— Foarte bine. Vă puteţi retrage în camera juriului. Ne întâlnim la prânz.
Juraţii se conformară. Copiii lui Hailey se aşezaseră la masa apărării, lângă tatăl lor. Spectatorii, de data aceasta în majoritate negri, începură să discute. Jake se întoarse la birou.
Şeful juraţilor, Barry Acker, se aşeză în capul unei mese lungi şi prăfuite şi se gândi la sutele, poate miile de localnici care îşi făcuseră datoria în această cameră, în ultimul secol. Mândria pe care o resimţise pentru că fusese ales în rezolvarea unui caz atât de important se risipise ca fumul după întâmplarea din noaptea trecută. Se întrebă câţi din predecesorii lui fuseseră ameninţaţi.
Ceilalţi îşi făcură câte o cafea şi se aşezară liniştiţi în jurul mesei. Camera aceasta îi trezi amintiri plăcute lui Clyde Sisco. Data trecută când mai fusese aici, se dovedise că funcţia de jurat putea fi extrem de profitabilă. Savura gândul că va fi din nou recompensat pentru un verdict corect şi cinstit. Mesagerul lui nu-l contactase încă.
— Cum aţi vrea să procedăm? întrebă şeful. Rita Mae Plunk era extrem de ameninţătoare. Era o femeie aspră care locuia într-o rulotă, fără bărbat. Avea doi băieţi certaţi cu legea. Aceştia îşi exprimaseră deschis ura faţă de Carl Lee Hailey. Mae avea de spus câteva cuvinte, ca să-şi descarce sufletul.
— Aş vrea să iau cuvântul, îl informă ea pe Acker.
— Bun. Atunci, să începem cu dumneata. Apoi, să vorbim pe rând.
— Ieri, când am făcut o repetiţie de votare, am dat verdictul „vinovat” şi îmi menţin părerea. Nu văd cum ar putea cineva să facă altfel. Aş dori să-mi explicaţi şi mie, ce argumente aţi avea ca să votaţi în favoarea unui cioroi.
— Să nu îndrăzneşti să mai rosteşti acest cuvânt! ţipă Wanda Womack.
— Am să spun „cioroi” de câte ori vreau eu! Şi n-ai să mă împiedici tu s-o fac! replică Rita Mae.
— Te rog să nu mai foloseşti cuvântul acesta, zise Frances Megowan.
— Consider că îmi faci o ofensă personală, adăugă Wanda Womack.
— Cioroi, cioroi, cioroi, cioroi, cioroi, cioroi! ţipă Rita Mae.
— Potoleşte-te! făcu Clyde Sisco.
— Doamne! zise şeful. Uite ce e, doamnă Plunk, hai să fim cinstiţi. Fiecare dintre noi folosim acest cuvânt, câteodată. Unii mai mult, alţii mai puţin. Dar sunt oameni care îl consideră jignitor, aşa că, vă rog, nu-l mai folosiţi în timpul dezbaterilor. Avem destule pe cap, oricum. Sunteţi de acord cu această sugestie?
Toată lumea aprobă cu excepţia doamnei Plunk.
Se hotărî să ia cuvântul Sue Williams. Era bine îmbrăcată, frumoasă, de vreo patruzeci de ani. Lucra la protecţia socială, din comitat.
— Eu nu mi-am exprimat, ieri, votul. Dar sunt tentată să fiu alături de domnul Hailey. Am şi eu o fiică şi aş înnebuni dacă ar fi violată. Pot foarte bine să înţeleg un părinte care îşi pierde minţile, într-o astfel de situaţie. Aşa că sunt de părere că am greşi dacă l-am judeca pe domnul Hailey ca pe o persoană perfect raţională.
— Crezi că a fost iresponsabil, din punctul de vedere legal? întrebă Reba Betts, o indecisă.
— Nu sunt sigură. Dar ştiu că nu avea cum să fie echilibrat, după un asemenea şoc.
