— Durerea ta mă copleşeşte.

— Mi se pare un caz interesant pentru firma noastră. Ştii, noi nu ne prea ocupăm de criminali.

— Ştiu, zise Jake, nemaiştiind unde să se bage de ruşine. Trebuie să fug. Mă bucur c-am avut ocazia să stăm de vorbă. Încântat de cunoştinţă, K. Peter. Salutaţi-i din partea mea pe J. Walter, pe F. Robert şi pe toţi ceilalţi de la firmă.

Jake se strecură pe uşa din spate a tribunalului, reproşându-şi că s-a băgat singur în gura lupului. Alergă direct la birou.

— M-a sunat cumva Tank Scales? o întrebă pe Ethel, punând piciorul pe prima treaptă.

— Nu, dar domnul Buckley e la dumneavoastră în birou.

Jake se opri.

— Unde?!

— Sus, în biroul dumneavoastră.

Se apropie încet de ea şi se aplecă, atingându-i aproape obrazul. Ethel îşi dădu seama că făcuse o gafă. Se uită la ea fioros şi rosti printre dinţi:

— N-am ştiut că are programare.

— Nu are, zise ea cu ochii în pământ.

— Nu ştiam că el e stăpân aici.

Ethel nu schiţă niciun gest şi nu răspunse.

— N-am ştiut că are cheia biroului meu.

Din nou, tăcere. El se aplecă mai mult.

— Pentru asta te-aş putea concedia.

Buzele începură să-i tremure şi faţa ei avea acum o expresie disperată.

— M-am săturat de tine, Ethel. M-am săturat de atitudinea şi de vocea ta, de lipsa ta de disciplină. M-am săturat de felul în care te porţi cu oamenii, de tine, în general.

— Îmi pare rau, murmură ea cu ochii în lacrimi.

— Nu, nu-ţi pare rău. Ştii bine, de ani de zile, că nimeni, nici măcar soţia mea, nu urcă aceste scări, dacă nu sunt eu la birou.

— A insistat.

— E un rahat plătit să-i înfunde pe oameni. Dar nu în biroul meu.

— Ssst! Vă poate auzi.

— Nu-mi pasă! Ştie şi el că e un rahat!

Jake se aplecă şi mai tare:

— Vrei să-ţi păstrezi slujba, Ethel?

Secretara dădu din cap, incapabilă să mai scoată o vorbă.

— Atunci, urcă în biroul meu, ia-l pe domnul Buckley de guler şi adu-l în sala de şedinţe să stau de vorbă cu el. Şi să nu mai faci vreodată greşeala asta!

Ethel îşi şterse ochii şi urcă. Peste câteva minute, procurorul luă loc pe un scaun din sala de şedinţe şi aşteptă.

Jake intrase în bucătărioara de alături să bea un suc de portocale. Voia să-l fiarbă puţin pe Buckley, aşa că nu se grăbi să-şi termine oranjada. Peste un sfert de oră, deschise uşa şi intră în sala de şedinţe. Procurorul stătea la un capăt al mesei, iar Jake se aşeză la celălalt.

— Bună ziua, Rufus. Ce vânt te-aduce?

— Frumoasă încăpere! Bănuiesc că aici şi-a avut Lucien biroul.

— Aşa e. Ce treabă ai cu mine?

— Pur şi simplu am trecut să te văd.

— Sunt foarte ocupat.

— Şi să discutăm despre cazul Hailey.

— Sună-l pe Marsharfsky.

— Abia aşteptam bătălia, mai ales că aveam de luptat cu tine. Eşti un adversar valoros, Jake.

— Mă simt onorat.

— Nu mă înţelege greşit. N-am nicio simpatie pentru tine şi asta de mai multă vreme.

— De când cu Lester Hailey, nu-i aşa?

— Cred că ai dreptate, de-atunci. Ai câştigat, dar ai jucat necinstit.

— Important e că am câştigat. Şi să ştii că fără să trişez. Te-ai făcut de rahat.

— Ai trişat, iar Noose s-a prefăcut că nu observă.

— În fine, nici tu nu-mi eşti simpatic.

— Bun. Asta mă face să mă simt mai în largul meu. Ce ştii despre Marsharfsky?

— De-asta ai venit?

— Oarecum.

— Nu l-am întâlnit până acum niciodată. Dar şi dacă l-aş cunoaşte ca pe tata, tot nu ţi-aş spune nimic. Altceva?