în momentul în care un Ptolemeu a avut, se spune, curiozitatea de a cere să se traducă în greceşte scrierile evreilor? De multe secole deja, legendele orientale îi atribuiau lui Bachus tot ceea ce povestesc evreii despre Moise. Bachus preschimbase apele în sânge, şi tot Bachus săvârşise zilnic miracole cu nuiaua sa; toate aceste isprăvi erau cântate în orgiile lui Bachus înainte să existe cea mai mică legătură cu evreii şi înainte sa se ştie măcar dacă acest popor sărac avea sau nu cărţi. Nu pare oare extrem de plauzibil ca acest popor atât de Ei spun că însăşi Scriptura adevereşte faptul că primul e-xemplar cunoscut a fost descoperit în timpul regelui Josias, şi că acest exemplar unic i-a fost adus regelui de secretarul Sa-phan. Ori între Moise şi această istorie a secretarului Saphan s-au scurs o mie o sută şaizeci şi şapte de ani, potrivit calculelor ebraice. Căci Dumnezeu i s-a arătat lui Moisc în tufa arzândă în anul 2213, an al lumii, iar secretarul Saphan a publicat cartea legii în anul 3380, an al lumii. Această carte descoperită
în timpul lui Josias a rămas necunoscută până la întoarcerea din captivitatea babiloniană; şi se spune că Esdra a fost cel care, inspirat de Dumnezeu, a adus la lumină toate Sfintele Scripturi.
Însă nu mai contează dacă Esdra sau un altul a fost cel care a redactat această carte, din moment ce ea este inspirată. Nu se spune în Pentateuc că Moise este autorul ei: prin urmare ea poate fi atribuită unui alt om, căruia i-ar fi fost dictată de Duhul divin, fireşte dacă Biserica nu decisese deja ca această carte să fie opera lui Moise.
Unii cârcotaşi adaugă că nici un profet nu a citat cărţile din Pentateuc, că ele nu sunt pomenite nici în psalmi, nici în cărţile atribuite lui Solomon şi, în sfârşit, în nici o carte canonică a evreilor. Cuvintele care semnifică Geneza, Exodul, Nu-merii, Leviticul şi Deuteronomul nu se regăsesc în nici o altă scriere recunoscută de ei drept autentică.
Recent, atât de îndelung rătăcitor, atât de târziu cunoscut, şi stabilit atât de târziu în Palestina să fi luat o dată cu limba feniciană şi legendele feniciene, pe marginea cărora a mai brodat şi el un pic, aşa cum procedează de altminteri toţi imitatorii grosolani? Un popor atât de sărac, atât de ignorant şi atât de străin de tot ce înseamnă artă, putea el oare face altceva decât să-şi copieze vecinii? Nu se ştie oare prea bine că,
în afară de numele lui Adonai, Ihaho, Eloi sau Eloa, care înseamnă
Dumnezeu la evrei, totul era fenician? (Notă adăugată de în 1765.) VOLTA1RE
Alţii, mai îndrăzneţi, au pus următoarele întrebări: 1. În ce limbă va fi scris Moise, atunci când se găsea într-un deşert sălbatic? Nu putea să fi scris decât în egipteană; căci vedem în această
carte faptul că Moise şi tot poporul său se născuseră în Egipt. Probabil că nici nu vorbeau altă limbă.
Egiptenii nu se serveau încă de papirusuri, îşi gravau hiero glifele în marmură sau lemn. Se spune chiar că poruncile au fost gravate în piatră. Prin urmare ar fi trebuit să se graveze cinci volume pe nişte pietre şlefuite, fapt care ar fi cerut efor turi uriaşe şi mult timp.
2, Este oare cu putinţă ca, într-un deşert în care poporul evreu nu avea nici pantofar, nici croitor, şi în care Dumnezeul universului era obligat să înfăptuiască un miracol necontenit, pentru a conserva vechile straie şi încălţări ale evreilor, să se fi găsit oameni destul de iscusiţi pentru a grava în marmură sau lemn cele cinci cărţi ale Pentateuculuil Se va spune ca s-au găsit ei muncitori care să facă un viţel din aur într-o noapte, şi care au transformat apoi aurul în praf, operaţie im posibilă
potrivit chimiei ordinare şi încă neinventată; care au construit tabernacolul şi 1-au împodobit cu treizeci şi patru de coloane din bronz, cu capiteluri din argint; care au urzit şi brodat voaluri din in, în vioriu, purpură şi stacojiu; dar toate acestea nu fac decât să-i întărească pe cârcotaşi în opinia lor.
