— Gata de atac. Plecăm în câteva minute.
— Te-aşteaptă câţiva reporteri afară. Le-am spus că ai renunţat la caz şi că ai părăsit oraşul.
— În momentul acesta, nici nu mi-aş dori altceva.
— Ai auzit de Wendall Solomon?
— Nu prea.
— Lucrează la Fundaţia de Protecţie a Prizonierilor din Sud. Am ucenicit vara trecută pe lângă el. A avut mai mult de o sută de procese, peste tot, în sud. De fiecare dată se frământă atât de mult, încât nu mai poate nici mânca, nici dormi. Doctorul lui îi dă sedative şi, cu toate astea, e foarte iritabil înainte de proces. Nimeni nu îndrăzneşte să stea de vorbă cu el. Şi asta după ce a avut peste o sută de cazuri de omor.
— Tatăl tău cum reacţionează?
— Bea două-trei pahare de Martini şi ia un calmant. Apoi se culcă pe birou, după ce a stins toate luminile şi a încuiat uşa. Stă aşa, chiar până în clipa în care trebuie să intre în sală. E cu nervii încordaţi şi deprimat. Într-un fel, e normal.
— Înseamnă că ştii despre ce e vorba.
— Chiar foarte bine!
— Par agitat?
— Arăţi obosit, dar merge!
Jake se uită la ceas.
— Hai să mergem!
Afară, reporterii îşi începură milogeala.
— Nu am nimic de comentat, zise avocatul fără să se oprească. Dar întrebările continuară.
— E adevărat că veţi protesta împotriva condiţiilor în care se derulează procesul?
— Până nu începe, n-am cum s-o fac.
— E-adevărat că sunteţi ameninţat de Klan?
— Nu comentez.
— Este adevărat că v-aţi trimis familia departe, până după proces?
Jake şovăi o clipă, apoi se uită la reporter.
— Nu comentez.
— Ce părere aveţi de Garda Naţională?
— Sunt mândru de ea.
— Clientul dumneavoastră se va bucura de un proces cinstit aici, la Clanton?
Jake dădu din cap, apoi zise:
— Nu comentez.
Un poliţist îl întrebă pe Jake, arătând-o pe Ellen:
— Jake, cine e ea?
— Nicio problemă, e cu mine.
Urcară scările din spate. Carl Lee stătea la masa apărării, cu spatele la public. Jean Gillespie făcea prezenţa juraţilor, iar poliţiştii se plimbau pe interval, atenţi la orice mişcare. Jake îşi salută clientul cu căldură, având grijă să-i strângă mâna şi să-i zâmbească, bătându-l pe umăr. Ellen deschise servieta şi aranjă dosarele pe masă.
Jake îi şopti ceva clientului său şi se uită în sală. Toţi erau cu ochii pe el. Clanul Hailey stătea frumos în primul rând. Jake le zâmbi şi-i făcu semn lui Lester. Tonya şi băieţii erau gătiţi în hainele lor de duminică şi stăteau între Gwen şi cumnatul ei, ca nişte mici statui. Viitorii juraţi îl studiau cu atenţie pe avocatul lui Carl Lee. Acesta se gândi că era un prilej bun ca să le atragă atenţia asupra familiei inculpatului, aşa că se apropie de ei şi începură să discute. O bătu uşor pe umăr pe Gwen, dădu mâna cu Lester, îi înghionti pe băieţi şi, în final, o îmbrăţişă pe Tonya, fetiţa care fusese violată de cei doi ticăloşi. Juraţii urmăriră scena cu multă atenţie.
— Noose ne cheamă în spate, să stea de vorbă cu noi, îi şopti Musgrove lui Jake, în momentul în care acesta se întoarse la masa apărării.
Ichabod, Buckley şi grefierul stăteau de vorbă. Jake intră împreună cu Ellen, pe care le-o prezentă tuturor. Le spuse că era studentă în anul trei la Ole Miss şi că lucra ca funcţionar juridic pentru el. Buckley nu avu nimic împotrivă, iar Noose spuse că era o practică obişnuită, aşa că fata fu acceptată, cu plăcere, în mijlocul lor.
— Aveţi vreo problemă preliminară, domnilor? întrebă Noose.
— Noi, nu, spuse procurorul.
— Noi avem mai multe, zise Jake, deschizând un dosar. Aş vrea să se consemneze.
Norma Gallor, grefiera, începu să scrie.
— Mai întâi, îmi reînnoiesc moţiunea de schimbare a instanţei…
