea soldaţilor neloiali şi corupţi. Paradoxal, pentru Împărat şi echipa sa, pericolul venea din interiorul domeniilor. Ce s-ar fi întâmplat dacă, acum zece ani, Seldon n-ar fi fost însoţit de Dors Venabili?

Nu se împlinise nici măcar un an de când era Prim Ministru, şi i se păruse absolut normal (după consumarea faptului) ca să existe nemulţumiri şi izbucniri de invidie datorate neaşteptatei sale alegeri pe acest post. Mulţi alţii, mai bine pregătiţi practic ― după ani întregi de serviciu ― erau îndreptăţiţi să privească cu mânie această alegere. Ei nu ştiau despre psihoistorie, sau despre importanţa pe care o acorda Împăratul acesteia, şi cea mai uşoară cale de a corecta situaţia era să se corupă unul dintre protectorii permanenţi ai Primului Ministru.

Dors probabil că fusese mult mai suspicioasă decât Seldon. Sau poate că, după dispariţia de pe scenă a lui Demerzel, fusese instruită să-l protejeze pe Seldon cu şi mai mare băgare de seamă. Adevărul este că în primii ani în care fusese Prim Ministru, Dors stătuse lângă el mai mult decât oricând.

Şi în după-amiza târzie a unei zile călduroase şi însorite, Dors remarcase sclipirea soarelui la apus ― un soare care nu se putea vedea niciodată sub cupola Trantor-ului ― pe metalul unui blaster.

― Jos, Hari! strigă ea.

Paşii ei zdrobiră iarba, îndreptându-se rapid spre sergent.

― Dă-mi blasterul, Sergent, spuse ea încordată.

Presupusul asasin, surprins pentru moment de neaşteptata apariţie a unei femei care fugea spre el, ridică blasterul.

Dar ea era deja lângă el, prinzându-l cu o strânsoare de oţel de încheietura mâinii drepte şi ridicându-i-o în aer.

― Aruncă-l, spuse ea printre dinţii încleştaţi.

Figura sergentului se schimonosi în timp ce încerca să-şi elibereze braţul.

― Nu încerca, Sergent, spuse Dors. Genunchiul meu este la zece centimetri depărtare de pântecul tău şi dacă îndrăzneşti să clipeşti măcar, organele tale genitale vor deveni istorie. Rămâi nemişcat. Perfect. Bun, acum desfă palma. Dacă nu arunci acum blasterul, îţi rup braţul.

Un grădinar sosi în fugă, purtând o greblă asupra sa. Dors îi făcu semn să plece. Sergentul lăsă blasterul să cadă la pământ.

Sosi şi Seldon:

― Lasă-l în seama mea, Dors.

― Nu. Urcă-te în copacii ăia, dar ia şi blasterul cu tine. Poate sunt implicaţi şi alţii. S-ar putea să fie pregătiţi să acţioneze.

Dors nu-l slăbise pe sergent din strânsoare.

― Acum, Sergent, spuse ea, doresc să-mi spui numele celui care te-a convins să atentezi la viaţa Primului Ministru... şi numele tuturor celorlalţi care sunt implicaţi în acest atentat.

Sergentul rămase mut.

― Nu fi prost! spuse Dors. Vorbeşte!

Îi răsuci braţul şi sergentul căzu în genunchi. Îi puse piciorul în gât:

― Dacă ai impresia că tăcerea te aranjează, îţi zdrobesc laringele şi vei rămâne pentru totdeauna mut. Însă, înainte de asta, te voi avaria rău de tot... N-am să-ţi las nici un os nezdrobit. Aşa că ai face mai bine să vorbeşti.