Nimeni nu protestă.
— Votaţi „vinovat”, „nevinovat” sau „încă nu m-am decis”. Puteţi, pentru moment, să vă abţineţi.
— Reba Betts.
— Nu m-am decis.
— Bernice Toole.
— Vinovat.
— Carol Corman.
— Vinovat.
— Donna Lou Peck.
— Nu m-am decis.
— Sue Williams.
— Mă abţin.
— Jo Ann Gates.
— Vinovat.
— Rita Mae Plunk.
— Vinovat.
— Frances McGowan.
— Vinovat.
— Wanda Womack.
— Nu m-am decis.
— Eula Dell Yates.
— Deocamdată, nu m-am decis. Vreau să discutăm.
— Vom discuta. Clyde Sisco.
— Nu m-am decis.
— Deci aţi votat unsprezece. Eu sunt Barry Acker şi verdictul meu este „nevinovat”. Aceasta înseamnă cinci „vinovat”, cinci „nu m-am decis”, o abţinere de moment şi un „nevinovat”. Se pare că mai avem de lucru.
Începură să cerceteze documentele, fotografiile şi amprentele. La şase îl informară pe judecător că nu reuşiseră să dea un verdict. Le era foame şi voiau să se retragă. Şedinţa fu amânată pentru a doua zi la ora nouă.
41
Stăteau de ore întregi pe terasă, fără să vorbească prea mult, privind oraşul de la picioarele lor şi apărându-se de ţânţari. Se făcuse din nou foarte cald. Aerul umed le lipea cămăşile de trupuri. Sallie vru să le dea de mâncare, dar Lucien ceru whisky, iar Jake Coors. Din când în când, Nesbit venea pe terasă şi aducea bere rece, fără să scoată niciun cuvânt. Sallie scoase capul pe uşă, oferindu-se pentru ultima oară să le dea de mâncare. Amândoi refuzară.
— Jake, am primit un telefon în după-amiaza aceasta. Clyde Sisco vrea douăzeci şi cinci de mii, ca să influenţeze juriul, şi cincizeci pentru obţinerea achitării.
Avocatul dădu din cap.
— Înainte de a spune „nu”, ascultă-mă. Ştie că nu e sigur că va obţine achitarea, dar poate să blocheze juriul. Ajunge să se opună de unul singur. Asta înseamnă douăzeci şi cinci de mii. E mult, dar ştii bine că am bani. Plătesc eu şi mi-i dai tu înapoi în câţiva ani. Nu-mi fac griji! Ştii că mie nu-mi pasă de bani. Dacă aş fi în locul tău, aş accepta imediat.
— Eşti nebun, Lucien.
— Bineînţeles! Da’ nici cu tine nu mi-e ruşine. Oricum, profesiunea te va înnebuni, până la urmă. Uită-te ce ţi-a făcut procesul ăsta. Nu mai ai casă, nu mai ai masă. În schimb, bei de stingi.
— Da, dar n-am încălcat încă principiile etice.
— Puţin îmi pasă de etică, de morală şi de conştiinţă. Dar am câştigat totdeauna, mai mult decât oricine de pe-aici.
— Asta se numeşte corupţie, Lucien.
— Bănuiesc că tu crezi că Buckley nu e corupt. Ar minţi, ar da mită şi-ar fura, numai să câştige acest caz. Nu-şi face el probleme cu etica şi cu părerea celorlalţi. N-are treabă cu morala. Singurul lucru care îl preocupă e să câştige! Şi ai şansa unică să-l baţi pe teren propriu. Eu nu m-aş da în lături, Jake.
— Nici să nu-ţi treacă prin minte, Lucien. Te rog foarte mult.
Trecu o oră, fără ca vreunul din ei să mai scoată vreun cuvânt. Încet-încet luminile oraşului pieriră pe rând. În întuneric, se auzea sforăitul lui Nesbit. Sallie aduse de băut pentru ultima oară şi le spuse noapte bună.
— Asta-i partea cea mai grea: să aştepţi ca doisprezece oameni obişnuiţi să dea un sens luptei de până acum.
