Expresia de pe faţa lui Rodeheaver confirmă acest lucru.

Jake mai luă o hârtie şi păru că o citeşte.

— Vă amintiţi de procesul unui om pe nume Adam Couch, din comitatul Dupree, care a avut loc în mai 1977?

— Îmi amintesc.

— Era vorba de un viol.

— Da.

— Şi dumneavoastră aţi depus mărturie, din partea procuraturii, împotriva domnului Couch?

— Corect.

— Şi aţi spus juriului că e sănătos?

— Da.

— Ţineţi minte câţi doctori au depus mărturie că este un om extrem de bolnav, că, din punctul de vedere legal, era iresponsabil?

— Au fost vreo câţiva.

— Aţi auzit de următorii doctori: Felix Peny, Gene Shumate şi Hobny Wicker?

— Da.

— Sunt psihiatri?

— Da.

— Şi au depus mărturie pentru domnul Couch, nu-i aşa?

— Da.

— Şi-au afirmat cu toţii că, din punctul de vedere legal, era iresponsabil?

— Aşa au spus.

— Iar dumneavoastră aţi fost singurul medic de altă părere?

— Da, după câte-mi amintesc.

— Şi juriul ce-a făcut, domnule doctor?

— L-a găsit nevinovat.

— Pe motive de iresponsabilitate?

— Da.

— Unde se află acum domnul Couch?

— Cred că e la Whitfield.

— De când?

— Cred că de la proces.

— Înţeleg. Admiteţi în spital pacienţi sănătoşi, dacă se poate spune aşa?

Rodeheaver începu să fiarbă. Se uita la avocatul lui, avocatul poporului, ca şi cum i-ar fi spus că s-a săturat şi că ar trebui să facă ceva să se termine o dată.

Jake mai luă nişte hârtii.

— Domnule doctor, vă amintiţi de procesul numitului Buddy Wooddall din comitatul Cleburne, din mai 1979?

— Da, sigur.

— Omor, nu-i aşa?

— Da.

— Aţi depus mărturie ca expert în psihiatrie şi aţi spus că nu e nebun?

— Da.

— Vă amintiţi câţi psihiatri l-au mai consultat?

— Mi se pare că erau cinci.

— Exact, domnule doctor. Cinci la unu. Ce verdict a dat juriul?

Mânia creştea pe chipul lui Rodeheaver. Înţeleptul bunic-profesor începu să-şi piardă firea.

— A fost găsit nevinovat, pe motive de iresponsabilitate.

— Cum vă explicaţi asta, domnule doctor?

— Nu trebuie să ai totdeauna încredere în decizia juriului, izbucni el, apoi îşi reveni şi încercă să zâmbească. Jake se uita la el cu o expresie răutăcioasă, apoi îi privi pe juraţi, îşi încrucişă braţele, aşteptând puţin, pentru ca vorbele sale să-şi facă efectul.

— Puteţi să continuaţi, domnule Brigance, zise Noose, într-un târziu.

Jake se uită calm prin hârtii, le strânse şi rosti:

— Cred că am auzit destule de la martorul acesta, domnule judecător.

— Mai aveţi întrebări, domnule Buckley?