— Ce vrei să spui?

— O zi bună, Rufus!

Marele juriu din comitatul Ford fusese extrem de activ, aşa că Jake fu repede angajat de doi proaspăt acuzaţi. Primul era un negru care înjunghiase pe unul de-ai lor, în aprilie, la barul din Massey. Lui Jake îi plăceau cazurile de felul acesta, pentru că achitarea se obţinea uşor. Ajungea un juriu alb căruia să-i pese prea puţin de răfuielile negrilor. Se distraseră şi ei un pic la bar, apoi se luaseră la bătaie, dar nu murise nimeni. Şi, deci, condamnarea nu-şi avea rostul. Noul client îi promisese o mie cinci sute de dolari, dar mai întâi trebuia să-şi aranjeze nişte afaceri.

Celălalt acuzat era un puşti alb care furase o remorcă. Fusese prins a treia oară în această postură, aşa că nu exista nicio posibilitate de a fi salvat de închisoare. Avea să stea la Parchman vreo şapte ani.

Amândoi erau arestaţi, aşa că Jake avea posibilitatea şi datoria să-i viziteze şi să stea de vorbă cu Ozzie. Se duse la poliţie în după-amiaza zilei de joi.

— Eşti ocupat? îl întrebă el pe şerif, privind la sutele de hârtii împrăştiate peste tot.

— Nu, am doar de făcut nişte acte. Ţi-au mai pus vreo cruce în curte?

— Nu, slavă Domnului! Mi-a ajuns una!

— Nu l-am văzut pe prietenul tău din Memphis pe aici.

— Ciudat! zise Jake. Ar fi trebuit să vină până acum. Ai stat de vorbă cu Carl Lee?

— În fiecare zi. E cam neliniştit. Nici măcar nu i-a telefonat.

— Foarte bine! Lasă-l să fiarbă! Nu mi-e milă deloc de el.

— Crezi c-a făcut o greşeală?

— Sunt sigur. Îi cunosc bine pe oamenii de-aici şi ştiu cum se comportă când ajung în juriu. Nu se lasă ei impresionaţi de pălăvrăgeala unuia venit din afară. Eşti de-acord?

— Nu ştiu ce să spun. Tu eşti avocat şi nu mă îndoiesc că ai dreptate. Am văzut cum lucrezi.

— Nici măcar n-are licenţă pentru Mississippi. Abia-l aşteaptă Noose! Nu-i înghite pe avocaţii din alte părţi.

— Numai spune!

— Da, am stat ieri de vorbă cu el.

Ozzie părea îngrijorat şi se uita la Jake cu atenţie.

— Vrei să-l vezi?

— Pe cine?

— Pe Carl Lee.

— Nu! N-am niciun motiv să-l văd, zise Jake, căutând ceva în servietă. Vreau să stau de vorbă cu Leroy Glass, vătămare corporala grava.

— Îl aperi pe Leroy?

— Da. M-au angajat ai lui în dimineaţa asta.

— Vino cu mine.

Jake aşteptă în camera de testare a alcoolemiei, până când îi fu adus noul client. Leroy purta haine de culoare portocalie fosforescentă, specifice închisorilor din comitatul Ford. Pe cap avea un fel de bigudiuri roz din burete, iar la gât îi atârnau două şiraguri slinoase de boabe de porumb. În picioarele lui negre, osoase, purta nişte şlapi verzi. Nu avea şosete. Obrazul îi era brăzdat de o cicatrice mare şi veche, care pornea de la ureche şi mergea până la nara dreaptă. Era clar că înjunghierile constituiau un capitol frecvent în viaţa lui. Îşi purta cicatricea ca pe un trofeu şi fuma Kool.

— Leroy, eu sunt Jake Brigance, se prezentă avocatul, invitându-l să ia loc pe un scaun pliant de lângă automatul de Pepsi. Am fost angajat de mama şi de fratele tău, în dimineaţa aceasta.

— Mă bucur că vă cunosc, domnule Jake.

În vreme ce avocatul punea întrebări, la uşă stătea de pază un poliţist. Jake umplu trei pagini cu însemnări despre Leroy Glass. Dar, în această fază, îl interesau mai ales banii. Îl întrebă cât are, de la cine avea de gând să împrumute, dacă rudele aveau să-l ajute. Jake îşi notă toate numerele de telefon pe care i le dădu clientul. Despre fapta lui, aveau destul timp să discute.

— Cine ţi-a recomandat să mă angajezi? întrebă avocatul.

— V-am văzut la televizor, domnule Jake. Pe dumneavoastră şi pe Carl Lee.

Brigance se simţi mândru, dar nu zâmbi, ca şi cum televiziunea era ceva obişnuit în meseria lui.

— Îl cunoşti pe Carl Lee?

— Da, şi pe Lester. Ai fost şi avocatu’ lu’ Lester, aşa-i?

— Da.

— Io stau acum cu Carl Lee în aceeaşi celulă. M-a mutat aseară cu el.

— Numai spune!

— Da. Nu prea vorbeşte mult. A zis că sunteţi un avocat bun, da’ că el a angajat altu’, din Memphis.

— Aşa e. Ce zice de noul lui avocat?

— Nu ştiu, domnule Jake. În dimineaţa asta era tare nervos că n-a venit deloc să-l vadă. Zicea că dumneavoastră l-aţi vizitat în fiecare zi, da’ ăsta nou, nimic! Şi-avea un nume ciudat, nu-l ţin minte.

Jake îşi ascunse cu greu satisfacţia, încercând să se strâmbe.

— Îţi spun ceva, dacă-mi promiţi că nu-i spui lui Carl Lee.

— S-a făcut.

— Noul lui avocat nu poate să vină la el.

— Nu? De ce?

— Pentru că nu are licenţă ca să practice avocatura în Mississippi. El e din Tennessee, aşa că riscă să fie dat afară din tribunal, dacă vine aici. Mă tem că prietenul tău a făcut o mare greşeală.

— De ce nu-i spuneţi?

— Pentru că el a renunţat deja la mine. Nu mai pot să-l sfătuiesc.

— Cineva ar trebui să-i spună.