(PREJUGES HISTORIQUES)

Cele mai multe istorii au fost crezute fără a fi cercetate, iar această

încredere este o prejudecată. Fabius Pictor povesteşte că odinioară, în urmă cu multe secole, o vestală din cetatea Elba, ducându-se să ia apă

în ulciorul său, a fost violată; i-a adus apoi pe lume pe Romulus şi Rernus, care au fost hrăniţi de o lupoaică etc. Poporul roman a crezut această legendă; el nu s-a întrebat dacă în acele vremuri existau vestale în La-tium, dacă era cu putinţă ca fiica unui rege să iasă din chilia sa cu un ulcior sau dacă era normal ca o lupoaică să alăpteze doi copii, în loc să-i devoreze. Aşa s-a instalat prejudecata.

Un călugăr scrie că în timpul bătăliei de la Tolbiac, aflân-du-se într-un marc pericol, Clovis a jurat să treacă la creştinism dacă scapă cu bine; dar este oare firesc sa te adresezi unui zeu străin când te găseşti într-o asemenea situaţie? Nu în asemenea momente trebuie oare să

acţioneze eel mai puternic religia în care te-ai născut? Ce creştin, într-o bătălie împotriva turcilor, s-ar adresa mai curând lui Mahomed decât Sfintei Fecioare? Se mai povesteşte că un porumbel a adus în cioc sfânta fiolă pentru a-1 unge pe Clovis, şi că un înger a purtat flacăra pentru a-1

călăuzi. Prejudecata a crezut toate povestioarele de acest gen. Cei ce cunosc firea omenească ştiu prea bine că atât uzurpatorul Clovis cât şi uzurpatorul Rolon sau Rol au trecut la creştinism doar pentru a guverna mai în siguranţă nişte creştini, aşa după cum uzurpatorii turci s-au făcut musulmani pentru a guverna mai în siguranţă nişte musulmani.

PREJUDECĂŢI RELIGIOASE

(PREJUGES RELIGIEUX)

Dacă doiea v-a spus că Ceres veghează asupra grânelor; sau că

Vişnu şi Xaca s-au făcut oameni de mai multe ori; sau că

Sammonocodom a venit să taie o pădure; sau că Odin vă aşteaptă în sala sa în drum spre lutlanda; sau că Mahomed ori cine ştie cine a călătorit până în cer: în sfârşit, dacă mai apoi preceptorul vă îndeasă bine în creier ceea ce v-a gravat doica, ei bine, toate acestea vă vor însoţi întreaga viaţă. Iar dacă judecata voastră ar dori cumva să se ridice împotriva acestor prejudecăţi, atunci vor sări numaidecât vecinii şi mai cu seamă vecinele şi vă vor striga că sunteţi un nelegiuit şi vă vor înspăimânta; dervişul şi cadiul vor începe să înţeleagă că prostia nu duce la nimic bun şi că persecuţia este ceva abominabil.

PREOŢI (PR&TRES) într-un stat, preoţii sunt asemenea preceptorilor în familiile cetăţenilor, meniţi sa educe, să se roage, să dea un exemplu; ei nu pot să aibă nici o autoritate asupra stăpânilor casei, până când nu se va dovedi faptul ca acela care plăteşte trebuie să se supună celui ce primeşte. Dintre toate religiile, aceea care Ic înlătură cel mai ferm orice autoritate civilă preoţilor este, de netăgăduit, religia lui lisus. Daţi-i cezarului ce este al cezarului.

— Nu va exista printre voi nici cel dintâi, nici cel de pe urmă. –

împărăţia mea nu este în această lume.

Certurile dintre Imperiu şi sacerdoţiu, care au însângerat Europa mai bine de zece secole, n-au fost decât nişte rebeliuni ale preoţilor împotriva lui Dumnezeu şi a oamenilor şi un păcat necontenit împotriva Duhului Sfânt.

De la Calchas, care a asasinat-o pe fiica lui Agamemnon, şi până la Grigore XII sau Sixtus V, doi episcopi ai Romei care au vrut să-i răpească

marelui Henric IV regatul Franţei, puterea sacerdotală s-a dovedit fatală

omenirii.

