pruncii din leagăn, pentru a face din cel mai voinic un soldat, iar din cel mai plăpând, un eunuc, lăsând în urmă un tată şi o mamă lipsiţi de ajutor şi mângâiere.
În acest caz ce este mai bine să fii: câinele sau supusul lui Tamerlan? Câinele sau are, neîndoielnic, o condiţie mult superioară.
II
Oile trăiesc într-o comunitate extrem de blânda; se spune despre ele că au o fire dintre cele mai paşnice, şi asta pentru că noi nu vedem cantitatea uriaşă de animale pe care le devorează. Se poate presupune chiar ca le mănâncă fără să-şi dea seama, la modul inocent, aşa cum ni se întâmplă şi nouă când ne înfruptăm dintr-o brânză de Sassenage.
Republica oilor este imaginea fidelă a vârstei de aur.
Un coteţ de păsări este, fără doar şi poate, cel mai desăvârşit stat monarhic. Nu există rege care sa se poată compara cu un cocoş. Dacă
merge ţanţoş în mijlocul poporului său nu o face din vanitate. Când se apropie duşmanul, nu Ic porunceşte supuşilor săi să se jertfească pentru el, în virtutea ştiinţei sale extraordinare şi a puterii sale depline; el însuşi merge la război, îşi rânduieşte găinile în spatele său şi luptă pe viaţă şi pe moarte. Dacă iese învingător, cântă el însuşi Te Deitm-ul. In viaţa civilă nu există nimic mai galant, mai cumsecade şi mai dezinteresat decât un cocoş. Are toate virtuţile. Daca se întâmplă să aibă în regescul său cioc un bob de grâu sau un viermişor, atunci îl oferă celei dintâi dintre supusele sale pe care o întâlneşte în calc. Ce mai tura-vura, nici măcar Solomon cu seraiul său cu tot nu se poate asemui cu un cocoş
dintr-o ogradă de păsări.
Dacă este adevărat că albinele sunt guvernate de o regină, cu care toţi supuşii fac dragoste, avem atunci de-a face cu o cârmuire şi mai minunată.
Lumea furnicilor trece drept o extraordinară democraţie. Este mai presus de toate celelalte state, întrucât toţi membrii sunt egali, fiecare muncind pentru fericirea tuturor celorlalţi.
Republica castorilor este superioară chiar şi celei a furnicilor, cel puţin dacă judecăm după construcţiile lor.
Maimuţele seamănă mai curând cu nişte măscărici decât cu un popor civilizat; şi s-ar zice că nu se conduc după nişte legi stabile şi fundamentale, cum a fost cazul speciilor precedente.
În ceea ce ne priveşte, noi semănăm mai mult cu maimuţele decât cu vreun alt animal, datorită darului pe care-1 avem de a imita, datorită
inconsistenţei ideilor noastre şi datorită nestatorniciei noastre, care nu ne-a îngăduit nicicând să construim legi uniforme şi durabile.
Când natura a plăsmuit specia noastră, nc-a dat şi câteva instincte, bunăoară amorul-propriu pentru conservarea propriei persoane, bunăvoinţa, pentru conservarea celorlalţi, dragostea, pe care o întâlnim la toate speciile, şi un dar inexplicabil de a combina mai multe idei decât toate animalele Ia un loc; după ce nc-a pecetluit astfel destinul, ea nc-a spus: „Faceţi cum veţi putea”.
Nu există nici un cod bun în nici o ţară. Motivul este evident; legile au fost făcute în timp, în funcţie de moment, de loc, de nevoi etc.
Când nevoile se schimbă, legile rămase încă în vigoare devin ridicole. Iată, de pildă, legea care interzice să mănânci carne de porc şi să bei vin; ea era potrivită în Arabia, unde porcul şi vinul sunt dăunătoare, dar pare absurdă la Constan-tinopol.
