^B
VISTIERNICUL
Ce-ţi pasă, dacă-ţi este permis s-o crezi şi dacă eşti bine hrănit, bine îmbrăcat şi bine adăpostit? şi evreii sunt departe de a crede ca el este fiul lui Dumnezeu şi totuşi te bucuri să vezi aici evrei, Ia care-ţi plasezi banii cu o dobândă de şase la sută.
Sfântul Pavel nu a vorbit nici el, niciodată, despre divinitatea lui lisus Hristos; îl numeşte pur şi simplu un om: „Moartea, spune el, a domnit prin păcatul unui singur om, iar cei drepţi vor domni printr-un singur om care este lisus Hristos. Voi sunteţi ai lui lisus, iar lisus este al lui Dumnezeu.” Toţi cei dintâi Părinţi ai Bisericii au gândit precum sfântul Pavel: c limpede că vreme de trei sute de ani lisus s-a mulţumit cu această calitate de om; închipuie-ţi că eşti un creştin din primele trei secole.
PAPISTAŞUL
Domnule, dar ei nu cred în veşnicia pedepselor.
VISTIERNICUL
Nici eu; n-ai decât să fii blestemat pe vecie dacă aşa vrei; eu unul n-am de gând sa fiu.
PAPISTAŞUL
Vai, domnule! e cumplit să nu-i poţi blestema în voie pe toţi ereticii din lumea asta! însă patima unitarienilor de a face într-o bună zi toate sufletele fericite nu este singura mea durere. Ştii doar că monştrii aceştia cred la fel de puţin în învierea trupurilor ca şi saduceenii; spun că noi suntem cu toţii antropofagi, că particulele care-i alcătuiau pe bunicul sau pe străstrăbunicii dumitale, fiind musai răspândite în atmosferă, s-au transformat în morcovi şi sparanghel şi e cu neputinţă să nu fi mâncat o bucăţică din străbunii dumitale.
VISTIERNICUL
Fie: şi nepoţii mei vor proceda la fel cu mine; nu va fi decât o restituire; la fel li se va întâmpla şi papistaşilor. Dar nu este un motiv să
vă alunge din statele monseniorului, şi nu este nici un motiv ca el să-i alunge pe unitarieni. N-ai decât să învii cum oi putea; nu-mi pasa câtuşi de puţin dacă unitarienii vor învia sau nu, atâta vreme cât ne sunt folositori în timpul vieţii.
PAPISTAŞUL
Ce veţi spune despre păcatul originar pe care ci îl neaga cu neruşinare? Nu te scandalizează faptul că ei afirmă cu tărie că
Pântateucul nu pomeneşte o vorbă despre asta; că episcopul de Hippona, sfântul Augustin, este cel dintâi care a propovăduit aceasta dogmă, deşi ea a fost neîndoielnic indicată de sfântul Pavel?
VISTIERNICUL
Daca Pentateucul n-a pomenit nimic în legătură cu asta, nu e vina mea, zău aşa; de ce n-aţi adăuga o vorbă, două despre păcatul originar în Vechiul Testament, aşa cum aţi adăugat, se spune, atâtea alte lucruri? Nu pricep nimic din toate subtilităţile astea. Treaba mea este să-ţi plătesc regulat onorariile când am bani.
PATRIE (PATRIE)
O patrie este alcătuită din mai multe familii; şi aşa cum îţi susţii îndeobşte familia din amor propriu, dacă nu ai vreun interes contrar, din acelaşi amor propriu trebuie să îţi susţii şi oraşul sau satul, căruia îi dam numele de patrie. Cu cât această patrie devine mai mare, cu atât o iubim mai puţin, întrucât o dragoste îmbucătăţită slăbeşte. E cu neputinţă să iubeşti cu foe o familie prea numeroasă, pe care abia de-o cunoşti.
Acela care arde de ambiţie să devină edil, tribun, pretor, consul ori dictator strigă sus şi tare că-şi iubeşte patria, când de fapt nu se iubeşte decât pe sine. Orice om vrea să fie sigur că poate să doarmă în casa lui, fără ca un altul să-şi aroge puterea de a-1 trimite să doarmă în altă
parte; fiecare vrea să fie sigur de averea şi de viaţa sa. Toţi nutrind aceleaşi dorinţe, sc-ntâmplă ca interesul individual să devină interes general; nă/, uim ceva pentru republică, dar de fapt nu năzuim decât pentru noi înşine.
N-a existat pe pământ stat care să fi fost cârmuit la începuturile sale altfel decât ca o republică: e mersul firesc al naturii umane. Câteva familii se grupează, mai întâi împotriva urşilor şi a lupilor; cea care are grâne le dă la schimb alteia care nu are decât lemn.
Când am descoperit America, am constatat că toate populaţiile erau divizate în republici; în toată această parte a lumii, nu existau decât două regate. Dintr-o mie de naţii n-am găsit decât două subjugate.
