— Atunci înseamnă că restul neamului omenesc care este fie eretic, fie necredincios, aşa cum îl numeşti tu, nu este decât o adunătură
de monştri; şi ori de câte ori vei vorbi cu un luteran sau cu un turc, vei fi convins că te vor fura sau că te vor ucide: căci, nu-i aşa, sunt copii ai diavolului; s-au născut răi; unul nu este regenerat, iar celălalt este degenerat. Ar fi mult mai potrivit şi mai frumos să li se spună oamenilor aşa: Cu toţii v-aţi născut bum; gândiţi-vă ce cumplit ar fi ca puritatea fiinţei voastre să fie coruptă. Ar fi trebuit ca unul şi acelaşi discurs să i se aplice deopotrivă întregului neam omenesc şi fiecărui individ luat în parte. Daca un călugăr duce o viaţă scandaloasă, i se spune: „Este posibil să dezonoraţi demnitatea de călugăr?” Unui magistrat i se aminteşte că are onoarea de a fi consilier al regelui şi trebuie, aşadar, sa fie un model Unui soldat i se spune, pentru a-1 încuraja: Gândeşte-te ca aparţii regimentului din Champagne„. Ar trebui ca fiecărui individ să i se spună doar atât: „Amin-teşte-ţi de demnitatea ta de om”.
Şi într-adevăr, oricc-ar fi, ne întoarcem mereu în acelaşi punct; ce vor să însemne oare aceste vorbe atât de frecvent întrebuinţate la toate naţiile: întoarceli-vă la voi înşivă? Dacă te-ai născut copil al diavolului, dacă originea îţi este criminală şi dacă sângele ţi-ar fi alcătuit dintr-un lichid infernal, aceste vorbe întoarceţi-vă la voi înşivă ar însenina: consultă-ţi şi ur-mează-ţi natura diabolică, fii impostor, hoţ şi asasin, căci asta-i legea tatălui tău.
Omul nu se naşte rău; ci se înrăieşte, aşa cum bunăoară se şi îmbolnăveşte. Se prezintă nişte medici şi-i spun: Te-ai născut bolnav”. E
limpede că orice ar mai spune şi ar mai face aceşti medici, ei nu îl vor putea vindeca, dacă boala este inerentă naturii sale; aceşti consilieri sunt ei înşişi bolnavi.
Aduceţi laolaltă toţi copiii din univers şi nu veţi vedea la ci decât inocenţă, blândeţe şi teamă; dacă s-ar fi născut răi, nelegiuiţi şi cruzi, ar trăda vreun semn în acest sens, aşa după cum şerpii cei mici încearcă şi ei să muşte, iar puii de tigru, să sfâşie. Dar cum natura nu i-a dat omului mai multe arme ofensive decât le-a dat porumbeilor sau iepurilor, nu le-a putut da nici un instinct care să-i împingă să distrugă.
Prin urmare, omul nu este rău din naştere. Atunci de ce sunt oare unii infectaţi cu această ciumă care este răutatea? Ei bine, pentru că
aceia care se află în fruntea lor, fiind loviţi de această boală, îi molipsesc şi pe ceilalţi oameni, la fel cum o femeie, contaminată cu molima adusă
de Cristofor Columb din America, o răspândeşte de la un capăt la celălalt al Europei. Cel dintâi dintre cei ambiţioşi a molipsit pământul.
O să-mi spuneţi că acest prim monstru a sădit sămânţa orgoliului, jafului, fraudei şi cruzimii care zace în toţi oamenii. Mărturisesc că mai toţi confraţii noştri pot dobândi aceste calităţi. Dar să sufere oare toată
lumea de fierbinţeală, de gangrena sau de pietre Ia rinichi, întrucât toată
lumea este expusă?
Există naţii întregi care nu sunt deloc rele: filadelfienii sau banianii nu au ucis niciodată pe nimeni; chinezii, populaţiile din Tonquin, din Laos, din Siam şi chiar din Japonia nu au mai cunoscut războaie de mai bine de o sută de ani. şi de-abia de mai auzim, în vreo zece ani, despre crime din acelea care cutremură fiinţa omenească, în oraşe precum Roma, Veneţia, Paris, Londra sau Amsterdam, oraşe în care cupiditatea, izvorul tuturor crimelor, este totuşi extrem de mare.
