― Nu-i rău, spuse mulţumit Seldon. Poţi să faci ca ochii să-ţi scânteieze?

― Cum adică, să-i "scânteieze", spuse indignată Dors. Nimeni nu poate face aşa ceva. Este o metaforă.

― Nu, nu este, spuse Seldon. Apare o lacrimă în ochi ― de fericire, tristeţe, surpriză sau ce-o mai fi ― şi reflexia luminii în ea crează senzaţia.

― Şi chiar crezi că Demerzel poate lăcrima?

Demerzel spuse, foarte serios:

― Ochii mei pot produce lacrimi, pentru a curăţa zona... dar nu în alte scopuri. Poate că dacă îmi imaginez totuşi că am ochii puţin iritaţi...

― Încearcă, spuse Seldon. Nu-ţi poate cauza vreun rău.

Aşa se face că atunci când discursul la holoviziunea subeterică luă sfârşit şi cuvintele se transmiteau spre milioane de lumi cu o viteză de mii de ori mai mare decât cea a luminii ― cuvinte realiste, serioase, precise, fără încărcătură retorică ― nu se spusese nimic despre roboţi ― Demerzel se declară pregătit să răspundă întrebărilor.

Nu avu mult de aşteptat. Prima întrebare fu:

― Domnule Prim Ministru, sunteţi robot?

Demerzel rămase calm, lăsând tensiunea să crească. Apoi zâmbi, trupul lui se scutură uşor, după care râse. Nu era un râs zgomotos, în hohote, dar era sănătos. Râsul unuia care aprecia un banc bun. Un râs molipsitor. Spectatorii chicotiră, apoi râseră împreună cu el.

Demerzel aşteptă ca râsul să se termine, apoi, cu ochii scânteind, spuse:

― Chiar trebuie să răspund la o astfel de întrebare? Credeţi că este necesar?

Încă zâmbea, când imaginea se întunecă progresiv, şi emisiunea luă sfârşit.

23

― Sunt sigur ca a mers, spuse Seldon. Normal. Nu se vor întoarce cu toţii la o sută optzeci de grade, instantaneu. Este nevoie de timp. Dar acum lucrurile merg în direcţia cea bună. Am observat asta atunci când am oprit discursul lui Namarti, pe Stadionul Universităţii. Publicul era de partea lui, până când l-am înfruntat cu curaj, deşi şansele nu erau de partea mea. Publicul a trecut imediat de partea mea.

― Crezi că este o situaţie asemănătoare? întrebă neîncrezătoare Dors.

― Bineînţeles. Deşi nu am psihoistoria la îndemână, mă pot folosi de analogie... şi de creierul cu care m-am născut. Iată-l pe Primul Ministru, atacat din toate părţile de acuzaţii, şi le înfruntă pe toate cu un zâmbet, râzând. Nici un robot nu ar face aşa ceva, deci iată cel mai simplu mod de a răspunde la întrebare. Aşa cum e şi normal, simpatia a început să treacă de partea lui. Nimic nu mai poate opri acest proces. Dar nu suntem decât decât la început. Va trebui să aşteptăm să vedem ce are de spus Sunmaster Fourteen.

― Ai încredere şi în privinţa asta?

― Absolut.

24

Tenisul era unul dintre sporturile favorite ale lui Hari, dar prefera să joace decât să se uite la alţii. Îl urmări cu atenţie, deci, pe Împăratul Cleon care, îmbrăcat în costum de sport, alerga pe teren să returneze mingea. Era vorba de tenis Imperial, numit astfel deoarece îl practicau Împăraţii, o versiune a tenisului în care se folosea o rachetă computerizată ce-şi putea modifica uşor aspectul în funcţie de presiunea exercitată asupra mânerului. Hari încercase de câteva ori să se acomodeze cu acest mod de joc, dar descoperi că stăpânirea rachetei computerizate i-ar cere multă practică... iar timpul lui Hari Seldon era mult prea preţios pentru o astfel de preocupare neînsemnată.

Cleon trimise mingea într-o poziţie din care nu se mai putea returna şi câştigă jocul. Ieşi în pas alergător de pe teren, în aplauzele moderate ale funcţionarilor care priviseră.

