"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » » JOHN GRISHAM - Şi vreme e ca să ucizi

Add to favorite JOHN GRISHAM - Şi vreme e ca să ucizi

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

— Tu eşti Barry Acker? întrebă cel mai înalt, printre dinţi.

— Da! Lăsaţi-mă în pace!

Acker încercă să se elibereze, dar agresorul îl luă de beregată şi îl împinse în perete. Cu mâna cealaltă scoase un cuţit de vânătoare şi i-l puse sub nas.

— Ascultă-mă bine! şuieră agresorul. Ştim că eşti căsătorit şi că locuieşti pe Forrest Drive, la 1161. Mai ştim şi că ai trei copii care se joacă şi merg la o şcoală pe care o cunoaştem. Soţia ta lucrează la bancă.

Lui Acker i se muiară picioarele.

— Dacă negrul ăsta scapă, o să-ţi pară rău, şi ţie şi familiei tale. Te vom urmări ani de zile.

Îl trânti la pământ.

— Dacă sufli un cuvânt cuiva, îţi terminăm un copil. Ai înţeles?

Cei doi dispărură. Acker inspiră adânc. Rămase acolo, în întuneric, prea speriat ca să mai poată mişca.


42

Credincioşii se strânseră cu sutele pe la bisericuţele negrilor şi aduseră cu ei coşuri pline cu mâncare, scaune pliante pentru picnic, răcitoare şi căni cu apă. Lângă ei aşteptau zeci de autobuze şcolare şi de dubiţe ale comunităţii. Oamenii se salutau şi discutau despre proces. Săptămâni de zile analizaseră situaţia lui Carl Lee. Sosise timpul să dea o mână de ajutor. Erau printre ei bătrâni ieşiţi la pensie, dar şi familii întregi, cu căţel şi purcel. Urcară în autobuze şi porniră. Cântau şi se rugau. Pe drum, li se alăturară şi alte grupuri. La ivirea zorilor, autostrăzile erau pline de caravane ale pelerinilor. Când ajunseră, blocară toate străzile care duceau spre scuar. Parcară acolo şi coborâră.

Colonelul cel gras tocmai îşi terminase micul dejun şi acum privea atent, din chioşcul de vară. Văzu mulţimea de autobuze şi de maşini care se îndreptau spre tribunal. Baricadele erau însă solide. Începu să dea comenzi, iar soldaţii intrară în alertă. La şapte şi jumătate îl sună pe Ozzie şi îi spuse de invazie. Acesta sosi imediat şi stătu de vorbă cu Agee, care îl asigură că nu e decât un marş paşnic. Ozzie întrebă câţi au venit, iar reverendul îşi dădu cu părerea că erau mii. Mii de negri.

Îşi făcură tabăra sub stejarii bătrâni şi începură să mişune în toate părţile, cercetând împrejurimile. Îşi despachetară mesele şi scaunele. Erau, într-adevăr, liniştiţi. Dar când se auzi primul strigăt de „Eliberaţi-l pe Carl Lee!” se auzi un tunet de voci care repeta lozinca. Şi încă nu era ora opt!

Marţi de dimineaţă, un post de radio al negrilor din Memphis lansase chemarea de ajutor. Li se spusese că era nevoie de ei la Clanton, pentru a demonstra şi a susţine cauza lui Carl Lee. Toţi activiştii pentru drepturi civile şi politicienii negri din marele oraş porniră la drum.

Agee preluă conducerea. Se folosi de un corn pentru a se face auzit. Îi organiza pe nou-veniţi, indicându-le locul unde să se aşeze. Îi asigură pe Ozzie şi pe colonel că totul era în ordine.

Lucrurile merseră bine, până la apariţia grupului care reprezenta Klan-ul. Mulţi dintre negri nu erau obişnuiţi cu robele acelea albe şi începură să se manifeste zgomotos. Se apropiară strigând şi ameninţând. Trupele de soldaţi înconjurară grupul de robe, apărându-l. Cei din Klan, de frică, rămaseră tăcuţi.

Pe la opt şi jumătate, străzile oraşului erau înţesate. Mijloacele de transport fuseseră abandonate peste tot, într-o dezordine cumplită. Spre scuar continua să se scurgă un şuvoi de negri. Circulaţia era paralizată. Primarul îl imploră pe Ozzie, în pavilionul de vară, să facă ceva. În jurul lui colcăia o masă întunecată care vuia la unison. Şeriful îl întrebă pe primar dacă voia să aresteze pe cineva din faţa tribunalului.

Noose parcă maşina la un service, cam la opt sute de metri de închisoare şi se duse la tribunal, însoţit de un grup de negri. Îl priveau curioşi, fără însă să spună ceva. Nimeni nu-şi dădu seama că era o persoană oficială. Buckley şi Musgrove parcară pe o alee din strada Adams. Porniră înjurând spre scuar. Trecură pe lângă ruinele casei lui Jake, dar nu făcură nicio remarcă. Erau prea ocupaţi cu înjurăturile.

Greyhound-ul cu juriul însoţit de trupele de pază sosi în scuar pe la nouă şi douăzeci. Cei paisprezece pasageri se uitau prin ferestrele întunecate ale autobuzului la carnavalul de-afară. Nu le venea să-şi creadă ochilor.

Domnul Pate făcu ordine în sală, iar Noose salută juriul. Se scuză pentru vacarmul de afară, dar nu-l putuse împiedica. Dacă nu aveau nimic de raportat, puteau începe deliberările.

