Această înviere se va produce în sunetul trâmbiţei, după cum ne spune sfântul Pavel. Vor fi însă necesare mai multe trâmbiţe, întrucât nici măcar tunetul nu răzbate la mai mult de trei sau patru leghe. La întrebarea câte trompete vor fi necesare, teologii răspund că nu au făcut încă socoteala; dar o vor face.
Evreii povestesc că regina Cleopatra, care credea, neîndoielnic, în înviere, asemenea tuturor doamnelor din acea epocă, 1-ar fi întrebat pe un fariseu dacă, în clipa învierii, înviai gol-goluţ. Savantul i-a răspuns că
vom fi foarte bine îmbrăcaţi, din moment ce grâul pe care îl semănăm, morţii fiind sub pământ, renaşte în spic purtând o cămaşă şi mustăţi.
Acest rabin a fost un teolog extraordinar; raţiona aidoma lui dom Calmet.
— S -
SOLOMON (SALOMON)
Numele lui Solomon a fost întotdeauna cinstit în Orient. Lucrările care îi sunt atribuite, analele evreilor şi legendele arabilor, i-au purtat faima până în Indii. Domnia lui reprezintă marea epocă a evreilor.
A fost al treilea rege al Palestinei. Prima carte din Regi spune că
Batşeba, mama sa, a obţinut din partea lui David promisiunea că îl va încorona pe Solomon, fiul sau, în locul fiului cel mare Adonias. Nu trebuie sa ne surprindă că o femeie, care a uneltit pentru a-şi ucide primul soţ, dispunea încă de destule artificii pentru a dărui moştenirea rodului adulterului său, şi pentru a-1 dezmoşteni pe fiul legitim, care, în plus, mai era şi fiul cel mare.
E remarcabil faptul că profetul Nathan, care venise să-i reproşeze lui David adulterul, uciderea lui Urie, precum şi căsătoria care a urmat acestei crime, era unul şi acelaşi profet care a ajutat-o pe Batseba să îl aşeze pe tron pe Solomon, născut din această căsătorie însângerată şi infamă. Această purtare, dacă judecăm doar după legile cărnii, ar putea dovedi că profetul Nathan avea, în funcţie de moment, două greutăţi şi două măsuri. Cartea nu spune că Nathan ar fi primit o misiune speeială
de la Dumnezeu cu scopul de a-1 detrona pe Adonia. Dacă primise într-adevăr o misiune, trebuia să o respecte; însă noi nu putem accepta decât ceea ce este scris negru pe alb.
Adonia, alungat de pe tron de către Solomon, i-a cerut o singură
favoare, şi anume aceea de a-i îngădui să se căsătorească cu Abişag, tânăra care-i fusese oferită lui David pentru a-i încălzi bătrâneţile.
Scriptura nu spune dacă Solomon o împărţea cu Adonia pe concubina tatălui sau, dar spune că Solomon, în urma acestei simple cereri, 1-a omorât pe Adonia. Se pare că Dumnezeu, care 1-a înzestrat cu înţelepciune, i-a refuzat atunci spiritul dreptăţii şi al omeniei, aşa cum i-a refuzat ulterior şi darul continenţei.
În aceeaşi carte a Regilor se spune că era stăpân peste un mare regat, care se întindea de la Eufrat până la Marea Roşie şi Mediterana; dar din păcate se spune deopotrivă că regele Egiptului, care cucerise ţinutul Gazer din Canaan, i 1-ar fi dăruit fiicei sale în chip de zestre, fiică
pe care Solomon se pare că ar fi luat-o de nevastă; se mai spune că la Damasc era un rege; regatele din Sidon şi Tyr înfloreau: înconjurat de state puternice, ci şi-a manifestat întreaga înţelepciune, rămânând în termeni de bună înţelegere şi pace cu toate. Abundenţa extraordinară
care i-a îmbogăţit ţara nu putea fi decât rodul acestei înţelepciuni profunde, din moment ce în epoca lui Sauî nu exista nici un muncitor în temniţă în toată ţara, şi nu s-au găsit decât două săbii atunci când a trebuit ca Saul să le declare război filistenilor, cărora evreii le erau supuşi.
Saul, care la început nu poseda decât două săbii în statele sale, a încropit numaidecât o armată de trei sute treizeci de mii de oameni.
Sultanul turcilor n-a avut nicicând armate atât de numeroase; aveai cu ce porni să cucereşti pământul. Aceste contradicţii par să excludă orice raţiune; dar celor care vor sa judece li se pare greu de crezut că David, care i-a urmat lui Saul, învins de filisteni, a reuşit, în timpul cârmurii sale, să întemeieze un vast imperiu.
Bogăţiile pe care i le-a lăsat lui Solomon sunt încă şi mai incredibile; i-a dăruit trei sute de mii de talanţi din aur şi un milion treisprezece mii de talanţi din argint, bani peşin, Talantul de aur al evreilor valorează aproximativ şase mii de lire sterline; iar talantul de argint, aproximativ cinci sute de lire sterline. Suma totaiă a moştenirii în bani peşin, fără a mai pune la socoteală pieţele preţioase şi alte mărunţişuri, şi fără venitul obişnuit, proporţional, desigur, cu această
comoară, se ridica la un miliard o sută nouăsprezece milioane cinci sute de mii de lire sterline sau la cinci miliarde cinci sute nouăzeci şi şapte de milioane de scu7, i, în Germania, sau la douăzeci şi cinci de miliarde sase sute patruzeci şi opt de milioane, în Franţa, în acele vremuri nu exista atâta bănet adunat la un loc în toată lumea.
