— Pentru puţin. Uite ce-i, Jake. Nu-mi face plăcere să aduc discuţia despre asta, dar trebuie.

— Spune repede.

— Ştii bine că-l urăsc pe Buckley. Mai mult chiar decât tine. Dar cu Musgrove mă înţeleg. Aş putea să vorbesc cu el, şi să încerce cumva să exploreze posibilitatea unei pledoarii la înţelegere.

— Nu!

— Ascultă, Jake. Omul tău mai are aproximativ patruzeci şi opt de ore până va fi condamnat la moarte. Dacă vorbesc cu Musgrove, i-am putea comuta pedeapsa în închisoare pe viaţă. I-ai salva, în felul acesta, viaţa. Dacă nu pricepi, înseamnă că eşti orb, prietene.

— De ce să accepte Buckley un târg? Ne are, doar, la degetul mic.

— Poate că nu acceptă. Dar lasă-mă, măcar, să încerc.

— Nici să nu te gândeşti, Harry Rex.

Rodeheaver se întoarse la locul lui. Jake se uită la el şi se gândea că, în toată cariera lui, nu ieşise niciodată învingător în lupta cu un expert. Aşa că nu avea de gând să se contrazică nici cu acesta.

— Domnule doctor, psihiatria se ocupă de studiul minţii omeneşti, nu-i aşa?

— Da.

— Şi nu este o ştiinţă exactă, nu-i aşa?

— Corect.

— Dumneavoastră puteţi examina o persoană şi să trageţi o concluzie, care poate să fie diferită de a altui psihiatru, nu-i aşa?

— Da, e posibil.

— De fapt, zece psihiatri pot da zece verdicte diferite, nu-i aşa?

— E puţin probabil.

— Dar posibil, nu-i aşa, domnule doctor?

— Da. La fel ca în cazul opiniilor legale.

— Dar acum nu discutăm despre lege.

— Aşa e.

— Adevărul este că, în multe cazuri, psihiatria nu ne poate spune cu exactitate ce probleme mentale are persoana.

— Adevărat.

— Şi psihiatrii se contrazic adesea, nu-i aşa?

— Bineînţeles.

— Dumneavoastră pentru cine lucraţi, domnule doctor?

— Pentru statul Mississippi.

— De când?

— De unsprezece ani.

— Şi cine îl acuză pe domnul Hailey?

— Procuratura statului Mississippi.

— În cei unsprezece ani, de câte ori aţi depus mărturie, pentru stabilirea iresponsabilităţii?

Rodeheaver se gândi un moment.

— Cred că acesta este al patruzeci şi treilea proces.

Jake se uită în hârtiile lui, apoi zâmbi maliţios, privindu-l pe doctor.

— Sunteţi sigur că nu e al patruzeci şi şaselea?

— S-ar putea. Nu ştiu exact.

Sala amuţi. Buckley şi Musgrove se prefăceau că răsfoiesc dosarele, dar îşi îndreptară atenţia asupra martorului.

— Deci, aţi depus mărturie, pentru procuratură, de patruzeci şi şase de ori?

— Dacă aşa spuneţi dumneavoastră!

— Şi, de patruzeci şi şase de ori, aţi spus că acuzatul nu e iresponsabil, din punctul de vedere legal?

— Nu sunt sigur.

— S-o spunem mai clar de patruzeci şi şase de ori aţi stabilit că acuzatul nu era nebun. Corect?

Rodeheaver se foi o clipă şi în priviri îi apăru o undă de îngrijorare.

— Nu sunt sigur.

— N-aţi văzut niciodată un acuzat iresponsabil, din punctul de vedere legal, nu-i aşa, domnule doctor?

— Ba da, am văzut.

— Bine, atunci să ne spuneţi numele acelui acuzat şi locul în care a fost judecat?

Buckley se ridică şi îşi încheie haina.

— Onorată instanţă, procuratura se opune acestor întrebări. Domnul doctor nu e obligat să-şi amintească numele şi locurile proceselor în care a apărut ca martor.