Ei răspund că nu este cu putinţă ca într-un deşert unde nu existau de nici unele sa se construiască lucruri atât de compli cate; că ar fi trebuit sa înceapă prin a-şi confecţiona încălţări şi tunici; că acelora cărora le lipsesc obiectele strict necesare nu au cum să cadă în lux; că
este evident lipsit de sens să spui că existau topitori, gravori, ţesători, când nu existau nici haine, nici pâine.
Dacă Moise ar fi scris primul capitol din Geneză, le va fi fost interzis tuturor tinerilor să citească acest prim capitol?
Să i se fi arătat oare atât de puţin respect legiuitorului? Dacă
Moise ar fi spus că Dumnezeu pedepseşte nelegiuirile taţilor până
la a patra generaţie, Ezechiel ar fi cutezat el oare să spună taman contrariul?
Dacă Moise ar fi scris Leviticul, ar fi putut oare să se contrazică pe sine în Deuteronoml Leviticul interzice să iei în căsătorie femeia fratelui, iar Deuteronomul porunceşte acest lucru.
Moise ar fi putut el oare să pomenească în cartea sa despre nişte oraşe care nu existau pe vremea lui? Ar fi spus el oare că oraşe, care se aflau faţă de el la est de Iordan, se aflau la apus?
Lc-ar fi atribuit oare leviţilor patruzeci şi opt de oraşe într-un ţinut în care n-au existat nicicând zece oraşe şi într-un deşert în care a rătăcit fără a avea vreodată o casă?
Ar fi prescris el oare reguli pentru regii evrei într-o epocă în care nu numai că acest popor nu avea regi, ba mai mult, ideea de rege era detestată, fiind foarte probabil că nu va avea nicicând regi? Cum aşa? Să
fi dat oare Moise pre cepte pentru conduita unor regi care nu vor veni decât la aproximativ cinci sute de ani după el, şi să nu le fi adresat nici un cuvânt judecătorilor şi pontifilor care s-au succedat?
Acest raţionament nu ne arată oare că Pentateucul a fost compus în timpul regilor şi că ceremonialul instituit de Moise nu era decât o legendă?
Se poate oare să le fi spus el evreilor: „V-am scos în număr de şase sute de mii de luptători din ţara Egiptului, sub ocrotirea Dumnezeului vostru?” La care evreii nu i-ar fi răspuns oare: „Tare timid trebuie că ai mai fost astfel încât să nu ne conduci împotriva faraonului Egiptului; el nu ar fi putut să ne opună nici măcar o armată de doua sute de mii de oameni. Nicicând n-a avut Egiptul o armată atât de numeroasă; 1-am fi învins fără greutate şi am fi devenit stăpânii lui. Cum vine asta?
Dumnezeul care îţi vorbeşte a măcelărit, pentru a ne face plăcere, toţi primii născuţi ai Egiptului, iar dacă în această ţară există trei sute de mii de familii, înseamnă ca trei sute de mii de oameni au murit într-o singură noapte pentru a ne răzbuna? şi tu nu 1-ai secondat pe dumnezeul tău! nu ne-ai dat acest ţinut fertil total lipsit de apărare! ne-ai pus să plecăm din Egipt ca nişte escroci şi ca nişte laşi, pentru a ne duce sa pierim în pustiuri între prăpăstii şi munţi! Ai fi putut să ne conduci măcar pe drumul cel mai scurt spre ţinutul Canaanului, asupra căruia de altminteri nu avem nici un drept, tărâm pe care ni 1-ai făgăduit şi în care nu am putut încă să pătrundem.
Ar fi fost mai firesc ca din ţinutul Gessen să ne îndreptăm spre Tyr şi Sidon mergând de-a lungul ţărmului Mediteranei; însă tu ne pui să
traversăm aproape tot istmul Suez; ne pui să intrăm din nou în Egipt, sa urcăm până spre Memfis, aşa că ne vedem la Beel-Sephon, pe malul Mării Roşii, lăsând în urma ţinutul Canaanului, după ce-am cutreierat vreo optzeci de leghe prin acest Egipt pe care voiam de fapt să-1 evităm, cât pe ce să pierim, prinşi între mare şi armatele faraonului!
