— Păi, bărbatu’ ei era plecat din oraş.

— E măritată?

— Da.

— Cum îl cheamă pe soţul ei?

— Johnny Sands. De câte ori pleacă din oraş se iscă o bătaie.

— De ce?

— Pentru că ea n-are copii şi nici nu poate să facă şi nu-i place să fie singură. Ştiţi ce vreau să spun. Toată lumea ştie când pleacă bărbatu-său. Dacă apare într-un bar, e sigur că urmează o bătaie.

„Ce proces!” gândi Jake.

— Dar, parcă ai spus că venise cu Willie Hoyt.

— Asta nu-nseamnă nimic, pentru că toată lumea a început s-o curteze, să o invite la dans, să-i cumpere de băut. N-ai cum să te-abţii.

— Înseamnă că-i o femeie de milioane.

— O, domnule Jake, e tare inimoasă. Dac-aţi vedea-o!

— Am s-o văd în boxa martorilor.

Leroy rămase cu privirea aţintită pe perete, zâmbind şi visând la nevasta lui Johnny Sands. Ce conta c-a înjunghiat un om şi putea fi condamnat la douăzeci de ani de închisoare? Dovedise în lupta corp la corp că era valoros.

— Ascultă, Leroy, ai mai vorbit cu Carl Lee?

— Bine-nţeles. Stau tot cu el în celulă. Stăm de vorbă toată ziua. Tot n-avem altceva de făcut.

— Sper că nu i-ai spus ce-am discutat ieri.

— Nuuu. V-am promis doar.

— Bun.

— Da’ să ştiţi, domnu’ Jake, că-i cam ţâţâie fundu’. Nu ştie nimic de noul lui avocat. E tare supărat. Abia m-am abţinut să nu-i spun. Doar ştie că sunteţi avocatul meu!

— E-n regulă.

— Mi-a spus că sunteţi bun şi că veneaţi mereu la el şi că am noroc că v-am angajat.

— Însă pentru el n-am fost destul de bun, nu?

— Cred că Hailey e cam derutat. Nici nu mai ştie în cine să aibă încredere. Nu-i băiat rău.

— Să nu-i spui ce discutăm noi aici. E o convorbire confidenţială.

— Bine, dar trebuie să-i spună cineva.

— Uite ce-i, el nu s-a consultat nici cu mine, nici cu altcineva înainte de a renunţa la serviciile mele. E om în toată firea. A hotărât singur ce-are de făcut, zise Jake, apoi se aplecă spre Leroy şi coborî vocea: Şi-ţi mai spun un secret. Am consultat, acum o jumătate de oră, dosarul lui. Noul său avocat n-a făcut nimic pentru cazul lui, toată săptămâna. Nicio hârtie la dosar. Nimic.

Leroy se încruntă.

— Doamne, Doamne!

Avocatul continuă.

— Aşa lucrează vedetele astea! Fac multă gălăgie, se împăunează şi se angajează să rezolve mai multe cazuri deodată. Apoi nu le mai pot face faţă. Îi ştiu eu. Majoritatea sunt mult mai slabi decât se crede.

— De-asta nu s-a dus să-l vadă pe Carl Lee?

— Sigur că da. E prea ocupat. În plus, mai are destule cazuri importante. Nu-i pasă lui de Carl Lee.

— Asta-i rău. Carl Lee merită mai mult.

— El a vrut aşa. N-are decât să suporte consecinţele.

— Credeţi că va fi condamnat, domnu’ Jake?

— Fără îndoială că da. Îl aşteaptă camera de gazare. Şi-a angajat o hahaleră de avocat, care n-are timp să se ocupe de cazul lui şi nici să stea de vorbă cu el.

— Ziceţi că dumneavoastră l-aţi fi putut salva?

Jake se relaxă şi-şi încrucişă picioarele.

— Nu, n-am promis aşa ceva, aşa cum nu-ţi promit nici ţie. Numai un avocat prost face o astfel de greşeală. În timpul procesului poţi avea multe surprize.

— Carl Lee mi-a spus că noul lui avocat a declarat în ziare că o să-l scoată nevinovat.

— E nebun.

— Unde-ai fost? îl întrebă Carl Lee pe tovarăşul său de celulă, după ce gardianul încuie uşa.

— Am vorbit cu avocatu’ meu.

— Cu Jake?

— Mda.

Leroy se aşeză pe patul lui din faţa lui Carl Lee, care avea un ziar în mână. Îl împături şi îl puse sub priciul lui.

— Pari îngrijorat. Ai veşti proaste despre cazul tău? întrebă Carl Lee.

— Nu, sunt încă probleme cu garanţia mea. Jake mi-a spus că se rezolvă în câteva zile.

— A zis ceva despre mine?