— Ba da, domnule, aş adăuga că grupul ales mi se pare excelent, zise Jake, cu un aer încrezător, încercând să contracareze cele trei ore de poliloghie cu care îl plictisise Buckley.
Bineînţeles, spusele lui erau în totală contradicţie cu ceea ce gândea. De asemenea, îşi dădea seama că nu are niciun rost să repete întrebările procurorului.
— Foarte bine, atunci. Aş dori să am o discuţie cu avocatul apărării şi cu procurorul.
Buckley, Musgrove, Jake, Ellen şi domnul Pate îl urmară pe Ichabod în biroul din spate şi se aşezară cu toţii la masă. Noose începu să vorbească:
— Presupun, domnilor, că vreţi să puneţi întrebări fiecărui membru al juriului, în legătură cu pedeapsa cu moartea.
— Aşa este, domnule, spuse Jake.
— Corect, domnule judecător, adăugă şi Buckley.
— Foarte bine. Domnule aprod, să poftească primul jurat, doamna Carlene Malone.
Domnul Pate se duse s-o cheme. După câteva momente, se întoarse împreună cu ea. Era timorată. Cei de faţă îi zâmbiră, dar, la indicaţia lui Noose, nu ziseră niciun cuvânt.
— Vă rog să luaţi loc, îi spuse judecătorul, scoţându-şi roba. N-o să dureze mult, doamnă Malone. Aveţi opinii ferme, de un fel sau altul, în legătură cu pedeapsa cu moartea?
Femeia dădu neliniştită din cap.
— O, nu, domnule.
— Vă daţi seama că, fiind aleasă în juriu şi în ipoteza că domnul Hailey va fi condamnat, dumneavoastră veţi fi nevoită să vă pronunţaţi în această privinţă?
— Da, domnule.
— Dacă procuratura demonstrează fără nici cea mai mică umbră de îndoială, că omorul a fost premeditat, aţi putea să vă pronunţaţi în favoarea pedepsei cu moartea?
— Bineînţeles. Cred că ar trebui aplicată în mai multe cazuri. S-ar mai termina odată cu răul în lume. Sunt pentru pedeapsa cu moartea.
Jake continua să-i zâmbească. Buckley îi făcu lui Musgrove cu ochiul.
— Mulţumesc, doamnă Malone. Puteţi să vă întoarceţi la locul dumneavoastră, în sala de proces, zise Noose. Invită-l pe al doilea, domnule Pate.
În birou intră Marcia Dickens, o femeie albă mai în vârstă, cu chipul încruntat. Da, era şi ea în favoarea pedepsei cu moartea şi nu avea reţineri în a vota pentru ea. Jake zâmbea întruna. Buckley făcu din nou cu ochiul. Noose îi mulţumi şi chemă următorul jurat.
Al treilea şi al patrulea fură la fel de neiertători, gata să omoare, dacă existau dovezi de vinovăţie. Apoi, în birou, intră Gerald Ault, arma secretă a lui Jake.
— Vă mulţumim, domnule, că aţi venit. N-o să vă reţinem mult, repetă Noose formula. Mai întâi, aveţi sentimente puternice pentru sau împotriva pedepsei cu moartea?
— O, da, domnule, răspunse Ault cu însufleţire. Sunt cu totul împotriva acestui lucru. E o cruzime şi e împotriva firii. Mi-e ruşine că trăiesc într-o societate care permite omorul legal.
— Înţeleg. Aţi putea, dintr-un motiv sau altul, dacă aţi fi în juriu, să vă pronunţaţi în favoarea pedepsei cu moartea?
— Nu, domnule, în niciun caz. Indiferent care ar fi acuzaţia, n-aş putea face aşa ceva.
Buckley îşi drese vocea şi rosti sumbru:
— Domnule judecător, procuratura cere să se renunţe la serviciile domnului Ault.
— Se admite cererea dumneavoastră. Domnule Ault, sunteţi eliberat din sarcina aceasta, zise Noose. Puteţi să părăsiţi tribunalul. Dar dacă rămâneţi, voi cere să nu vi se permită să staţi în rândul juraţilor.
Ault era uluit şi se uita la Jake, care privea în pământ, strângând din dinţi.
— Pot să ştiu şi eu de ce? întrebă Gerald.
Noose îşi scoase ochelarii şi deveni profesoral.
— Conform legii, Curtea e obligată să renunţe la serviciile oricui nu ia în considerare existenţa pedepsei cu moartea. Vă place sau nu, ea se aplică legal în Mississippi şi în majoritatea statelor. De aceea nu e corect să alegem juraţi care nu iau în consideraţie legea.
Mulţimea privi curioasă cum Ault pleca din sală. Aprodul chemă martorul numărul şase, pe Alex Summers, şi îl conduse în birou. Se întoarse după câteva momente şi se aşeză în primul rând. Minţise în legătură cu pedeapsa cu moartea. În realitate, era împotriva acesteia, ca majoritatea negrilor. Mai târziu, în timpul unei pauze, stătu de vorbă şi cu ceilalţi juraţi negri, cărora le explică felul în care trebuiau să răspundă judecătorului.
Operaţiunea aceasta dură până pe la mijlocul după-amiezii, când ultimul jurat părăsi sala. Unsprezece dintre ei fuseseră eliberaţi pentru rezerva pe care o arătaseră faţă de pedeapsa cu moartea. Noose se retrase la trei şi jumătate, dându-le timp avocaţilor să-şi revizuiască însemnările.
Jake şi echipa lui stăteau în biblioteca de la etajul trei, studiind fişele. Venise vremea să se hotărască. Acum îi cunoştea pe toţi. Ellen voia femei. Harry Rex, bărbaţi.
Noose se uită la lista lui cu juraţii care rămăseseră, apoi se adresă avocaţilor:
— Sunteţi gata, domnilor? După cum ştiţi, acesta e un caz foarte important, aşa că fiecare dintre dumneavoastră aveţi dreptul să respingeţi douăsprezece persoane şi să propuneţi douăsprezece persoane care să facă parte din juriu. Vă rog să începeţi în ordine numerica.
— Da, domnule, zise Buckley. Procuratura acceptă juraţii numărul unu, doi, trei şi patru, îl respinge pe numărul cinci, acceptă şase, şapte şi opt, respinge zece, acceptă numerele unsprezece, doisprezece şi treisprezece, respinge pe paisprezece şi acceptă numărul cincisprezece. Cred că sunt doisprezece.
Jake şi Ellen încercuiră numele şi făcură nişte însemnări. Noose numără conştiincios.
— Da, domnule Buckley, sunt doisprezece.
Procurorul propusese numai femei albe şi respinsese doi negri şi un bărbat alb.