Dacă oamenii ar fi esenţialmente răi şi dacă s-ar naşte toţi supuşi acelei creaturi pe cât de nelegiuite pe atât de nenorocite, care pentru a se răzbuna pentru supliciul său le-ar transmite toate furiile sale, ei bine, am vedea atunci în fiecare dimineaţă soţi ucişi de nevestele lor şi taţi asasinaţi de copiii lor, aşa cum vedem în zorii zilei găini sugrumate de dihori veniţi să le sugă sângele.
Dacă există un miliard de oameni pe pământ, ceea ce este mult, rezultă că avem în jur de cinci sute de milioane de femei care cos, torc, îşi hrănesc pruncii şi ţin casa ori coliba curată, şi care le mai bârfesc niţel pe vecinele lor. Nu înţeleg ce mare rău fac pe pământ aceste biete fiinţe nevinovate. Din totalul locuitorilor globului vreo două sute de milioane, pe puţin, sunt copii, care cu siguranţă nici nu ucid, nici nu jefuiesc, şi cam tot atâţia bătrâni sau bolnavi, cărora, oricum, aşa ceva nu Ic mai stă în putinţă. Rămân cel mult o sută de milioane de tineri robuşti, în stare să comită o crimă. Din aceşti o sută de milioane de tineri, nouăzeci de milioane sunt necontenit ocupaţi să-i stoarcă
pământului, printr-o muncă grea, hrană şi veşminte; aceştia chiar că nu mai au timp să se ţină de rele.
În restul de zece milioane sunt incluşi oamenii care îşi permit să
lenevească şi să se bucure de viaţă într-o companie agreabilă, oamenii înzestraţi cu te miri ce talente, ocupaţi cu profesiile lor, apoi magistraţii şi preoţii, vizibil interesaţi să ducă o existenţă curată, cel puţin m aparenţă. Nu mai rămân, aşadar, cu adevărat rai, decât câţiva oameni politici, laici sau ecleziaşti, care vor întruna să tulbure lumea, şi câteva mii de vagabonzi, care îşi vând serviciile acestor politicieni. Or acest milion de bestii feroce nu acţionează niciodată simultan; iar în această
cifră includ şi tâlharii la drumul mare. Prin urmare există, cel mult, şi în
cele mai furtunoase epoci, un om din-tr-o mie care poate fi numit cu adevărat rău: şi nici chiar acest individ nu este rău tot timpul.
Va sa zică pe pământ există infinit mai puţin rău decât ni se spune şi decât ne imaginăm. Neîndoielnic, există încă prea mult rău: vedem doară nenorociri şi crime oribile; însă plăcerea de a se tângui şi de a exagera este atât de mare încât la cea mai inofensivă zgârietură strigaţi că întreg pământul este acoperit de sânge. Aţi fost înşelaţi, toţi oamenii sunt nişte sperjuri. O fire melancolică, care a suferit o nedreptate, vede universul întreg înţesat de condamnaţi, aşa după cum un tânăr voluptuos, care ia cina alături de aleasa inimii sale, după ce-au ieşit de la Operă, nu îşi poate închipui că mai există pe îume şi oameni sărmani.
MESIA (MESSIE)
Messiah sau Meshiah, în ebraică; Hristos sau Eleimmenos, în greceşte; Unctus, în latină; Uns.
Constatăm în Vechiul Testament că numele de Mesia a fost adesea dat unor prinţi idolatri sau necredincioşi. Se spune ' că Dumnezeu a trimis un profet pentru a-1 unge pe lehu, rege al Israelului. A anunţat ungerea sacră lui Hazael, rege al Damascului şi al Siriei, aceşti doi prinţi fiind Mesia celui Atotputernic pentru a distruge casa Iui Ahab.
