II
Dintre toate religiile, religia creştină este, neîndoielnic, cea care ar trebui să insufle cea mai mare toleranţă, deşi până acum creştinii s-au arătat cei mai intoleranţi dintre toţi oamenii.
Lisus, născut în sărăcie şi umilinţă, la fel ca fraţii săi, nu a practicat niciodată arta scrisului. Evreii aveau deja o lege stabilită până
în cele mai mărunte detalii, iar noi nu avem nici măcar un singur rând scris de mâna lui lisus. Apostolii s-au destrămat din multe puncte de vedere. Sfântul Petru şi sfântul Barnabas mâncau soiuri de carne interzisă, împreună cu noii creştini venetici, dar se abţineau dinaintea creştinilor evrei. Sfântul Pa vel le reproşa această purtare, acelaşi sfânt Pavel fariseu, discipol al fariseului Gămăliei, acelaşi sfânt Pavel care îi prigonise aprig pe creştini, şi care, despărţindu-se de Gămăliei a trecut el însuşi la creştinism, ei bine, acelaşi sfânt Pavel s-a dus totuşi sa aducă
jerfa în templul din Ierusalim, şi asta chiar în timpul apostolatului său.
Preţ de opt zile s-a supus tuturor ceremoniilor legii iudaice, la care de fapt renunţase; a adăugat chiar devoţiuni şi purificări din belşug; a
ascultat pe deplin legea iudaică. Cel mai mare apostol al creştinilor a înfăptuit preţ de opt zile aceleaşi lucruri pentru care oamenii sunt condamnaţi la mg în cea mai mare parte a lumii creştine.
Theuda şi Iuda au pretins a fi mesii înainte de lisus. Dosi-theu, Simion şi Menandru au pretins a fi mesii după lisus. Încă din primul secol al Bisericii şi înainte chiar ca numele de creştin să fie cunoscut, existau deja vreo douăzeci de secte în ludeea.
Gnosticii contemplativi, dositeenii sau cerintienii apăruseră înainte ca discipolii lui lisus să-şi fi luat numele de creştini. Au apărut apoi treizeci de Evanghelii, fiecare aparţinând unei secte distincte; şi încă de la sfârşitul primului veac putem număra treizeci de secte de creştini în Asia Mică, în Siria, Ia Alexandria şi chiar la Roma.
Toate aceste secte, dispreţuite de guvernul roman, şi ascunse în cotloanele lor, se persecutau unele pe altele în catacombele unde îşi târau existenţa; îşi adresau reciproc injurii; e tot ce erau în stare să facă
în abjecţia lor: aproape toate erau alcătuite din drojdia societăţii.
Când, în sfârşit, unii creştini au îmbrăţişat dogmele lui Pla-ton şi au introdus un strop de filosofic în religia lor, dcspăr-ţind-o de cea evreiască, au devenit ceva mai însemnaţi, dar în continuare divizaţi în mai multe secte, fără ca să existe un singur ceas măcar în care Biserica creştină să fie unită. Ea a luat naştere în mijlocul diviziunii evreilor, samaritenilor, fariseilor, saduceilor, esenienilor, iudaiţilor, discipolilor lui loan şi tămăduitorilor. S-a divizat încă din leagăn şi a rămas dezbinată
chiar în persecuţiile îndurate sub primii împăraţi romani.
Un martir era adesea privit de fraţii săi ca un apostat, iar creştinul carpocraţian îşi dădea sufletul sub paloşul călăilor romani, excomunicat de creştinul ebionit, ebionitul fiind ci însuşi anatemizat de sabelian.
Această cumplită discordie care dăinuie de atâta amar de secole este o lecţie evidentă că trebuie să ne iertăm unii altora greşelile; discordia este răul cel mare al omenirii, iar toleranţa este singurul ci leac.
Nimeni nu se îndoieşte de acest adevăr, fie că el este cercetat cu sânge rece într-un cabinet de studiu, fie că este dezbătut în linişte cu prietenii. Atunci oare de ce aceiaşi oameni, care în particular admit indulgenţa, dreptatea şi facerea de bine, se ridică în public cu atâta înverşunare împotriva acestor virtuţi? De ce? pentru că interesul este dumnezeul lor şi sunt în stare să sacrifice orice în numele acestui monstru pe care îl adoră.
Posed o demnitate şi o putere care mi-au fost dăruite de ignoranţă
şi credulitate; calc în picioare capetele celor prosternaţi dinaintea mea: dacă se ridică şi mă privesc drept în ochi sunt pierdut; trebuie să-i ţin aşadar înlănţuiţi de pământ cu fiare grele.
