— Specialişti, resurse materiale, expertize, avocaţi axaţi numai pe crime cu premeditare. În plus, avem un număr mare de medici competenţi, pe care îi folosim în astfel de cazuri. Găseşti la noi tot ce vrei.

— Câţi bani aveţi pentru cazul acesta?

— Nu e treaba dumitale.

— Chiar aşa? Atunci e cumva treaba domnului Hailey? La urma urmei, e cazul lui. Poate vrea şi el să ştie cât puteţi cheltui pentru a-l apăra. Nu-i aşa, domnule Hailey?

— Ei, bine, domnule Reinfeld, cât sunteţi dispuşi să cheltuiţi?

Reinfeld începu să se foiască, uitându-se crunt la reverenzi, care, la rândul lor, îl priviră sever pe Carl Lee.

— Până acum, vreo douăzeci de mii, admise Reinfeld moale.

Jake râse şi dădu din cap neîncrezător.

— Douăzeci de mii! Vorbeşti serios, nu-i aşa? Douăzeci de mii! Credeam că trăiţi pe picior mare. Anul trecut aţi reuşit să strângeţi o sută cincizeci de mii pentru criminalul acela care a omorât un poliţist şi n-aţi putut să-l scăpaţi. Iar pentru curva aia din Shreveport aţi cheltuit o sută de mii. Aia care şi-a omorât clientul. Nici pe ea n-aţi salvat-o. Crezi că acest caz e numai de douăzeci de mii?

— Dar dumneata cât ai pentru cheltuieli?

— Dacă poţi să-mi spui şi mie la ce te-ajută să ştii, mai stăm de vorbă.

Reinfeld dădu să-i răspundă, dar renunţă şi se aplecă spre reverendul Agee, frecându-şi tâmplele.

— De ce nu vorbeşti dumneata cu el? zise avocatul, arătând spre Hailey.

Cei trei reverenzi îl priviră sever pe Carl Lee. Ar fi vrut să fie singuri cu el, fără niciun alb de faţă. Puteau să vorbească atunci, ca de la negru la negru. I-ar fi putut explica altfel lucrurile, l-ar fi convins să renunţe la tinerelul ăsta alb şi să angajeze nişte avocaţi adevăraţi, pe cei de la NAACP. Oameni care ştiau cum se luptă pentru apărarea unui negru. Dar nu erau singuri cu el şi nu-l puteau blestema. Trebuiau să arate respect albilor de faţă. Agee vorbi primul:

— Uite ce-i, Carl Lee, noi încercăm să te ajutăm. L-am adus aici pe domnul Reinfeld, care, la rândul său, şi-a chemat toţi avocaţii şi toată lumea s-a pus la dispoziţia ta. Noi nu avem nimic împotriva lui Jake. E un avocat tânăr şi capabil. Dar poate lucra împreună cu domnul Reinfeld. Noi nu-ţi cerem să renunţi la Jake, ci doar să-l angajezi şi pe domnul Reinfeld. Pot conlucra foarte bine.

— Nici să nu vă gândiţi! zise Jake.

Agee tăcu o clipă şi se uită neputincios la Brigance.

— Hai, Jake, noi n-avem nimic împotriva ta. Ştim că e o ocazie mare pentru tine. Vei putea lucra cu mari avocaţi. Ai să capeţi multă experienţă. Noi…

— Să fim înţeleşi, sfinţia ta. Dacă şi Carl Lee îi vrea pe avocaţii dumitale, e-n regulă. Nu mă bag pe gâtul nimănui. Dar nici nu amestec lucrurile. Lucrez singur, sau nu mai lucrez deloc. Nu există cale de mijloc. E cazul meu, sau al vostru. Tribunalul e prea mic să încăpem eu, Reinfeld şi Buckley.

Reinfeld se uită în tavan şi clătină din cap, cu un zâmbet arogant.

— Deci, Carl Lee e cel care hotărăşte, spuse reverendul Agee.

— Bineînţeles! Doar el m-a angajat, aşa că e singurul care are dreptul să renunţe la serviciile mele. De fapt, n-ar fi prima oară. Oricum, nu sunt eu cel care riscă o condamnare la moarte.

— Ce părere ai, Carl Lee? întrebă Agee.

Negrul se uită lung la reverend:

— La ce veţi folosi cei douăzeci de mii?

— De fapt, sunt mai mult de douăzeci de mii, răspunse Reinfeld. Băieţii de-aici au mai strâns vreo zece. Toţi banii vor fi folosiţi pentru a pune la punct apărarea dumitale. Avocaţii nu au niciun profit. Dar avem nevoie de doi-trei anchetatori şi de tot atâţia experţi în psihiatrie. Ne trebuie unul pentru testarea juriului. Metodele folosite de noi sunt foarte scumpe.

— Măi, măi! Şi câţi bani aţi reuşit să strângeţi de la oameni? întrebă Carl Lee.

— Vreo şase mii, îi răspunse Reinfeld.

— Cine s-a ocupat de colectă?

Reinfeld se uită la Agee.

— Bisericile locale, răspunse reverendul.

— Şi de la biserici, cine a ridicat banii? mai întrebă Carl Lee.

— Noi, zise Agee.

— Vrei să spui că dumneata, nu-i aşa? întrebă Carl Lee.

— Păi, cam aşa. Adică, fiecare biserică mi-a predat banii, iar eu i-am depus în cont, la bancă.

— Aha! Şi-ai depus fiecare bănuţ?

— Bineînţeles!

— Sigur ca da! Dar să te întreb altceva: câţi bani le-ai oferit soţiei şi copiilor mei?

Agee se schimbă la faţă şi ceru ajutor din priviri celorlalţi reverenzi. Aceştia însă păreau preocupaţi de apariţia unei gângănii pe covor, aşa că nu-i fură de niciun folos. Toţi ştiau că Agee îşi luase partea leului şi că nu ajutase familia Hailey cu nimic. De fapt, reverendul fusese cel care avusese de câştigat din toată afacerea asta. Nu mai era un secret pentru nimeni.

— Cât le-ai oferit, sfinţia ta? repetă Carl Lee.

— Păi, am crezut că banii ăştia…

— Spune, cât?

— Banii urmează să fie folosiţi pentru taxele avocaţilor şi pentru lucruri de-astea.

— Dar în biserică ai zis altceva. Ai spus că-mi vei ajuta familia. Îţi dăduseră lacrimile, încercând să-i convingi pe oameni să dea tot ce aveau, pentru copiii mei lipsiţi de hrană şi de ajutor. Nu-i aşa, sfinţia ta?

— Banii sunt tot pentru tine, Carl Lee. Spre binele tău şi al familiei tale. Ne gândim cum ar fi cel mai bine să-i folosim pentru a te scăpa de necaz.

— Şi dacă n-am nevoie de avocaţii dumitale? Ce faci cu cei douăzeci de mii?

Jake chicoti.

— Bună întrebare! Ce se întâmplă cu banii, dacă domnul Hailey nu vrea să te angajeze, domnule Reinfeld?

— Nu sunt banii mei, răspunse avocatul.

— Atunci, poate ne poţi spune dumneata, domnule Agee.