Nu pricepem, după toate acestea, de ce s-a mai chinuit atâta Solomon să-şi trimită flota în ţinuturile din Ofir pentru a aduce de acolo aur. Încă şi mai puţin pricepem cum se face că acest puternic monarh nu avea în vastele sale state măcar un singur om care să ştie să taie lemne în pădurea din Liban. Aşa că a fost obligat să-1 roage pe Hiram, regele Tyrului, să-i împrumute nişte tăietori de copaci şi nişte muncitori care să lucreze lemnul. Trebuie să mărturisim că aceste contradicţii dau de furcă geniului comentatorilor.
În fiecare zi, la prânz şi la cină, în casa lui se serveau cincizeci de vite şi o sută de oi, precum şi păsări şi vânat pe măsură; asta însuma zilnic şaizeci de mii de livre de carne; pasămite avea o casa mare.
Să adăugăm la toate acestea patruzeci de mii de grajduri şi tot atâtea hangare pentru carele sale de război, însă numai douăsprezece mii de grajduri pentru cavaleria sa. Cam multe care pentru o ţară
muntoasă; şi un fast cam mare pentru un rege al cărui predecesor nu avusese în momentul încoronării decât o măgăriţă, şi pentru un teren care de-abia de hrăneşte asinii.
Nu se putea ca un prinţ ce avea atâtea care de război să se mărginească la un număr redus de soţii; se spune că avea şapte sute cu titlul de regine; pare ciudat însă că nu avea decât trei sute de concubine, fapt care contrazice obiceiul regilor de a avea îndeobşte mai multe metrese decât neveste.
Întreţinea patru sute doisprezece cai, neîndoielnic pentru a-şi plimba femeile pe malul lacului Gcnezareth sau poate spre Sodoma sau spre albia râului Cedron, unul dintre cele mai minunate locuri de pe pământ, dacă râul cu pricina n-ar seca preţ de nouă luni pe an şi dacă
ţinutul n-ar fî niţel cam pietros.
Cât despre templul pe care 1-a construit şi pe care evreii 1-au socotit cea mai frumoasă lucrare din univers, dacă Bra-mante, Michelangelo sau Palladio ar fi văzut această construcţie, pesemne nu ar fi admirat-o. Era un soi de fortăreaţă micuţă şi pătrată, în jurul unei curţi, în care se aflau un edificiu de patruzeci de coţi lungime şi un altul de douăzeci de coţi; se spune doar despre acest al doilea edificiu, care era templul propriu-zis, oracolul, sfântul sfinţilor, că măsura douăzeci de coţi în lăţime şi în lungime şi tot atâţia în înălţime. Orice arhitect din Europa ar considera o asemenea clădire drept o lucrare ridicată de barbari.
Cărţile atribuite lui Solomon au dăinuit mai mult decât templul său. E poate una dintre cele mai izbitoare dovezi ale forţei prejudecăţilor şi ale slăbiciunii spiritului omenesc.
Aceste cărţi s-au bucurat de respect doar datorită numelui autorului lor: au fost socotite bune, întrucât au fost opera unui rege, rege care trecea drept cel mai înţelept om din lume.
Prima lucrare care i se atribuie este cea a Proverbelor. Este o culegere de maxime triviale, necioplite, incoerente, lipsite de gust, de discernământ şi scop. Cum să-ţi închipui că un rege luminat a putut compune o culegere de sentinţe, însă nici măcar una nu se referă la actul de guvernare, la politică, la moravurile curtenilor sau la obiceiurile de la curte, întâlnim în schimb capitole întregi în care nu se vorbeşte decât despre prostituate care invită trecătorii să vină să se culce cu ele.
Să luăm la întâmplare câteva dintre aceste proverbe: Există trei lucruri care nu se mai satură şi un al patrulea care nu spune niciodată
Gata, ajunge: mormântul, uterul şi pământul care nu se satură nicicând de apă; iar focul, care este al patrulea, nu spune niciodată Gata, ajunge.
Există trei lucruri dificile, însă îl ignor cu desăvârşire pe al patrulea: zborul unui vultur în văzduh, şerpuirea unui şarpe pe o piatră, mersul unei corăbii pe apă şi înaintarea unui bărbat în femeie.
Există patru lucruri care sunt cele mai mici de pe pământ, dar care sunt mai înţelepte decât înţelepţii: furnicile, mic norod care-şi adună hrana în timpul secerişului; iepurele, norod slab ce doarme pe pietre; lăcusta, care neavând rege, călătoreşte în roiuri; şi şopârla care lucrează cu mâinile şi locuieşte în palatele regilor.”
Cum să cutezi a-i atribui unui mare rege, celui mai înţelept dintre muritori, asemenea neghiobii josnice şi absurde? Cei care îl socotesc autorul acestor copilării searbede şi care cred că le admiră nu se numără, cu siguranţă, printre cei mai înţelepţi oameni.
Proverbele le-au fost atribuite lui Isaia, Elzia, Sobna, Elia-cin, Joacke şi multor altora; însă oricine ar fi compilat această culegere de sentinţe orientale nu pare să fi fost un rege care să-şi fi dat cea mai mică
osteneală. A spus el că „furia unui rege este precum răgetul leului”? Păi aşa vorbeşte orice servitor sau sclav care tremură văzându-şi stăpânul furios. Solomon ar fi vorbit el oare atât de mult de femeia lipsita de pudoare? Să fi spus el: „Nu priviţi vinul când pare limpede şi când îi străluceşte culoarea în pahar”?
Mă îndoiesc ca existau pahare speciale de băut în timpul lui Solomon; sunt o invenţie destul de recentă; toată antichitatea a băut din căni de lemn sau de metal; acest scurt pasaj indică limpede că această