În capitolul XLV din Isaia, numele de Mesia n este atribuit în mod expres lui Cinis. „Aşa a grăit Cel Veşnic către Cirus, unsul sau, Mesia lui, a cărui mâna dreaptă am luat-o pentru a zdrobi naţiile dinaintea lui etc „
Ezechiel, în capitolul XXVIII din ale sale revelaţii dă numele de Mesia regelui din Tyr, pe care-1 mai numeşte şi Heruvim. „Fiu al omului, îi grăieşte Cel Veşnic profetului, rosteşte cu glas tare o plângere la adresa regelui din Tyr şi spune-i: Aşa a grăit Domnul, Cel Veşnic. Erai pecetea vie a asemănării cu Dumnezeu, plin de înţelepciune şi desăvârşit ca frumuseţe; ai fost grădina Edenului a Domnului sau (conform altor versiuni) tu ai fost toate deliciile Domnului. Veşmintele tale erau din sardomx, din topaz, din jasp, din crisolit, din onix, din berii, din safir, din rubin, din smarald şi din aur. Cele mai minunate sunete ale tobei şi flautului la tine s-au aflat; erau gata în ziua în care ai fost creat; ai fost un Heruvim, un Mesia.'1
Numele de Messiah, Chist, li se dădea regilor, profeţilor şi marilor preoţi ai evreilor. Citim în capitolul I din Regi, XH, S: „Domnul şi Mesia lui sunt martori”, adică „Domnul şi regele pe care 1-a aşezat”. Altminteri
„Nu vă atingeţi de unşii mei şi nu le faceţi vreun rău profeţilor mei”.
David, însufleţit de spiritul lui Dumnezeu, îi dă în mai multe rânduri lui Saul, socrul său cel blestemat, care îl persecuta, numele şi calitatea de uns, de Mesia al Domnului. „Să mă ferească Dumnezeu, 1) m din Regi, capitolul XIX, versetele 15. U 16. (Nota lui Voi-taire) spune el adesea, să îmi îndrept mâna asupra unsului Domnului, Mesia lui Dumnezeu!”
Irod, fiind uns, a fost numit şi el Mesia de către irodieni, care au alcătuit, o vreme, o sectă.
Dacă numele de Mesia, unsul Celui Veşnic, a fost dat unor regi idolatri, unor blestemaţi, el a fost foarte des întrebuinţat în oracolele noastre pentru a-1 desemna pe adevăratul uns al Domnului, acest Mesia prin excelenţă, Hristos, fiul lui Dumnezeu, în sfârşit, Dumnezeu însuşi.
Dacă se apropie toate diferitele oracole care se aplică îndeobşte lui Mesia, pot să rezulte unele dificultăţi aparente, de care s-au prevalat evreii, pentru a-şi justifica, atâta cât se putea, extraordinara lor încăpăţânare. Unii mari teologi le dau întrucâtva dreptate, deoarece, ţinând seama de starea de opresiune în care gemea poporul evreu, şi după toate promisiunile pe care Cel Veşnic li Ic făcuse atât de frecvent, acest popor era îndreptăţit să suspine după venirea unui Mesia biruitor şi eliberator, şi i se poate oarecum scuza faptul că nu 1-a recunoscut pe acest eliberator în persoana lui lisus, cu atât mai mult cu cât nu există
nici măcar un singur pasaj în Vechiul Testament care să spună: „Credeţi în Mesia”.
Făcea parte din planul înţelepciunii celei veşnice ca ideile spirituale ale adevăratului Mesia să rămână necunoscute mulţimii celei oarbe; şi au rămas într-atât de necunoscute încât doctorii evrei s-au hotărât să nege că pasajele invocate de noi drept mărturie se referă la Mesia. Unii spun că Mesia a venit deja în persoana lui Ezcchias; aşa credea şi vestitul Hillel. Alţii, în număr mare, pretind că credinţa în venirea unui Mesia nu este o dovadă de credinţă şi că, această dogmă
nefigurând nici în Decalog, nici în Levitic, ea nu este decât o speranţă
dătătoare de mângâiere.
Unii rabini vă spun că ei nu se îndoiesc nici o clipă că, potrivit vechilor oracole, Mesia a venit în vremurile indicate; dar el nu îmbătrâneşte şi stă ascuns pe pământ, aşteptând, pentru a se manifesta, ca Israelul să sărbătorească, aşa cum se cuvine, Sabatul.
Faimosul rabin Salomon Jarchi sau Raschi, care a trăit la începutul secolului XII, spune în Talmudice că vechii evrei credeau că
Mesia se născuse în ziua ultimei distrugeri a Ierusalimului de către armatele romane; e ca şi cum ai chema doctorul după ce ai murit.
Rabinul Kimchi, care a trăit şi el tot în secolul XII, declara că