― Felicitări, Sire, îi spuse Seldon. Aţi făcut un joc minunat.

Cleon răspunse, indiferent:

― Crezi, Seldon? Toţi sunt foarte atenţi să mă lase să câştig. Asta nu-mi face nici o plăcere.

― În acest caz, Sire, spuse Seldon, aţi putea ordona subalternilor să joace mai bine.

― N-ar fi de nici un folos. Tot ar avea grijă să piardă. Iar dacă ar câştiga, aş fi şi mai puţin satisfăcut decât dacă aş câştiga eu din cauză că mă lasă ei. Nu e deloc plăcut să fii Împărat, Seldon. Joranum ar fi aflat asta... dacă ar fi reuşit să devină.

Dispăru în cabina Imperială de duş. Ieşi destul de repede, spălat, uscat şi îmbrăcat într-o ţinută mult mai oficială.

― Seldon, spuse el facându-le semn celorlalţi să se îndepărteze, terenul de tenis oferă o protecţie maximă faţă de urechile indiscrete, iar vremea este deosebit de frumoasă, aşa că hai să nu intrăm înăuntru. Am citit mesajul mycogenian al lui Sunmaster Fourteen. Este adevărat?

― Desigur, Sire. După cum aţi citit, Joranum a fost denunţat. Este un Evadat. L-au acuzat de blasfemie, în cei mai duri termeni.

― Asta înseamnă că s-a terminat cu el?

― Îi reduce importanţa în mod fatal, Sire. Puţini mai acceptă acum ideea trăznită cu Primul Ministru-robot. Mai mult, Joranum s-a dovedit mincinos şi fals. Mai rău, a fost prins cu minciuna.

― Da, spuse gânditor Cleon, a fost prins cu minciuna. Adică dacă nu eşti prins cu minciuna înseamnă că eşti viclean, iar asta este de admirat; iar dacă eşti prins, asta înseamnă că eşti prost, iar pentru asta nu te admiră nimeni.

― Aţi sesizat esenţialul, Sire.

― Deci, Joranum nu mai reprezintă un pericol.

― Nu putem fi siguri, Sire. S-ar putea reface, chiar şi în aceste condiţii. Şi-a păstrat organizaţia, iar unii dintre adepţi îi vor rămâne loiali. Istoria prezintă exemple de personalităţi care au revenit după dezastre la fel de mari ca şi acesta... sau chiar mai mari.

― În cazul ăsta, sâ-l executăm.

Seldon dădu din cap:

― Nu ar fi înţelept, Sire. Nu cred ca v-ar plăcea să creaţi un martir sau să apăreţi ca un despot.

Cleon se încruntă:

― Acum ai vorbit exact ca Demerzel. Ori de câte ori vreau să întreprind vreo acţiune mai energică, îmi şopteşte cuvântul "despot". Au existat Împăraţi care au acţionat energic, au fost admiraţi din cauza asta şi au fost consideraţi puternici şi importanţi.

― Fără îndoială, Sire, dar trăim vremuri tulburi. Execuţiile nu sunt necesare. Vă puteţi atinge scopul într-un mod care va face să păreţi înţelept şi binevoitor.

― Să par înţelept?

― Să fiţi înţelept. M-am exprimat greşit. A-l executa pe Joranum ar însemna să vă răzbunaţi, ceea ce nu ar fi de demnitatea voastră. Însă, ca Împărat, aveţi o atitudine tolerantă ― paternă chiar ― faţă de credinţele poporului vostru. Nu faceţi nici o deosebire, deoarece sunteţi Împăratul tuturor.

― Ce vrei să spui?

― Spun, Sire, că Joranum a jignit sensibilitatea mycogenienilor şi sunteţi îngrozit de sacrilegiul său. Mai ales că Joranum este mycogenian. Deci, cel mai bun lucru pe care-l puteţi face este să-l daţi pe mâna lor, să se ocupe ei de el. Veţi fi aplaudat pentru grija voastră Imperială faţă de supuşi.

― Şi mycogenienii îl vor executa?

― Foarte posibil, Sire. Legile lor împotriva blasfemiei sunt deosebit de severe. În cel mai fericit caz, îl vor condamna la muncă silnică pe viaţă.

Cleon zâmbi: