— Şi dacă ar fi alb?
— Dacă ar fi fost alb şi dacă ar fi omorât doi negri care i-ar fi violat fetiţa, juriul l-ar fi declarat nevinovat înainte de proces.
Bass îşi termină paharul şi îşi mai turnă unul. Între el şi Lucien se afla o baterie plină cu gheaţă şi cu băutură.
— Dar avocatul lui? întrebă el.
— Trebuie să vină dintr-o clipă într-alta.
— Nu cumva a lucrat cu tine?
— Da, ţi-am spus doar. Pentru vârsta lui, are oarece experienţă. Nu e la primul caz de omor. Dar, dacă-mi amintesc bine, n-a mai avut situaţii de iresponsabilitate.
— Interesant. Bine că nu e vreunul să-mi pună tot felul de întrebări stupide.
— Îmi place că eşti atât de încrezător. Aşteaptă numai să-l întâlneşti pe procuror.
— Nu ştiu ce să spun. Până acum, n-a mers cu argumentul ăsta.
Lucian dădu din cap enervat.
— Eşti cel mai amărât doctor pe care l-am cunoscut.
— Şi cel mai sărac.
— Toată lumea se aşteaptă să fii mândru şi arogant. Tu eşti expertul. Trebuie să te comporţi ca atare. Cine poate pune la îndoială părerea ta profesională?
— Procuratura s-ar putea să-şi aducă experţii ei.
— Da, au un psihiatru din Whitfield. El o să examineze inculpatul vreo câteva ore, apoi va veni la proces şi va spune că e cel mai normal om pe care l-a întâlnit vreodată. În opinia lui, nu există iresponsabili. Toată lumea a fost blagoslovită cu mintea întreagă. Whitfield e plin de oameni normali, cu excepţia cazurilor în care e vorba de banii statului. Atunci, jumătate din populaţie e nebună! Dacă ar zice că inculpaţii sunt iresponsabili din punct de vedere legal, ar fi concediat imediat. Şi cu asta, am spus totul. Îţi dai seama cu cine ai de-a face!
— Iar juriul o să mă creadă pe mine?
— Te comporţi de parcă n-ai mai fi trecut prin aşa ceva.
— Ştii bine că mi s-a întâmplat de două ori: un violator şi un criminal. Niciunul din ei nu era nebun, deşi eu am susţinut acest lucru. Şi iată că sunt şi acum la puşcărie.
Lucien mai sorbi o înghiţitură şi se uită lung la lichidul maroniu, în care pluteau cuburi de gheaţă.
— Mi-ai spus că eşti gata să m-ajuţi. Ştii bine că-mi eşti dator. De câte ori te-am divorţat?
— De trei ori. Şi de fiecare dată m-ai scos la liman.
— Asta pentru că ai avut dreptate de fiecare dată, nu-i aşa? M-am străduit să-ţi ascund proastele obiceiuri în faţa Curţii.
— N-am uitat.
— Câţi clienţi şi pacienţi ţi-am trimis eu de-a lungul anilor?
— Nu destui ca să-mi plătesc pensia alimentară.
— Îţi aminteşti de măgăria aceea cu doamna pe care o tratai pe canapea, în şedinţe săptămânale? Asigurările nu te-au ajutat cu nimic, aşa că l-ai chemat pe dragul de Lucien, care ţi-a rezolvat problemele pentru o nimica toată, scăpându-te de tribunal.
— Oricum, nu existau martori.
— Numai doamna aceea. Plus dosarele în care fostele tale soţii dăduseră declaraţii în legătură cu comportamentul tău adulterin.
— N-au avut cum s-o dovedească.
— Nu fi s-a oferit şansa. Nu le-am lăsat nici măcar să încerce, îţi aminteşti?
— Bine, bine, ajunge! Ţi-am spus că sunt gata să-mi dau tot concursul. Dar cum rămâne cu acreditarea mea?
— Am impresia că nu prea te trage inima.
— A, nu. Numai că nu-mi place ideea sălii de judecată.
— Recomandările tale sunt bune. Ai mai fost acreditat ca expert, în astfel de cazuri. Nu îţi mai face griji.
— Dar cu asta cum rămâne? zise el, clătinând paharul cu băutură spre Lucien.
— Ar trebui să bei mai puţin, zise acesta cu pioşenie.
Bass puse paharul la o parte şi izbucni în hohote. Se ridică de pe scaun şi se îndreptă spre marginea terasei, ţinându-se de burtă, cutremurat de râs.
— Eşti beat, zise Lucien, plecând după altă sticlă.
*