Legea care atribuie întreaga proprietate fratelui mai marc este foarte bună la ceas de anarhie şi jaf. Atunci fratele cel mare devine un soi de căpitan al castelului pândit de hoţi; mezinii vor fi primii săi ofiţeri, iar fermierii, soldaţii săi. Există şi varianta de temut, ca mezinul să-şi asasineze sau să-şi otrăvească seniorul salian, mai vârstnicul său, pentru a lua în stăpânire coşmelia; dar asemenea cazuri sunt rare, întrucât natura ne-a combinat în aşa fel instinctele şi pasiunile încât resimţim mai multă groază la gândul de a ne asasina fratele decât ne ispiteşte ideea de a-i lua locul. Ori această lege, utilă unor posesori de donjoane în epoca lui Chilperic, este păguboasă când e vorba să împărţi nişte rente într-un oraş.
Spre ruşinea oamenilor, legile jocurilor sunt singurele care sunt pretutindeni juste, clare, inviolabile şi aplicate. De ce indianul care a fixat regulile şahului este oare ascultat pe tot cuprinsul pământului, în vreme ce decretele papei, de pildă, sunt astăzi dispreţuite sau resimţite ca ceva îngrozitor? Ei bine, pentru că inventatorul şahului a combinat totul cu măsură, întru satisfacţia jucătorilor, în schimb, papii, în decretele lor, nu au avut în vedere decât propriul lor avantaj. Indianul a vait deopotrivă şi să le pună oamenilor mintea la contribuţie, şi sa le producă o plăcere; papii au vrut să abrutizeze minţile oamenilor. Iată de ce principiile esenţiale ale jocului de şah au rămas neschimbate de cinci mii de ani, şi sunt aceleaşi pentru toţi locuitorii pământului; cât despre decrete, ele nu sunt recunoscute decât la Spoleto, la Orvietto şi Loreta, unde chiar şi cel mai nepriceput jurisconsult le detestă şi le dispreţuieşte în secret.
LEGI CIVILE ŞI ECLEZIASTICE (LOIS CIVILES ET
ECCLESIASTIQUES) în hârţoagele unui jurisconsult s-au găsit următoarele însemnări, care ar merita, poate, o scurtă examinare.
Nici o lege ecleziastică să nu poată fi aplicată decât atunci când are încuviinţarea guvernului. Aşa se explică faptul că la Atena şi la Roma n-au existat niciodată dispute religioase.
Asemenea certuri sunt apanajul naţiilor barbare sau devenite barbare.
Magistratul singur să fie cel care hotărăşte dacă în zilele de sărbătoare este permis sau nu să se muncească, întrucât preoţii n-au nici o cădere să le interzică oamenilor să-şi cultive ogoarele.
Tot ceea ce are vreo legătură oarecare cu căsătoria trebuie să
depindă strict de magistrat; preoţilor le revine doar augusta sarcină de a o binecuvânta.
Împrumutul cu dobânda trebuie să facă doar obiectul legii civile, întrucât ea singură reglementează comerţul.
Feţele bisericeşti trebuie să se supună în orice condiţii guvernării, întrucât sunt şi ele subiecţi ai statului.
Nicicând sa nu mai existe situaţia ridicolă şi ruşinoasă de a i se plăti unui preot străin primele venituri obţinute din cultivarea unui ogor, pe care cetăţenii i 1-au dat unui preot concetăţean.
Nici un preot să nu poată nicicând anula prerogativele vreunui cetăţean sub pretextul că acesta este păcătos, întrucât preotul păcătos trebuie să se roage pentru păcătoşi, nu să-i judece.
Magistraţii, fermierii şi preoţii trebuie să plătească în egală măsură
dările către stat, întrucât şi ei aparţin statului.
Să nu mai existe decât o singură unitate pentru greutate şi măsură
şi o singură cutuma.
Pedepsele aplicate criminalilor trebuie sa se dovedească utile. Un om spânzurat nu mai serveşte la nimic, în vreme ce un om condamnat să
execute lucrări publice îşi serveşte astfel patria şi este o pildă vie.
Legea trebuie să fie limpede, uniformă şi precisă: a o interpreta înseamnă aproape întotdeauna a o corupe.
Doar viciul să fie socotit infam. Impozitele să fie întotdeauna proporţionale.
Legea să nu se afle niciodată în contradicţie cu obiceiul; 'n daca obiceiul este bun, legea nu serveşte la nimic.; LUX (LUXE)
De două mii de ani luxul nu conteneşte să fie înfierat, în versuri şi în proză, totuşi el a fost întotdeauna iubit.
