― Dacă oamenii din Dahl doresc să se bucure de egalitate, atunci trebuie să se dovedească demni de ea. Legi bune, un comportament liniştit, distracţii cuviincioase, toate acestea sunt necesare. Agresivitatea şi portul cuţitelor sunt acuzaţii pe care ceilalţi ni le aduc pentru a-şi justifica intoleranţa. Trebuie să avem o vorbire curată şi...
― Sunt de acord cu tine, Gardian Nee, îl întrerupse Raych. Întru totul de acord... Dar eu trebuie să mă întâlnesc cu domnul Joranum.
Gardianul dădu încet din cap:
― Nu se poate, dacă nu ai vreo programare, vreun permis, ceva...
― Uite ce e, eu sunt fiul unui important profesor de la Universitatea Streeling... un profesor de matematică.
― Nu cunosc nici un profesor... parcă spuneai că eşti din Dahl.
― Ba sigur că sunt din Dahl. Nu ţi-ai dat seama, după felul în care vorbesc?
― Şi tatăl tău este profesor la o universitate mare? Nu sună prea plauzibil.
― Ei bine, este tatăl meu adoptiv.
Gardianul se gândi puţin şi dădu din cap:
― Cunoşti pe cineva în Dahl?
― Pe Mama Rittah. Ea mă cunoaşte.
(Era foarte bătrână, pe vremea când ea îl cunoştea. Acum probabil că e senilă... poate chiar murise.)
― N-am auzit de ea.
(Cine altcineva? Nu cunoscuse vreodată pe cineva care să poată penetra în conştiinţa fluă a bărbatului din faţa sa. Cel mai bun prieten al său fusese un alt puşti, pe nume Smoodgie... în sfârşit, nu ştia să fi avut un alt nume. Chiar şi în desperarea sa, Raych nu se vedea întrebând: "Cunoşti pe cineva numit Smoodgie?")
― Yugo Amaryl, spuse el în cele din urmă.
O luminiţă slabă păru să se aprindă în ochii lui Nee:
― Cine?
― Yugo Amaryl, spuse Raych plin de speranţă. Lucrează pentru tatăl meu adoptiv, la Universitate.
― Şi el este dahlit? La Universitatea aia sunt numai dahliţi?
― Doar el şi cu mine. El era miner.
― Şi ce face la Universitate?
― Tatăl meu l-a scos din mină, acum opt ani.
― Bine... am să trimit pe cineva.
Raych trebuia să aştepte. Chiar dacă ar fi evadat, unde să se ducă printre aleile încâlcite ale Billibotton-ului, fără sa fie prins imediat?
Trecură douăzeci de minute înainte ca Nee să se întoarcă împreună cu caporalul care îl arestase pe Raych. Raych simţi o undă de speranţă; caporalul avea ― aşa era de presupus ― ceva mai mult creier.
― Cine este dahlitul pe care îl cunoşti? întrebă caporalul.
― Yugo Amaryl, Caporale, un miner pe care tatăl meu l-a descoperit aici, în Dahl, cu opt ani în urmă, şi l-a luat împreună cu el la Universitatea Streeling.
― Pentru ce a făcut una ca asta?
― Tatăl meu a considerat că Yugo putea face lucruri mai importante decât mineritul, Caporale.
― Ca de exepmlu?...
― Matematici. El...
Caporalul întinse mâna, oprindu-l:
― În ce mină lucra?
Raych stătu un moment pe gânduri:
― Pe atunci eram doar un puşti, dar cred că era C-2.
― Destul de aproape. C-3.
― Deci îl cunoşti, Caporale?
― Nu personal, dar povestea lui este faimoasă în mine, unde am lucrat şi eu. De altfel, s-ar putea ca tot aşa să fi auzit şi tu. Ai vreo dovadă că îl cunoşti cu adevărat pe Yugo Amaryl?
― Uite. Să-ţi spun cum facem. Eu scriu pe o bucăţică de hârtie numele meu şi numele tatălui meu. După care mai scriu încă un cuvânt. Ia legătura ― în ce fel doreşti ― cu vreun oficial din grupul domnului Joranum ― domnul Joranum va sosi mâine în Dahl ― şi citeşte-i numele meu, numele tatălui meu, şi cuvântul de sub ele. Dacă nu se întâmplă nimic, atunci probabil că aici îmi vor putrezi oasele, dar eu nu cred să nu se întâmple nimic. De fapt, sunt sigur că mă vor scoate imediat de aici, iar tu vei fi promovat pentru că ai transmis informaţia. Dacă refuzi să faci ce ţi-am spus, când vor afla că sunt aici ― şi vor afla ― vei intra în mare belea. În plus, dacă ştii că Yugo Amaryl a plecat de aici cu un matematician valoros, gândeşte-te că acelaşi matematician valoros este tatăl meu. Numele lui este Hari Seldon.
