— M-a sunat reverendul Agee şi m-a rugat să te anunţ.

— Spune-le că nu vin. Clar şi răspicat!

Ozzie tăcu vreo câteva secunde.

— Totuşi, vor să vii şi tu..

— Vrei să zici că sunt invitat?

— Da. Agee şi Reinfeld au insistat să fii prezent.

— Unde?

— La mine în birou, la ora nouă, dimineaţa.

Jake trase adânc aer în piept şi răspunse rar:

— Bine, voi fi acolo. Carl Lee unde e acum?

— La el, în celulă.

— Cheamă-l la tine. Vin în cinci minute.

— De ce?

— Să ne facem rugăciunea împreună.

Reinfeld şi reverenzii Agee, Roosevelt şi Hillman stăteau pe scaune aliniaţi perfect, în faţa şerifului, a lui Carl Lee şi a lui Jake, care fuma o ţigaretă ieftină, cu intenţia vădită de a face aerul din încăpere irespirabil. Pufăia puternic şi se uita în podea, încercând să-şi arate întreg dispreţul pentru Reinfeld şi pentru echipa lui. Nici acesta din urmă nu făcea vreun efort ca să-şi ascundă sfidarea faţă de avocăţelul de provincie din faţa lui. Era arogant şi insolent din fire. Jake, însă, trebuia să facă eforturi pentru asta.

— Cine a convocat această adunare? întrebă Brigance curios, întrerupând tăcerea care se prelungea.

— Păi, noi, răspunse Agee, cerând ajutor din priviri lui Reinfeld.

— Atunci, daţi-i drumul! Ce doriţi?

— Ia-o uşor, Jake, zise Ozzie. Reverendul Agee m-a rugat să ne întâlnim aici, pentru a-i înlesni domnului Reinfeld o întâlnire cu Carl Lee.

— În regulă. S-au întâlnit. Şi-acum, ce mai e, domnule Reinfeld?

— Am venit pentru a ne pune la dispoziţia domnului Hailey, răspunse Reinfeld.

— În ce fel? întrebă Jake.

— Din punct de vedere juridic, bineînţeles.

— Carl Lee, l-ai chemat, cumva, pe domnul Reinfeld?

— Nu.

— Sună a ofertă, domnule Reinfeld.

— Lasă teoria, domnule Brigance. Ştii bine cu ce mă ocup şi de ce sunt aici.

— Aşa puneţi mâna pe toate cazurile?

— Nu punem mâna pe nimic! Am fost chemaţi de filiala locală a NAACP-ului şi de alte organizaţii pentru drepturi civile. Nu ne ocupăm decât de crime cu premeditare şi suntem foarte buni.

— Bănuiesc că sunteţi singurul avocat care puteţi să vă ocupaţi de un caz atât de important.

— M-am descurcat, până acum.

— Dar ai şi pierdut.

— Oricum, mă ocup de cazuri aproape pierdute.

— Înţeleg. Şi consideraţi că şi acesta e unul din ele? Vă aşteptaţi să-l pierdeţi?

Reinfeld se ciupi de barbă şi se uită dispreţuitor la Jake.

— N-am venit aici să mă cert cu dumneata, domnule Brigance.

— Ştiu. Ai venit să-ţi oferi talentele avocăţeşti nemaipomenite unui acuzat care n-a auzit niciodată de dumneata şi care, întâmplător, e mulţumit de apărătorul său. Ai venit să-mi iei clientul. Ştiu exact de ce eşti aici.

— Sunt aici pentru că am fost invitat de cei de la NAACP. Asta-i tot.

— Înţeleg. Toate cazurile dumitale sunt de la NAACP?

— Lucrez pentru această organizaţie, domnule Brigance. Conduc echipa de apărători criminalişti şi mă duc acolo unde mi se cere.

— Câţi clienţi ai?

— Vreo câteva zeci. Ce importanţă are asta?

— Şi toţi aveau avocaţi când te-ai băgat dumneata?

— Unii da, unii nu. Încercăm întotdeauna să lucrăm cu apărătorii locali.

Jake zâmbi.

— Minunat! Îmi oferi şansa să-ţi car servieta şi să fac pe şoferul prin Clanton. S-ar putea, chiar, să mă trimiţi după câte un sendviş. Ce perspectivă palpitantă!

Carl Lee stătea nemişcat, cu braţele încrucişate, privind ţintă, într-un punct de pe covor. Reverenzii îl urmăreau cu atenţie, aşteptând să-i spună ceva avocatului său, eventual, să-l facă să tacă şi să-l anunţe că-l concediază, pentru că, de acum încolo, cazul lui va fi preluat de avocaţii de la NAACP. Numai că Hailey stătea impasibil şi aştepta.

— Avem să vă oferim multe, domnule Hailey, zise Reinfeld.

Cel mai bine era să fie calm, înainte de a şti dacă acuzatul voia să-şi schimbe apărătorul. Un acces de furie din partea lui putea strica totul.

— Ca, de exemplu? întrebă Jake.