— Deci, îl crezi pe tâmpitul ăla de doctor, care a depus mărturie în favoarea lui? întrebă Rita Mae.
— Da. A fost la fel de credibil ca doctorul procuraturii.
— Mi-au plăcut cizmele lui, zise Sisco.
Nu râse nimeni.
— Dar e un tip cu cazier, spuse Rita Mae. A minţit şi a încercat să ne ducă. Nu are cum să fie de încredere.
— S-a culcat cu o minoră, zise Clyde Sisco. Dacă asta-i o crimă, atunci jumătate din noi ar trebui să facem închisoare.
Nici acum nu-i aprecie nimeni gluma. Clyde se hotărî să-şi ţină gura, pentru moment.
— Mai târziu, s-a căsătorit cu fata, spuse Donna Lou Peck, altă indecisă.
Îşi spuseră, pe rând, opiniile şi răspunseră la întrebări. Cei care voiau condamnarea nu mai rostiră cuvântul „cioroi”. Lucrurile deveniră mai clare, acum. Majoritatea indecişilor înclinau să dea verdictul „vinovat”. Li se părea că totuşi, fapta lui Carl Lee fusese premeditată. Dacă i-ar fi prins când îi violau fetita şi i-ar fi omorât, ar fi fost de înţeles. Dar el îşi plănuise fapta timp de şase zile, ceea ce nu putea face o minte înfierbântată.
Wanda Womack, Sue Williams şi Clyde Sisco înclinau spre achitare. Ceilalţi voiau condamnarea. Barry Acker era clar nehotărât.
Agee desfăşură o pânză mare albastră cu alb, pe care scria „Eliberaţi-l pe Carl Lee”. Cincisprezece predicatori se pregătiră să o poarte în fruntea marşului. Se postaseră în mijlocul străzii Jackson, cu faţa spre tribunal, în timp ce Agee dădea ordine mulţimii. Mii de negri îi urmară spre partea vestică a scuarului, strigându-şi lozinca atât de cunoscută în oraş, într-un cor nesfârşit. Pe măsură ce se apropiau de tribunal, li se mai adăugau şi alţi participanţi.
Mirosind pericolul, negustorii încuiară magazinele şi se retraseră la casele lor, în siguranţă. Îşi verificară poliţele de asigurare, să vadă dacă erau valabile şi în caz de tulburări sociale. Soldaţii cei verzi se pierdură într-o mare neagră. Colonelul, transpirat şi nervos, ordonă trupelor sale să înconjoare tribunalul şi să fie ferme. În vreme ce Agee şi ai lui intrau pe strada Washington, Ozzie se întâlni cu un grup de membri ai Klan-ului. Încercă să-i convingă că lucrurile puteau lua o întorsătură neplăcută şi că nu le mai putea garanta securitatea. Le recunoscu dreptul la întrunire, dar le ceru, cu tact, să părăsească scuarul, înainte de a începe vreun necaz. Aceştia dispărură repede, fără să comenteze.
Când negrii trecură pe sub fereastra camerei juriului, toţi cei doisprezece se repeziră să se uite afară. Vuietul continuu făcea să vibreze ferestrele. Cornul portavoce părea un difuzor. Jurii se uitară uluiţi la mulţimea aceea de negri care umpluse strada şi continua după colţ. Toţi cereau, prin placarde făcute de ei, eliberarea lui Carl Lee.
— N-am ştiut că sunt atâţia cioroi în comitatul Ford, zise Rita Mae.
Ceilalţi gândiră la fel.
Buckley era furios. Se uita, împreună cu Musgrove, de la o fereastră de la etajul al treilea. Rumoarea de afară le întrerupsese conversaţia.
— N-am ştiut că sunt atâţia negri în comitatul Ford, zise Musgrove.
— Nici nu sunt. Cineva i-a asmuţit încoace. Mă întreb cine.
— Probabil că Brigance.
— Da, e posibil. E convenabil să facă circul ăsta, în vreme ce juriul deliberează. Sunt vreo cinci mii de negri acolo, jos.
