― Ai lasă-mă?

Şeful făcu un pas rapid în faţă şi apucă bastonul. După o scurtă rezistenţă, bastonul fu smuls din strânsoarea lui Seldon. Şeful îl aruncă în lateral:

― Ia să te văd acum, babalâcule!

Seldon se lipi şi mai tare de perete. Nu mai avea decât să aştepte loviturile. Golanii se strânseră în jurul lui. Fiecare îşi dorea să lovească o dată sau de două ori. Ridică braţele pentru a se apăra. Încă mai ştia Twist... într-un fel. Dacă ar fi avut de înfruntat doar unul sau doi, şi-ar fi putut răsuci corpul, evitând loviturile, lovind la rândul lui. Dar nu avea ce face împotriva a opt indivizi...

Încercă totuşi, mişcându-se rapid într-o parte, să evite loviturile, dar piciorul drept, cel cu sciatica, se înmuie sub greutate. Căzu, şi ştia că rămăsese fără nici o scăpare.

Apoi auzi o voce tunătoare:

― Ce se întâmplă aici? Înapoi, golanilor! Înapoi sau vă omor pe toţi!

Şeful spuse:

― Ia te uită! Încă un babalâc!

― Nu chiar atât de babalâc, spuse noul venit.

Cu dosul palmei îl pocni peste faţă pe şef, umplându-l de sânge.

Seldon spuse, surprins:

― Raych, tu eşti?

Raych întinse braţul spre el:

― Nu te amesteca, tată. Ridica-te şi dă-te la o parte.

Şeful, frecându-şi obrazul, spuse:

― Ai s-o păţeşti pentru asta.

― Nu, nu cred, spuse Raych.

Scoase un cuţit dahlit, lung şi sclipitor. Mai scoase încă unul. Avea câte un cuţit în fiecare mână.

Seldon spuse, slab:

― Tot mai porţi cuţite, Raych?

― Mereu, spuse Raych. Nimic nu mă va putea opri.

― Am să te opresc eu, spuse şeful scoţând la iveală un blaster.

Mai repede ca gândul, unul dintre cuţitele lui Raych pluti prin aer şi se înfipse în gâtul şefului. Acesta scoase un icnet puternic, apoi un horcăit, şi căzu. Ceilalţi şapte priveau înlemniţi.

Raych se apropie şi spuse:

― Vreau să-mi recuperez cuţitul.

Îl scoase din gâtlejul golanului, ştergându-l de cămaşa acestuia. Se aplecă spre mâna mortului şi culese blasterul. Aruncă blasterul într-unul dintre largile sale buzunare.

― Nu-mi place să folosesc blasterul, nemernicilor, spuse el, din cauză că din când în când nu nimeresc ţinta. Însă niciodată nu ratez atunci când arunc cu cuţitul. Niciodată! Golanul ăsta este mort. Aţi mai rămas şapte. Mai staţi pe-aici sau vă căraţi?

― Pe el! strigă unul dintre golani.

Toţi şapte se repeziră asupra lui Raych, care făcu un pas în spate. Un cuţit fulgeră, apoi altul. Doi dintre golani se opriră, fiecare cu câte un cuţit înfipt un abdomen.

― Daţi-mi înapoi cuţitele, spuse Raych.

Îşi scoase cuţitele printr-o mişcare laterală care tăie şi mai mult în carne, apoi le şterse.

― Ăştia doi mai trăiesc încă, dar nu pentru multă vreme. Deci, aţi mai rămas cinci în picioare. Atacaţi din nou, sau vă căraţi?

Golanii se întoarseră, dând să fugă. Raych strigă în urma lor:

― Ridicaţi-vă mortul şi răniţii. Nu am nevoie de ei.

Golanii aruncară în grabă trupurile pe umeri, apoi se întoarseră scurt şi dispărură.

Raych se aplecă pentru a ridica bastonul lui Seldon:

― Poţi merge, tată?

― Nu prea bine, spuse Seldon. Mi-am sucit piciorul.

― Bine, atunci urcă în maşina mea. Ia spune-mi, ce făceai pe aici, mergând pe jos?

― De ce să nu merg pe jos? Nu mi s-a mai întâmplat niciodată nimic.

― Aha, deci ai aşteptat până să ţi se întâmple ceva. Intră în maşină şi te duc până la Streeling.

Programă automobilul în linişte, apoi spuse:

― Ce păcat că nu o mai avem pe Dors cu noi. Mama i-ar fi atacat cu mâinile goale şi i-ar fi omorât pe toţi opt în cinci minute.

Seldon simţi cum lacrimile îi irită pleoapele:

― Ştiu, Raych, ştiu. Crezi că există zi în care să nu-i simt lipsa?

― Îmi pare rău, spuse Raych încet.

― De unde ai aflat că eram în încurcătură? întrebă Seldon.

― Wanda mi-a spus. Mi-a spus că erau oameni răi care te aşteptau, mi-a spus unde se află, iar eu am plecat imediat.

― Nu te-ai îndoit de spusele ei?