Rugăciunea nu înseamnă a domina; exortaţia nu înseamnă

despotism. Un bun preot trebuie să fie un medic al sufletelor. Dacă

Hipocrate îe-ar fi poruncit bolnavilor săi să ia iarba nebunului, altminteri riscând să fie spânzuraţi, atunci Hipocrate ar fi fost mai nebun şi mai barbar decât Phalaris şi n-ar mai fi avut clienţi. Când un preot spune:

„Iubiţi-1 pe Dumnezeu, fiţi drepţi, îngăduitori şi milostivi”, atunci este el un bun medic. Iar când spune: „Credeţi-mă, altfel veţi fi arşi de vii”, atunci devine un asasin.

Magistratul trebuie să-1 susţină şi să-I domolească pe preot, aşa după cum capul familiei trebuie să menţină neştirbită autoritatea preceptorului dinaintea copiilor săi, dar şi sa vegheze ca acesta să nu abuzeze de ea. Înţelegerea dintre sacer-doţiu şi Imperiu este cel mai monstruos sistem cu putinţă; căci de-ndată ce recurgi la un acord înseamnă că s-a creat undeva o divizare; ar trebui spus protecţia acordată de Imperiu sacerdoţiului.

Dar ce te faci cu ţările în care sacerdoţiul deţine Imperiul, ca de pildă Salem, unde Melhisedcc era preot şi rege, sau Japonia, unde dairi a

fost atâta vreme şi împărat? Vă răspund că urmaşii lui Melhisedec şi ai dairilor au fost deposedaţi.

Din acest punct de vedere turcii sunt înţelepţi. Purced, ce-i drept, în călătorie spre Mecca; dar nu-i permit şerifului din Mccca să-1

excomunice pe sultan. Nu se duc la Mecca să cumpere autorizaţia de a nu respecta Ramadanul sau pe aceea de a se căsători cu verii şi nepoatele lor; nu sunt judecaţi de un iman trimis de şerif; şi nu-i plătesc şerifului veniturile obţinute în ultimul an. Câte nu sunt de spus despre toate acestea?! Cititorule, tu însuţi trebuie să le spui.

PROFEŢI (PROPHETES)

Profetul Jurieu a fost huiduit, profeţii din Ceveni au fost spânzuraţi sau traşi pe roată, profeţii veniţi la Londra din Languedoc sau Dauphine au fost puşi la stâlpul infamiei, profeţii anabaptişti au fost condamnaţi la fel şi fel de suplicii, profetul Savonarola a fost ars la Florenţa, iar profetului loan Botezătorul i s-a tăiat capul., t lt n, 'im.

Se spune că Zaharia a fost asasinat; din fericire, fapta nu a fost dovedită. Profetul leedo sau Addo, care a fost trimis la Bethel, cu condiţia sa nu mănânce şi să nu bea nimic, înghiţind din nefericire o bucăţică de pâine, a fost Ia rândul lui înfulecat de un leu; i-au fost găsite osemintele la drumul mare, între acest leu şi măgarul sau. Lona a fost înghiţit de un peşte; ce-i drept n-a rămas în burta peştelui decât trei zile şi trei nopţi; totuşi, înseamnă să petreci şaptezeci şi două de ore în condiţii nu tocmai confortabile.

Habacuc a fost tras de păr prin aer până în Babilon. Nu-i o marc nenorocire, Ia drept vorbind; însă este o trăsură cât se poate de incomodă. N-are cum să nu te doară să stai atârnat de propriul păr, pe o distantă de trei sute de mile. Eu unul aş fi preferat o pereche de aripi, iapa Borac sau un hipogrif.

Michee, fiul lui Irnla, văzându-1 pe Domnul aşezat pe tron, având de-a stânga şi de-a dreapta oştirile cerului, şi Domnul chemând pe cineva pentru a se duce să-1 păcălească pe regele Ahab; apoi văzând că

diavolul se prezintă dinaintea Domnului şi se oferă să îndeplinească el misiunea, ei bine, Michee i-a povestit atunci regelui Ahab toată această

aventură cerească. E drept că a fost răsplătit doar cu o palmă zdravănă

trasă de mâna profetului Schedia; e drept, de asemenea, că nu a rămas în temniţă decât câteva zile: totuşi nu-i pica bine unui om inspirat să fie pălmuit şi vârât într-o prăpădită de văgăună.