— Foarte bine. Vă puteţi retrage în camera juriului. Ne întâlnim la prânz.

Juraţii se conformară. Copiii lui Hailey se aşezaseră la masa apărării, lângă tatăl lor. Spectatorii, de data aceasta în majoritate negri, începură să discute. Jake se întoarse la birou.

Şeful juraţilor, Barry Acker, se aşeză în capul unei mese lungi şi prăfuite şi se gândi la sutele, poate miile de localnici care îşi făcuseră datoria în această cameră, în ultimul secol. Mândria pe care o resimţise pentru că fusese ales în rezolvarea unui caz atât de important se risipise ca fumul după întâmplarea din noaptea trecută. Se întrebă câţi din predecesorii lui fuseseră ameninţaţi.

Ceilalţi îşi făcură câte o cafea şi se aşezară liniştiţi în jurul mesei. Camera aceasta îi trezi amintiri plăcute lui Clyde Sisco. Data trecută când mai fusese aici, se dovedise că funcţia de jurat putea fi extrem de profitabilă. Savura gândul că va fi din nou recompensat pentru un verdict corect şi cinstit. Mesagerul lui nu-l contactase încă.

— Cum aţi vrea să procedăm? întrebă şeful. Rita Mae Plunk era extrem de ameninţătoare. Era o femeie aspră care locuia într-o rulotă, fără bărbat. Avea doi băieţi certaţi cu legea. Aceştia îşi exprimaseră deschis ura faţă de Carl Lee Hailey. Mae avea de spus câteva cuvinte, ca să-şi descarce sufletul.

— Aş vrea să iau cuvântul, îl informă ea pe Acker.

— Bun. Atunci, să începem cu dumneata. Apoi, să vorbim pe rând.

— Ieri, când am făcut o repetiţie de votare, am dat verdictul „vinovat” şi îmi menţin părerea. Nu văd cum ar putea cineva să facă altfel. Aş dori să-mi explicaţi şi mie, ce argumente aţi avea ca să votaţi în favoarea unui cioroi.

— Să nu îndrăzneşti să mai rosteşti acest cuvânt! ţipă Wanda Womack.

— Am să spun „cioroi” de câte ori vreau eu! Şi n-ai să mă împiedici tu s-o fac! replică Rita Mae.

— Te rog să nu mai foloseşti cuvântul acesta, zise Frances Megowan.

— Consider că îmi faci o ofensă personală, adăugă Wanda Womack.

— Cioroi, cioroi, cioroi, cioroi, cioroi, cioroi! ţipă Rita Mae.

— Potoleşte-te! făcu Clyde Sisco.

— Doamne! zise şeful. Uite ce e, doamnă Plunk, hai să fim cinstiţi. Fiecare dintre noi folosim acest cuvânt, câteodată. Unii mai mult, alţii mai puţin. Dar sunt oameni care îl consideră jignitor, aşa că, vă rog, nu-l mai folosiţi în timpul dezbaterilor. Avem destule pe cap, oricum. Sunteţi de acord cu această sugestie?

Toată lumea aprobă cu excepţia doamnei Plunk.

Se hotărî să ia cuvântul Sue Williams. Era bine îmbrăcată, frumoasă, de vreo patruzeci de ani. Lucra la protecţia socială, din comitat.

— Eu nu mi-am exprimat, ieri, votul. Dar sunt tentată să fiu alături de domnul Hailey. Am şi eu o fiică şi aş înnebuni dacă ar fi violată. Pot foarte bine să înţeleg un părinte care îşi pierde minţile, într-o astfel de situaţie. Aşa că sunt de părere că am greşi dacă l-am judeca pe domnul Hailey ca pe o persoană perfect raţională.

— Crezi că a fost iresponsabil, din punctul de vedere legal? întrebă Reba Betts, o indecisă.

— Nu sunt sigură. Dar ştiu că nu avea cum să fie echilibrat, după un asemenea şoc.

— Deci, îl crezi pe tâmpitul ăla de doctor, care a depus mărturie în favoarea lui? întrebă Rita Mae.

— Da. A fost la fel de credibil ca doctorul procuraturii.

— Mi-au plăcut cizmele lui, zise Sisco.

Nu râse nimeni.

— Dar e un tip cu cazier, spuse Rita Mae. A minţit şi a încercat să ne ducă. Nu are cum să fie de încredere.

— S-a culcat cu o minoră, zise Clyde Sisco. Dacă asta-i o crimă, atunci jumătate din noi ar trebui să facem închisoare.

Nici acum nu-i aprecie nimeni gluma. Clyde se hotărî să-şi ţină gura, pentru moment.

— Mai târziu, s-a căsătorit cu fata, spuse Donna Lou Peck, altă indecisă.

Îşi spuseră, pe rând, opiniile şi răspunseră la întrebări. Cei care voiau condamnarea nu mai rostiră cuvântul „cioroi”. Lucrurile deveniră mai clare, acum. Majoritatea indecişilor înclinau să dea verdictul „vinovat”. Li se părea că totuşi, fapta lui Carl Lee fusese premeditată. Dacă i-ar fi prins când îi violau fetita şi i-ar fi omorât, ar fi fost de înţeles. Dar el îşi plănuise fapta timp de şase zile, ceea ce nu putea face o minte înfierbântată.

Wanda Womack, Sue Williams şi Clyde Sisco înclinau spre achitare. Ceilalţi voiau condamnarea. Barry Acker era clar nehotărât.

Are sens