— Cu atât mai rău, bătrâne. Ar trebui să vorbeşti mai puţin. Tăcerea e de aur.
Buckley era mult mai solid ca Jake, şi iritarea lui creştea neliniştitor. Un poliţist observă incidentul şi-i despărţi. Jake îi făcu cu ochiu lui Buckley şi părăsi sala.
La ora două, clanul Hailey în frunte cu unchiul Lester intră în biroul lui Jake pe uşa din spate. Avocatul îi primi într-o încăpere mică, de lângă sala de şedinţe de la parter. Discutară despre conferinţa de presă. Peste vreo douăzeci de minute, Ozzie şi Carl Lee se strecurară neobservaţi pe aceeaşi intrare din spate, iar Jake îi conduse în biroul unde aştepta familia Hailey. Şeriful şi avocatul îi lăsară singuri.
Conferinţa de presă fu minuţios regizată de Jake, care rămase uimit de propria lui abilitate în a-i manevra pe ziarişti, dar mai ales de disponibilitatea acestora de a se lăsa manipulaţi. Se aşeză la un capăt al mesei, cu băieţii lui Hailey în spate, în picioare. Gwen fu plasată la stânga lui, iar Carl Lee, la dreapta, cu Tonya în braţe.
Procedura legală interzicea dezvăluirea identităţii unui copil violat, dar cu fetiţa lui Hailey era altceva. Din cauza tatălui ei, toată lumea îi cunoştea chipul, vârsta şi numele. Jake voia să fie fotografiată în rochiţa ei cea mai bună, pe genunchii lui Carl Lee. Ştia că astfel va fi văzută şi de membrii juriului, oricine ar fi fost ei.
Locul fu invadat de reporteri care se îngrămădiră în încăpere şi pe hol, unde Ethel îi invită nepoliticos să stea jos şi să o lase în pace. Uşa din faţă era păzită de un poliţist, iar cea din spate, de alţi doi. Şeriful Walls şi Lester stăteau în spatele avocatului şi a celor din familia Hailey. Pe masă erau zeci de microfoane, iar aparatele de fotografiat şi de filmat înregistrau imaginile, căutând să nu piardă niciun detaliu.
— Pentru început, voi face câteva remarci, zise Jake. Mai întâi, eu voi fi cel care va răspunde la întrebări. Vă rog să nu vă adresaţi domnului Hailey sau altui membru al familiei sale. Chiar dacă o veţi face, eu nu le dau voie să vă răspundă. În al doilea rând, aş dori să vă prezint familia inculpatului. În stânga mea, este Gwen, soţia lui; în spate, cei trei fii ai săi, Carl Lee Jr., Jarvis şi Robert; iar dumnealui e fratele domnului Hailey, Lester.
Jake făcu o scurtă pauză şi-i zâmbi fetiţei.
— Iar în braţele lui Carl Lee, stă Tonya Hailey. Acum sunt gata să vă răspund la întrebări.
— Cum au decurs lucrurile astăzi, la tribunal?
— Domnul Hailey a fost trimis în judecată, el s-a declarat nevinovat, iar procesul a fost stabilit pe data de 22 iulie.
— Aţi avut cumva o altercaţie cu procurorul districtual?
— Da. După pronunţarea trimiterii în judecată, domnul Buckley s-a apropiat de mine, m-a apucat de braţ şi a vrut să mă agreseze. Atunci a intervenit un poliţist.
— Din ce cauză s-a comportat aşa?
— Domnului Buckley îi cam cedează nervii în situaţii mai delicate.
— Dumneavoastră sunteţi prieten cu domnul procuror?
— Nu.
— Procesul va avea loc în Clanton?
— Noi, apărarea, vom introduce o moţiune prin care să cerem transferul la altă instanţă. Localitatea însă va fi stabilită de judecătorul Noose. Nu pot face pronosticuri în această privinţă.
— Cam ce repercusiuni a avut întâmplarea asupra familiei Hailey?
Jake reflectă o clipă, în vreme ce camerele de luat vederi continuau să-l filmeze. Aruncă o privire către Carl Lee şi Tonya.
— Aveţi în faţă o familie foarte reuşită. Acum două săptămâni, viaţa lor era frumoasă şi liniştită. Tatăl avea o slujbă la fabrica de hârtie, ceva bani la bancă, totul părea sigur şi stabil. Mergeau la biserică împreună, în fiecare duminică. Apoi, din motive cunoscute numai de Dumnezeu, doi nemernici beţivi şi drogaţi au comis acel act oribil asupra fiicei lor de zece ani. Lucrul acesta ne-a şocat şi ne-a tăiat pofta de viaţă tuturor. Existenţa lor a fost zguduită din temelii. Copleşit, tatăl a clacat, nu s-a mai putut stăpâni. Acum stă la închisoare aşteptând procesul, în faţă cu perspectiva camerei de gazare. Nu mai are nici slujbă, nici bani. Puritatea fiicei lui e pierdută. Aceşti copii riscă să fie crescuţi fără tată, iar mama lor trebuie să-şi găsească un serviciu, pentru a-i putea întreţine. Va fi nevoită să cerşească de la prieteni şi de la rude. Şi, ca să vă răspund la întrebare, domnule, familia aceasta a fost profund afectată de întâmplarea nefericită de care vorbim şi nu ştie ce se va mai întâmpla cu ea.
Gwen începu să plângă încet, iar Jake îi întinse o batistă.
— Vă gândiţi la o apărare bazată pe iresponsabilitatea acuzatului în momentul crimei?
— Da.
— Veţi pleda în sensul acesta?
— Da.
— Aveţi posibilitatea s-o dovediţi?
— Depinde de juriu. Noi le vom pune la dispoziţie experţi în psihiatrie.
— V-aţi consultat deja cu el?
— Da, minţi Jake.
— Ne puteţi da nume?
— Nu încă.
— Am auzit că domnul Hailey a fost ameninţat cu moartea. E-adevărat?
— Da. Şi el şi familia sa, şi eu, şi şeriful, toţi care suntem implicaţi. Nu ştiu, însă, cât de serioase sunt aceste ameninţări.
Carl Lee o mângâia uşor pe Tonya şi se uita, fără expresie, într-un punct de pe masă. Părea derutat, neajutorat. Şi băieţii erau speriaţi, dar nu mişcau, în costumele lor de marinar, cu cămăşi albe şi cu papioane roşii. Hainele fuseseră transmise de la unul la altul, dar erau curate şi călcate impecabil. Băieţii păreau scoşi din cutie. Ce juriu ar fi putut face din ei nişte orfani?
Conferinţa de presă fu o adevărată lovitură. Staţiile şi reţelele de televiziune locală prezentară secvenţe filmate, atât la ştirile de seară, cât şi la cele de noapte. Pe primele pagini ale ziarelor de joi apărură fotografii semnificative din timpul conferinţei.
16
Suedeza sună de câteva ori. Soţul ei plecase în Mississippi de două săptămâni şi era îngrijorată. Îi povestise despre fostele lui iubite. De câte ori telefonase, Lester nu fusese acasă, iar Gwen o minţise, spunându-i că era la pescuit sau la tăiat lemne, ca să facă rost de bani. Obosise să tot inventeze scuze. Lester, la rândul lui, chefuise destul. Se săturaseră unul de altul până-n gât. Vineri dimineaţă, înainte de a se lumina, sună telefonul şi răspunse Lester. Era suedeza.
Două ore mai târziu, Cadillacul roşu parcă în faţa închisorii. Moss Junior îl conduse pe Lester în celula lui Carl Lee. Fraţii vorbiră în şoaptă, ca să nu-i trezească pe ceilalţi.