La fel s-a întâmplat şi în lumea veche; în Europa nu erau decât republici înainte de micile regate ale Etruriei şi Romei. şi astăzi se mai întâlnesc republici în Africa. Tripoli, Tunis şi Alger, mai aproape de noi, spre miazănoapte, sunt nişte republici de tâlhari. Hotentoţii, spre miazăzi, trăiesc încă aşa cum se trăia în primele epoci ale acestei lumi, liberi, egali între ei, fără de stăpâni, fără de supuşi, fără bani, şi aproape fără nevoi. Carnea oilor lor îi hrăneşte, pieile acestora îi îmbracă, iar colibele din lemn sau din chirpici le servesc drept adăpost; duhnesc mai rău ca oricare alţi oameni, dar ei nu-şi dau seama de asta; trăiesc şi mor mai tihniţi decât noi.
în Europa de azi au rămas opt republici fără monarhi: Veneţia, Olanda, Elveţia, Geneva, Lucea, Ragusa, Genova şi San-Marino. Putem socoti că şi Polonia, Suedia şi Anglia sunt nişte republici sub un rege; însă Polonia este singura care ia acest nume.
Acum să vedem cum e mai bine: ca patria noastră să fie un stat monarhic sau unul republican? De patru mii de ani această întrebare se tot pune fără-ncetare. Întrebaţi-i pe bogaţi şi ei vă vor răspunde cu toţii că preferă aristocraţia; întrebaţi şi poporul şi veţi constata că el vrea democraţia: doar regii se pronunţă pentru regalitate. Cum se face atunci că aproape tot pământul este cârmuit de monarhi? întrebaţi-i pe şobolani, care au propus să se atârne un clopoţel de gâtul pisicii, în realitate, adevărata raţiune este că oamenii, după cum am mai spus-o, sunt rareori demni să se guverneze singuri.
Păcat însă că adesea, pentru a fi un bun patriot, trebuie să devii duşmanul celorlalţi oameni. Bătrânul Cato, acest bun cetăţean, spunea întruna luând cuvântul în senat: „Aceasta este părerea mea: Cartagina trebuie distrusă”. A fi un bun patriot înseamnă să-ţi doreşti ca oraşul tău să se îmbogăţească prin comerţ şi să devină puternic cu ajutorul armelor. E limpede că o ţară nu poate sa câştige fără ca o alta sa piardă, iar aceasta nu poate să învingă fără a produce nenorociri.
Asta-i condiţia omului: dorind măreţia patriei sale doreşte, de fapt, răul vecinilor săi. Acela care şi-ar dori ca patria sa să nu fie nicicând nici
mai mare, nici mai mică, nici mai bogată, dar nici mai săracă, ei bine, acela ar fi un cetăţean al universului.
PAVEL (PAUL) întrebări legate de Pavel (Questions sur Paul) Pavel a fost cetăţean roman aşa cum. Se lăuda? Dacă era de baştină din Tars, în Cilicia, Tarsul n-a devenit colonie romană decât la o sută de ani după el; toţi specialiştii în domeniul antichităţii sunt de acord cu acest lucru. Dacă a fost de baştină din micul oraş sau târg Giscal, aşa cum a crezut sfântul Ic-ronim, acest oraş era în Galilcca; iar galileenii, cu siguranţă, n-au fost cetăţeni romani.
E adevărat că Pavel nu a intrat în cercul, ce abia se înfiripa, al creştinilor, la acea vreme pe jumătate creştini, decât pentru faptul că
Gămăliei, al cărui discipol fusese, a refuzat să i-o dea pe fiica sa în căsătorie? Mi se parc că această acuzaţie nu se găseşte decât în Faptele Apostolilor culese de ebioniţi, fapte relatate şi respinse de episcopul Epifan, în cel de-aî treizecelca capitol al său.
E adevărat că sfânta Tecla a venit să-I întâlnească pe sfântul Pavel fiind deghizată în bărbat? iar Faptele sfintei Tccla pot fi oare crezute?
Tcrtulian, în cartea sa despre botez, capitolul XVII, pretinde că această
istorie a fost scrisă de un preot legat de Pavel. Ieronim şi Ciprian, respingând legenda cu leul botezat de către sfânta Tecla, susţin adevărul acestor Fapte, întâlnim aici un portret destul de ciudat al sfântului Pavel:
„Era gras, scund şi lat în umeri; sprâncenele lui negre se împreunau deasupra nasului său acvilin, avea picioarele crăcănate, era chel şi plin de harul lui Dumnezeu.”
VOLTA1RE
Cam aşa este zugrăvit de Lucian în Philopatris, cu barul Domnului, despre care, din păcate, Lucian nu avea cunoştinţă.
Î] putem oare ierta pe Pavel că 1-a mustrat pe Petru pentru faptul ca a propovăduit iudaismul, când el însuşi s-a dus în templul din Ierusalim unde a practicat legea iudaică preţ de opt zile?
