― Sire?
― Individul ăsta, Joranum. M-am săturat să tot aud de el.
― Nu aveţi motive să-i daţi prea mare atenţie, Sire. Este unul dintre acele fenomene care apar efemer în centrul atenţiei mass-mediei.
― Dar ăsta nu dispare.
― Uneori durează mai mult, Sire.
― Ce crezi despre el, Demerzel?
― Este periculos, însă şi-a câştigat o oarecare popularitate. Popularitatea este cea care amplifică pericolul.
― Tu îl găseşti periculos, eu îl găsesc enervant. Ce mai aşteptăm? Nu poate fi închis, sau executat sau... mai ştiu eu ce?
― Sire, situaţia politică pe Trantor este delicată...
― Întotdeauna este delicată. Când mi-ai spus tu că nu este delicată?
― Trăim vremuri delicate, Sire. Nu ar avea nici un rost să facem o mişcare dură împotriva lui, care ar putea astfel să exacerbeze pericolul.
― Mie nu-mi place. Poate că n-am citit prea mult ― un Împărat nu prea are timp să citească ― dar, în orice caz, îmi cunosc istoria Imperială. În ultimele două secole au mai existat cazuri cu indivizi din ăştia, populişti li se spune, care au pus mâna pe putere. De fiecare dată, Împăratul a fost transformat într-o marionetă. Eu nu vreau să ajung o marionetă, Demerzel.
― Ar fi ceva de neimaginat, Sire.
― Nu va fi deloc de neimaginat, dacă stai şi nu faci nimic.
― Intenţionez să iau măsuri, Sire. Dar trebuie să fiu prudent.
― Uite că am auzit însă de un individ care, el cel puţin, nu este atât de prudent. Cam cu o lună în urmă, un profesor ― un profesor ― a oprit o potenţială revoltă Joranumită, de unul singur. A intrat în ei şi i-a trimis acasă.
― Într-adevăr, Sire. Cum se face că aţi auzit de el?
― Este un profesor care prezintă interes pentru mine. Cum se face însă că nu mi-ai vorbit până acum de el?
Demerzel spuse, aproape servil:
― Credeţi că ar fi bine să vă deranjez cu toate detaliile nesemnificative care ajung pe biroul meu?
― Nesemnificativ? Tipul ăsta este Hari Seldon.
― Într-adevăr, aşa îl cheamă.
― Şi numele lui îmi este cunoscut. Nu el a prezentat o lucrare, cu câţiva ani în urmă, la ultima Convenţie Decenală? O lucrare care ne-a interesat?
― Ba da, Sire.
Cleon părea mulţumit de sine însuşi:
― După cum vezi, am totuşi o memorie. Nu trebuie să depind în toate privinţele de echipa mea. I-am acordat o audienţă şi l-am întrebat pe acest Seldon în legătură cu lucrarea sa, nu-i aşa?
― Memoria voastră nu are nici o fisură, Sire.
― Ce s-a întâmplat cu ideea lui? Era despre un aparat cu care se pot face predicţii. Memoria mea fără fisură nu îşi aduce aminte cum se numea.
― Psihoistorie, Sire. Nu era chiar un aparat. Era o teorie care putea da metode de a prezice tendinţele generale ale omenirii în viitor.
― Şi ce s-a întâmplat cu ea?
― Nimic, Sire. După cum am explicat la momentul respectiv, ideea s-a dovedit imposibil de pus în practică. O idee interesantă, dar inutilă.
― Şi totuşi, uite că este capabil să acţioneze pentru a opri o potenţială revoltă. Ar fi îndrăznit să facă aşa ceva dacă n-ar fi ştiut dinainte că va reuşi? Asta nu-i o dovadă că... cum îi spune? ... psihoistoria lui dă rezultate?
― Nu este decât o dovadă că Hari Seldon a acţionat pripit, Sire. Chiar dacă teoria psihoistorică ar putea fi aplicată în practică, nu ar putea da soluţii referitoare la o singură persoană sau la o singură acţiune.
― Nu tu eşti matematicianul, Demerzel. El este. Cred că a sosit vremea să-i mai pun nişte întrebări. De fapt, nu peste multă vreme va avea din nou loc Convenţia Decenală.
― Ar fi inutil...
― Demerzel, doresc acest lucru. Ocupă-te!
― Da, Sire.
16
Raych asculta cu o nelinişte teribilă, pe care se străduia să nu şi-o arate. Stătea într-o celulă improvizată, în furnicarul din Billibotton. Fusese dus acolo pe nişte alei pe care nu şi le mai amintea. (El, care pe vremuri putea cutreiera aceleaşi alei fără posibilitatea de a se rătăci, scăpând de orice urmăritor.)
Omul care era cu el, îmbrăcat de asemenea în verdele Gărzii Joranumite, era fie un misionar, fie un educator, fie un fel de teolog ratat. În orice caz, se recomandase cu numele de Sander Nee şi debitase un lung mesaj (pe care evident îl învăţase pe de rost), cu un puternic accent dahlit:
