— După câte îmi amintesc, acest caz mi-a fost furat mie, replică Jake.
— Nu l-am cunoscut înainte de a mă fi angajat.
— Nici nu era nevoie! Ţi-ai trimis codoşul, îţi aminteşti?
— Mă acuzi că vânez cazuri?
— Da.
Marsharfsky tăcu, iar Jake se stăpâni să nu-l înjure.
— Ştii ceva, domnule Brigance, ai dreptate. Vânez cazuri în fiecare clipă. Sunt pentru furtul de genul acesta, fără rezerve. De-aia am atâţia bani. Cum aud de un caz penal de proporţii, încerc să pun mâna pe el. Şi mă folosesc de orice metodă pentru asta.
— Ciudat! N-ai menţionat în ziar aceste lucruri.
— Şi dacă vreau cazul Hailey, îl voi avea.
— N-ai decât! zise Jake, închizând telefonul.
Nu se opri din râs vreo zece minute. Îşi aprinse o ţigară ieftină şi începu să lucreze la moţiunea pentru transferul procesului la altă instanţă.
Două zile mai târziu, Lucien o sună pe Ethel să-i spună să-l anunţe pe Jake să treacă pe la el. Era foarte important. Avea un vizitator care trebuia să vorbească cu Jake.
Era vorba de dr. W.T. Bass, un psihiatru pensionar din Jackson. Îl cunoştea pe Lucien de ani de zile şi colaboraseră în câteva cazuri de omor comise de iresponsabili. Ambii criminali se mai aflau încă la Parchman. Ieşise la pensie cu un an înainte de radierea din barou a lui Lucien, din aceleaşi cauze ca şi prietenul lui, adică atracţia nestăpânită pentru Jack Daniel’s. Îşi mai vizita, din când în când, vechiul amic, la Clanton, iar Lucien se mai ducea, uneori, să-l vadă, la Jackson. Se bucurau mult când se întâlneau, mai ales că aveau ocazia să se îmbete împreună. Acum stăteau pe terasă şi îl aşteptau pe Jake.
— Nu trebuie să spui decât că a fost iresponsabil, îl instrui Lucien.
— Chiar aşa?
— N-are importanţă!
— Dar ce e important?
— E important să-i dai posibilitatea juriului să se lege de ceva, pentru a-l achita. Lor nu le pasă dacă e sau nu nebun. Dar au nevoie de un motiv pentru a da o decizie în favoarea inculpatului.
— Ar fi indicat să-l examinez.
— Poţi s-o faci. Ai voie să-l întrebi orice. Stă la puşcărie şi aşteaptă cu nerăbdare să vorbească cu cineva.
— Va fi nevoie să-l vizitez de mai multe ori.
— Ştiu.
— Şi ce-o să se întâmple dacă voi constata că n-a fost iresponsabil în momentul crimei?
— Atunci nu vei mai fi martor la proces şi nici nu-ţi va mai apărea fotografia şi numele în ziar. Nu vei putea da nici interviuri la televiziune.
Lucien se opri ca să mai tragă o duşcă.
— Fă cum spun eu. Chestionează-l, ia notiţe. Ştii tu ce să faci. Pune-i întrebări trăsnite şi, după asta, spune-i c-a fost nebun.
— Nu prea sunt sigur că merge.
— Uite ce-i. Eşti medic, nu-i aşa? Atunci acţionează cu demnitate, fii arogant. Spune-ţi părerea cu hotărâre. Comportă-te ca un medic adevărat.
— Nu ştiu ce să spun. Treaba asta n-a prea mers niciodată.
— Fă ce-ţi spun eu.
— Nu vezi că am mai zis cândva aşa, şi sunt amândoi la Parchman.
— Ăia n-aveau nicio şansă. Cu Hailey e altceva.
— Are vreo portiţă de scăpare?
— Foarte îngustă.
— Mi s-a părut că ai zis altceva.
— E un bărbat de ispravă, care a avut motive să comită omorul.
— Atunci de ce nu are şanse mari?
— Legea spune că motivele lui n-au un temei solid.
— Urât din partea ei.
— Şi, în afară de asta, e negru, într-un comitat unde predomină albii. Nu prea am încredere în bigoţii ăştia de aici.
