— Se respinge. Staţi jos. Vă rog să răspundeţi la întrebare, domnule doctor.

Rodeheaver inspiră adânc şi se uită în tavan. Jake aruncă o privire spre juriu. Aşteptau atenţi răspunsul.

— Nu-mi amintesc, răspunse el, într-un târziu.

Jake ridică un teanc de hârtii, pe care le flutură în faţa martorului.

— Oare, nu vă puteţi aminti, din cauză că, în toţi aceşti unsprezece ani, nu aţi depus niciodată mărturie în favoarea acuzatului?

— Sincer, nu-mi amintesc.

— Cinstit, atunci. Vă puteţi aminti de vreun proces în care acuzatul să fi fost găsit iresponsabil?

— Sunt sigur că au fost câteva.

— Da, sau nu, domnule doctor?

Doctorul îi aruncă o privire fugară procurorului.

— Nu. Memoria îmi joacă o festă. Nu-mi amintesc de niciunul.

Jake se îndreptă încet spre masa apărării şi luă un dosar gros.

— Domnule doctor, vă amintiţi că aţi depus mărturie în procesul unui cetăţean numit Danny Booker, din comitatul Memurphy, în decembrie 1975?

— Da, îmi amintesc de cazul acesta.

— Şi aţi depus mărturie că nu era iresponsabil, din punctul de vedere legal, nu-i aşa?

— Corect.

— Vă mai amintiţi câţi psihiatri au depus mărturie, atunci, pentru el?

— Exact, nu. Erau mai mulţi.

— Dar numele Noel McClacky, MD; O. G. Meguire, MD şi Lou Watson, MD, vă spun ceva?

— Da.

— Sunt cu toţii psihiatri, nu-i aşa?

— Da.

— Şi sunt cu toţii calificaţi, nu-i aşa?

— Da.

— Şi ei toţi l-au examinat pe domnul Booker şi şi-au exprimat părerea că bietul om era nebun, nu-i aşa?

— Corect.

— Iar dumneavoastră aţi spus că era sănătos.

— Corect.

— Câţi medici au fost de părerea dumneavoastră?

— După câte îmi amintesc, niciunul.

— Prin urmare, aţi fost unu contra trei.

— Da, dar eu sunt convins şi acum că aveam dreptate.

— Înţeleg. Ce-a făcut juriul atunci?

— L-au găsit nevinovat, pe motive de iresponsabilitate.

— Vă mulţumesc. Aşadar, domnule doctor Rodeheaver, dumneavoastră sunteţi şeful psihiatrilor, la Whitfield, nu-i aşa?

— Da.

— Sunteţi direct sau indirect responsabil de tratamentul fiecărui pacient de acolo?

— Sunt direct responsabil, domnule Brigance. Chiar dacă nu văd personal fiecare pacient, ceilalţi medici acţionează sub supravegherea mea.

— Vă mulţumesc. Domnule doctor, unde se află astăzi Danny Booker?

Rodeheaver îi aruncă lui Buckley o privire disperată, pe care însă o mască imediat într-un zâmbet cald, adresat juriului. Ezită vreo câteva secunde.

— E la Whitfield, nu-i aşa? întrebă Jake, lăsându-se clar să se înţeleagă că răspunsul era da.

— Cred că da, zise Rodeheaver.

— Deci, se află în îngrijirea dumneavoastră directă.

— Presupun.

— Şi ce diagnostic are?

— Nu ştiu exact. Am atâţia pacienţi doar.

— Schizofrenie paranoidă?

— Posibil.

Jake se întoarse la bară. Ridică vocea.

— Şi acum, domnule doctor, vreau să fie clar pentru juriu, în 1975, dumneavoastră aţi depus mărturie că Danny Booker era sănătos, din punctul de vedere legal, şi că a înţeles exact ce face atunci când a comis crima, iar juriul nu a fost de acord cu dumneavoastră şi l-a găsit nevinovat. De atunci, este pacient al spitalului din Whitfield sub supravegherea dumneavoastră şi e tratat de schizofrenie paranoidă. Corect?