Se presupune că regele Amasia i-a smuls dinţii profetului Amos pentru a-I împiedica sa vorbească. Asta nu înseamnă că nu poţi vorbi absolut deloc fără dinţi; s-au văzut atâtea bătrâne ştirbe foarte vorbăreţe; dar o proteţie trebuie rostită cât mai distinct, iar un profet ştirb nu este ascultat eu respectul care i s-ar cuveni.

Baruch a omis o mulţime de persecuţii. Ezechiel a fost lapidat de tovarăşii săi de robie. Nu se ştie dacă Ieremia a fost lapidat sau sfârtecat în două.

Cât despre Isaia, se socoteşte adesea că a fost sfâşiat din ordinul lui Mânase, un regişor din ludeea.

Trebuie sa recunoaştem că e grea meseria de profet. Daca a mai existat câte unul, ca de pildă Ilie ce se plimbă de pe o planetă pe alta, într-o frumoasă caleaşca de lumină, trasa de patru cai albi, cei mai mulţi, cu sutele, umblă pe jos şi sunt siliţi să bată din uşă în uşă pentru a primi câte ceva de mâncare. Ei seamănă cu Homer, care a fost nevoit, se spune, să cerşească în cele şapte oraşe care şi-au disputat ulterior cinstea de a-1 fi văzut născându-se. Comentatorii săi i-au atribuit o infinitate de alegorii, care lui nici măcar nu i-au trecut vreodată prin minte. Aceeaşi onoare li s-a făcut adesea şi profeţilor. Nu vreau să spun prin asta că ei nu cunoşteau viitorul. Nu trebuie decât să-i laşi sufletului un oarecare grad de exaltare, aşa cum excelent şi-a imaginat un filosof sau un nebun din zilele noastre, care voia să străpungă o gaura până la antipozi şi să ungă bolnavii cu smoala aromată.

Evreii şi-au exaltat atât de bine sufletul încât ei au văzut toate evenimentele din viitor: este însă greu de ghicit, fără să greşeşti, dacă

prin Ierusalim profeţii înţeleg în continuare viaţă veşnică; sau dacă

Babilon înseamnă Londra sau Paris; dacă, atunci când ei vorbesc despre o mare cină, aceasta trebuie explicată printr-un post; daca vinul roşu semnifica sânge; dacă o mantie roşie înseamnă credinţă, iar o mantie albă, caritate. Toate eforturile spiritului omenesc se concentrează în a-i înţelege pe profeţi. Lata de ce nu voi spune mai multe.

— R -

RELIGIE (RELIGION)

Prima chestiune (Premiere question)

Episcopul de Glocester, Warburton, autorul uneia dintre cele mai savante lucrări redactate vreodată, se exprimă astfel, la pagina 8, în tomul I; „O religie, o societate, care nu este întemeiată pe credinţa într-o viaţă de apoi trebuie susţinută de o providenţă extraordinară. Iudaismul nu este întemeiat pe credinţa într-o viaţă de apoi; prin urmare, iudaismul a fost susţinut de o providenţă extraordinară.”

Mai mulţi teologi s-au ridicat împotriva lui; şi cum toate argumentele sunt sucite şi învârtite pe toate părţile, şi cu al său s-a întâmplat Ia fel; i s-a replicat astfel: Orice religie care nu este întemeiată

pe dogma nemuririi sufletului şi pe pedepsele şi recompensele veşnice este în mod necesar falsă; iudaismul nu a cunoscut aceste dogme; prin urmare iudaismul, departe de a fi susţinut de Providenţă, a fost, potrivit principiilor voastre, o religie falsă şi barbară, care a atacat Providenţa.”

Acest episcop a mai avut şi alţi adversari care i-au demonstrat că