Aşa au gândit oameni cărora secolele de fanatism Ic-au dat puterea. Ei au în subordinea lor alţi oameni puternici, iar aceştia, la
rândul lor, alţii, şi se îmbogăţesc cu toţii din leşurile celor săraci, se îngraşă cu sângele lor şi îşi bat joc de prostia lor. Cu toţii detestă
toleranţa, aşa după cum partizanii îmbogăţiţi pe seama poporului se tem să dea socoteală, iar tiranii se sperie când aud cuvântul libertate. Şi, culmea culmilor, tocmesc fanatici care strigă cât îi ţin puterile: Respectaţi absurdităţile stăpânului meu, tremuraţi, plătiţi şi ţineţi-vă
gura!”
Aşa s-au petrecut lucrurile pe o bucată destul de întinsă a pământului; iar acum când atâtea secte se clatină sub puterea lor, cum vom proceda oare cu ele? E bine ştiut faptul că orice sectă este o mare greşeală; nu există secte printre geometri, algebrişti sau aritmeticieni, întrucât toate propoziţiile din geometrie, algebră şi aritmetică sunt adevărate, în toate celelalte ştiinţe există riscul de a te înşela. Care teolog tomist sau sco-tist ar îndrăzni să afirme cu tărie că este absolut sigur de lucrarea sa?
Daca există cu adevărat o sectă care să o amintească pe cea a primilor creştini, atunci această sectă este, fără îndoială, a quakerilor.
Nimeni nu se asemuieşte cu apostolii mai mult decât ei. Apostolii primeau spiritul, iar quakerii primesc şi ci spiritul. Apostolii şi discipolii vorbeau câte trei sau patru deodată în adunare la etajul al treilea, iar quakerii procedează la fel, însă la parter. Potrivit sfântului Pavel, femeilor le era permis să predice, şi potrivit aceluiaşi sfânt Pavel acest lucru le era interzis; femeile quakerilor predică, în virtutea primei permisiuni.
Apostolii şi discipolii jurau prin da şi prin nu, iar quakerii jură şi ei la fel.
Nu exista nici o diferenţă în demnităţi şi podoabe între apostoli şi discipoli; quakerii nu au nasturi la mâneci şi sunt cu toţii îmbrăcaţi în acelaşi fel.
Lisus Hristos nu 1-a botezat pe niciunul dintre apostolii săi; quakerii nu sunt nici ei botezaţi.
Am putea împinge asemănările şi mai departe; am putea, de asemenea, arăta cât de mult diferă religia creştină de astăzi de religia pe care a propovăduit-o lisus. Lisus a fost evreu, iar noi nu suntem evrei.
Lisus s-a ferit să mănânce carne de porc, întrucât porcul este murdar, precum şi carne de iepure, întrucât acesta rumegă şi nu are laba despicată; noi însă mâncăm din belşug carne de porc, pentru că noi nu îl socotim murdar, precum şi carne de iepure, care are laba despicată şi nu rumegă.
lisus a fost tăiat împrejur, iar noi ne păstrăm prepuţiul. Lisus mânca mielul pascal cu salata şi ţinea sărbătoarea taber-naculclor, noi însă nu mai respectăm nimic din toate acestea. El a respectat sabatul, iar noi 1-am schimbat; el a adus jertfe, noi însă nu mai sacrificăm nimic.
Lisus a tăinuit întotdeauna misterul încarnării sale, precum şi al măreţiei sale; el nu a spus că este egalul lui Dumnezeu, iar sfântul Pavcl
a spus limpede în Epistola către evrei ca Dumnezeu 1-a creat pe lisus inferior îngerilor; şi totuşi, în pofida afirmaţiilor sfântului Pavcl, lisus a fost recunoscut a fi Dumnezeu la conciliul de la Niceea.
Lisus nu i-a dăruit papei nici marca Ancona, nici ducatul Spolcto; dar iată că papa le posedă pe amândouă, în virtutea dreptului divin.
Lisus n-a făcut o taina din cununie şi nici din diaconat; la noi însă
atât diaconatul cât şi cununia sunt o taină.
Dacă privim cu atenţie, constatăm că religia catolică, apostolică şi romană este, în toate ceremoniile şi în toate dogmele sale, opusul religiei Iui lisus.
Cum aşa?! înseamnă oare ca şi noi trebuie să respectăm legea iudaică doar pentru că lisus a respcctat-o întreaga sa viaţă?
Dacă se poate păstra un raţionament consecvent în materie de religie, e limpede că ar trebui să ne facem şi noi evrei, din moment ce lisus Hristos, mântuitorul nostru, s-a născut evreu, a trăit ca un evreu, a murit evreu şi a spus explicit ca a respectat şi a mărturisit religia evreiască. Dar şi mai limpede este faptul că trebuie să ne tolerăm unii pe alţii, pentru ca suntem cu toţii slabi, nestatornici şi supuşi schimbării şi greşelii. O trestie culcată de vânt în noroi îi va spune oare altei trestii culcate în partea opusă: Târăşte-te ca mine, netrebnice, altminteri o să
fac în aşa fel încât să fii smulsă din rădăcini şi arsă”?