Dacă ai fi vrut sa ne dai pe mâna duşmanilor noştri, ai fi apucat oare pe alt drum şi ai fi luat oare alte măsuri? Dumnezeu ne-a scăpat printr-un miracol, zici tu; marea s-a despicat dinaintea noastră pentru a ne lăsa să trecem; dar după o asemenea favoare chiar trebuia să ne laşi să murim de foame şi de oboseală în cumplitele deserturi Etham, Cades-Barne, Mara, Elim, Horeb şi Sinai? Toţi părinţii noştri au pierit în aceste pustiuri îngrozitoare şi tu vii acum, după patruzeci de ani, să ne spui că
Dumnezeu a vegheat cu o neasemuită grijă asupra taţilor noştri!
Aceste vorbe evreii cârcotaşi, copii nedrepţi ai unor evrei rătăcitori, morţi în deserturi, i le-ar fi putut spune lui Moise, dacă el le-ar fi citit Exodul şi Geneza. şi ce i-ar mai fi zis şi făcut în legătură cu viţelul de aur? „Asta-i bună! îndrăzneşti să afirmi că fratele tău le-a făurit un viţel părinţilor noştri, în vreme ce tu erai cu Dumnezeu sus pe munte, tu care când spui că ai vorbit cu Dumnezeu faţă-n faţă, când spui că nu 1-ai văzut decât din spate! Dar hai să zicem că tu erai cu acest Dumnezeu, în vreme ce fratele tău turna un viţel de aur într-o singură zi, dăruindu-ni-1
apoi spre adorare; şi în loc să-ţi pedepseşti fratele nedemn, îl numeşti mare pontif al nostru şi Ic porunceşti leviţilor să măcelărească douăzeci şi trei de mii de oameni din sânul poporului tău! Cum au îndurat părinţii noştri una ca asta? s-au lăsat ei oare ucişi ca nişte victime de către preoţii sângeroşi? Spui că, nemulţumit de acest măcel de ncimaginat, ai mai trimis la moarte alţi douăzeci şi patru de mii de tovarăşi de-ai tăi, doar pentru că unul dintre ei s-a culcat cu o madianită, când tu însuţi te-ai însurat cu o madianită; şi mai spui că eşti cel mai blând dintre oameni! încă vreo câteva acţiuni la fel de blânde şi n-ar mai fi rămas nimeni.
„Nu, dacă ai fi fost capabil de asemenea cruzime, dacă ai fi fost în stare să o săvârşeşti, ai fi cel mai barbar dintre oameni şi toate chinurile cu putinţă n-ar fi de-ajuns să ispăşeşti o crimă atât de nemaipomenită.”
Cam aşa ar suna obiecţiile pe care Ie aduc savanţii acelora care consideră că Moise este autorul Pentateucului. Dar li se răspunde că ale Domnului căi nu sunt ca ale oamenilor; că Dumnezeu şi-a încercat, călăuzit şi abandonat poporul dintr-o înţelepciune care nouă ne este necunoscută; că evreii înşişi, de mai bine de două mii de ani, au crezut că Moise este autorul acestor cărţi; că Biserica, care i-a urmat Sinagogii, şi care, aidoma ei, este infailibilă, a soluţionat această controversă, hotărând că savanţii trebuie să tacă atunci când vorbeşte Biserica.
MORALA (MORALE)
Tocmai am citit aceste cuvinte într-o disertaţie de paisprezece volume, intitulată Istoria Imperiului de Jos: Creştinii aveau o morală; păgânii, însă, nu.”
Vai, domnule Le Beau, autor al acestor paisprezece volume, de unde aţi mai scos şi această bazaconie? Ce se alege atunci de morala lui Socrate, Zeleucos, Charondas, Cicero, Epictet sau Antoninus?
Nu există decât o singură morală, domnule Le Beau, aşa după cum nu există decât o singură geometrie. Mi se va replica însă că majoritatea oamenilor nu au habar de geometrie. Aşa este; dar de-ndată ce o studiezi cât de cât, constaţi că toată lumea este de acord. Fermierii, muncitorii sau artizanii nu au luat lecţii de morală; nu au citit nici de Finibus a lui Cicero, nici Etica lui Aristotel; totuşi, când aceşti oameni cugetă, ei devin fără să ştie discipolii lui Cicero: vopsitorul indian, ciobanul tătar şi corăbierul englez fac deosebirea dintre ceea ce este drept şi ceea ce este
nedrept. Confucius n-a inventat un sistem de morală, aşa cum se construieşte de pildă un sistem în fizică. El 1-a găsit în inimile tuturor oamenilor.
Această morală exista şi în sufletul pretorului Festus, când evreii 1-au bătut la cap să-1 omoare pe Pavel, care adusese străini în templul lor. „Aflaţi, le-a spus el, că romanii nu condamnă niciodată pe cineva fără a-1 asculta mai întâi.”
